ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2911/2012

Asupra recursului constată următoarele: Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 907/F din 2 noiembrie 2010 a admis în parte acțiunea civilă formulată de B.G. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, 1-a obligat pe pârât la plata în favoarea reclamantului a sumei de 10.000 Euro, în echivalent la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin sentința penală nr. 847/1949 a Tribunalului Militar Cluj, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani temniță grea și 5 ani degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, în temeiul art. 209 pct. III, art. 157 C. pen., pedeapsă care a fost redusă, prin decizia nr. 2612 a Curții Marțiale de Casare și Justiție, la 5 ani de temniță grea.

Ulterior, prin sentința penală nr. 193/1961 a Tribunalului Militar de Regiune Militară Cluj, reclamantul a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică și 5 ani degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 alin. (1) C. pen.

Reclamantul a executat pedepsele în penitenciarele de la Cluj, Târgșor și Aiud, fiind cunoscut regimul extrem de sever de detenție la care erau supuși deținuții condamnați pentru infracțiuni cu caracter politic, diferit față de cel aplicat condamnaților de drept comun, tocmai datorită faptului că se aprecia cu privire la condamnații din categoria reclamantului că aceștia sunt deosebit de periculoși pentru orânduirea de stat de la acea vreme Tribunalul a constatat că potrivit dispozițiilor art. l alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, infracțiunea pentru care a fost condamnat reclamantul constituie de drept condamnare cu caracter politic, acesta fiind îndreptățit, în conformitate cu prevederile art. 5 din același act normative, la repararea prejudiciului material și moral suferit.

Cu privire la prejudiciul moral suferit, efectul negativ privește afectarea acelor atribute ale persoanei care influențează relațiile sale sociale și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții persoanei. Or, tocmai prin condamnarea reclamantului, dauna morală constă în atingerea adusă acelor valori care definesc personalitatea umană și se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare. Efectul imediat al condamnării îl reprezintă restrângerea libertății individului, afectarea iremediabilă a onoarei, demnității umane, astfel că acestuia i s-au vătămat, de asemenea, moralitatea, poziția socială, prestigiul profesional, drepturi nepatrimoniale ocrotite de lege.

S-a avut totodată în vedere durata mare a pedepsei efectiv executate, suferințele fizice și psihice la care a fost supus condamnatul, precum și urmările condamnării produse ulterior eliberării din starea de detenție. Instanța a reținut, de asemenea, că prin O.U.G. nr. 62/2010 s-a limitat cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate pentru prejudiciile morale suferite prin condamnările la care se referă Legea nr. 221/2009 la suma de 10.000 Euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic. Luând în considerare toate aceste elemente, tribunalul a apreciat că suma de 10.000 Euro, ce ar urma să fie achitată în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezintă un cuantum rezonabil al despăgubirilor, proporțional cu prejudiciul suferit de reclamant.

Prin decizia nr. 225/A din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de B.G., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009. A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva aceleiași hotărâri.

S-a reținut de către instanța de apel că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, interesând, în concret, cele ale art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi privitoare la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic sau, după caz, prin luarea unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M.Of.

al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, decizia prin care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță este definitivă și obligatorie, în vreme ce potrivit prevederilor alin. (3) al aceluiași articol, dispozițiile din legile sau ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Astfel fiind, a rezultat că atunci când Curtea Constituțională constată neconformitatea cu Constituția a unui act normativ de natura celor sus-menționate ori a unei dispoziții dintr-un asemenea act normativ, acestea își încetează efectele juridice, dacă în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea, autoritatea cu atribuții de legiferare nu dispune măsurile necesare asigurării pentru viitor a conformității cu Constituția a actului normativ ori a normei juridice vizate. Această încetare a efectelor are, prin urmare, caracter general, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu Constituția.

Pe cale de consecință, s-a considerat că existența unui proces în curs în cadrul căruia reclamantul își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei Curții Constituționale, cu toate implicațiile ce decurg din aceasta asupra acțiunii promovate de reclamant. Referitor la decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, legiuitorul nu a dispus, nici în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, nici ulterior, măsuri pentru punerea de acord cu Constituția a dispozițiilor declarate neconstituționale.

Astfel fiind, pretențiile reclamantului privitoare la obligarea Statului Român la plata de daune morale au rămas fără temei legal, avându-se în vedere că declararea ca neconstituționale a prevederilor legii sus arătate, conjugată cu inexistența unor alte dispoziții normative în vigoare care să consacre dreptul la despăgubire pe care reclamantul îl invocă, obligă la concluzia că acest drept nu mai poate fi recunoscut de către instanță, căci s-ar ajunge la săvârșirea de către judecători a unui exces de putere. Instanțele de judecată neputând fi ele însele creatoare de drepturi, s-a constatat că prezenta acțiune civilă a rămas fără fundamentul ce a stat la baza admiterii ei în primă instanță, sub aspectul despăgubirilor civile.

In consecință, instanța de apel a apreciat că, de lege lata, nu mai apare ca posibilă obligarea Statului Român la a-i plăti reclamantului, în baza Legii nr. 221/2009, o sumă de bani cu titlu de reparație pentru prejudiciul moral suferit, în caz contrar ajungându-se, așa cum s-a arătat mai sus, la lăsarea fără efecte a evocatei decizii a Curții Constituționale. Față de cele ce preced, în temeiul art. 296 C. proc. civ., s-a respins apelul reclamantului și s-a admis apelul declarat de pârât. Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul B.G., întemeiat pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului propriu, schimbării sentinței tribunalului și admiterii acțiunii, precum și respingerii apelului declarat de Statul Român.

A arătat că a formulat acțiunea în temeiul Legii nr. 221/2009, act normativ adoptat de Parlament. A considerat că orice modificări ale legii în baza unei decizii a Curții Constituționale nu-i pot fi nefavorabile, după cum inconsecvența puterii legiuitoare și executorii nu poate duce la încălcarea unor drepturi recunoscute de un act normativ în vigoare. A menționat că prin soluția pronunțată a fost discriminat, întrucât persoane aflate în situații similare au primit deja despăgubiri în baza aceleiași legi. Recurentul a mai precizat că prin actele depuse la dosar a dovedit că a suferit o condamnare politică în sensul Legii nr. 221/2009 și a Convenției Europene a Drepturilor Omului, motiv pentru care se consideră îndreptățit la acordarea despăgubirilor morale.

Totodată a mai arătat că urmare discriminării produse au fost încălcate și convențiile internaționale în materia drepturilor omului. Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed. Problema de drept care se pune în speță este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, aspectul care se impune a fi analizat cu prioritate vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al deciziei Curții Constituționale.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

In raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în M.Of. al României nr. 789 din 7 noiembrie 2011, dată de la care a devenit obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 330 alin. (4) C. proc. civ. Astfel s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Or, în speță, la data publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum . Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. In speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul acestuia. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficientă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 225/A din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2012.