ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 370/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 370/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 2798/91/2010, la Tribunalul Vrancea, reclamantul G.O.S.,

în contradictoriu cu pârâtele CEC Bank București și CEC Bank Sucursala

Județeană Focșani, a solicitat tribunalului:

- să constate că

dobânda asupra căreia și-a exprimat consimțământul prin contractul de credit

nr. 112 din 8 februarie 2006 este de 9,75 % pe an:

- să oblige pârâtele

să regularizeze plățile efectuate, în raport de această dobândă;

- să oblige pârâtele

să impute plățile efectuate în plus, în aceste condiții, asupra soldului curent

al creditului și să modifice graficul de rambursare a împrumutului, pe toată

durata creditului.

În subsidiar, a

solicitat tribunalului:

- să se constate că

între părți operează dobânda legală conform art. 2 și art. 3 alin. (1) din O.G.

nr. 9/2000;

- să oblige pârâtele

la regularizarea plăților în raport de această dobândă variabilă;

- să oblige pârâtele

să impute plățile efectuate în plus, în aceste condiții, asupra soldului curent

al creditului și să modifice graficul de rambursare a împrumutului, pe toată

durata creditului.

Prin sentința civilă nr.

4 din 19 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Vrancea s-a respins cererea

înregistrată sub nr. 2798/91/2010 formulată de reclamantul G.O.S. în

contradictoriu cu pârâții CEC Bank București și CEC Bank SA, sucursala județeană

Focșani, ca fiind neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la

susținerile reclamantului referitoare la incidența în cauză a prevederilor

Legii nr. 296/2004 privind Codul consumatorului, tribunalul a constatat că

acest cod a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2007, ulterior încheierii

contractului de credit.

Cu privire la

susținerile reclamantului că, în cauză, sunt incidente prevederile Legii nr. 193/2000

privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și

consumatori, tribunalul a notat că, singura interpretare corectă este cea a

Curții Europene de Justiție care a decis că protecția recunoscută

consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele

cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu

dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv (cauza

Murciano Quintero, C – 240/98).

Tribunalul analizând

cererea reclamantului prin prisma acestei interpretări a Directivei nr. 93/13

privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii dată de Curtea

Europeană de Justiție a constatat că, prin cererea de credit nr. 398 din 3

februarie 2006, a solicitat pârâtei Casa de Economii și Consemnațiuni CEC S.A.

București (actuala CEC Bank), prin Sucursala Județeană Vrancea, acordarea unui

credit în sumă de 86.000 lei, în cererea de credit fiind menționat și faptul că

solicită acordarea unui credit cu plata unei dobânzi fixe de 9,75 % pe an pentru

primii trei ani (36 luni) și cu plata unei dobânzi variabile în continuare

(pentru următoarele 324 luni).

La data de 8

februarie 2006, cererea a fost aprobată în condițiile solicitate și părțile au

încheiat contractul de credit nr. 112 din 8 februarie 2006. Cu privire la

dobânda la creditul acordat, au fost stabilite prin contract următoarele: „Art.

9 – Rata anuală a dobânzii care se achită de către client este variabilă pe

întreaga durată de creditare/fixă pe întreaga durată de creditare. Clientul

acceptă nivelul actual al ratei dobânzii de 9,75 % pe an. C.E.C. își rezervă

dreptul să modifice nivelul ratei anuale a dobânzii variabile pe întreaga

durată de creditare. În cazul modificării ratei anuale a dobânzii, noul nivel

se aplică la contul curent al creditului existent la data modificării și se

face public prin afișare la ușa C.E.C.”.

De asemenea a reținut

că, după primii trei ani de rambursare a creditului cu dobânda fixă de 9,75 %

pe an, dobânda a devenit variabilă, iar din acest moment a început corespondența

între părți cu privire la dobânda aplicabilă în continuare, reclamantul fiind

notificat în acest sens.

De asemenea s-a

constat că, la încheierea contractului de credit, reclamantul a fost în posesia

tuturor elementelor care pot avea un efect asupra întinderii obligațiilor sale,

fiind îndeplinită obligația de informare a consumatorului asupra costului

global al creditului sub forma unei dobânzi calculate potrivit unei formule

matematice prezentată la art.10 din contract.

Apelul declarat de

reclamant împotriva acestei sentințe a fost admis ca fondat prin decizia nr. 44

din 12 mai 2011 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și

fluvială, care a schimbat, în tot sentința, în sensul că a admis acțiunea

reclamantului și a constatat că dobânda asupra căreia reclamantul și-a exprimat

consimțământul la încheierea contractului de credit este de 9,75 % pe an,

obligând pârâtele să regularizeze plățile efectuate de reclamant în raport de

această dobândă, iar plățile efectuate în plus să le impute asupra soldului

curent al creditului. Totodată, pârâtele au fost obligate să modifice

corespunzător graficul de rambursare a împrumutului.

În considerentele

deciziei, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin contractul de

credit nr. 11212 din 3 februarie 2006 pârâta Casa de Economii și Consemnațiuni

CEC S.A. prin sucursala județeană Focșani, în calitate de creditor a acordat

reclamantului G.O.S., în calitate de client un credit în valoare de 86.000 lei,

pe o durată de creditare de 30 de ani conform art. 1 alin. (1) din contract.

Potrivit art. 1 alin.

(2) din contract „documentația de credit specifică, stabilită de C.E.C. care a

stat la baza încheierii contractului este următoarea: cererea de credit,

adeverința de salariu, declarații, acorduri de consultare a Biroului de credit,

copii C.I., fișa client persoană fizică.

Prin cererea de

credit nr. 398 din 3 februarie 2006 reclamantul a solicitat la pct. II din

conținutul acesteia, aprobarea unui credit cu dobândă fixă pe 26 luni și

variabilă pe 324 luni.

Referitor la

dispozițiile din contract care reglementează dobânda aferentă creditului

părțile au convenit prin art. 9 următoarele:

„Rata anuală a

dobânzii care se achită de către client este variabilă pe întreaga durată de creditare/fixă

pe întreaga durată de creditare. Clientul acceptă nivelul actual al ratei

dobânzii de 9,75 % pe an. C.E.C. își rezervă dreptul să modifice nivelul ratei

anuale a dobânzii variabile pe întreaga durată de creditare. În cazul

modificării ratei anuale a dobânzii, noul nivel se aplică la soldul curent al

creditului existent la data modificării și se face public prin afișare la

sediul C.E.C.”.

Apelantul – reclamant

a solicitat să se constate că dobânda asupra căreia și-a exprimat

consimțământul la încheierea contractului de credit nr. 11212 din 8 februarie

2006 este de 9,75 % iar prevederile art. 9 alin. (3) din contract prin

conținutul lor au caracterul unei clauze abuzive lovită de nulitate.

Instanța a constatat

că reclamantul, prin cererea adresată intimatei pârâte, a solicitat acordarea

unui credit cu dobânda fixă în primii trei ani și variabilă pentru restul

perioadei, însă în ceea ce privește caracterul variabil al dobânzii părțile nu

au stabilit, în urma unei negocieri efective al cărei rezultat să se regăsească

în contract, care este algoritmul de calcul al dobânzii variabile, prin

stabilirea unui indicator precis, în mod clar individualizat, în funcție de

care dobânda variază.

La art. 10 alin. (4)

din contract s-a prevăzut că dobânda se calculează după formula următoare:

dobânda este egală cu soldul înmulțit cu rata anuală a dobânzii și numărul de

zile pentru care se calculează, toate acestea împărțite la 360 înmulțit cu 100

dar această formulă a fost considerată de instanță ca fiind una abstractă,

generică, fără a fi individualizată la contractul dintre părți deoarece, în

ceea ce privește rata anuală a dobânzii, nu s-a stabilit niciun criteriu în

funcție de care aceasta se determină.

S-a concluzionat

astfel că, neexistând niciun criteriu de determinare a ratei anuale a dobânzii

practic, acest element esențial din formula de calcul a dobânzii lipsește, ceea

ce permite băncii să modifice în mod unilateral dobânda, după libera sa

apreciere, fără a da posibilitatea clientului să verifice dacă variația

dobânzii (doar în sensul majorării acesteia) este corect stabilită.

Contractul de credit

încheiat între părți intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele

abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.

De asemenea, instanța

a reținut că art. 9 alin. (3) din contract prin conținutul său constituie o

clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 pentru

următoarele considerente: părțile nu au negociat în mod efectiv și direct

elementele care determină variația dobânzii prin stabilirea unor indicatori

preciși, obiectivi care să confere reclamantului și, în cele din urmă

instanței, posibilitatea de a cunoaște și verifica dacă dobânda variabilă se

încadrează în limitele convenite de părți. În absența oricăror criterii

obiective de determinare a dobânzii variabile care să se regăsească în

contract, banca, în calitatea sa de profesionist, inserând această prevedere în

contract și punând-o în aplicare, a acționat contrar cerințelor bunei -

credințe și a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul reclamantului.

Aceasta pentru că dobânda variabilă este determinată de pârâte, după indicatori

necunoscuți de reclamant, doar în sensul majorării acesteia, cu consecința

majorării ratelor lunare de plată, așa cum rezultă din corespondența părților

și nu din graficele de rambursare a ratelor.

S-a concluzionat că

art. 9 alin. (3) din contract conține o clauză abuzivă care, în temeiul art. 6

din Legea nr. 193/2000 republicată, nu poate produce efecte asupra

reclamantului.

Curtea a mai reținut

că prin constatarea caracterului abuziv al prevederilor art. 9 alin. (3) din

contract, contractul se poate derula în continuare și că prin neluarea în

considerare a prevederilor art. 9 alin. (3) din contractul de credit, dobânda

asupra căreia reclamantul și-a exprimat consimțământul la încheierea

contractului este cea prevăzută la art. 9 alin. (2) din contractul de credit

nr. 11212 din 3 februarie 2006, respectiv de 9,75 % pe an, urmând ca plățile

efectuate în plus de către reclamant datorită stabilirii de către pârâtă a unei

dobânzi majorate să fie imputate asupra soldului curent al creditului în

vederea regularizării plăților. Raportat la dobânda convenită de părți conform

art.9 alin. (2) din contract urmează a fi modificat și graficul de rambursare a

împrumutului în acest sens.

Împotriva deciziei au

declarat recurs ambele părți, considerând-o nelegală.

recurentul reclamant G.O.S. a invocat incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ., în susținerea cărora a adus următoarele argumente:

- Instanța de apel a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit

și vădit neîndoielnic al acestuia.

Recurentul susține că

litigiul a fost generat de clauza de la art. 9 din Contractul de credit nr. 11212

din 8 februarie 2006 în conformitate cu care „Rata anuală a dobânzii care se

achită de către client este variabilă pe întreaga durată de creditare/fixă pe

întreaga perioadă de creditare. Clientul acceptă nivelul actual al ratei

dobânzii de 9,75 %/an. C.E.C. își rezervă dreptul să modifice nivelul ratei

anuale a dobânzii variabile pe întreaga durată de creditare. În cazul

modificării ratei anuale a dobânzii noul nivel se aplică la soldul curent al

creditului existent la data modificării și se face public prin afișare la

sediul C.E.C.”.

Afirmă acesta că, din

clauza anterior enunțată nu se poate deduce care este dobânda aplicabilă

contractului, însă din actele semnate și însușite de părți și din conduita lor

rezultă că acordul părților la încheierea contractului a fost acela de a se

percepe o dobândă fixă de 9,75 %/an pentru primii trei ani de desfășurare a

contractului de creditare și dobândă variabilă după expirarea primilor 3 ani.

Cu toate acestea,

instanța de apel a apreciat eronat că, și după expirarea celor trei ani,

dobânda aplicabilă este tot cea fixă, de 9,75%/an, iar nu cea variabilă cu atât

mai mult cu cât, pârâta a recunoscut explicit că după expirarea celor trei ani

devine aplicabilă dobânda variabilă, fapt ce l-a determinat să stăruie doar cu

privire la capătul de cerere subsidiar.

Mai mult, recurentul

arată că, prin cererea de apel, a solicitat în mod explicit să se ia în

considerare petitul subsidiar, iar instanța de apel nu a luat în considerare că

efectul devolutiv al apelului poate fi limitat numai la o parte a pretențiilor

sale, cu respectarea principiului disponibilității.

Or, prin maniera în

care a procedat, instanța de apel a extins limitele apelului peste ceea ce a

făcut obiectul învestirii sale, respectiv peste aspectele pe care a înțeles să

le critice, încălcând dispozițiile art. 295 C. proc. civ.

Decizia atacată a

fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Sub acest aspect,

recurentul consideră că instanța de apel a considerat în mod nelegal că dobânda

aplicabilă contractului după expirarea primilor trei ani ar fi tot cea fixă, de

9,73 %/an.

Se apreciază că

dobânda aplicabilă contractului este cea prevăzută de art. 2 și art. 3 alin.

(1) din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru împrumuturile

bănești, în absența unei clauze valide care să stabilească nivelul dobânzii

într-un contract de împrumut bănesc.

De asemenea,

recurentul susține incidența dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 193/2000

privind clauzele îndoielnice din contractele încheiate între comercianți și

consumatori, în conformitate cu care clauzele îndoielnice se interpretează în

favoarea consumatorului, ceea ce înseamnă că, în contextul în care clauza care

dă dreptul băncii să modifice unilateral dobânda este nulă, trebuie să se aibă

în vedere dispozițiile art. 2 – 3 din O.G. nr. 9/2000.

pârâta C.E.C. Bank SA a invocat nelegalitatea deciziei din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 1, 8 și 9 C. proc. civ., susținând următoarele

critici:

- Instanța de apel a

calificat greșit calea de atac a apelului, având în vedere că valoarea

creditului acordat intimatului este de 86.000 lei, așa cum rezultă din

contractul de credit, instanța neputându-se raporta la valoarea dobânzii din

graficul de rambursare pentru că aceasta nu este certă, lichidă și exigibilă,

în condițiile în care raportul de creditare poate fi întrerupt oricând, dobânda

fiind calculată ipotetic.

În atare situație, se

apreciază că instanța nu a fost alcătuită potrivit prevederilor legale,

deoarece cererea trebuia să fie soluționată de completul de recurs.

- Produsul bancar

solicitat și acordat de bancă este un credit cu dobândă fixă pe 36 de luni și

variabilă pe 324 de luni, iar din cererea de credit rezultă clar că reclamantul

a cunoscut cu exactitate caracteristicile împrumutului, cererea făcând parte

integrantă din contractul de credit ceea ce denotă că reclamantul și-a exprimat

acordul pentru o dobândă variabilă, după expirarea celor 36 de luni de la

acordarea creditului.

Recurenta susține că

la momentul trecerii la dobânda variabilă, intimatul nu a fost prejudiciat în

niciun fel deoarece nu i s-a stabilit în mod special o dobândă variabilă, ci i

s-a transformat dobânda fixă în dobânda variabilă existentă la acel moment

pentru creditul acordat, după formula de calcul prevăzută în mod expres la art.

10 din contract.

- Clauza de la art. 9

din contractul de credit nu constituie o clauză abuzivă în sensul Legii nr. 193/2000

câtă vreme intimatul a acceptat trecerea de la dobânda fixă la cea variabilă,

după expirarea celor 36 de luni, acceptul reclamantului constituind un motiv

întemeiat pentru modificarea dobânzii de către bancă.

Sub acest aspect,

recurenta arată că a efectuat notificările necesare în concordanță cu

prevederile contractuale și legale, iar faptul că acesta nu a semnat actele adiționale

nu înseamnă că contractul de credit și-a pierdut eficiența juridică, în

condițiile în care reclamantul a acceptat dobânda variabilă încă de la momentul

încheierii contractului.

- În mod greșit,

instanța de apel a reținut caracterul abuziv al clauzei pentru că nu ar fi fost

negociată efectiv și că pentru că – în contract – nu se regăsește un algoritm

de calcul ori un criteriu de determinare, în condițiile în care reclamantul a

acceptat dobânda variabilă după expirarea perioadei de creditare cu dobândă

fixă.

În acest sens,

recurenta reiterează prevederile Ordinului Ministrului și Economiei și ale

O.U.G. nr. 50/2007, susținând că dobânda aplicată contractului reclamantului

respectă regulile impuse de acestea, reguli prin care s-a prevăzut în mod clar

cum se stabilește dobânda și peste care instanța nu poate interveni.

Din această

perspectivă recurenta apreciază că instanța a interpretat greșit actul juridic

dedus judecății și că au fost încălcate atât dispozițiile art. 969 C. civ., cât

și cele ale Ordinului Ministrului și Economiei și O.U.G. nr. 50/2007.

Analizând decizia

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, Înalta Curte

constată că recursurile sunt fondate în limitele ce se vor arăta în continuare:

În esență prima

critică invocată de recurentul G.O.S. vizează încălcarea dispozițiilor art. 295

C. proc. civ. și implicit a principiului disponibilității părții, critică ce se

subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar nu celor ale art. 304

pct. 8 C. proc. civ. așa cum greșit au fost indicate la punctul 1 al cererii de

recurs.

De asemenea, tot în

cadrul primului motiv de recurs se face trimitere la o interpretare greșită a

clauzei nr. 9 din contractul părților nr. 11212 din 8 iunie 2006 însă

argumentele aduse în susținere duc la aceeași aplicare greșită a art. 129 C.

proc. civ., respectiv a depășirii limitelor învestirii de către instanța de

apel, care nu ar fi ținut cont de faptul că, atât la instanța de fond cât și în

apel, reclamantul ar fi stăruit doar în soluționarea petitului subsidiar al

cererii de chemare în judecată.

Într-adevăr, la data

de 12 ianuarie 2011, prin notele scrise de concluzii depuse la dosarul de fond

și prin concluziile orale formulate în cadrul dezbaterilor la aceeași instanță

(consemnate, inclusiv, în încheierea de amânare a pronunțării), precum și prin

cererea de apel, reclamantul a învederat că insistă numai cu privire la

soluționarea petitului subsidiar prin care a solicitat: să se constate că

acordul părților la încheierea contractului de credit nr. 11212 din 8 iunie

2006 a fost realizat pentru o dobândă fixă de 9,75 % pentru primii trei ani și

variabilă după expirarea celor trei ani de la data încheierii contractului; să

se constate că dobânda variabilă aplicabilă contractului de credit după

expirarea celor trei ani este dobânda legală conform art. 2 și art. 3 alin. (1)

din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru împrumuturile

bănești; pârâtele să fie obligate să regularizeze plățile efectuate de

reclamant până în prezent, în raport de această dobândă variabilă, iar plățile

efectuate în plus să se impute asupra contului curent al creditului și să se

adapteze corespunzător graficul de rambursare a împrumutului pe toată durata

creditului.

Raportând cele

arătate anterior la decizia atacată, Înalta Curte constată că motivul de apel

este fondat în condițiile în care instanța de apel a soluționat cu totul

altceva decât cu ceea ce fusese învestită de reclamant. Astfel, admițând

apelul, instanța a schimbat sentința în sensul că a admis acțiunea

reclamantului și a constatat că dobânda asupra căreia reclamantul și-a exprimat

consimțământul la încheierea contractului este de 9,75 % pe an; pârâtele au

fost obligate să regularizeze plățile efectuate de reclamant, acestea să fie

imputate asupra soldului curent al creditului, iar graficul de rambursare să

fie modificat corespunzător.

Procedând astfel,

instanța de apel a încălcat principiul disponibilității părții ceea ce atrage

nulitatea deciziei atacate și, implicit, casarea acesteia cu consecința

trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în limitele în care a

fost învestită prin cererea de apel.

Fiind în discuție o

astfel de sancțiune a deciziei este evident că celelalte critici ale

recurentului reclamant nu mai pot face obiectul analizei de nelegalitate,

urmând a fi avute în vedere de instanța de apel cu prilejul rejudecării cauzei.

Pentru aceleași

argumente, aceeași soluție se impune și în privința recursului declarat de

pârâta CEC Bank S.A., sucursala Focșani, cu precizarea că instanța a procedat

în mod corect la calificarea căii de atac ca fiind apel, iar nu recurs, câtă

vreme valoarea contestată a dobânzii nu poate fi decât aceea înscrisă în

graficul de rambursare, valoare pe care instanța a avut-o în vedere și, în

raport de care a stabilit în mod corect calea de atac.

De altfel, critica

recurentei pârâte cu privire la compunerea completului este surprinzătoare în

contextul în care, dacă ar fi fost luată în considerare valoarea creditului

acordat (aceea de 86000 lei), așa cum consideră pârâta, consecința directă ar

fi vizat competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță, care

ar fi aparținut judecătoriei. Însă, din modul în care și-a argumentat critica,

recurenta nu a înțeles să invoce o asemenea excepție, ceea ce demonstrează o

dată în plus caracterul nefondat al acesteia.

În consecință, pentru

considerentele expuse, Înalta Curte va admite ambele recursuri și va casa

decizia atacată cu consecința trimiterii cauzei spre soluționare la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamantul G.O.S. și de

pârâtele CEC BANK S.A. BUCUREȘTI și CEC BANK SA, SUCURSALA JUDEȚEANĂ FOCȘANI,

ca fondate.

Casează

decizia comercială nr. 44 din 12 mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel Galați,

secția comercială, maritimă și fluvială, și trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

1 februarie 2012.