ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5983/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 8696 din 13 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 80 A din 2 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. La data de 3 ianuarie 2012 pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj a formulat contestație în anulare împotriva acestei decizii indicând dispozițiile art. 318 C. proc.

civ. și arătând în dezvoltarea criticilor că instanța de recurs nu a analizat toate motivele invocate în cererea de recurs. Astfel, s-a susținut că dacă ar fi fost analizate toate motivele de recurs, soluția ar fi fost de admitere a recursului acestui pârât. S-a arătat că nu s-a analizat critica privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și lipsa calității de reprezentant al Statului Român a Ministerului Finanțelor Publice. În ceea ce privește suprafața de 103 m.p. s-a arătat că legiuitorul nu a stabilit obligația de plată în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, nici în nume propriu, nici în calitate de reprezentant al Statului Român.

Astfel, în Legea nr. 247/2005, Titlul VII privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, la art. 3 lit. a) se definește noțiunea de titluri de despăgubire ca reprezentând certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și, față de această dispoziție legală, Ministerul Finanțelor Publice nu poate avea calitatea de reprezentant al Statului Român. S-a mai arătat că art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede faptul că în justiție, în litigiile privind acordarea despăgubirilor Statul Român este reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și nu de Ministerul Finanțelor Publice. În mod greșit au fost menținute dispozițiile sentinței apelate privind obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice la restituirea în natură a terenului în suprafață de 900 m.p.

și 189 m.p., deoarece aceste două suprafețe de teren nu se află în proprietatea Ministerului Finanțelor Publice și nici în domeniul public al statului. Printr-o altă critică se arată că nu a fost clarificată problema deținătorului imobilului, cu toate că prin expertiza de la dosar s-a stabilit că imobilul a fost închiriat de către Primăria Municipiului Cluj. Așa cum rezultă din adresa din 14 august 2007 emisă de Direcția Generală de Reglementare în Domeniul Activelor Statului, imobilul nu se regăsește în inventarele bunurilor din domeniul public al statului aprobate prin H.G. nr. 1705/2006. Prin decizia civilă nr. 183 din 4 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a reținut că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, deținătorii imobilelor ce fac obiectul notificării și cererii de chemare în judecată sunt cunoscuți.

Din expertiza tehnică de la dosar rezultă că imobilul revendicat a fost expropriat în baza Decretului nr. 331/1952 în favoarea Statului Român, în folosința Ministerului Construcțiilor și al Industriei Materialelor de Construcții, fiind închiriat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca unor persoane fizice, deci Primăria Municipiului Cluj-Napoca este în sensul Legii nr. 10/2001 unitate deținătoare. Contestația în anulare va fi respinsă. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare ce poate fi exercitată pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 - contestația în anulare propriu-zisă și de art. 318 C. proc. civ., respectiv contestația în anulare specială.

Dispozițiile art. 318 C. proc. civ. reglementează contestația în anulare specială (greșeală materială și omisiunea cercetării unui motiv de modificare sau casare). Potrivit art. 318 alin. (1) Teza a doua C. proc. civ., „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”. Prin urmare acest text de lege reglementează situația când instanța de recurs prin hotărârea contestată a admis sau a respins recursul fără ca aceasta, din greșeală, să analizeze unul sau mai multe motive de recurs.

Contestația în anulare nu poate fi primită, deoarece instanța de recurs a analizat cu ample considerente ambele recursuri cu care a fost învestită, răspunzând criticilor formulate. Considerentele deciziei acoperă întreaga problematică juridică a cauzei și nu este necesar ca instanța să nominalizeze fiecare motiv de recurs sau critică, neputându-se confunda argumentele instanței cu motivele de recurs. De asemenea, instanța de recurs este îndreptățită să răspundă unor critici printr-un considerent comun, scop în care poate grupa diferite argumente. Mai mult, Înalta Curte a reținut că instanța de apel a respectat dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

atunci când a stabilit calitatea Statului Român și Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului de entități obligate să facă propuneri de acordare de despăgubiri sau să restituie în natură terenul liber de afectațiuni ce a aparținut autorului reclamantului și că Legea nr. 10/2001 a fost corect aplicată situației de fapt reținută de instanța de apel. În realitate contestatorul este nemulțumit de modul cum a fost soluționat recursul său, dar pe calea contestației în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare. Fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv.

Instituind acest motiv de contestație în anulare legiuitorul a avut în vedere greșelile materiale cu caracter procedural pe care instanța le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante. O asemenea eroare trebuie să fie evidentă și să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății, ceea ce, din verificarea deciziei contestate nu se constată în speță. Greșeala materială nu trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanța ar fi înțeles să interpreteze un text de lege sau o probă, pentru că altfel s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs. Așa fiind, contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare declarată de contestatorul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj împotriva deciziei nr. 8696 din 13 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 octombrie 2012.