ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 370/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 2798/91/2010, la Tribunalul Vrancea, reclamantul G.O.S., în contradictoriu cu pârâtele CEC Bank București și CEC Bank Sucursala Județeană Focșani, a solicitat tribunalului: - să constate că dobânda asupra căreia și-a exprimat consimțământul prin contractul de credit nr. 112 din 8 februarie 2006 este de 9,75 % pe an: - să oblige pârâtele să regularizeze plățile efectuate, în raport de această dobândă; - să oblige pârâtele să impute plățile efectuate în plus, în aceste condiții, asupra soldului curent al creditului și să modifice graficul de rambursare a împrumutului, pe toată durata creditului.

În subsidiar, a solicitat tribunalului: - să se constate că între părți operează dobânda legală conform art. 2 și art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000; - să oblige pârâtele la regularizarea plăților în raport de această dobândă variabilă; - să oblige pârâtele să impute plățile efectuate în plus, în aceste condiții, asupra soldului curent al creditului și să modifice graficul de rambursare a împrumutului, pe toată durata creditului. Prin sentința civilă nr. 4 din 19 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Vrancea s-a respins cererea înregistrată sub nr. 2798/91/2010 formulată de reclamantul G.O.S. în contradictoriu cu pârâții CEC Bank București și CEC Bank SA, sucursala județeană Focșani, ca fiind neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Cu privire la susținerile reclamantului referitoare la incidența în cauză a prevederilor Legii nr. 296/2004 privind Codul consumatorului, tribunalul a constatat că acest cod a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2007, ulterior încheierii contractului de credit. Cu privire la susținerile reclamantului că, în cauză, sunt incidente prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, tribunalul a notat că, singura interpretare corectă este cea a Curții Europene de Justiție care a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv (cauza Murciano Quintero, C – 240/98).

Tribunalul analizând cererea reclamantului prin prisma acestei interpretări a Directivei nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii dată de Curtea Europeană de Justiție a constatat că, prin cererea de credit nr. 398 din 3 februarie 2006, a solicitat pârâtei Casa de Economii și Consemnațiuni CEC S.A. București (actuala CEC Bank), prin Sucursala Județeană Vrancea, acordarea unui credit în sumă de 86.000 lei, în cererea de credit fiind menționat și faptul că solicită acordarea unui credit cu plata unei dobânzi fixe de 9,75 % pe an pentru primii trei ani (36 luni) și cu plata unei dobânzi variabile în continuare (pentru următoarele 324 luni). La data de 8 februarie 2006, cererea a fost aprobată în condițiile solicitate și părțile au încheiat contractul de credit nr. 112 din 8 februarie 2006. Cu privire la dobânda la creditul acordat, au fost stabilite prin contract următoarele: „Art.

9 – Rata anuală a dobânzii care se achită de către client este variabilă pe întreaga durată de creditare/fixă pe întreaga durată de creditare. Clientul acceptă nivelul actual al ratei dobânzii de 9,75 % pe an. C.E.C. își rezervă dreptul să modifice nivelul ratei anuale a dobânzii variabile pe întreaga durată de creditare. În cazul modificării ratei anuale a dobânzii, noul nivel se aplică la contul curent al creditului existent la data modificării și se face public prin afișare la ușa C.E.C.”. De asemenea a reținut că, după primii trei ani de rambursare a creditului cu dobânda fixă de 9,75 % pe an, dobânda a devenit variabilă, iar din acest moment a început corespondența între părți cu privire la dobânda aplicabilă în continuare, reclamantul fiind notificat în acest sens.

De asemenea s-a constat că, la încheierea contractului de credit, reclamantul a fost în posesia tuturor elementelor care pot avea un efect asupra întinderii obligațiilor sale, fiind îndeplinită obligația de informare a consumatorului asupra costului global al creditului sub forma unei dobânzi calculate potrivit unei formule matematice prezentată la art.10 din contract. Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost admis ca fondat prin decizia nr. 44 din 12 mai 2011 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, care a schimbat, în tot sentința, în sensul că a admis acțiunea reclamantului și a constatat că dobânda asupra căreia reclamantul și-a exprimat consimțământul la încheierea contractului de credit este de 9,75 % pe an, obligând pârâtele să regularizeze plățile efectuate de reclamant în raport de această dobândă, iar plățile efectuate în plus să le impute asupra soldului curent al creditului.

Totodată, pârâtele au fost obligate să modifice corespunzător graficul de rambursare a împrumutului. În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut următoarele: Prin contractul de credit nr. 11212 din 3 februarie 2006 pârâta Casa de Economii și Consemnațiuni CEC S.A. prin sucursala județeană Focșani, în calitate de creditor a acordat reclamantului G.O.S., în calitate de client un credit în valoare de 86.000 lei, pe o durată de creditare de 30 de ani conform art. 1 alin. (1) din contract. Potrivit art. 1 alin. (2) din contract „documentația de credit specifică, stabilită de C.E.C. care a stat la baza încheierii contractului este următoarea: cererea de credit, adeverința de salariu, declarații, acorduri de consultare a Biroului de credit, copii C.I., fișa client persoană fizică.

Prin cererea de credit nr. 398 din 3 februarie 2006 reclamantul a solicitat la pct. II din conținutul acesteia, aprobarea unui credit cu dobândă fixă pe 26 luni și variabilă pe 324 luni. Referitor la dispozițiile din contract care reglementează dobânda aferentă creditului părțile au convenit prin art. 9 următoarele: „Rata anuală a dobânzii care se achită de către client este variabilă pe întreaga durată de creditare/fixă pe întreaga durată de creditare. Clientul acceptă nivelul actual al ratei dobânzii de 9,75 % pe an. C.E.C. își rezervă dreptul să modifice nivelul ratei anuale a dobânzii variabile pe întreaga durată de creditare. În cazul modificării ratei anuale a dobânzii, noul nivel se aplică la soldul curent al creditului existent la data modificării și se face public prin afișare la sediul C.E.C.”.

Apelantul – reclamant a solicitat să se constate că dobânda asupra căreia și-a exprimat consimțământul la încheierea contractului de credit nr. 11212 din 8 februarie 2006 este de 9,75 % iar prevederile art. 9 alin. (3) din contract prin conținutul lor au caracterul unei clauze abuzive lovită de nulitate. Instanța a constatat că reclamantul, prin cererea adresată intimatei pârâte, a solicitat acordarea unui credit cu dobânda fixă în primii trei ani și variabilă pentru restul perioadei, însă în ceea ce privește caracterul variabil al dobânzii părțile nu au stabilit, în urma unei negocieri efective al cărei rezultat să se regăsească în contract, care este algoritmul de calcul al dobânzii variabile, prin stabilirea unui indicator precis, în mod clar individualizat, în funcție de care dobânda variază.

La art. 10 alin. (4) din contract s-a prevăzut că dobânda se calculează după formula următoare: dobânda este egală cu soldul înmulțit cu rata anuală a dobânzii și numărul de zile pentru care se calculează, toate acestea împărțite la 360 înmulțit cu 100 dar această formulă a fost considerată de instanță ca fiind una abstractă, generică, fără a fi individualizată la contractul dintre părți deoarece, în ceea ce privește rata anuală a dobânzii, nu s-a stabilit niciun criteriu în funcție de care aceasta se determină. S-a concluzionat astfel că, neexistând niciun criteriu de determinare a ratei anuale a dobânzii practic, acest element esențial din formula de calcul a dobânzii lipsește, ceea ce permite băncii să modifice în mod unilateral dobânda, după libera sa apreciere, fără a da posibilitatea clientului să verifice dacă variația dobânzii (doar în sensul majorării acesteia) este corect stabilită.

Contractul de credit încheiat între părți intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. De asemenea, instanța a reținut că art. 9 alin. (3) din contract prin conținutul său constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 pentru următoarele considerente: părțile nu au negociat în mod efectiv și direct elementele care determină variația dobânzii prin stabilirea unor indicatori preciși, obiectivi care să confere reclamantului și, în cele din urmă instanței, posibilitatea de a cunoaște și verifica dacă dobânda variabilă se încadrează în limitele convenite de părți.

În absența oricăror criterii obiective de determinare a dobânzii variabile care să se regăsească în contract, banca, în calitatea sa de profesionist, inserând această prevedere în contract și punând-o în aplicare, a acționat contrar cerințelor bunei - credințe și a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul reclamantului. Aceasta pentru că dobânda variabilă este determinată de pârâte, după indicatori necunoscuți de reclamant, doar în sensul majorării acesteia, cu consecința majorării ratelor lunare de plată, așa cum rezultă din corespondența părților și nu din graficele de rambursare a ratelor. S-a concluzionat că art. 9 alin. (3) din contract conține o clauză abuzivă care, în temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000 republicată, nu poate produce efecte asupra reclamantului.

Curtea a mai reținut că prin constatarea caracterului abuziv al prevederilor art. 9 alin. (3) din contract, contractul se poate derula în continuare și că prin neluarea în considerare a prevederilor art. 9 alin. (3) din contractul de credit, dobânda asupra căreia reclamantul și-a exprimat consimțământul la încheierea contractului este cea prevăzută la art. 9 alin. (2) din contractul de credit nr. 11212 din 3 februarie 2006, respectiv de 9,75 % pe an, urmând ca plățile efectuate în plus de către reclamant datorită stabilirii de către pârâtă a unei dobânzi majorate să fie imputate asupra soldului curent al creditului în vederea regularizării plăților. Raportat la dobânda convenită de părți conform art.9 alin. (2) din contract urmează a fi modificat și graficul de rambursare a împrumutului în acest sens.

Împotriva deciziei au declarat recurs ambele părți, considerând-o nelegală. 1. Prin recursul său, recurentul reclamant G.O.S. a invocat incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în susținerea cărora a adus următoarele argumente: - Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Recurentul susține că litigiul a fost generat de clauza de la art. 9 din Contractul de credit nr. 11212 din 8 februarie 2006 în conformitate cu care „Rata anuală a dobânzii care se achită de către client este variabilă pe întreaga durată de creditare/fixă pe întreaga perioadă de creditare. Clientul acceptă nivelul actual al ratei dobânzii de 9,75 %/an.

C.E.C. își rezervă dreptul să modifice nivelul ratei anuale a dobânzii variabile pe întreaga durată de creditare. În cazul modificării ratei anuale a dobânzii noul nivel se aplică la soldul curent al creditului existent la data modificării și se face public prin afișare la sediul C.E.C.”. Afirmă acesta că, din clauza anterior enunțată nu se poate deduce care este dobânda aplicabilă contractului, însă din actele semnate și însușite de părți și din conduita lor rezultă că acordul părților la încheierea contractului a fost acela de a se percepe o dobândă fixă de 9,75 %/an pentru primii trei ani de desfășurare a contractului de creditare și dobândă variabilă după expirarea primilor 3 ani.

Cu toate acestea, instanța de apel a apreciat eronat că, și după expirarea celor trei ani, dobânda aplicabilă este tot cea fixă, de 9,75%/an, iar nu cea variabilă cu atât mai mult cu cât, pârâta a recunoscut explicit că după expirarea celor trei ani devine aplicabilă dobânda variabilă, fapt ce l-a determinat să stăruie doar cu privire la capătul de cerere subsidiar. Mai mult, recurentul arată că, prin cererea de apel, a solicitat în mod explicit să se ia în considerare petitul subsidiar, iar instanța de apel nu a luat în considerare că efectul devolutiv al apelului poate fi limitat numai la o parte a pretențiilor sale, cu respectarea principiului disponibilității. Or, prin maniera în care a procedat, instanța de apel a extins limitele apelului peste ceea ce a făcut obiectul învestirii sale, respectiv peste aspectele pe care a înțeles să le critice, încălcând dispozițiile art. 295 C. proc.

civ. Decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Sub acest aspect, recurentul consideră că instanța de apel a considerat în mod nelegal că dobânda aplicabilă contractului după expirarea primilor trei ani ar fi tot cea fixă, de 9,73 %/an. Se apreciază că dobânda aplicabilă contractului este cea prevăzută de art. 2 și art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru împrumuturile bănești, în absența unei clauze valide care să stabilească nivelul dobânzii într-un contract de împrumut bănesc.

De asemenea, recurentul susține incidența dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele îndoielnice din contractele încheiate între comercianți și consumatori, în conformitate cu care clauzele îndoielnice se interpretează în favoarea consumatorului, ceea ce înseamnă că, în contextul în care clauza care dă dreptul băncii să modifice unilateral dobânda este nulă, trebuie să se aibă în vedere dispozițiile art. 2 – 3 din O.G. nr. 9/2000. 2. Prin recursul său, pârâta C.E.C. Bank SA a invocat nelegalitatea deciziei din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 1, 8 și 9 C. proc.

civ., susținând următoarele critici: - Instanța de apel a calificat greșit calea de atac a apelului, având în vedere că valoarea creditului acordat intimatului este de 86.000 lei, așa cum rezultă din contractul de credit, instanța neputându-se raporta la valoarea dobânzii din graficul de rambursare pentru că aceasta nu este certă, lichidă și exigibilă, în condițiile în care raportul de creditare poate fi întrerupt oricând, dobânda fiind calculată ipotetic. În atare situație, se apreciază că instanța nu a fost alcătuită potrivit prevederilor legale, deoarece cererea trebuia să fie soluționată de completul de recurs.

- Produsul bancar solicitat și acordat de bancă este un credit cu dobândă fixă pe 36 de luni și variabilă pe 324 de luni, iar din cererea de credit rezultă clar că reclamantul a cunoscut cu exactitate caracteristicile împrumutului, cererea făcând parte integrantă din contractul de credit ceea ce denotă că reclamantul și-a exprimat acordul pentru o dobândă variabilă, după expirarea celor 36 de luni de la acordarea creditului. Recurenta susține că la momentul trecerii la dobânda variabilă, intimatul nu a fost prejudiciat în niciun fel deoarece nu i s-a stabilit în mod special o dobândă variabilă, ci i s-a transformat dobânda fixă în dobânda variabilă existentă la acel moment pentru creditul acordat, după formula de calcul prevăzută în mod expres la art. 10 din contract.

- Clauza de la art. 9 din contractul de credit nu constituie o clauză abuzivă în sensul Legii nr. 193/2000 câtă vreme intimatul a acceptat trecerea de la dobânda fixă la cea variabilă, după expirarea celor 36 de luni, acceptul reclamantului constituind un motiv întemeiat pentru modificarea dobânzii de către bancă. Sub acest aspect, recurenta arată că a efectuat notificările necesare în concordanță cu prevederile contractuale și legale, iar faptul că acesta nu a semnat actele adiționale nu înseamnă că contractul de credit și-a pierdut eficiența juridică, în condițiile în care reclamantul a acceptat dobânda variabilă încă de la momentul încheierii contractului.

- În mod greșit, instanța de apel a reținut caracterul abuziv al clauzei pentru că nu ar fi fost negociată efectiv și că pentru că – în contract – nu se regăsește un algoritm de calcul ori un criteriu de determinare, în condițiile în care reclamantul a acceptat dobânda variabilă după expirarea perioadei de creditare cu dobândă fixă. În acest sens, recurenta reiterează prevederile Ordinului Ministrului și Economiei și ale O.U.G. nr. 50/2007, susținând că dobânda aplicată contractului reclamantului respectă regulile impuse de acestea, reguli prin care s-a prevăzut în mod clar cum se stabilește dobânda și peste care instanța nu poate interveni. Din această perspectivă recurenta apreciază că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și că au fost încălcate atât dispozițiile art. 969 C. civ., cât și cele ale Ordinului Ministrului și Economiei și O.U.G.

nr. 50/2007. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate în limitele ce se vor arăta în continuare: În esență prima critică invocată de recurentul G.O.S. vizează încălcarea dispozițiilor art. 295 C. proc. civ. și implicit a principiului disponibilității părții, critică ce se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar nu celor ale art. 304 pct. 8 C. proc. civ. așa cum greșit au fost indicate la punctul 1 al cererii de recurs. De asemenea, tot în cadrul primului motiv de recurs se face trimitere la o interpretare greșită a clauzei nr. 9 din contractul părților nr. 11212 din 8 iunie 2006 însă argumentele aduse în susținere duc la aceeași aplicare greșită a art. 129 C. proc.

civ., respectiv a depășirii limitelor învestirii de către instanța de apel, care nu ar fi ținut cont de faptul că, atât la instanța de fond cât și în apel, reclamantul ar fi stăruit doar în soluționarea petitului subsidiar al cererii de chemare în judecată.

Într-adevăr, la data de 12 ianuarie 2011, prin notele scrise de concluzii depuse la dosarul de fond și prin concluziile orale formulate în cadrul dezbaterilor la aceeași instanță (consemnate, inclusiv, în încheierea de amânare a pronunțării), precum și prin cererea de apel, reclamantul a învederat că insistă numai cu privire la soluționarea petitului subsidiar prin care a solicitat: să se constate că acordul părților la încheierea contractului de credit nr. 11212 din 8 iunie 2006 a fost realizat pentru o dobândă fixă de 9,75 % pentru primii trei ani și variabilă după expirarea celor trei ani de la data încheierii contractului; să se constate că dobânda variabilă aplicabilă contractului de credit după expirarea celor trei ani este dobânda legală conform art. 2 și art. 3 alin. (1) din O.G.

nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru împrumuturile bănești; pârâtele să fie obligate să regularizeze plățile efectuate de reclamant până în prezent, în raport de această dobândă variabilă, iar plățile efectuate în plus să se impute asupra contului curent al creditului și să se adapteze corespunzător graficul de rambursare a împrumutului pe toată durata creditului. Raportând cele arătate anterior la decizia atacată, Înalta Curte constată că motivul de apel este fondat în condițiile în care instanța de apel a soluționat cu totul altceva decât cu ceea ce fusese învestită de reclamant.

Astfel, admițând apelul, instanța a schimbat sentința în sensul că a admis acțiunea reclamantului și a constatat că dobânda asupra căreia reclamantul și-a exprimat consimțământul la încheierea contractului este de 9,75 % pe an; pârâtele au fost obligate să regularizeze plățile efectuate de reclamant, acestea să fie imputate asupra soldului curent al creditului, iar graficul de rambursare să fie modificat corespunzător. Procedând astfel, instanța de apel a încălcat principiul disponibilității părții ceea ce atrage nulitatea deciziei atacate și, implicit, casarea acesteia cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în limitele în care a fost învestită prin cererea de apel.

Fiind în discuție o astfel de sancțiune a deciziei este evident că celelalte critici ale recurentului reclamant nu mai pot face obiectul analizei de nelegalitate, urmând a fi avute în vedere de instanța de apel cu prilejul rejudecării cauzei. Pentru aceleași argumente, aceeași soluție se impune și în privința recursului declarat de pârâta CEC Bank S.A., sucursala Focșani, cu precizarea că instanța a procedat în mod corect la calificarea căii de atac ca fiind apel, iar nu recurs, câtă vreme valoarea contestată a dobânzii nu poate fi decât aceea înscrisă în graficul de rambursare, valoare pe care instanța a avut-o în vedere și, în raport de care a stabilit în mod corect calea de atac.

De altfel, critica recurentei pârâte cu privire la compunerea completului este surprinzătoare în contextul în care, dacă ar fi fost luată în considerare valoarea creditului acordat (aceea de 86000 lei), așa cum consideră pârâta, consecința directă ar fi vizat competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță, care ar fi aparținut judecătoriei. Însă, din modul în care și-a argumentat critica, recurenta nu a înțeles să invoce o asemenea excepție, ceea ce demonstrează o dată în plus caracterul nefondat al acesteia. În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite ambele recursuri și va casa decizia atacată cu consecința trimiterii cauzei spre soluționare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul G.O.S. și de pârâtele CEC BANK S.A. BUCUREȘTI și CEC BANK SA, SUCURSALA JUDEȚEANĂ FOCȘANI, ca fondate. Casează decizia comercială nr. 44 din 12 mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2012.