ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2802/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul M.M.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin cererea nr. P 5212/06 din 02 noiembrie 2006 adresată autorității de către Gazeta de Sud Est, s-a cerut verificarea, în temeiul fostei Legi 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, pârâtului M.M., care în prezent deține calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local Sărățeni, județul Ialomița, precizând că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, verificările prevăzute de lege, demarate în urma solicitării invocate, se aflau în derulare, potrivit art. 33 alin. (1), precum și art. 3 lit. g) din O.U.G. nr. 24/2008.

Reclamantul a mai arătat că din cuprinsul Notei de Constatare nr. DI/I/3275 din 21 octombrie 2009, rezultă că pârâtul a fost recrutat la data de 29 decembrie 1976 pentru încadrarea informativă a foștilor legionari din comuna Balaciu, a semnat un Angajament și a preluat numele conspirativ de colaborare „pescaru”, apreciind astfel că sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008. Prin sentința nr. 5074 din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea, constatând calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că pârâtul, medic în comuna Balaciu, a semnat la 29 decembrie 1976 angajamentul de colaborare cu Securitatea, a furnizat în scris, prin nota din 21 septembrie 1978, informații referitoare la fiica unei paciente care urma să rămână definitiv în Suedia, a arătat că respectiva persoană plecase legal în Polonia, la tratament, și că avea un fiu de 15 ani care locuia în București. Totodată, din raportul informativ scris și semnat de ofițerul de Securitate la 11 ianuarie 1979 a rezultat că pârâtul a oferit informații despre relațiile de corespondență pe care o persoană le avea cu cetățeni străini africani, foști colegi de facultate. Totodată, s-a mai reținut că reclamantul a invocat în susținerea cererii și înscrisuri cu privire la informații date de pârât referitoare la o persoană care efectuase o întrerupere de sarcină la o persoană necalificată.

Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că informațiile furnizate de pârât, prin nota din 21 septembrie 1978 privind refuzul unui cetățean român de a reveni în România, unde se aflau membrii familiei sale, fac referire la atitudini care sunt potrivnice regimului comunist, vizând îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului - dreptul la viață privată, la libertatea de circulație. În privința celorlalte categorii de informații (relații de corespondență cu cetățeni ai unor țări africane - Congo sau Kuweit), a reținut că acestea nu constituie o amenințare la adresa regimului comunist, iar informațiile referitoare la întreruperi de sarcină de personal necalificat, a considerat că interesul în eliminarea riscului major pentru sănătatea și viața femeilor pe care îl implica un avort efectuat de o persoană fără studii de specialitate primează față de cel de a susține politica demografică impusă de regimul comunist.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.M., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul-pârât a susținut în esență că a semnat angajamentul de colaborarea cu Securitatea din dorința de a salva o persoană foarte specială pentru el, învățătorul său, de suspiciunile și neplăcerile ce-i puteau fi cauzate, pentru ideile și opiniile sale. În ceea ce privește informația furnizată cu privire la o persoană care urma să rămână definitiv în Suedia, singura informație reținută de către instanța de fond, recurentul-pârât apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, întrucât din conținutul notei informative nu rezultă că ar fi făcut aprecieri cu privire la motivele rămânerii în Suedia a persoanei respective, ca urmare a unei atitudini ostile a acesteia, față de regimul intern, iar pe de altă parte, informația fiind furnizată după plecarea subiectului, care nu se mai afla sub jurisdicția statului român, astfel că nu mai era aptă să producă consecințe sau să aducă atingere drepturilor și libertăților acesteia. Un alt argument invocat de recurentul-pârât în sensul nelegalității sentinței atacate este acela că, acestea se întemeiază pe o singură notă informativă, cea din 21 septembrie 1978, deși textul legal, care definește noțiunea de colaborator al securității, are în vedere o activitate cu caracter de repetatibilitate.

În concluzie, recurentul solicită admiterea recursului declarat și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Examinând sentința atacată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat. Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect constatarea calității recurentului-pârât M.M., de colaborator al Securității.

Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile recurentului în legătură cu natura informațiilor furnizate prin activitatea desfășurată, informații care au adus atingere dreptului fundamental la viața privată ca și dreptului la liberă circulație, fiind întrunite în cazul de față, toate condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității a acestuia, astfel cum, în mod corect s-a reținut și prin sentința pronunțată de instanța de fond. În conformitate cu dispozițiile art. 2 lit. b) teza 1 din O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al Securității este persoana care a furnizat informații, indiferent sub orice formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Din materialul probator existent la dosar Înalta Curte reține că normele cu caracter special în discuție au o justificare obiectivă și rezonabilă în sensul jurisprudenței C.E.D.O., astfel încât soluția instanței de fond este legală și temeinică, întrucât norma specială menționează categoriile de persoane cărora li se aplică dispozițiile legale mai sus menționate. Astfel, recurentul-pârât a informat organele de Securitate ale regimului comunist, pe baza unui angajament sub acoperirea numelui conspirativ „Pescaru”, printre altele despre fiica unei paciente P.F. care urma să rămână definitiv în Suedia, care plecase legal din România în Polonia la tratament și care avea un fiu de 15 ani care locuia în București.

Potrivit probelor existente la dosarul cauzei, ofițerul de securitate a dispus efectuarea de verificări pentru a stabili „în ce condiții a plecat și ce se cunoaște”. Contrar celor susținute de recurentul-pârât, instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința criticată că aceste informații furnizate prin nota din 21 septembrie 1978, fac referire la atitudini care sunt potrivnice regimului comunist și vizează îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viață privată și libertatea de circulație. Nu pot fi reținute criticile recurentului-pârât potrivit cărora drepturile persoanei în cauză nu mai puteau fi afectate întrucât la data respectivă aceasta nu se mai afla sub jurisdicția statului român, întrucât erau vizate drepturile acesteia cât și ale membrilor săi de familie rămași în România, astfel cum rezultă din informațiile furnizate cât și din rezoluția ofițerului de securitate.

În ceea ce privește criticile recurentului potrivit cărora informațiile furnizate prin această notă nu pot fi reținute ca fiind suficiente pentru a se constata îndeplinirea condițiilor legale prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. b) teza 1 din O.U.G. nr. 24/2008, având în vedere pe de o parte, că aceste dispoziții nu impun caracterul repetabil al denunțurilor recurentului-pârât relevantă fiind calitatea informației furnizate, fiind suficientă o singură notă de informare (deși în cazul în speță acesta a furnizat note în toată perioada respectiv 1978-1982) iar pe de altă parte informațiile furnizate au vizat îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-pârât, menținând sentința pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică, fiind întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității a pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.M. împotriva sentinței nr. 5074 din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 iunie 2012.