ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 972/2012

Asupra recursului; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția comercială, reclamanții B.G., R.C., M.D.C., A.V.E., M.I., S.D.L., A.D.D., P.N.D., V.C.Ș., B.A. (fostă D.) M., P.T., P.V., U.F.A. au chemat în judecată pe pârâta SC B. SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate identitate între sintagma „dobânda de referință variabilă”, indicată în contractele de credit bancar încheiate cu reclamanții și sintagma „E.” și să fie obligată pârâta să emită și să comunice graficele de rambursare, aferente contractelor de credit bancar încheiate cu reclamanții, grafice în care să fie calculată dobânda curentă ca fiind „E.

- 6M” la care se adaugă marja fixă convenită inițial. În motivare, s-a arătat că între părți s-au încheiat contracte de credit bancar, în moneda euro, cu ipotecă, contracte prin care s-a convenit ca în primele luni de rambursare (12 luni, respectiv 18 luni) dobânda să fie fixă, iar ulterior variabilă, stabilită prin negociere, dobândă formată din dobânda de referință variabilă, ce urma să fie afișată la sediile SC B. SA la care se adaugă un procent negociat de 1,9%, respectiv 1,5%, 1,2%,0,2% sau 0%. În continuare s-a arătat că prin art. 5 din contract (de exemplu, cel încheiat cu reclamantul B.) s-a prevăzut ca la data încheierii contractului, dobânda curentă să fie fixă de 7,4% pe an, în primele 12 luni, variabilă ulterior, iar după această dată, dobânda curentă să fie formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile SC B. SA, la care se adaugă 1,5%.

S-a menționat că această prevedere se regăsește mai mult sau mai puțin asemănător și în celelalte contracte încheiate de ceilalți reclamanți. La aceste contracte au fost anexate „Condițiile generale de Creditare” (CGC), în care se arată că pentru creditele cu dobânda variabilă, stabilită în funcție de un indice de referință L./ E., nivelul dobânzii se poate modifica în funcție de evoluția acestuia” (art. 2 octombrie - b). Reclamanții precizează că după expirarea perioadei de dobândă fixă au avut surpriza constatării unei dobânzi considerabil mai mari, fără ca pârâta să prezinte în concret un calcul sau o altă formulă de calcul decât cea din contract, ajungându-se practic la o dobânda de 10%.

Față de această împrejurare, reclamanții au comunicat băncii că nu înțeleg să achite decât dobânda E., la care se adaugă marjele convenite, în condițiile în care indicele de referință E. a scăzut la cca. 1%.

Având în vedere situația de fapt expusă mai sus, reclamanții au înțeles să precizeze că nu solicită instanței modificarea sau revocarea convenției, ci doar interpretarea unei clauze contractuale, și anume a art. 5 cu privire la sintagma „dobânda de referință variabilă”, pe care banca o consideră ca dobânda de referință variabilă SC B. SA, iar reclamanții consideră că se referă la indicele E. Reclamanții menționează că, prin comparație, se observă că prin aplicarea indicelui E. aceștia ar plăti mai puțin, iar potrivit dispozițiilor art. 983 C. civ., acest indice devine aplicabil prin interpretare, principiu de altfel reluat și de prevederile art. 1 alin. (2)) din Legea nr. 193/2000 (în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze comerciale, acestea se interpretează în favoarea consumatorului).

În susținerea acestui punct de vedere, s-a invocat și aplicarea principiului reductio ad absurdum. Astfel, se arată că dacă pârâta ar fi înțeles să nu fie indicat indicele E., ci o dobândă de referință variabilă SC B. SA, cuprinsul contractului ar fi trebuit să prezinte și formula de calcul, potrivit dispozițiilor art. 9 3 pct. 3 din O.G. nr. 21/1992, formulă care nu există, nici în cuprinsul contractului, nici în cel al CGC. Prin urmare, se arată că singura dobândă variabilă aplicabilă unui contract în euro este cea cu referință E. În final, reclamanții vorbesc și de o majorare abuzivă a dobânzii, raportat la dispozițiile art. 2 octombrie a CGC, clauză conform căreia pe parcursul creditului banca poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent aplicându-se de la data modificării acestuia.

Raportat la majorarea sus-menționată, se invocă dispozițiile art. 6 din Legea nr. 193/2000, reclamanții calificând această clauză ca fiind abuzivă și deci inaplicabilă, singurul element negociat fiind marja procentuală adăugată dobânzii variabile de referință E. Un argument în plus invocat de reclamanți este acela că variația ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voința pârâtei, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract sau la modificările legislative. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția prematurității, pentru încălcarea dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. și a lipsei de interes, excepții respinse motivat prin încheierea din ședința publică din data de 22 septembrie 2010. Pe parcursul procesului, au renunțat Ia judecată mai mulți reclamanți, și anume A.E.V., M.I., U.F., R.C.

și C.R., A.D.D., V.C., B.G. De asemenea, cadrul procesual a fost extins, în sensul introducerii în cauză și a pârâților M.R.E., S.O., S.T., A.A.V., P.I.M., B.E., D.M., D.E., I.N., P.I., R.C., V.V., introduși în cauză pentru opozabilitatea hotărârii, aceștia având calitatea de garanți, fila 359 vol. I dosar. Ca urmare a renunțărilor la judecată, cadrul procesual a fost restrâns corespunzător și față de garanții V.V. și R. C. Cu prilejul concluziilor orale și în concluziile scrise, pârâta a invocat și excepția inadmisibilității cererii, având în vedere că reclamanții ar solicita în realitate ca instanța să intervină în mecanismul contractual în vederea reducerii dobânzii comerciale, cerere ce contravine principiului autonomiei de voință, al forței obligatorii, al irevocabilității contractului și al relativității efectelor contractului.

De asemenea, este invocată și situație în care instanța poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract, cu condiția unui antecontract valabil încheiat, condiții în care, în opinia pârâtei, reclamanții nu pot obține concursul forței coercitive a instanței pentru revizuirea prețului contractului. Tribunalul Vâlcea, Secția Comercială Contencios Administrativ și Fiscal, prin sentința nr. 2414 din 22 decembrie 2010 a respins cererea formulată de reclamanții M.D.C., S.D.L. , P.N.D., B.A. (fostă D.) M., P.T., P.V.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că între reclamanți și banca pârâtă au intervenit contractele de credit bancar și pentru investiții imobiliare, pentru persoane fizice, iar prin acestea s-a stipulat o dobândă fixă curentă în primele 12 luni sau 18 luni și ulterior o dobândă curentă formată dintr-o dobândă de referință variabilă, care urma să fie afișată la sediile SC B. SA, la care s-au adăugat 1,50, 0,20, 1,20, respectiv 1,90 puncte procentuale, iar pentru M.D.C., A.E. V., D.M., 0 puncte procentuale.

La aceste contracte de credite, a fost anexat înscrisul „Condiții generale de creditare la contractul de credit”, iar față de conținutul acestui înscris, reclamanții au solicitat instanței interpretarea clauzelor contractuale referitoare la dobândă, în sensul că în fapt sintagma „dobânda de referință variabilă”, indicată în contractele de credit bancar încheiate cu reclamanții este identică cu sintagma „E.” și în consecință pârâta să fie obligată să emită și să comunice graficele de rambursare, aferente contractelor de credit bancar încheiate cu reclamanții, grafice în care să fie calculată dobânda curentă ca fiind „E. - 6M” la care se adaugă marja fixă convenită inițial.

Prin urmare, după expirarea perioadei stabilite pentru calcularea dobânzii fixe, reclamanții au susținut că în realitate dobânda curentă este formată dintr-o dobândă de referință variabilă (E.), care trebuia să fie afișată la sediile SC B. SA, la care se adăugă marjele de 1,50, 0,20, 1,20, respectiv 1,90 puncte procentuale. Tribunalul a analizat în primul rând, excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtă, cu prilejul dezbaterilor orale din ședința din data de 15 decembrie 2010, și a apreciat-o nefondată, având în vedere că operațiunea interpretării unor clauze contractuale, poate fi obiect al unei cereri de chemare în judecată, rezultatul interpretării stabilit de o instanță de judecată neconducând la încălcarea principiilor expuse de pârâtă și deci la libertatea contractuală.

Instanța a constatat că în cauză nu ne aflăm în prezența unor dificultăți în determinarea exactă a înțelesului contractului, care să rezulte dintr-o contradicție existentă între manifestarea expresă de voință și voința internă a părților. Din analiza comparativă a clauzelor din contracte și a celor din anexele la contracte, adică din „Condițiile generale”, se observă că pârâta a avut de oferit, pentru creditele în moneda euro, două produse bancare, și anume credite cu dobândă variabilă stabilită în funcție de o dobândă de referință SC B. SA (2.10 - a) și credite cu dobândă variabilă stabilită în funcție de indicele de referință E. (2.10 - b), așa cum sunt identificate în Condițiile generale.

În cazul contractelor din prezentul litigiu clauza contractuală prevede că dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile SC B. SA, la care s-au adăugat sau nu puncte procentuale. Noțiunea de „dobândă de referință variabilă” trebuie raportată la cea de „dobândă (variabilă) de referință SC B. SA” menționată în anexa la contract - Condițiile generale, iar nu la noțiunea de „dobândă variabilă stabilită în funcție de indicele de referință E.”, concluzie care se impune și prin comparația clauzelor cuprinse în contractele din litigiu și cele ale contractului depus la fila 247 vol. II dosar.

Prin urmare, prin interpretarea coordonată a clauzelor contractuale, unele prin altele, instanța a concluzionat că cele 6 contracte de credit semnate de reclamanți au privit primul tip de produs bancar, și anume cel prin care dobânda variabilă a fost stabilită în funcție de dobânda de referință SC B. SA, nefiind vorba despre o clauză îndoielnică, în sensul art. 983 C. civ. Cu privire la susținerile reclamanților referitoare la o eventuală incidență a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, raportat la modalitatea de calcul a dobânzii de referință SC B. SA, față de obiectul cauzei, aceste susțineri nu au fost analizate în prezentul proces.

Examinarea caracterului abuziv sau nu al clauzei prin care s-a stabilit modificarea dobânzii, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, poate constitui obiectul unei alte acțiuni, instanța nefiind învestită prin prezenta cerere cu soluționarea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 14 ale Legii nr. 193/2000. Împotriva sentinței de fond au declarat apel în termen legal, atât reclamanta B.A. (fostă D.) M., cât și reclamanții M.D.C., S.D.L., P.N.D., P.T. și P.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelurilor, reclamanții au arătat, în esență, că prima instanță nu a analizat criticile și susținerile lor, reținând greșit că ei consideră că există contradicție între clauzele contractului și cele ce poartă denumirea „Condiții Generale”, deși contractul prevede, rară dubiu, faptul că dobânda aplicabilă în perioada variabilă este formată din dobânda variabilă de referință (adică E.), la care se adaugă marja fixă.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința apelată, prin prisma criticilor invocate de către reclamanți, Curtea a constatat că susținerea reclamanților din apel, în sensul că intimata-pârâtă nu a oferit două produse bancare, nu poate fi primită, deoarece existența acestor două tipuri de dobânzi variabile rezultă și din interpretarea pct. 4.2., conform căruia pe parcursul derulării creditului, nivelul dobânzii curente variabile se modifică în funcție de evoluția dobânzii variabile de referință SC B. SA - dobânzii administrate - indicelui de referință L./ E., precum și din pct. 5 din contractul depus la fila 247 vol. II, în care s-a arătat că pentru creditul acordat în moneda euro, dobânda curentă s-a calculat în funcție de indicele de referință E. 1.562, cotația E. fiind stabilită la 6 luni, iar dobânda curentă a fost determinată la nivelul „E.+7,00 puncte procentuale marjă pe an.”, așa cum a reținut și prima instanță.

Prima instanță a reținut corect că, în cazul contractelor din litigiu, clauza contractuală prevede că dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile SC B. SA, la care s-au adăugat sau nu puncte procentuale, noțiunea de „dobândă de referință variabilă” trebuind raportată la cea de „dobândă (variabilă) de referință SC B. SA” menționată în anexa la contract - Condițiile generale, iar nu la noțiunea de „dobândă variabilă stabilită în funcție de indicele de referință E.”. De asemenea, instanța de fond a reținut că, corect cele 6 contracte de credit semnate de reclamanți au privit primul tip de produs bancar, și anume cel prin care dobânda variabilă a fost stabilită în funcție de dobânda de referință SC B. SA, nefiind vorba despre o clauză îndoielnică, în sensul art. 983 C. civ.

Referitor la susținerile apelanților-reclamanți, în sensul că nu se poate reține că instanța nu este învestită cu analiza modalității de calcul a dobânzii de referință SC B. SA, Curtea a constatat că prima instanță a reținut legal că examinarea caracterului abuziv sau nu al clauzei, prin care s-a stabilit modificarea dobânzii, eventual fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, poate constitui obiectul unei alte acțiuni, deoarece nu a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 14 ale Legii nr. 193/2000, or, în apel „nu se pot face alte cereri noi”, conform dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. În consecință, prin decizia nr. 22/ A-C din 13 aprilie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate, apelurile declarate de reclamanții B.A.

(fostă D.) M., M.D.C., S.D.L., P.N.D., P.T. și P.V. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții M.D.C. , S.D.L., P.V. și B.A. (fostă D.) M., prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată, în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței de fond și pe fond admiterea acțiunii. Prin criticile formulate, recurenții au arătat că au investit instanța de judecată cu interpretarea unei clauze contractuale, în sensul că deși dobânda variabilă era formată din rata E., la care se adaugă o marjă fixă, intimata SC B. SA a apreciat că dobânda variabilă este formată dintr-o dobândă de referință SC B. SA, la care se adaugă marja fixă. Aferent acestei interpretări, a solicitat comunicarea graficelor de rambursare potrivit dobânzii corecte.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au susținut că în mod greșit s-a reținut că nu există contradicție între clauzele contractului și cele ce poartă denumirea de Condiții generale, din moment ce art. 5 din contract face trimitere la dobânda de referință variabilă, sintagmă care nu este echivalentă cu E. Dobânda de referință variabilă este E., astfel cum ea este definită de Norma nr. 11/2002 a B.N.R. și Circulara nr. 25/2005 a SC B.SA. Deci, pentru creditul în monedă euro, există o singură dobândă de referință variabilă, care este E. Mai mult decât atât, clauzele 2.10 - a și 2.10 - b nu intră în contradicție cu această idee. Raportat la aceste argumente, reclamanții arată că hotărârea nu este motivată, întrucât nu cuprinde raționamentul folosit pentru obținerea soluției.

Trimiterea tăcută de către instanță la contractul încheiat în anul 2009 este lipsită de relevanță, în condițiile în care acesta este încheiat ulterior, iar în altă ordine de idei nu este încheiat cu nici unul dintre recurenți. De asemenea, în susținerea acestui motiv de recurs, recurenții au arătat că se adaugă la textul art. 2.10 - a din Condițiile generale, iar concluzia este că tuturor creditelor cu dobândă variabilă li se aplică art. 2.10 - a și art. 2.10 - b. În mod greșit s-a reținut de către instanță că au fost oferite două produse bancare pentru același tip de credit. Recurenții au mai susținut că, clauza de la art. 2.10 - a are caracter abuziv, devenind incidente dispozițiile art. 6 din Legea nr. 193/2000.

În consecință, recurenții solicită interpretarea corectă a clauzelor contractului, în sensul că dobânda de referință variabilă este indicele E., și prin aplicarea dispozițiilor art. 983 C. civ., prin interpretare în favoarea debitorului. În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzelor, față de care instanța a apreciat că nu a fost investită, recurenții au susținut că au promovat prezenta acțiune tocmai în considerarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 193/2000. Recursul declarat de către reclamanta B.M. este nefondat. Înalta Curte, constată că reclamanții au investit instanța de judecată cu o acțiune privind interpretarea clauzei prevăzută în anexa la contractele de credit ce formează obiectul litigiului, denumită „Condițiile generale” care, în opinia recurentei intră în contradicție cu cele cuprinse în contractele de credit, clauze ce privesc stabilirea prin voința părților a dobânzii variabile.

Din acest punct de vedere, prin prisma motivului de nelegalitate reprezentat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a criticat decizia instanței de apel, în ceea ce privește modul de interpretare a sintagmei „dobândă de referință variabilă ” care trebuie interpretată în raport de dispozițiile art. 983 C. civ. Prealabil examinării acestei critici, înalta Curte, arată că deși criticile invocate prin cererea de recurs nu au fost sistematizate astfel cum dispun cerințele art. 304 C. proc. civ., acestea urmează a fi analizate grupat, urmare sintetizării efectuate de către instanță. Astfel, interpretarea contractelor se face cu prioritate potrivit art. 977-982 C. civ., și numai în caz de îndoială, se face potrivit art. 983 C. civ.

Înalta Curte constată că în cauză nu ne aflăm în prezența unor dificultăți în determinarea exactă a înțelesului contractului, care să rezulte dintr-o contradicție existentă între manifestarea expresă de voință și voința internă a părților. În contractele de credit se precizează expres formula de calcul a dobânzii creditului, fiind dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile SC B. SA, la care se adaugă o marjă procentuală de 0 până la 2%.

Pe de altă parte prin art. 2.10 - a și 2.10 - b din condițiile generale de creditare este atestată în mod clar existența a două produse de creditare, fiind mai mult decât evident că nu există identitate între dobânda de referință SC B. SA și indicele de referință L./ E. Prin urmare, prin interpretarea coordonată a clauzelor contractuale, unele prin altele, se constată că, contractele de credit au privit dobânda variabilă stabilită în funcție de dobânda de referință SC B. SA, nefiind vorba despre o clauză îndoielnică, în sensul art. 983 C. civ. Cu privire la criticile formulate de recurentă, în ceea ce privește incidența art. 6 din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive, Înalta Curte constată că în mod corect acestea nu au fost analizate în prezentul proces de către instanța de apel, deoarece investirea instanței s-a efectuat în fața acesteia, acest temei, reprezenta o cerere nouă.

În condițiile în care instanța nu a fost investită în mod legal cu acest petit de cerere, iar instanțele devolutive nu au analizat susținerile legate de caracterul abuziv al clauzei 2.10 - a din Condițiile generale, Înalta Curte nu poate efectua controlul de legalitate cu privire la aceste motive. Cel de al doilea motiv de recurs este reprezentat de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., raportat la împrejurarea că instanța de apel nu a prezentat argumentele juridice, din care să rezulte că reclamanții au încheiat un contract cu dobândă de referință SC B. SA. Analizând critica formulată în raport de aceste motiv de recurs, se constată că este nefondată.

Instanța de apel a analizat petitul acțiunii în raport de temeiul de drept invocat, analizând din acest punct de vedere interpretarea contractului de credit, raportat la dispozițiile cuprinse în contract, făcând aplicarea principiilor fundamentale de drept, și anume principiul autonomiei de voință și a principiului forței obligatorii a contractului. Față de aceste aprecieri, în condițiile în care hotărârea atacată cuprinde cauza juridică și temeiurile de drept ale fiecăreia din cererile formulate și a expus motivele pentru care a aplicat temeiurile expuse, se consideră că în cauză curtea de apel a motivat hotărârea pronunțată, astfel cum impun cerințele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În raport de aceste considerente, înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul reclamantei B.A. (fostă D.) M. ca nefondat. Recursul declarat de către reclamanții M.D. C. și P.V. este nul, pentru următoarele motive: Potrivit art. 302 1 lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, semnătura recurenților. Dispozițiile citate stabilesc o regula în exercitarea acestei căi extraordinare de atac, care obligă la semnarea cererii de recurs de către recurent sau de către mandatarul părții. În acest sens, dispozițiile art. 161 C. proc. civ. stabilesc că instanța constatând lipsa calității de exercițiu a drepturilor procedurale a părții, va acorda un termen în acest sens, pentru împlinirea acestor lipsuri, în caz contrar, cererea urmând a fi anulată.

În speța de față, declarația și motivele de recurs au fost semnate de către avocat Ț.B., tară a fi atașată împuternicirea avocațială prin care apărătorul să fie împuternicit a semna cererea de recurs. Pentru complinirea acestei neregularități, instanța a acordat un termen, la data de 24 februarie 2012, recurenții fiind citați cu mențiunea de a face dovada însușirii recursului (fila 68 și 77 dosar recurs). Cum nici în aceste condiții neregularitățile cererii de recurs nu au fost acoperite, față de faptul că recursul a fost declarat prin avocat, iar acesta nu a făcut dovada calității sale, Înalta Curte, în temeiul art. 133 alin. (1) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, în ceea ce privește pe recurenții M.D.C.

și P.V. Conform art. 246 C. proc. civ. se va lua act de renunțarea la judecata recursului declarat de recurentul S.D.L. împotriva deciziei instanței de apel, conform manifestării de voință aflată la fila 42 a dosarului de recurs, care nu poate fi cenzurată de către instanța de judecată. Constatând culpa procesuală a recurenților în declanșarea litigiului de față, urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și a obliga recurenții la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimate către SC B. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.A. (fostă D.) M. împotriva deciziei civile nr. 22/ A-C din 13 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Declară nul recursul declarat de reclamanții M.D.C. și P.V. împotriva deciziei civile nr. 22/ A-C din 13 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Ia act de renunțarea la judecata cererii de recurs formulată de recurentul S.D.L., împotriva aceleiași decizii. Obligă recurenții B.A. (fostă D.) M., M.D.C., P.V. și S.D.L. la plata sumei de 1.618 lei, cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC B. SA București.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2012.