ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 972/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 972/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursului;
Din
examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția comercială, reclamanții B.G., R.C., M.D.C.,
A.V.E., M.I., S.D.L., A.D.D., P.N.D., V.C.Ș., B.A. (fostă D.) M., P.T., P.V., U.F.A.
au chemat în judecată pe pârâta SC B. SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța
să se constate identitate între sintagma „dobânda de referință variabilă”,
indicată în contractele de credit bancar încheiate cu reclamanții și sintagma „E.”
și să fie
obligată pârâta să emită și să
comunice graficele de rambursare, aferente
contractelor de credit bancar
încheiate cu reclamanții, grafice în care să fie calculată dobânda curentă ca
fiind „E. - 6M” la care se adaugă marja fixă convenită inițial.
În
motivare, s-a arătat că între părți s-au încheiat contracte de credit bancar,
în moneda euro, cu ipotecă, contracte prin care s-a convenit ca în primele luni
de rambursare (12 luni, respectiv 18 luni) dobânda să fie fixă, iar ulterior
variabilă, stabilită prin negociere, dobândă formată din dobânda de referință
variabilă, ce urma să fie afișată la sediile SC B. SA la care se adaugă un
procent negociat de 1,9%, respectiv 1,5%, 1,2%,0,2% sau 0%.
În continuare s-a arătat că prin art. 5 din contract (de
exemplu, cel
încheiat cu
reclamantul B.) s-a prevăzut ca la data încheierii contractului, dobânda
curentă să fie fixă de 7,4% pe an, în primele 12 luni, variabilă ulterior, iar
după această dată, dobânda curentă să fie formată din dobânda de referință
variabilă, care se afișează la sediile SC B. SA, la care se adaugă 1,5%.
S-a menționat că această prevedere se regăsește mai mult
sau mai
puțin asemănător și în celelalte contracte încheiate de ceilalți
reclamanți.
La
aceste contracte au fost anexate „Condițiile generale de Creditare” (CGC), în
care se arată că pentru creditele cu dobânda variabilă, stabilită în funcție de
un indice de referință L./ E., nivelul dobânzii se poate modifica în funcție de
evoluția acestuia” (art. 2 octombrie - b).
Reclamanții
precizează că după expirarea perioadei de dobândă fixă au avut surpriza
constatării unei dobânzi considerabil mai mari, fără ca pârâta să prezinte în
concret un calcul sau o altă formulă de calcul decât cea din contract,
ajungându-se practic la o dobânda de 10%.
Față de această împrejurare, reclamanții au comunicat
băncii că nu
înțeleg să
achite decât dobânda E., la care se adaugă marjele convenite, în condițiile în
care indicele de referință E. a scăzut la cca. 1%.
Având în
vedere situația de fapt expusă mai sus, reclamanții au înțeles să precizeze că
nu solicită instanței modificarea sau revocarea convenției, ci doar
interpretarea unei clauze contractuale, și anume a art. 5 cu privire la
sintagma „dobânda de referință variabilă”, pe care
banca o consideră ca dobânda de referință variabilă SC B. SA, iar
reclamanții
consideră că se referă la indicele E.
Reclamanții
menționează că, prin comparație, se observă că prin aplicarea indicelui E.
aceștia ar plăti mai puțin, iar potrivit dispozițiilor art. 983 C. civ., acest
indice devine aplicabil prin interpretare, principiu de altfel reluat și de
prevederile art. 1 alin. (2)) din
Legea nr.
193/2000 (în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze
comerciale,
acestea se interpretează în favoarea consumatorului).
În
susținerea acestui punct de vedere, s-a invocat și aplicarea principiului reductio
ad absurdum.
Astfel, se arată că dacă pârâta ar fi înțeles să nu fie
indicat indicele
E., ci o
dobândă de referință variabilă SC B. SA, cuprinsul contractului ar fi trebuit
să prezinte și formula de calcul, potrivit dispozițiilor art. 9
3
pct.
3 din O.G. nr. 21/1992, formulă care nu există, nici în cuprinsul contractului,
nici în cel al CGC.
Prin urmare, se arată că singura dobândă variabilă
aplicabilă unui
contract
în euro este cea cu referință E.
În
final, reclamanții vorbesc și de o majorare abuzivă a dobânzii, raportat la dispozițiile
art. 2 octombrie a CGC, clauză conform căreia pe
parcursul creditului banca poate modifica dobânda, fără consimțământul
împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent
aplicându-se
de la data modificării acestuia.
Raportat
la majorarea sus-menționată, se invocă dispozițiile art. 6 din Legea nr. 193/2000,
reclamanții calificând această clauză ca fiind abuzivă și deci inaplicabilă,
singurul element negociat fiind marja procentuală adăugată dobânzii variabile
de referință E.
Un
argument în plus invocat de reclamanți este acela că variația
ratei dobânzii trebuie să fie independentă de
voința pârâtei, raportată la
fluctuațiile unor indici de referință
verificabili, menționați în contract sau la modificările legislative.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția
prematurității, pentru
încălcarea
dispozițiilor art. 720
1
C. proc. civ. și a lipsei de interes,
excepții respinse motivat prin încheierea din ședința publică din data de 22
septembrie 2010.
Pe
parcursul procesului, au renunțat Ia judecată mai mulți
reclamanți, și anume A.E.V., M.I., U.F.,
R.C. și C.R., A.D.D., V.C.,
B.G.
De
asemenea, cadrul procesual a fost extins, în sensul introducerii în cauză și a
pârâților M.R.E., S.O., S.T., A.A.V., P.I.M., B.E., D.M., D.E., I.N., P.I.,
R.C., V.V., introduși în
cauză pentru
opozabilitatea hotărârii, aceștia având calitatea de garanți, fila 359 vol. I
dosar.
Ca
urmare a renunțărilor la judecată, cadrul procesual a fost
restrâns corespunzător și față de garanții V.V. și
R.
C.
Cu prilejul
concluziilor orale și în concluziile scrise, pârâta a invocat și excepția
inadmisibilității cererii, având în vedere că
reclamanții
ar solicita în realitate ca instanța să intervină în mecanismul
contractual
în vederea reducerii dobânzii comerciale, cerere ce contravine principiului
autonomiei de voință, al forței obligatorii, al irevocabilității contractului
și al relativității efectelor contractului.
De
asemenea, este invocată și situație în care instanța poate pronunța o hotărâre
care să țină loc de contract, cu condiția unui antecontract valabil încheiat,
condiții în care, în opinia pârâtei,
reclamanții
nu pot obține concursul forței coercitive a instanței pentru
revizuirea
prețului contractului.
Tribunalul Vâlcea, Secția Comercială Contencios Administrativ
și
Fiscal,
prin sentința nr. 2414 din 22 decembrie
2010
a respins cererea
formulată de reclamanții M.D.C., S.D.L.
, P.N.D., B.A. (fostă D.) M., P.T., P.V.
Pentru a
dispune astfel, Tribunalul a reținut că între reclamanți și
banca pârâtă au intervenit contractele de credit
bancar și pentru investiții
imobiliare, pentru persoane fizice, iar prin
acestea s-a stipulat o dobândă
fixă curentă
în primele 12 luni sau 18 luni și ulterior o dobândă curentă formată dintr-o
dobândă de referință variabilă, care urma să fie afișată la
sediile SC
B. SA, la care s-au adăugat 1,50, 0,20, 1,20, respectiv 1,90
puncte procentuale, iar pentru M.D.C., A.E.
V.,
D.M., 0 puncte procentuale.
La
aceste contracte de credite, a fost anexat înscrisul „Condiții generale de
creditare la contractul de credit”, iar față de conținutul acestui înscris,
reclamanții au solicitat instanței interpretarea clauzelor contractuale
referitoare la dobândă, în sensul că în fapt sintagma
„dobânda de referință variabilă”, indicată în contractele de credit
bancar
încheiate cu reclamanții este identică cu sintagma „E.” și în
consecință pârâta să fie obligată să emită și să comunice graficele de
rambursare, aferente contractelor de credit bancar încheiate cu reclamanții,
grafice în care să fie calculată dobânda curentă ca fiind „E. - 6M” la care se
adaugă marja fixă convenită inițial.
Prin urmare, după expirarea perioadei stabilite pentru
calcularea
dobânzii fixe,
reclamanții au susținut că în realitate dobânda curentă este formată dintr-o
dobândă de referință variabilă (E.), care trebuia să fie afișată la sediile SC
B. SA, la care se adăugă marjele de 1,50, 0,20, 1,20, respectiv 1,90 puncte
procentuale.
Tribunalul
a analizat în primul rând, excepția inadmisibilității cererii, invocată de
pârâtă, cu prilejul dezbaterilor orale din ședința din data de 15 decembrie 2010,
și a apreciat-o nefondată, având în vedere că
operațiunea
interpretării unor clauze contractuale, poate fi obiect al unei
cereri
de chemare în judecată, rezultatul interpretării stabilit de o instanță de
judecată neconducând la încălcarea principiilor expuse de pârâtă și deci la
libertatea contractuală. Instanța a constatat că în cauză nu ne aflăm în
prezența unor dificultăți în determinarea exactă a înțelesului contractului,
care să rezulte dintr-o contradicție existentă între manifestarea expresă de
voință și voința internă a părților.
Din
analiza comparativă a clauzelor din contracte și a celor din anexele la
contracte, adică din „Condițiile generale”, se observă că pârâta a avut de
oferit, pentru creditele în moneda euro, două produse bancare, și anume credite
cu dobândă variabilă stabilită în funcție de o
dobândă de referință SC B. SA (2.10 - a) și credite cu dobândă variabilă
stabilită
în funcție de indicele de referință E. (2.10 - b), așa cum
sunt identificate în Condițiile generale.
În cazul
contractelor din prezentul litigiu clauza contractuală prevede că dobânda
curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la
sediile SC B. SA, la care s-au adăugat sau nu puncte procentuale.
Noțiunea
de „dobândă de referință variabilă” trebuie raportată la cea de „dobândă
(variabilă) de referință SC B. SA” menționată în anexa la contract - Condițiile
generale, iar nu la noțiunea de „dobândă variabilă
stabilită în funcție de indicele de referință E.”, concluzie care se
impune și prin comparația clauzelor cuprinse în
contractele din litigiu și
cele ale contractului depus la fila 247 vol. II
dosar.
Prin urmare, prin interpretarea coordonată a clauzelor
contractuale,
unele prin
altele, instanța a concluzionat că cele 6 contracte de credit semnate de
reclamanți au privit primul tip de produs bancar, și anume cel prin care
dobânda variabilă a fost stabilită în funcție de dobânda de referință SC B. SA,
nefiind vorba despre o clauză îndoielnică, în sensul art. 983 C. civ.
Cu
privire la susținerile reclamanților referitoare la o eventuală incidență a
dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din
contractele încheiate între comercianți și consumatori, raportat la modalitatea
de calcul a dobânzii de referință SC B. SA, față de obiectul cauzei, aceste
susțineri nu au fost analizate în prezentul proces.
Examinarea
caracterului abuziv sau nu al clauzei prin care s-a stabilit modificarea
dobânzii, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor
de creditare, poate constitui obiectul unei alte acțiuni, instanța nefiind
învestită prin prezenta cerere cu soluționarea unei acțiuni întemeiate pe
dispozițiile art. 14 ale Legii nr. 193/2000.
Împotriva
sentinței de fond au declarat apel în termen legal, atât reclamanta B.A. (fostă
D.) M., cât și reclamanții M.D.C., S.D.L., P.N.D., P.T. și P.V., criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelurilor, reclamanții au arătat, în
esență, că prima
instanță
nu a analizat criticile și susținerile lor, reținând greșit că ei consideră că
există contradicție între clauzele contractului și cele ce poartă denumirea „Condiții
Generale”, deși contractul prevede, rară
dubiu,
faptul că dobânda aplicabilă în perioada variabilă este formată din
dobânda
variabilă de referință (adică E.), la care se adaugă marja fixă.
Analizând
actele și lucrările dosarului, precum și sentința apelată,
prin prisma criticilor invocate de către
reclamanți, Curtea a constatat că susținerea reclamanților din apel, în sensul
că intimata-pârâtă nu a oferit
două produse bancare, nu poate fi
primită, deoarece existența acestor două tipuri de dobânzi variabile rezultă și
din interpretarea pct. 4.2.,
conform căruia
pe parcursul derulării creditului, nivelul dobânzii curente
variabile se
modifică în funcție de evoluția dobânzii variabile de referință SC B. SA -
dobânzii administrate - indicelui de referință
L./ E., precum și din pct. 5 din contractul depus la
fila 247
vol. II, în care s-a arătat că pentru creditul acordat în moneda euro, dobânda
curentă s-a calculat în funcție de indicele de referință
E. 1.562, cotația E. fiind stabilită la 6 luni,
iar dobânda
curentă a fost determinată la nivelul „E.+7,00 puncte
procentuale marjă pe an.”, așa cum a reținut și prima instanță.
Prima
instanță a reținut corect că, în cazul contractelor din litigiu, clauza
contractuală prevede că dobânda curentă este formată din dobânda de referință
variabilă, care se afișează la sediile SC B. SA, la care s-au adăugat sau nu
puncte procentuale, noțiunea de „dobândă de referință variabilă” trebuind
raportată la cea de „dobândă (variabilă) de referință SC B. SA” menționată în
anexa la contract - Condițiile generale, iar nu la noțiunea de „dobândă variabilă
stabilită în funcție de indicele de
referință
E.”. De asemenea, instanța de fond a reținut că, corect
cele 6 contracte
de credit semnate de reclamanți au privit primul tip de
produs bancar, și anume cel prin care dobânda variabilă a fost
stabilită în
funcție de dobânda de referință SC B. SA, nefiind vorba
despre o clauză îndoielnică, în sensul art. 983 C. civ.
Referitor
la susținerile apelanților-reclamanți, în sensul că nu se poate reține că
instanța nu este învestită cu analiza modalității de calcul a dobânzii de
referință SC B. SA, Curtea a constatat că prima instanță a reținut legal că
examinarea caracterului abuziv sau nu al clauzei, prin care s-a stabilit
modificarea dobânzii, eventual fără consimțământul împrumutatului, în funcție
de costul resurselor de creditare, poate constitui obiectul unei alte acțiuni,
deoarece nu a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni întemeiate pe
dispozițiile art. 14 ale Legii nr. 193/2000, or, în apel „nu se pot face alte
cereri noi”, conform dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
În
consecință, prin decizia nr. 22/ A-C din 13 aprilie 2011, Curtea de Apel
Pitești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a respins ca
nefondate, apelurile declarate de reclamanții B.A. (fostă D.) M., M.D.C., S.D.L.,
P.N.D., P.T. și P.V.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs
reclamanții M.D.C.
, S.D.L.,
P.V.
și B.A. (fostă D.) M., prin care au
solicitat admiterea
recursului, modificarea deciziei recurată, în sensul
admiterii apelului declarat împotriva sentinței de fond și pe fond admiterea
acțiunii.
Prin
criticile formulate, recurenții au arătat că au investit instanța de judecată
cu interpretarea unei clauze contractuale, în sensul că deși
dobânda variabilă era formată din rata E., la care
se adaugă o marjă fixă, intimata SC B. SA a apreciat că dobânda variabilă
este
formată dintr-o dobândă de referință SC B. SA, la care se adaugă marja fixă.
Aferent acestei interpretări, a solicitat comunicarea graficelor de rambursare
potrivit dobânzii corecte.
În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304
pct. 9 C. proc. civ., recurenții au susținut că în mod greșit s-a reținut că nu
există contradicție între
clauzele contractului și cele ce poartă denumirea de Condiții generale, din
moment ce art. 5 din contract face trimitere la dobânda de referință variabilă,
sintagmă care nu este echivalentă cu E.
Dobânda
de referință variabilă este E., astfel cum ea este definită de Norma nr. 11/2002
a B.N.R. și Circulara nr. 25/2005 a SC B.SA. Deci, pentru creditul în monedă
euro, există o singură dobândă de referință variabilă, care este E. Mai mult
decât atât, clauzele 2.10 - a și 2.10 - b nu intră în contradicție cu această
idee.
Raportat la aceste argumente, reclamanții arată că
hotărârea nu este
motivată,
întrucât nu cuprinde raționamentul folosit pentru obținerea soluției.
Trimiterea
tăcută de către instanță la contractul încheiat în anul 2009 este lipsită de
relevanță, în condițiile în care acesta este încheiat ulterior, iar în altă
ordine de idei nu este încheiat cu nici unul dintre recurenți.
De
asemenea, în susținerea acestui motiv de recurs, recurenții au arătat că se
adaugă la textul art. 2.10 - a din Condițiile generale, iar concluzia este că
tuturor creditelor cu dobândă variabilă li se aplică art. 2.10 - a și art. 2.10
- b.
În mod
greșit s-a reținut de către instanță că au fost oferite două produse bancare
pentru același tip de credit.
Recurenții
au mai susținut că, clauza de la art. 2.10 - a are caracter
abuziv, devenind incidente dispozițiile art. 6
din Legea nr. 193/2000.
În
consecință, recurenții solicită interpretarea corectă a clauzelor contractului,
în sensul că dobânda de referință variabilă este indicele E., și prin aplicarea
dispozițiilor art. 983 C. civ., prin interpretare în favoarea debitorului.
În ceea
ce privește caracterul abuziv al clauzelor, față de care instanța a apreciat că
nu a fost investită, recurenții au susținut că au
promovat prezenta acțiune tocmai în considerarea dispozițiilor art. 14
din
Legea nr. 193/2000.
Recursul declarat de către reclamanta B.M. este
nefondat.
Înalta Curte, constată că reclamanții au investit
instanța de judecată
cu o
acțiune privind interpretarea clauzei prevăzută în anexa la contractele de
credit ce formează obiectul litigiului, denumită „Condițiile generale” care, în
opinia recurentei intră în contradicție cu cele cuprinse în contractele de
credit, clauze ce privesc stabilirea prin voința părților a dobânzii variabile.
Din
acest punct de vedere, prin prisma motivului de nelegalitate reprezentat de art.
304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a criticat decizia instanței de apel, în
ceea ce privește modul de interpretare a sintagmei „dobândă de referință
variabilă
”
care trebuie interpretată în raport
de dispozițiile art. 983 C. civ.
Prealabil
examinării acestei critici, înalta Curte, arată că deși criticile invocate prin
cererea de recurs nu au fost sistematizate astfel cum dispun cerințele art. 304
C. proc. civ., acestea urmează a fi analizate grupat, urmare sintetizării
efectuate de către instanță.
Astfel,
interpretarea contractelor se face cu prioritate potrivit art. 977-982 C. civ.,
și numai în caz de îndoială, se face potrivit art. 983 C. civ.
Înalta
Curte constată că în cauză nu ne aflăm în prezența unor dificultăți în
determinarea exactă a înțelesului contractului, care să rezulte dintr-o
contradicție existentă între manifestarea expresă de voință și voința internă a
părților.
În
contractele de credit se precizează expres formula de calcul a dobânzii
creditului, fiind dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile SC
B. SA, la care se adaugă o marjă procentuală de 0 până la 2%. Pe de altă parte
prin art. 2.10 - a și 2.10 - b din condițiile generale de creditare este
atestată în mod clar existența a două produse de creditare, fiind mai mult
decât evident că nu există identitate între dobânda de referință SC B. SA și
indicele de referință L./ E.
Prin urmare, prin interpretarea coordonată a clauzelor
contractuale,
unele prin
altele, se constată că, contractele de credit au privit dobânda
variabilă stabilită în funcție de dobânda de
referință SC B. SA, nefiind vorba
despre o clauză îndoielnică, în sensul
art. 983 C. civ.
Cu
privire la criticile formulate de recurentă, în ceea ce privește incidența art.
6 din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive, Înalta
Curte constată că în mod corect acestea nu au fost
analizate în prezentul
proces de către instanța de apel, deoarece
investirea instanței s-a efectuat în fața acesteia, acest temei, reprezenta o
cerere nouă.
În
condițiile în care instanța nu a fost investită în mod legal cu acest petit de
cerere, iar instanțele devolutive nu au analizat susținerile legate de
caracterul abuziv al clauzei 2.10 - a din Condițiile generale, Înalta Curte nu
poate efectua controlul de legalitate cu privire la aceste motive.
Cel de al doilea motiv de recurs este reprezentat de
dispozițiile art.
304 pct.
7 C. proc. civ., raportat la împrejurarea că instanța de apel nu a prezentat
argumentele juridice, din care să rezulte că reclamanții au încheiat un
contract cu dobândă de referință SC B. SA.
Analizând
critica formulată în raport de aceste motiv de recurs, se constată că este
nefondată.
Instanța
de apel a analizat petitul acțiunii în raport de temeiul de drept invocat,
analizând din acest punct de vedere interpretarea
contractului de credit, raportat la dispozițiile cuprinse în contract,
făcând
aplicarea principiilor fundamentale de drept, și anume principiul
autonomiei de voință și a principiului forței obligatorii a contractului.
Față de
aceste aprecieri, în condițiile în care hotărârea atacată cuprinde cauza
juridică și temeiurile de drept ale fiecăreia din cererile formulate și a expus
motivele pentru care a aplicat temeiurile expuse, se consideră că în cauză
curtea de apel a motivat hotărârea pronunțată, astfel cum impun cerințele art. 261
alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În
raport de aceste considerente, înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., urmează să respingă recursul reclamantei B.A. (fostă D.) M. ca
nefondat.
Recursul
declarat de către reclamanții M.D.
C. și P.V.
este nul, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 302
1
lit. d) C. proc. civ.
cererea de recurs va
cuprinde,
sub sancțiunea nulității, semnătura recurenților. Dispozițiile citate stabilesc
o regula în exercitarea acestei căi extraordinare de atac, care obligă la
semnarea cererii de recurs de către recurent sau de către mandatarul părții.
În acest sens, dispozițiile art. 161 C. proc. civ.
stabilesc că instanța constatând lipsa calității de exercițiu a drepturilor
procedurale a
părții, va
acorda un termen în acest sens, pentru împlinirea acestor lipsuri, în caz
contrar, cererea urmând a fi anulată.
În speța de față, declarația și motivele de recurs au
fost semnate de
către
avocat Ț.B., tară a fi atașată împuternicirea avocațială prin care apărătorul
să fie împuternicit a semna cererea de recurs.
Pentru
complinirea acestei neregularități, instanța a acordat un termen, la data de 24
februarie 2012, recurenții fiind citați cu mențiunea de a face dovada însușirii
recursului (fila 68 și 77 dosar recurs).
Cum nici
în aceste condiții neregularitățile cererii de recurs nu au fost acoperite,
față de faptul că recursul a fost declarat prin avocat, iar acesta nu a făcut
dovada calității sale, Înalta Curte, în temeiul art. 133 alin. (1) C. proc.
civ., va anula cererea de recurs, în ceea ce privește pe recurenții M.D.C. și P.V.
Conform art.
246 C. proc. civ. se va lua act de renunțarea la judecata recursului declarat
de recurentul S.D.L.
împotriva deciziei
instanței de apel, conform manifestării de
voință aflată la fila 42 a
dosarului de recurs, care nu poate fi cenzurată de către instanța de judecată.
Constatând
culpa procesuală a recurenților în declanșarea litigiului de față, urmează a
face aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și a obliga recurenții la plata
cheltuielilor de judecată solicitate de intimate către SC B. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.A.
(fostă D.) M. împotriva
deciziei civile nr. 22/ A-C din 13 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel
Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Declară nul recursul declarat de reclamanții M.D.C.
și P.V. împotriva deciziei civile nr.
22/ A-C din
13 aprilie 2011 pronunțată de
Curtea de Apel Pitești, secția comercială,
contencios administrativ și
fiscal.
Ia act
de renunțarea la judecata cererii de recurs formulată de recurentul S.D.L.,
împotriva aceleiași decizii.
Obligă
recurenții B.A. (fostă D.) M., M.D.C., P.V. și S.D.L. la plata sumei de 1.618
lei, cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC B. SA București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie
2012.