ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5983/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin decizia nr. 8696 din 13 decembrie 2011 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția I civilă, au fost respinse ca nefondate recursurile

declarate de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj și Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 80 A din 2

februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

La data de 3 ianuarie 2012 pârâtul

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Cluj a formulat contestație în anulare împotriva

acestei decizii indicând dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și arătând în

dezvoltarea criticilor că instanța de recurs nu a analizat toate motivele

invocate în cererea de recurs.

Astfel, s-a susținut că dacă ar fi

fost analizate toate motivele de recurs, soluția ar fi fost de admitere a

recursului acestui pârât.

S-a arătat că nu s-a analizat

critica privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor

Publice și lipsa calității de reprezentant al Statului Român a Ministerului

Finanțelor Publice.

În ceea ce privește suprafața de 103

m.p. s-a arătat că legiuitorul nu a stabilit obligația de plată în sarcina

Ministerului Finanțelor Publice, nici în nume propriu, nici în calitate de

reprezentant al Statului Român.

Astfel, în Legea nr. 247/2005, Titlul

VII privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate abuziv, la art. 3 lit. a) se definește noțiunea de titluri de

despăgubire ca reprezentând certificate emise de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor și, față de această dispoziție legală, Ministerul

Finanțelor Publice nu poate avea calitatea de reprezentant al Statului Român.

S-a mai arătat că art. 19 din Titlul

VII al Legii nr. 247/2005 prevede faptul că în justiție, în litigiile privind

acordarea despăgubirilor Statul Român este reprezentat de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor și nu de Ministerul Finanțelor Publice.

În mod greșit au fost menținute

dispozițiile sentinței apelate privind obligarea Statului Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice la restituirea în natură a terenului în suprafață

de 900 m.p. și 189 m.p., deoarece aceste două suprafețe de teren nu se află în

proprietatea Ministerului Finanțelor Publice și nici în domeniul public al

statului.

Printr-o altă critică se arată că nu

a fost clarificată problema deținătorului imobilului, cu toate că prin

expertiza de la dosar s-a stabilit că imobilul a fost închiriat de către

Primăria Municipiului Cluj.

Așa cum rezultă din adresa din 14

august 2007 emisă de Direcția Generală de Reglementare în Domeniul Activelor

Statului, imobilul nu se regăsește în inventarele bunurilor din domeniul public

al statului aprobate prin H.G. nr. 1705/2006.

Prin decizia civilă nr. 183 din 4

iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a reținut că Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, deținătorii

imobilelor ce fac obiectul notificării și cererii de chemare în judecată sunt

cunoscuți.

Din expertiza tehnică de la dosar

rezultă că imobilul revendicat a fost expropriat în baza Decretului nr.

331/1952 în favoarea Statului Român, în folosința Ministerului Construcțiilor

și al Industriei Materialelor de Construcții, fiind închiriat de Primăria Municipiului

Cluj-Napoca unor persoane fizice, deci Primăria Municipiului Cluj-Napoca este

în sensul Legii nr. 10/2001 unitate deținătoare.

Contestația în anulare va fi

respinsă.

Contestația în anulare este o cale

extraordinară de atac, de retractare ce poate fi exercitată pentru motivele

expres și limitativ prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 - contestația

în anulare propriu-zisă și de art. 318 C. proc. civ., respectiv contestația în

anulare specială.

Dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

reglementează contestația în anulare specială (greșeală materială și omisiunea

cercetării unui motiv de modificare sau casare).

Potrivit art. 318 alin. (1) Teza a

doua C. proc. civ., „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Prin urmare acest text de lege

reglementează situația când instanța de recurs prin hotărârea contestată a

admis sau a respins recursul fără ca aceasta, din greșeală, să analizeze unul

sau mai multe motive de recurs.

Contestația în anulare nu poate fi

primită, deoarece instanța de recurs a analizat cu ample considerente ambele

recursuri cu care a fost învestită, răspunzând criticilor formulate.

Considerentele deciziei acoperă

întreaga problematică juridică a cauzei și nu este necesar ca instanța să

nominalizeze fiecare motiv de recurs sau critică, neputându-se confunda

argumentele instanței cu motivele de recurs.

De asemenea, instanța de recurs este

îndreptățită să răspundă unor critici printr-un considerent comun, scop în care

poate grupa diferite argumente.

Mai mult, Înalta Curte a reținut că

instanța de apel a respectat dispozițiile art. 315 C. proc. civ. atunci când a

stabilit calitatea Statului Român și Autorității pentru Valorificarea Activelor

Statului de entități obligate să facă propuneri de acordare de despăgubiri sau

să restituie în natură terenul liber de afectațiuni ce a aparținut autorului

reclamantului și că Legea nr. 10/2001 a fost corect aplicată situației de fapt

reținută de instanța de apel.

În realitate contestatorul este

nemulțumit de modul cum a fost soluționat recursul său, dar pe calea

contestației în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de judecată,

respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale,

contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare.

Fiind un text de excepție, noțiunea

de greșeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv. Instituind acest

motiv de contestație în anulare legiuitorul a avut în vedere greșelile

materiale cu caracter procedural pe care instanța le-a comis prin omiterea ori

confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante. O asemenea

eroare trebuie să fie evidentă și să fie în legătură cu aspectele formale ale

judecății, ceea ce, din verificarea deciziei contestate nu se constată în

speță.

Greșeala materială nu trebuie să fie

nici rezultatul modului în care instanța ar fi înțeles să interpreteze un text

de lege sau o probă, pentru că altfel s-ar ajunge pe o cale ocolită la

judecarea încă o dată a aceluiași recurs.

Așa fiind, contestația în anulare va

fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

declarată de contestatorul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Cluj

împotriva deciziei nr. 8696 din 13 decembrie 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 octombrie 2012.