ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2056/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2056/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului negativ de
competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Soluțiile instanțelor care au declanșat conflictul
negativ de competență
Prin Sentința civilă nr. 6476 din 7 noiembrie 2011 Curtea de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis
excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența
de soluționare a cauzei privind acțiunea în contencios administrativ formulată
de reclamanta N.N., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al
Poliției de Frontieră, în favoarea Curții de Apel Iași.
Instanța a reținut următoarea
situație de fapt: în urma controlului specific de frontieră efectuat la Punctul
de Trecere a Frontierei Albița, s-a apreciat că începând cu data de 01 ianuarie
2007, șederea reclamantei pe teritoriul României a devenit ilegală, deoarece
aceasta nu a prezentat un document cu viză eliberată de misiunile diplomatice
sau oficiile consulare române, conform dispozițiilor H.G. nr. 1883/2006. În
raport de aceasta, în acord cu prevederile referitoare la măsura interzicerii
intrării în România, și anume art. 105 alin. (2) și art. 106 alin. (1) lit. d)
din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, pentru șederea
ilegală pe teritoriul României în perioada 01 ianuarie 2007 – 28 ianuarie 2011,
Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Vaslui a propus instituirea
măsurii interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani față de
reclamanta din prezenta cauză, începând cu data de 29 ianuarie 2011.
În soluționarea excepției
necompetenței teritoriale invocată din oficiu, în raport de situația de fapt
descrisă anterior și având în vedere dispozițiile art. 105 alin. (5) din O.U.G.
nr. 194/2002, precum și faptul că reclamanta a fost surprinsă în Punctul de
Trecere a Frontierei Albița, văzând și autoritatea care a propus măsura
interzicerii intrării pe teritoriul României, respectiv Inspectoratul Județean
al Poliției de Frontieră Vaslui, Curtea a apreciat că instanța competentă să
soluționeze prezenta cauză este Curtea de Apel Iași.
Apreciind că în speță este
reglementată o competență teritorială exclusivă, deci absolută, conform art. 159
alin. (1) pct. 3 C.pr.civ., de la care nu se poate deroga, Curtea a admis
excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași.
Prin Sentința nr. 47 din 2012 din 10
februarie 2012 Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și
fiscal a admis, la rândul său, excepția necompetenței teritoriale și a
declinat, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, competența de soluționare a cererii având ca obiect
anularea măsurii de interzicere a intrării reclamantei N.N. în România și,
constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de
Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de
Apel Iași a reținut că obiectul acțiunii îl reprezintă anularea măsurii
interdicției de intrare a reclamantei pe teritoriul României pentru o perioadă
de 5 ani, măsură ce i-a fost comunicată prin adresa nr. 17 din 28 ianuarie 2011,
emisă de Punctul de Trecere a Frontierei Albița.
Având în vedere prevederile art. 105
alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 și faptul că, așa cum rezultă din comunicarea
nr. 177 din 28 ianuarie 2011, precum și din adresa nr. 630893/1 din 28 ianuarie
2011, măsura interzicerii intrării reclamantei în România, pe o perioadă de 5
ani, a fost luată de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Curtea de
Apel Iași a considerat că soluționarea cererii având ca obiect anularea măsurii
de interzicere a intrării reclamantei N.N. în România este de competența Curții
de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
apreciind ca fiind lipsit de relevanță faptul că luarea măsurii interdicției a
fost propusă de o structură din subordinea pârâtului.
Constatându-se ivit conflictul
negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând și
dispozițiile art. 22 C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte de Casație și
Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.
Soluția Înaltei Curți de Casație
și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca regulator de
competență
Înalta Curte, ca instanță competentă
să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va
stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel
București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a adopta această soluție,
Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
După cum se constată, obiectul
cauzei deduse judecății îl constituie anularea măsurii interdicției de intrare
în România pentru o perioadă de 5 ani.
Potrivit dispozițiilor art. 105 alin.
(2) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, măsura
interzicerii intrării în România pe o perioadă determinată poate fi dispusă de
Oficiul Român pentru Imigrări sau de Inspectoratul General al Poliției de
Frontieră, în condițiile legii.
Conform art. 105 alin. (5) din același
act normativ, „Interzicerea intrării în România poate fi contestată de către
străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază
de competență se află formațiunea care a dispus această măsură. Contestația nu
suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanței este
irevocabilă”.
Aceste dispoziții stabilesc o regulă
de competență teritorială exclusivă, în funcție de sediul autorității publice
care a dispus această măsură a interzicerii intrării în România.
Cum măsura interzicerii intrării în
România a fost dispusă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră care
are sediul în București, potrivit dispozițiilor art. 105 alin. (5) menționat,
contestarea acestei măsuri se poate face la Curtea de Apel București, căreia îi
revine și competența teritorială de soluționare a cauzei.
În consecință, în temeiul art. 22 alin.
(5) C. proc. civ., revine competența de soluționare a cauzei, Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare
a cauzei privind pe reclamanta N.N. și pe pârâtul Inspectoratul General al
Poliției de Frontieră, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 26 aprilie 2012.