ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 107/2023

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 28.04.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, încetarea sau anularea măsurii interzicerii intrării în România, dispuse la data de 16.04.2022, de către agentul principal de poliție din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Bucur Vlăduț.

2.1. Hotărârea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 1217 din data de 14.06.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în favoarea Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal.

În considerentele sentinței a reținut că art. 106

3

alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 este o normă de procedură cu caracter special, derogatorie de la norma de drept comun prevăzută de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și se aplică cu prioritate.

A mai reținut dispozițiile art. 106

3

alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, apreciind că pentru stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei, este necesară stabilirea înțelesului noțiunii de "formațiune care a dispus această măsură", prevăzută de 106

3

alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002.

În acest sens, a apreciat că se impun a fi avute în vedere prevederile art. 12 alin. (1) și (4) din O.U.G. nr. 104 din 27 iunie 2001, pe care le-a interpretat coroborat cu prevederile 106

3

alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, reținând că decizia prin care se dispune interzicerea intrării pe teritoriul României pentru o perioadă determinată, a unui cetățean străin, se dispune de către inspectoratul teritorial al Poliției de Frontieră, în a cărui rază teritorială de competență se află punctul de trecere al frontierei unde s-a petrecut fapta care a generat luarea acestei măsuri.

În litigiul de față, măsura interzicerii intrării pe teritoriul României a reclamantei A. a fost dispusă prin Nota-raport nr. x/16.04.2022, de către comisarul de poliție B. de la PTF – Iași din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, astfel că, în speță, competența teritorială exclusivă de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Iași, în a cărei rază teritorială se află formațiunea care a dispus această măsură.

Consideră că nu poate fi reținută competența teritorială exclusivă de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, în raport cu prevederile art. 106

3

alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, întrucât actul administrativ prin care s-a instituit măsura contestată de reclamant nu a fost emis de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, autoritate publică centrală, cu sediul în raza teritorială de competență a Curții de Apel București, iar măsura confirmării dispusă prin rezoluția aplicată pe Nota-raport nr. x/16.04.2022 reprezintă o condiție procedurală posterioară măsurii dispuse de către comisarul de poliție B. de la PTF – Iași din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, prin care organul superior, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, s-a declarat de acord cu măsura dispusă deja de un organ inferior, care, fără această manifestare de voință posterioară nu ar produce, conform legii, efecte juridice. Așadar, prin rezoluția aplicată pe Nota-raport, organul ierarhic superior doar a aprobat măsura interziceri intrării reclamantului în România, dispusă anterior prin Nota-raport nr. x/16.04.2022 de către personalul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.

De asemenea, Curtea de Apel București a reținut că, în aplicarea prevederilor art. 106

3

alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002, PTF – Iași - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași a comunicat reclamantei, sub semnătură, Decizia nr. 403643/16.04.2022, ceea ce reprezintă un argument juridic suplimentar în sensul că această Notă-raport, emisă de PTF – Iași - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, reprezintă actul administrativ tipic, de bază, care produce efecte juridice în ceea ce privește măsura interzicerii intrării pe teritoriul României a reclamantei.

Pe de altă parte, Curtea de Apel București a reținut că, dacă s-ar accepta punctul de vedere în sensul că Inspectoratul General al Poliției de Frontieră reprezintă, în toate cazurile, formațiunea care a dispus măsura interzicerii intrării pe teritoriul României a reclamantei, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal ar avea competență teritorială exclusivă de soluționare a cererilor având ca obiect anularea actelor administrative prin care s-a dispus această măsură, or, o asemenea interpretare nu poate fi primită, fiind contrară scopului urmărit de legiuitor la adoptarea acestui act normativ, iar pe de altă parte, nu există o normă de procedură cuprinsă într-o lege specială care să instituie o competență teritorială exclusivă de soluționare a unor astfel de cereri.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 144/2022 din data de 25 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat soluționarea cererii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, în favoarea Curții de Apel București; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin Nota-raport nr. x/19.07.2019 este prezentată situația de fapt și s-a propus aprobarea instituirii măsurii interzicerii intrării în România, propunerea fiind aprobată de Inspectorul General al IGPF, C., fapt confirmat și de site-ul oficial https:/www.x.ro, prin care se atestă că la data emiterii actului semnatarul acestuia era împuternicit Inspector General.

A mai reținut că actul contestat reprezintă doar înștiințarea comunicată reclamantei cu privire la aplicarea interdicției de intrare pe teritoriul României, în conținutul acestei adrese arătându-se în mod expres că organismul care a dispus măsura este Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, cu sediul în municipiul București.

Curtea de Apel Iași a apreciat că structura teritorială ITPF Iași nu are decât calitatea de organ constatator al evenimentului, nu și competența de a dispune măsura interzicerii intrării în România, întrucât această măsură are valabilitate pe întreg teritoriu țării.

Consideră că, în condițiile art. 106

3

alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, reclamanta trebuia să înainteze cererea de anulare a actului administrativ curții de apel în raza căreia se află formațiunea ce a dispus această măsură, respectiv Curții de Apel București.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, reglementat de dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., potrivit cărora există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește competența teritorială de soluționare a cauzei, din perspectiva interpretării noțiunii de "formațiune care a dispus această măsură", prevăzută de 106

3

alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă contestația formulată de reclamantă, cetățean moldovean, împotriva măsurii luate împotriva sa, având ca obiect interzicerea intrării pe teritoriul României, dispusă la data de 16.04.2022.

Potrivit dispozițiilor art. 106

ind. 3 din O.U.G. nr. 194/2002 (forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată):

"(1) Interzicerea intrării în România se dispune, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de Inspectoratul General pentru Imigrări, concomitent cu emiterea deciziei de returnare.

(2) Interzicerea intrării în România se dispune, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de Inspectoratul General pentru Imigrări sau de organele poliției de frontieră și în situația în care străinul nu a făcut obiectul unei măsuri de îndepărtare, precum și împotriva străinilor prevăzuți la art. 8 alin. (1) lit. b) -d) și art. 8 alin. (2) lit. a) -b1) sau care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. h).

(3) Interzicerea intrării în România nu se dispune dacă străinul cu ședere ilegală face dovada că s-a aflat în imposibilitatea de a părăsi teritoriului României din motive umanitare sau din alte motive obiective independente de voința sa.

(4) Dispunerea măsurii de interzicere a intrării în România se comunică străinilor, în scris, de către organul care a luat măsura și conține motivarea în fapt și în drept, precum și informațiile privind căile de atac posibile.

(5) Măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură. Contestația nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanței este definitivă."

Astfel, în temeiul art. 106

3

alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, suscitat, măsura interzicerii intrării în România poate fi contestată de către străin, în termen de 10 zile de la comunicare, la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură, aceste dispoziții stabilind o regulă de competență teritorială exclusivă, în funcție de sediul autorității publice care a dispus măsura interzicerii intrării în România.

În speță, se constată că măsura administrativă de interzicere a intrării în România a fost inițiată și realizată efectiv de PTF – Iași - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, prin Nota-raport, măsura fiind adusă la cunoștința reclamantei prin Decizia nr. 403643/16.04.2022.

Textul legal face referire la "formațiunea" care a dispus această măsură, or, controlul de frontieră, constatarea că străinul a depășit termenul legal de ședere în România și măsura administrativă efectivă de interzicere a intrării în România au fost realizate de către formațiunea PTF – Iași - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.

Prin urmare, sintagma "formațiunea care a dispus această măsură" din cadrul art. 106

3

alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 nu se referă la avizul administrativ propriu-zis al Inspectoratului General, care oricum este mult ulterior măsurii administrative de interzicere a intrării în România. Expresia se referă la măsura administrativă imediată de interzicere, de oprire a străinului de a intra în România, realizată în speță de un angajat operativ al PTF Iași din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, chiar dacă aceasta este avizată favorabil mult ulterior prin avizul conform al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Străinul nu poate intra efectiv în România din cauza măsurii administrative a formațiunii, nu din cauza avizului administrativ ulterior al Inspectoratului General.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că este corectă interpretarea dată de către Curtea de Apel București, în sensul că, dacă s-ar accepta punctul de vedere conform căruia Inspectoratul General al Poliției de Frontieră reprezintă, în toate cazurile, formațiunea care a dispus măsura interzicerii intrării pe teritoriul României a reclamantei, s-ar institui, cu privire la acest tip de cereri, o competență teritorială exclusivă în favoarea Curții de Apel București.

Mai mult, într-o atare situație, norma de la art. 106

3

alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 ar rămâne lipsită de conținut, întrucât formațiunea care a dispus măsura interzicerii intrării pe teritoriul României ar fi, în toate situațiile, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, în favoarea Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 12 ianuarie 2023.