ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2097/2024

Ședința publică din data de 10 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. 1. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14.12.2023 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, a formulat plângere împotriva măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României, având nr. x din data de 03.12.023, dispusă pentru o perioadă de 8 luni, prin care a solicitat admiterea contestației și anularea măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României, iar în subsidiar, reducerea la jumătate a perioadei de interzicere a intrării pe teritoriul României, ori reducerea la minimul legal a perioadei de interzicere a intrării pe teritoriul României.

2.1. Prin sentința civilă nr. 87 din data de 23.01.2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei, formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, în favoarea Curții de Apel Iași.

În considerentele sentinței a reținut că prin adresa nr. x/03.12.2023, emisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră-Inspectoratul Teritorial, s-a adus la cunoștința reclamantei că în temeiul dispozițiilor art. 106

3

alin. (4) din O.U.G nr. 194/2002, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a dispus măsura interzicerii intrării în România, conform art. 106

3

alin. (2), pentru depășirea termenului de ședere pe teritorul României. Potrivit dispozițiilor art. 106

4

alin. (1) lit. b) din O.U.G nr. 194/2002 măsura interzicerii pe teritoriul României a fost dispusă pentru o perioadă de 8 luni, în intervalul 03.12.2023-02.08.2024.

În acest sens, a reținut dispozițiile art. 106

3

alin. (1) din O.U.G nr. 194/2002 referitoare la interdicția de intrare pe teritoriul României, care se dispune de către Inspectoratul General pentru Imigrări, concomitent cu emiterea deciziei de returnare, precum și pe cele ale alin. (2) din același articol, reținând că măsura a fost dispusă, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar, de către Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, potrivit dispozițiilor art. 106

3

alin. (2) din O.U.G nr. 194/2002 interdicția de intrare dispunându-se de către Inspectoratul General pentru Imigrări sau de organele poliției de frontieră și în situația în care străinul nu a făcut obiectul unei măsuri de îndepărtare.

În cauză, nu există la dosarul cauzei alte înscrisuri care să ateste că măsura a fost dispusă de un alt organ decât organele poliției de frontieră, respectiv de către Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.

A mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 106

3

alin. (5) din O.U.G nr. 194/2002:

"Măsura de interdicție de intrare poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură", iar potrivit acestor dispoziții, coroborate cu art. 106

3

alin. (2), este competentă să soluționeze contestația de față curtea de apel în a căreia rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură, respectiv Curtea de Apel Iași, măsura fiind dispusă de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.

2.2. Prin sentința nr. 73/2024 din data de 28 februarie 2024, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronuna această hotărâre a reținut că măsura interzicerii intrării pe teritoriul României a fost dispusă de Inspectorul General al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, nu de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.

În drept, potrivit art. 106

3

alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, competența de judecare în fond a contestației aparține curții de apel "în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură".

Astfel, prin dispozițiile art. 106

3

alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, pentru verificarea legalității măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României și, implicit pentru stabilirea existenței dreptului reclamantei de a intra pe teritoriul României, legiuitorul a instituit o regulă de competență teritorială exclusivă, raportându-se de sediul autorității publice care a dispus măsura interzicerii intrării în România.

Așa cum rezultă din înscrisurile înaintate de pârât, măsura de interzicere a intrării reclamantei pe teritoriul României a fost dispusă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, cu sediul în București, la propunerea P.T.F Sculeni din cadrul ITPF Iași . Relevantă este nota raport a șefului PTF Sculeni-rutier prin care se solicită Inspectorului General al IGPF aprobarea instituirii măsurii de interzicere a intrării în România, notă raport aprobată de conducătorul ITPF, structura centrală a Poliței de Frontieră.

Prin urmare, cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea măsurii interzicerii intrării reclamantei pe teritoriul României, dispusă de Inspectoratul General al Poliției Frontieră, cu sediul în București, conform normelor de competență materială și teritorială relevate mai sus, trebuie soluționată de către Curtea de Apel București, prin secția de contencios administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, prin care a contestat măsura interzicerii intrării pe teritoriul României, dispusă pentru o perioadă de 8 luni, iar în subsidiar, reducerea la jumătate a perioadei de interzicere a intrării pe teritoriul României ori reducerea acestei perioade la minimul legal.

În ceea ce privește măsura interzicerii intrării pe teritoriul României, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 106

3

din O.U.G. nr. 194/2002, aceasta "(1) ... se dispune, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de Inspectoratul General pentru Imigrări, concomitent cu emiterea deciziei de returnare.

(2) Interzicerea intrării în România se dispune, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de Inspectoratul General pentru Imigrări sau de organele poliției de frontieră și în situația în care străinul nu a făcut obiectul unei măsuri de îndepărtare, precum și împotriva străinilor prevăzuți la art. 8 alin. (1) lit. b) -d) și art. 8 alin. (2) lit. a) -b1) sau care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. h).

(3) Interzicerea intrării în România nu se dispune dacă străinul cu ședere ilegală face dovada că s-a aflat în imposibilitatea de a părăsi teritoriului României din motive umanitare sau din alte motive obiective independente de voința sa.

(4) Dispunerea măsurii de interzicere a intrării în România se comunică străinilor, în scris, de către organul care a luat măsura și conține motivarea în fapt și în drept, precum și informațiile privind căile de atac posibile.

(5) Măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură. Contestația nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanței este definitivă."

Astfel, dispozițiile art. 106

3

alin. (5) stabilesc o regulă de competență teritorială exclusivă, în funcție de sediul autorității publice care a dispus măsura interzicerii intrării în România.

Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei se observă că, prin Nota Raport întocmită de Seful PTF Sculeni-rutier s-a solicitat Inspectorului General al IGPF aprobarea instituirii măsurii de interzicere a intrării în România în ceea ce o privește pe reclamanta A., nota fiind aprobată de conducătorul ITPF, structura centrală a Poliței de Frontieră.

Aprobarea instituirii măsurii de interzicere a intrării în România împotriva reclamantei B. a fost stabilită pentru o perioadă de 8 luni.

După aprobare, măsura a fost adusă la cunoștința reclamantei prin intermediul adresei înregistrate sub nr. x din 03.12.2023, emisă de P.T.F. Sculeni .

Din conținutul acestei adrese rezultă că măsura interzicerii intrării în România a fost dispusă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, iar reclamanta a fost îndrumat să se adreseze Curții de Apel București în cazul în care dorește să conteste măsura astfel dispusă.

Coroborând aceste aspecte cu prevederile legale incidente, respectiv O.U.G. nr. 194/2002, rezultă că măsura interzicerii intrării în România a fost propusă de pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, dar a intrat în vigoare și a început să producă efecte doar în urma aprobării de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Așadar, măsura contestată a fost dispusă de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, organ care își are sediul în circumscripția Curții de Apel București, instanță căreia îi revine și competența soluționării prezentei cauze.

Este fără relevanță, sub aspectul stabilirii competenței de soluționare a cauzei, faptul că adresa de comunicare a măsurii către reclamantă a fost întocmită de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași - Sectorul Poliției de Frontieră Sculeni, câtă vreme prin aceasta, așa cum rezultă în mod neechivoc din conținutul său, doar s-a procedat la informarea cetățeanului străin cu privire la măsura interzicerii intrării în România dispusă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră-Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.