ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2911/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2911/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului constată

următoarele:

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin

sentința nr. 907/F din 2 noiembrie 2010

a

admis în parte acțiunea civilă formulată de B.G. împotriva Statului Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, 1-a obligat pe pârât la plata

în favoarea reclamantului a sumei de 10.000 Euro, în echivalent la cursul BNR

din ziua plății, cu titlu de despăgubiri.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a constatat că prin sentința penală nr. 847/1949 a Tribunalului Militar Cluj,

reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani temniță grea și 5 ani

degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, în temeiul

art. 209 pct. III, art. 157 C. pen., pedeapsă care a fost redusă, prin decizia

nr. 2612 a Curții Marțiale de Casare și Justiție, la 5 ani de temniță grea.

Ulterior, prin sentința penală nr.

193/1961 a Tribunalului Militar de Regiune Militară Cluj, reclamantul a fost

condamnat la 15 ani de muncă silnică și 5 ani degradare civică pentru crima de

uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 alin. (1) C. pen.

Reclamantul a executat pedepsele în

penitenciarele de la Cluj, Târgșor și Aiud, fiind cunoscut regimul extrem de

sever de detenție la care erau supuși deținuții condamnați pentru infracțiuni

cu caracter politic, diferit față de cel aplicat condamnaților de drept comun,

tocmai datorită faptului că se aprecia cu privire la condamnații din categoria

reclamantului că aceștia sunt deosebit de periculoși pentru orânduirea de stat

de la acea vreme

Tribunalul a constatat că potrivit

dispozițiilor art. l alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, infracțiunea

pentru care a fost condamnat reclamantul constituie de drept condamnare cu

caracter politic, acesta fiind îndreptățit, în conformitate cu prevederile art.

5 din același act normative, la repararea prejudiciului material și moral

suferit.

Cu privire la prejudiciul moral

suferit, efectul negativ privește afectarea acelor atribute ale persoanei care

influențează relațiile sale sociale și cele care se situează în domeniul

afectiv al vieții persoanei.

Or, tocmai prin condamnarea

reclamantului, dauna morală constă în atingerea adusă acelor valori care

definesc personalitatea umană și se referă la existența fizică a omului,

sănătatea și integritatea corporală, onoare, prestigiu profesional și alte

valori similare.

Efectul imediat al condamnării îl

reprezintă restrângerea libertății individului, afectarea iremediabilă a

onoarei, demnității umane, astfel că acestuia i s-au vătămat, de asemenea,

moralitatea, poziția socială, prestigiul profesional, drepturi nepatrimoniale

ocrotite de lege.

S-a avut totodată în vedere durata

mare a pedepsei efectiv executate, suferințele fizice și psihice la care a fost

supus condamnatul, precum și urmările condamnării produse ulterior eliberării

din starea de detenție.

Instanța a reținut, de asemenea, că

prin O.U.G. nr. 62/2010 s-a limitat cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate

pentru prejudiciile morale suferite prin condamnările la care se referă Legea

nr. 221/2009 la suma de 10.000 Euro pentru persoana care a suferit condamnarea

cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a

făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic.

Luând în considerare toate aceste

elemente, tribunalul a apreciat că suma de 10.000 Euro, ce ar urma să fie

achitată în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezintă un

cuantum rezonabil al despăgubirilor, proporțional cu prejudiciul suferit de

reclamant.

Prin decizia nr. 225/A din 20 aprilie

2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie,

a

admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în tot, în

sensul că a respins, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de B.G., având ca

obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009. A respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamant împotriva aceleiași hotărâri.

S-a reținut de către instanța de apel

că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 221/2009,

interesând, în concret, cele ale art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi privitoare

la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea

cu caracter politic sau, după caz, prin luarea unor măsuri administrative cu

caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Aceste dispoziții legale au fost

declarate neconstituționale prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a

Curții Constituționale, publicată în M.Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie

2010.

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992, decizia prin care Curtea Constituțională constată

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau ordonanță este definitivă și obligatorie, în vreme ce potrivit

prevederilor alin. (3) al aceluiași articol, dispozițiile din legile sau

ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează

efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz,

nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Astfel fiind, a rezultat că atunci

când Curtea Constituțională constată neconformitatea cu Constituția a unui act

normativ de natura celor sus-menționate ori a unei dispoziții dintr-un asemenea

act normativ, acestea își încetează efectele juridice, dacă în termen de 45 de

zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei prin care s-a

constatat neconstituționalitatea, autoritatea cu atribuții de legiferare nu

dispune măsurile necesare asigurării pentru viitor a conformității cu

Constituția a actului normativ ori a normei juridice vizate.

Această încetare a efectelor are, prin

urmare, caracter general, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce

intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără

însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe

care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi

instituite prin chiar prevederile neconforme cu Constituția.

Pe cale de consecință, s-a considerat

că existența unui proces în curs în cadrul căruia reclamantul își întemeiază

pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică

aplicarea deciziei Curții Constituționale, cu toate implicațiile ce decurg din

aceasta asupra acțiunii promovate de reclamant.

Referitor la decizia nr. 1358 din 21

octombrie 2010 a Curții Constituționale, legiuitorul nu a dispus, nici în

termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, nici

ulterior, măsuri pentru punerea de acord cu Constituția a dispozițiilor

declarate neconstituționale.

Astfel fiind, pretențiile

reclamantului privitoare la obligarea Statului Român la plata de daune morale

au rămas fără temei legal, avându-se în vedere că declararea ca neconstituționale

a prevederilor legii sus arătate, conjugată cu inexistența unor alte dispoziții

normative în vigoare care să consacre dreptul la despăgubire pe care

reclamantul îl invocă, obligă la concluzia că acest drept nu mai poate fi

recunoscut de către instanță, căci s-ar ajunge la săvârșirea de către

judecători a unui exces de putere.

Instanțele de judecată neputând fi ele

însele creatoare de drepturi, s-a constatat că prezenta acțiune civilă a rămas

fără fundamentul ce a stat la baza admiterii ei în primă instanță, sub aspectul

despăgubirilor civile.

In consecință, instanța de apel a

apreciat că, de lege lata, nu mai apare ca posibilă obligarea Statului Român la

a-i plăti reclamantului, în baza Legii nr. 221/2009, o sumă de bani cu titlu de

reparație pentru prejudiciul moral suferit, în caz contrar ajungându-se, așa

cum s-a arătat mai sus, la lăsarea fără efecte a evocatei decizii a Curții

Constituționale.

Față de cele ce preced, în temeiul

art. 296 C. proc. civ., s-a respins apelul reclamantului și s-a admis apelul

declarat de pârât.

Împotriva acestei ultime decizii a

declarat recurs reclamantul B.G.,

întemeiat

pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia,

modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului propriu, schimbării

sentinței tribunalului și admiterii acțiunii, precum și respingerii apelului

declarat de Statul Român.

A arătat că a formulat acțiunea în

temeiul Legii nr. 221/2009, act normativ adoptat de Parlament.

A considerat că orice modificări ale

legii în baza unei decizii a Curții Constituționale nu-i pot fi nefavorabile,

după cum inconsecvența puterii legiuitoare și executorii nu poate duce la

încălcarea unor drepturi recunoscute de un act normativ în vigoare.

A menționat că prin soluția pronunțată

a fost discriminat, întrucât persoane aflate în situații similare au primit

deja despăgubiri în baza aceleiași legi.

Recurentul a mai precizat că prin

actele depuse la dosar a dovedit că a suferit o condamnare politică în sensul

Legii nr. 221/2009 și a Convenției Europene a Drepturilor Omului, motiv pentru

care se consideră îndreptățit la acordarea despăgubirilor morale.

Totodată a mai arătat că urmare

discriminării produse au fost încălcate și convențiile internaționale în materia

drepturilor omului.

Recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca atare în

considerarea argumentelor ce succed.

Problema de drept care se pune în

speță este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi

aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat

neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin

decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în

M.Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, aspectul care se impune a fi

analizat cu prioritate vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al

deciziei Curții Constituționale.

Potrivit art. 147 alin. (1) din

Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat

se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în

Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai

pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31

din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

In raport de această reglementare,

constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de drept

a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de

Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în M.Of.

al României nr. 789 din 7 noiembrie 2011, dată de la care a devenit obligatorie

pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 330 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel s-a stabilit că decizia nr.

1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în

curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția

situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I

din Legea nr. 221/2009 și-au încetat

efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate

definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în

Monitorul Oficial.

Or, în speță, la data publicării în

M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr.

1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci

soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune deci că fiind

promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se

întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem

în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate

după regula

tempus regit actum

.

Dimpotrivă, este vorba despre o

situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident

noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea

definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art.

147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea

ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un

act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar

fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în

mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că

deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie

unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce

înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau

situațiilor juridice deja constituite.

In speță, nu există însă un drept

definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de

protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi

confirmat dreptul acestuia.

Concluzionând, prin intervenția

instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție

de neconstituționalitate, s-a dat eficientă unui mecanism normal într-un stat

democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin

constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte

erga

omnes

și ex nunc

ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta

nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional,

ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al

coerenței și al stabilității juridice.

Pentru aceste considerente, față de

prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat,

recursul declarat în cauză de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 225/A din 20 aprilie 2011 a

Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 mai 2012.