ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2802/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate

existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe

pârâtul M.M.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că prin cererea nr. P 5212/06 din 02 noiembrie 2006 adresată autorității

de către Gazeta de Sud Est, s-a cerut verificarea, în temeiul fostei Legi

187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice

comuniste, pârâtului M.M., care în prezent deține calitatea de consilier local

în cadrul Consiliului Local Sărățeni, județul Ialomița, precizând că la data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, verificările prevăzute de lege,

demarate în urma solicitării invocate, se aflau în derulare, potrivit art. 33 alin.

(1), precum și art. 3 lit. g) din O.U.G. nr. 24/2008.

Reclamantul a mai arătat că din

cuprinsul Notei de Constatare nr. DI/I/3275 din 21 octombrie 2009, rezultă că

pârâtul a fost recrutat la data de 29 decembrie 1976 pentru încadrarea

informativă a foștilor legionari din comuna Balaciu, a semnat un Angajament și

a preluat numele conspirativ de colaborare „pescaru”, apreciind astfel că sunt

îndeplinite condițiile art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008.

Prin sentința nr. 5074 din 13

septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a admis acțiunea, constatând calitatea pârâtului de colaborator

al Securității.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut că pârâtul, medic în comuna Balaciu, a semnat la 29

decembrie 1976 angajamentul de colaborare cu Securitatea, a furnizat în scris,

prin nota din 21 septembrie 1978, informații referitoare la fiica unei paciente

care urma să rămână definitiv în Suedia, a arătat că respectiva persoană

plecase legal în Polonia, la tratament, și că avea un fiu de 15 ani care locuia

în București.

Totodată, din raportul informativ

scris și semnat de ofițerul de Securitate la 11 ianuarie 1979 a rezultat că

pârâtul a oferit informații despre relațiile de corespondență pe care o

persoană le avea cu cetățeni străini africani, foști colegi de facultate.

Totodată, s-a mai reținut că

reclamantul a invocat în susținerea cererii și înscrisuri cu privire la

informații date de pârât referitoare la o persoană care efectuase o întrerupere

de sarcină la o persoană necalificată.

Concluzionând, judecătorul fondului a

apreciat că informațiile furnizate de pârât, prin nota din 21 septembrie 1978

privind refuzul unui cetățean român de a reveni în România, unde se aflau

membrii familiei sale, fac referire la atitudini care sunt potrivnice regimului

comunist, vizând îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului

- dreptul la viață privată, la libertatea de circulație.

În privința celorlalte categorii de

informații (relații de corespondență cu cetățeni ai unor țări africane - Congo

sau Kuweit), a reținut că acestea nu constituie o amenințare la adresa regimului

comunist, iar informațiile referitoare la întreruperi de sarcină de personal

necalificat, a considerat că interesul în eliminarea riscului major pentru

sănătatea și viața femeilor pe care îl implica un avort efectuat de o persoană

fără studii de specialitate primează față de cel de a susține politica

demografică impusă de regimul comunist.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul M.M., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs

invocat, recurentul-pârât a susținut în esență că a semnat angajamentul de colaborarea

cu Securitatea din dorința de a salva o persoană foarte specială pentru el,

învățătorul său, de suspiciunile și neplăcerile ce-i puteau fi cauzate, pentru ideile

și opiniile sale.

În ceea ce privește informația

furnizată cu privire la o persoană care urma să rămână definitiv în Suedia,

singura informație reținută de către instanța de fond, recurentul-pârât

apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 2 lit.

b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât din conținutul notei informative nu rezultă

că ar fi făcut aprecieri cu privire la motivele rămânerii în Suedia a persoanei

respective, ca urmare a unei atitudini ostile a acesteia, față de regimul

intern, iar pe de altă parte, informația fiind furnizată după plecarea subiectului,

care nu se mai afla sub jurisdicția statului român, astfel că nu mai era aptă să

producă consecințe sau să aducă atingere drepturilor și libertăților acesteia.

Un alt argument invocat de

recurentul-pârât în sensul nelegalității sentinței atacate este acela că,

acestea se întemeiază pe o singură notă informativă, cea din 21 septembrie 1978,

deși textul legal, care definește noțiunea de colaborator al securității, are în

vedere o activitate cu caracter de repetatibilitate.

În concluzie, recurentul solicită

admiterea recursului declarat și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii

acțiunii formulate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității.

Examinând sentința atacată, în

raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât

și în temeiul dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul formulat în cauză este nefondat.

Intimatul-reclamant Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de

contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect constatarea calității recurentului-pârât

M.M., de colaborator al Securității.

Analizând actele și lucrările dosarului

Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile recurentului în legătură

cu natura informațiilor furnizate prin activitatea desfășurată, informații care

au adus atingere dreptului fundamental la viața privată ca și dreptului la liberă

circulație, fiind întrunite în cazul de față, toate condițiile prevăzute de O.U.G.

nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității a

acestuia, astfel cum, în mod corect s-a reținut și prin sentința pronunțată de instanța

de fond.

În conformitate cu dispozițiile art.

2 lit. b) teza 1 din O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al Securității este

persoana care a furnizat informații, indiferent sub orice formă, precum note și

rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin

care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar

comunist și care au vizat drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Din materialul probator existent la

dosar Înalta Curte reține că normele cu caracter special în discuție au o

justificare obiectivă și rezonabilă în sensul jurisprudenței C.E.D.O., astfel

încât soluția instanței de fond este legală și temeinică, întrucât norma specială

menționează categoriile de persoane cărora li se aplică dispozițiile legale mai

sus menționate.

Astfel, recurentul-pârât a informat organele

de Securitate ale regimului comunist, pe baza unui angajament sub acoperirea numelui

conspirativ „Pescaru”, printre altele despre fiica unei paciente P.F. care urma

să rămână definitiv în Suedia, care plecase legal din România în Polonia la

tratament și care avea un fiu de 15 ani care locuia în București. Potrivit

probelor existente la dosarul cauzei, ofițerul de securitate a dispus efectuarea

de verificări pentru a stabili „în ce condiții a plecat și ce se cunoaște”.

Contrar celor susținute de recurentul-pârât,

instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința

criticată că aceste informații furnizate prin nota din 21 septembrie 1978, fac

referire la atitudini care sunt potrivnice regimului comunist și vizează

îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, respectiv

dreptul la viață privată și libertatea de circulație.

Nu pot fi reținute criticile recurentului-pârât

potrivit cărora drepturile persoanei în cauză nu mai puteau fi afectate

întrucât la data respectivă aceasta nu se mai afla sub jurisdicția statului

român, întrucât erau vizate drepturile acesteia cât și ale membrilor săi de familie

rămași în România, astfel cum rezultă din informațiile furnizate cât și din rezoluția

ofițerului de securitate.

În ceea ce privește criticile

recurentului potrivit cărora informațiile furnizate prin această notă nu pot fi

reținute ca fiind suficiente pentru a se constata îndeplinirea condițiilor legale

prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. b) teza 1 din O.U.G. nr. 24/2008, având în

vedere pe de o parte, că aceste dispoziții nu impun caracterul repetabil al

denunțurilor recurentului-pârât relevantă fiind calitatea informației

furnizate, fiind suficientă o singură notă de informare (deși în cazul în speță

acesta a furnizat note în toată perioada respectiv 1978-1982) iar pe de altă

parte informațiile furnizate au vizat îngrădirea unor drepturi și libertăți

fundamentale, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Având în vedere aceste considerente,

în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art.

20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ Înalta Curte va

respinge recursul declarat de recurentul-pârât, menținând sentința pronunțată

de instanța de fond ca legală și temeinică, fiind întrunite toate condițiile

prevăzute de lege pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității

a pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.M.

împotriva sentinței nr. 5074 din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 5 iunie 2012.