ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5428/2010

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Gorj la 27 mai 2009, reclamantul Statul Român, în calitate de expropriator prin Societatea Națională a Lignitului Oltenia SA Târgu-Jiu - Subunitatea EMC Motru a solicitat exproprierea imobilelor deținute de pârâtul Ț.G., moștenitor al defunctei G.M., imobile compuse din teren neagricol în suprafață de 1690 mp, respectiv teren categorie pășune și stufăriș în suprafață de 3528 mp - situate în comuna Mătăsari, jud. Dolj. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin H.G. nr. 1678 din 29 noiembrie 2006, publicată în M.Of.

al României nr. 990 din 12 decembrie 2006, lucrarea de interes național - Deschiderea și punerea în exploatare a Carierei Roșiuța, județul Gorj la o capacitate de 3.000.000 to/lignit/an a fost declarată de utilitate publică și că potrivit art. 2 din menționata hotărâre, calitatea de expropriator în vederea realizării acestei lucrări o are Statul Român, prin Societatea Națională a Lignitului Oltenia Târgu Jiu - Subunitatea EMC Motru, aflată în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor.

În acțiune reclamantul a mai arătat că, prin Adresa nr. 11634 din 22 decembrie 2006, au fost comunicate Consiliului Local al Comunei Mătăsari planurile ce cuprind terenurile și construcțiile propuse spre expropriere, numele și prenumele proprietarilor, precum și ofertele de despăgubire în conformitate cu art. 12 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică; că nu s-a formulat notificare în temeiul art. 13 însă s-a reușit a se ajunge la un acord de voință asupra măsurii exproprierii și asupra cuantumului justei și prealabilei despăgubiri prin două convenții înregistrate sub nr. 130 din 16 ianuarie 2008 și nr. 2487 din 13 aprilie 2007 încheiate între Societatea Națională a Lignitului Oltenia și moștenitorul proprietar Ț.G.

aprobate prin Hotărârile nr. 9/2008, 11/2007 și nr. 12/2006 ale Consiliului de Administrație al SNLO SA Târgu Jiu, convenții în baza cărora s-a stabilit ca despăgubire totală pentru teren și pomi fructiferi - suma de 31444,6 RON. Solicită a se lua act de învoiala menționată și, în temeiul art. 21 și 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 și art. 271-273 din C. proc. civ., să se pronunțe o hotărâre de expedient definitivă prin care să se dispună exproprierea imobilelor menționate în schimbul sumei stabilite ca despăgubire și pronunțarea încheierii privind eliberarea titlului executoriu și punerea în posesie a Societății Naționale a Lignitului Oltenia. În drept au fost invocate prevederile art. 21, 24 alin. (1), art. 30 și 31 din Legea nr. 33/1994, art. 271-273 C. proc.

civ. Tribunalului Gorj, secția civilă, prin Sentința nr. 249 din 16 octombrie 2009 a respins acțiunea reclamantului. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că pârâtul nu și-a dovedit calitatea de proprietar asupra terenului ce se solicită a se expropria întrucât actele eliberate de Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar depuse la dosar nu fac dovada dreptului de proprietate. În motivarea sentinței, Tribunalul a invocat și dispozițiile Deciziei în interesul legii nr. 1/1997, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți, potrivit cărora dovada dreptului de proprietate pentru terenurile ce intră sub incidența Legii Fondului Funciar se face numai cu titlul de proprietate emis după parcurgerea procedurii prevăzute de lege.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Statul Român, prin Societatea Națională a Lignitului Oltenia SA Târgu-Jiu - Subunitatea EMC Motru. Curtea de Apel Craiova, secția a I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. nr. 17 din 28 ianuarie 2010, a confirmat sentința tribunalului prin respingerea apelului reclamantului. În esență, instanța de apel a reținut - ca și Tribunalul - că reclamantul, cu actele premergătoare titlului de proprietate respectiv procesul verbal de punere în posesie și adeverința de proprietate, care conferă posesorului numai o vocație la eliberarea titlului și dreptul de se adresa comisiilor de fond funciar, nu a dovedit dreptul de proprietate al posesorului asupra terenului vizat a fi expropriat.

În motivare instanța de apel a făcut referire și la Decizia nr. 1/1997, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în soluționarea unui recurs în interesul legii, menționată, așa cum s-a arătat, și de Tribunal, precum și la dispozițiile Legii nr. 33/1994 care, pentru expropriere, prevede o procedură specială ce se desfășoară între expropriator (care, potrivit art. 12, este Statul, prin organismele desemnate de Guvern) și proprietarul terenului.

Sunt menționate dispozițiile art. 2 din Lege, care prevăd că pot fi expropriate bunurile imobile proprietatea persoanelor fizice sau juridice, dispozițiile art. 13 care se referă la notificarea propunerilor de expropriere către persoanele fizice sau juridice titulare de drepturi reale care pot formula întâmpinare în condițiile art. 14, prevederile art. 17 care reglementează procedura de prezentare a pretențiilor de către proprietar, dispozițiile art. 20 privind modalitatea de contestare de către proprietari) a propunerilor de despăgubiri și dispozițiile art. 22 și următoarele care reglementează procedura în fața instanței civile, care se desfășoară în contradictoriu cu proprietarii.

Răspunzând criticii din apel potrivit căreia Tribunalul, impunând părților să facă dovada dreptului de proprietate al posesorului asupra terenului vizat a fi expropriat, ar fi încălcat principiul disponibilității, instanța de apel a reținut că susținerea nu este întemeiată de vreme ce dovezile cerute a fi făcute urmăresc respectarea condițiilor impuse de lege pentru procedura exproprierii. Referindu-se la antecontractul de vânzare cumpărare prezentat în dosar, instanța de apel a reținut că, pentru valorificarea dreptului rezultat din respectiva convenție, reclamantul, în condițiile art. 5 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, putea să promoveze alt tip de acțiune dacă pârâtul, după ce obținea titlul de proprietate, refuza să se prezinte la notar pentru autentificarea vânzării.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamantul susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în condițiile în care potrivit art. 2 din Legea nr. 33/1994 pot fi expropriate bunurile imobile proprietatea persoanelor fizice sau persoanelor juridice cu sau fără scop lucrativ. Mai susține că potrivit art. 22 din Legea nr. 33/1994 legiuitorul a avut în vedere nu numai proprietarii de drept ci și pe cei de fapt, pe posesorii sau oricare alte persoane ce justifică un interes legitim asupra imobilelor propuse a fi expropriate. Arată că dovada proprietății rezultă din procesele verbale de punere în posesie din 1 noiembrie 2008 și nr. 212 din 2 martie 2007, adeverințele de proprietate nr. 6850/11 noiembrie 2008, nr. 1841 din 2 martie 2007, convențiile nr. 2487 din 13 aprilie 2007 și nr. 130 din 16 ianuarie 2008 și hărțile cadastrale.

Recurentul reproșează instanței că a ignorat dispozițiile art. 1295 C. civ., în condițiile în care există o convenție de vânzare pentru terenul din litigiu, fiind achitat și prețul către vânzător. Susține că neeliberarea de către Primăria Mătăsari a titlului de proprietate nu îi este imputabilă, instanța de apel nemanifestând rol activ potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Recursul este nefondat pentru următoarele considerentele. Potrivit art. 2 din Titlul X al Legii 247/2005, terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.

Prin urmare, dispozițiile legii speciale privind circulația juridica a terenurilor prevalează asupra dispozițiilor de drept comun din C. civ., convenția încheiată între reclamantă și pârât, chiar finalizată prin plata prețului, având valoarea juridică a unui antecontract de vânzare cumpărare, care nu a dus la transmiterea proprietății. O condiție sine qua non pentru a putea opera exproprierea pentru cauză de utilitate publică este cea legată de calitatea de proprietar a persoanei expropriate asupra imobilului ce urmează a fi expropriat.

Astfel, dispozițiile art. 23 din Legea nr. 33/1994 prevăd în mod expres și imperativ obligația instanței de a verifica „dacă sunt întrunite toate condițiile cerute de lege pentru expropriere". Din perspectiva acestei obligații legale, instanțele au făcut o verificare a condițiilor cerute de lege pentru expropriere, constatând fără posibilitate de tăgadă că pârâtul nu îndeplinește cerința legală de dovedire a calității sale de proprietar al terenului solicitat a fi expropriat pentru cauză de utilitate publică. Ca atare, nefiind îndeplinite condițiile legale cerute pentru a putea opera exproprierea, instanța de apel și cea de fond au dat eficiență atât dispozițiilor art. 23 cât și celor ale art. 2, 13 și 14 din Legea nr. 33/1994.

Este real că lipsa titlului de proprietate nu este imputabilă reclamantului, însă acesta are la îndemână mijloace juridice ce pot face posibilă eliberarea titlului de proprietate și dovedirea calității de proprietar al pârâtului pentru a face incidentă dar și posibilă exproprierea. Din perspectiva celor reținute mai sus, susținerile recurentului reclamant sunt nefondate. Așadar, decizia instanței de apel de confirmare a sentinței tribunalului, motivată convingător în drept, este legală și temeinică. În consecință, recursul urmează să fie respins în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Societatea Națională a Lignitului Oltenia SA Târgu Jiu - Subunitatea Exploatarea Minieră de Carieră Motru (în prezent Exploatarea de Carieră Roșiuța) împotriva Deciziei nr. 17 din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția a I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2010. Procesat de GGC - DG