ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2912/2012

Asupra recursului

constată următoarele:

Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

prin Sentința nr. 1487 din 20 octombrie 2010, a admis în parte cererea privind

acordarea daunelor morale formulată de reclamanta B.E. în contradictoriu cu

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. L-a obligat pe pârât la plata

către reclamantă a sumei de 3.000 euro, în echivalent lei la data plății,

pentru măsura administrativă de schimbare din funcție, ca urmare a formulării

unei cereri de emigrare în anul 1987. A disjuns restul cererilor formulate de

reclamanta B.E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, cu formarea unui nou dosar civil, în care a acordat termen

pentru continuarea judecății la 19 ianuarie 2011, cu citare părți.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin cererea introductivă de instanță, B.E.

a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative

aplicate prin Decizia nr. 1182 din 22 decembrie 1987 și să se acorde de către

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, despăgubiri morale,

estimate la suma de 300.000 euro și despăgubiri materiale ca efect al acestei

măsuri, constând în diferența de salariu și pensie ce i s-ar fi cuvenit,

estimate la suma de 200.000 euro.

Tribunalul a

constatat, în fapt, că prin Decizia nr. 1182/1987 emisă de Ministerul Geologiei

- Întreprinderea de Prospecțiuni, reclamanta a fost trecută din funcția de

telexist la serviciul administrativ, cu o retribuție aferentă acestei funcții,

la baza acestei decizii stând referatul întocmit de Serviciul Administrativ al

întreprinderii, în care se recomanda înlocuirea reclamantei din funcția de

telexist și curier pentru corespondență, cu motivarea că aceasta a făcut cerere

de plecare definitivă din țară, astfel că nu mai poate rămâne în contact cu

corespondența, majoritatea cu caracter secret și strict secret.

Din mențiunile

efectuate în carnetul de muncă al reclamantei a rezultat că a fost încadrată ca

femeie de serviciu, iar urmare a schimbării acesteia din funcție, prestigiul

i-a scăzut, a fost izolată de restul colectivului, colegii ferindu-se să mai

discute cu ea. De asemenea, veniturile lunare au fost diminuate, ceea ce a

condus la scăderea nivelului de trai al reclamantei.

Tribunalul a mai

reținut că, după cum rezultă din Adresa nr. 2879 din 2 iunie 2010 emisă de Casa

de Pensii a Municipiului București - Casa Locală de Pensii a sectorului 4,

reclamanta beneficiază de pensie stabilită în baza Legii nr. 189/2000 încă din

anul 2002.

Cum obiectul Legii

nr. 189/2000 l-a constituit "aprobarea O.G. nr. 105/1999 pentru

modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor

drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu

începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori

constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare", a rezultat

că reclamantei i s-a recunoscut deja de către autoritățile de stat caracterul

politic al sancțiunii administrative suferite, astfel încât respectivul capăt

de cerere s-a privit ca fiind neîntemeiat și a fost respins în consecință.

Cât privește despăgubirile

morale, tribunalul a reținut că prejudiciul moral nu poate fi cuantificat, însă

situația de fapt constatată, dispozițiile legale, precum și percepția și

consecințele asupra reclamantei pot constitui criterii de apreciere a

cuantumului acestor despăgubiri.

Întrucât, pe de o

parte, reclamanta a primit o recunoaștere din partea statului român, cât și o

pensie lunară, iar pe de altă parte, față de cuantumul solicitat, de 300.000

euro, considerat nu numai disproporționat dar chiar exagerat, tribunalul a

apreciat că suma de 3.000 euro reprezintă o sumă rezonabilă capabilă să ofere o

reparație echitabilă, pentru prejudiciul moral suferit de către reclamantă, în

completarea celui care i s-a acordat deja.

În temeiul art. 165

C. proc. civ., tribunalul a disjuns capătul al doilea al cererii privind

acordarea despăgubirilor materiale constatând că necesită administrarea unui

probatoriu amplu, inclusiv o expertiză tehnică specialitatea contabilitate, cu

formarea unui nou dosar civil.

Prin Decizia nr. 406

A din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței tribunalului, pe

care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins cererea de obligare a

pârâtului la despăgubiri morale, ca nefondată. A menținut restul dispozițiilor

sentinței.

Instanța de apel a

reținut, în esență, că prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările și

completările ulterioare, constatându-se că acestea contravin dispozițiilor art.

1 alin. (3) și (5) din Legea fundamentală.

A avut în vedere și

faptul că instanța de contencios european nu a sancționat, sub aspectul art. 1

din Protocolul nr. 1 și a art. 6 parag. 1 din Convenție, împrejurarea că în

cursul procedurii interne, Curtea Constituțională a declarat

neconstituționalitatea dispozițiilor legale incidente în cauză.

În plus, curtea de

apel a constatat că reclamanta a beneficiat de drepturile bănești reglementate

de Legea nr. 189/2000, încasând o indemnizație indexată periodic.

Împotriva acestei

ultime decizii au declarat recurs, întemeiat pe prevederile pct. 9 al art. 304

C. proc. civ., B.C.G. și M.E.M., în calitate de persoane cu vocație la

succesiunea defunctei B.E., solicitând admiterea acestuia și casarea cu

trimitere spre rejudecare la instanța de apel.

Au invocat excepția

lipsei capacității de folosință a reclamantei B.E., având în vedere faptul că

la data judecării apelului aceasta era decedată.

Au făcut dovada în

acest sens prin certificatul de deces seria DS nr. 226204 din care rezultă că

data decesului este 13 aprilie 2011, în timp ce apelul a fost soluționat la 14

aprilie 2011.

Prevalându-se de

dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ. și având în vedere că persoanele

fizice dobândesc capacitatea de folosință la momentul nașterii și o pierd odată

cu moartea (art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954), recurentele au arătat

că prin decesul reclamantei, survenit în ziua anterioară procesului, nu mai era

respectată condiția cerută de lege pentru ca instanța să soluționeze corect

procedural cauza, prin respectarea drepturilor tuturor părților în proces,

situație în care devin incidente prevederile art. 243 alin. (1) pct. 1 din Cod,

impunându-se prin urmare, suspendarea judecării cauzei până la momentul

introducerii moștenitorilor.

Au apreciat totodată

că nu poate fi imputat avocatului necunoașterea decesului reclamantei,

respectiv faptul că nu a înștiințat instanța cu privire la acest aspect.

Recursul este

nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

La termenul de

judecată a apelului, respectiv 14 aprilie 2011, când a fost pronunțată Decizia

nr. 406 A, atacată cu prezentul recurs, la apelul nominal făcut în ședință

publică, potrivit celor consemnate în practicaua hotărârii recurate, pentru

intimata-reclamantă B.E., legal citată, s-a prezentat avocat Z.O., în calitate

de apărător al părții, în baza împuternicirii avocațiale seria B 235351/2011

eliberată de Baroul București.

Apărătorului

reclamantei i s-a acordat de către instanță cuvântul în combaterea motivelor

celor două apeluri declarate în cauză, avocat Z.O. punând concluzii pe fond.

Potrivit art. 67

alin. (1) C. proc. civ., părțile pot să exercite drepturile procedurale

personal sau prin mandatar, iar art. 71 din Cod stipulează că mandatul nu

încetează prin moartea celui care l-a dat, acesta dăinuind până la retragerea

lui de către moștenitori.

Or, în speță, acest

lucru nu s-a întâmplat, recurentele nefăcând dovada retragerii mandatului

avocatului ales, care a fost prezent, după cum s-a arătat, la dezbaterile din

apel și a pus concluzii pe fondul cauzei, astfel încât nu poate fi vorba de

nerespectarea drepturilor tuturor părților din dosar, cum eronat susțin

recurentele.

Prin urmare, având în

vedere și prevederile art. 89 alin. (2) teza întâi C. proc. civ., conform

cărora înfățișarea părții în instanță, în persoană sau prin mandatar, acoperă

orice vicii de procedură, se constată că la termenul la care au avut loc

dezbaterile în apel, procedura de citare a fost legal îndeplinită în

conformitate cu dispozițiile legale menționate.

Mai mult, se reține

că deși recurentele consideră că nu poate fi imputată apărătorului reclamantei

B.E. necunoașterea survenirii decesului părții pe care o reprezintă și

neînștiințarea instanței cu privire la respectivul aspect, acestea critică însă

decizia pronunțată tocmai cu privire la soluționarea procesului în raport cu o

persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință.

Pentru aceste

considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va

respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de B.C.G. și M.E.M. împotriva Deciziei nr. 406 A

din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 mai 2012.

Procesat

de GGC - NN