ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2518/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta G.M.C. a chemat în judecată pârâții Statul Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instituirea sechestrului judiciar asupra acțiunilor deținute de Statul Român la SC F.P. SA, până la limita sumei de 663.200 lei. În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 516 din 26 mai 2011 a Tribunalului Vâlcea, pronunțată în dosarul nr. 2041/90/2010, s-a admis plângerea pe care a formulat-o și s-a dispus modificarea dispoziției Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea nr. 3233 din 03 mai 2010, în sensul acordării unor despăgubiri în cuantum de 162.300 euro.

Sentința a rămas irevocabilă și a fost executată de bunăvoie de Primarul Municipiului Râmnicu. Vâlcea care a emis Dispoziția 3888 din 02 septembrie 2011. Dosarul a fost înaintat către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a fost înregistrat sub nr. 49681/CC/2011. Pârâta A.N.R.P. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive față de împrejurarea că în cursul procedurii administrative reglementată de titlul VII al Legii 247/2005 nu a fost învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, această atribuție revenind C.C.S.D. Prin întâmpinare, pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea cererii, având în vedere că măsurile reparatorii prev. de titlul VII al Legii 247/2005 nu pot face obiectul unui sechestru asigurator și că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 591 C.proc.civ.

pentru înființarea sechestrului asigurator, reclamanta neavând o creanță certă și exigibilă. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii, susținând că nu se regăsește, în speță, niciunul din cazurile prevăzute de Legea 554/2004, reclamanta solicitând aplicarea unor dispoziții ale Legii 31/1990 și a dispozițiilor art. 598 și art. 599 alin. (1) și (2) C.proc.civ. A mai fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive, făcându-se referire la procedura administrativă reglementată de titlul VII al Legii 247/2005 și la atribuțiile care revin C.C.S.D. și A.N.R.P. în cadrul acestei proceduri, susținându-se că Ministerul Finanțelor Publice nu poate răspunde în cazul în care aceste entități nu-și îndeplinesc obligațiile prevăzute de Legea 247/2005.

Prin sentința civilă nr. 280 din 17 ianuarie 2012 Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice și excepția inadmisibilității cererii și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta G.M.C. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P., constatând că motivele invocate în susținerea acesteia se raportează la o cerere de chemare în judecată având ca obiect obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Neîntemeiată a fost considerată și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere dispozițiile art. 8 din Titlul VII al Legii 247/2005 conform cărora până la finalizarea procedurilor de despăgubire, Ministerul Finanțelor Publice va reprezenta statul român ca acționar la SC F.P. SA și va exercita toate drepturile care decurg din această calitate. Excepția inadmisibilității cererii, a fost apreciată, de asemenea, ca neîntemeiată, față de dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea 554/2004 potrivit cărora dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

Compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă se stabilește de instanță, cu prilejul soluționării cauzei. Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut că în motivarea cererii se susține că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 599 alin. (1) pct. 1 și 2 C.proc.civ., deoarece acțiunile deținute de Statul Român la SC F.P. SA sunt bunuri mobile oferite pentru despăgubire, existând suficiente indicii că aceste bunuri sunt insuficiente pentru acoperirea tuturor creanțelor, situație în care debitorul apare ca insolvabil. Curtea de apel a mai apreciat că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile reglementate de art. 599 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ. care este temeiul juridic al cererii, astfel cum rezultă din motivarea în fapt, întrucât acest text de lege se referă la existența unor motive temeinice din cauza cărora există temerea că bunul asupra căruia se solicită instituirea sechestrului judiciar va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual.

Reclamanta a invocat și dispozițiile art. 598 C.proc.civ. depunând la dosar dovada înregistrării pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII– a contencios administrativ și fiscal a litigiului prin care solicită emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru suma de 663.200 lei și obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și Ministerului Finanțelor Publice la plata acestei sume, însă pentru a se putea institui sechestrul judiciar asupra acțiunilor deținute de Statul Român la SC F.P. SA, în baza acestui temei de drept, este necesar să existe un proces asupra proprietății sau a altui drept real principal, asupra posesiunii acestor acțiuni, iar măsura să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta G.M.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului reclamanta arată că are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, dreptul său la despăgubire față de Statul Român fiind recunoscut și necontestat, stabilit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv sentința civilă nr. 516 din 26 mai 2011 a Tribunalului Vâlcea, pronunțată în dosarul nr. 2041/90/2010. Se mai susține că până în prezent, debitorul nu a întreprins nicio măsură efectivă prin care să asigure realizarea dreptului său, motiv pentru care a introdus acțiunea împotriva pârâților prin care a solicitat obligarea acestora la emiterea titlului de despăgubire pentru suma stabilită prin evaluarea realizată de ei (dosarul nr. 9584/2/2011 al Curții de Apel București).

Recurenta consideră că în virtutea actelor normative în vigoarea, singura posibilitate de despăgubire asigurată de stat pentru persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii pentru bunurile preluate abuziv este atribuirea de acțiuni la SC F.P. SA, deoarece emiterea de titluri de plată este suspendată pe o perioadă de doi ani (O.U.G. 60/2010), și, oricum suma maximă pentru titlurile de plata ( 500.000 lei), în cazul său, este mai mică decât suma la care are dreptul. Prin urmare, acțiunile la SC F.P. SA sunt bunurile care sunt oferite chiar de către debitor pentru îndeplinirea obligației sale. În prezent, acțiunile deținute de Statul Român la SC F.P. SA s-au diminuat la 0,2% din totalul acțiunilor, așa cum reiese din raportul SC F.P.

SA privind structura acționariatului la data de 31 decembrie 2011, după ce, la începutul anului 2011, mai precis 28 februarie 2011, statul deținea 38,6% din acțiuni. Este evident că este pericolul ca până la soluționarea cererii sale de despăgubiri, statul să nu mai dețină efectiv acțiunile necesare pentru despăgubirea sa. Recurenta consideră că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de art. 599 C. proc. civ., sechestrul fiind solicitat de reclamantă asupra unui bun pe care debitorul îl oferă spre liberarea sa, iar datele oficiale confirmă iminența epuizării acestor bunuri, ceea ce va duce la imposibilitatea realizării dreptului necontestat și recunoscut de debitor. Se mai arată că sechestrul judiciar apare, în aceste condiții, ca singura măsură procedurală de natură să asigure realizarea dreptului său în condițiile legii.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. atât în ceea ce privește calificarea și admisibilitatea acțiunii formulate în raport cu dispozițiile Legii nr. 554/2004 cât și admisibilitatea cererii prin care se solicită instituirea sechestrului conform art. 591 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că cererea prin care se solicită instituirea sechestrului, ca măsură asiguratorie este inadmisibilă, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 598 și 599 C. proc. civ. în raport cu dispozițiile speciale ale Legii nr. 554/2004.

Sentința instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii pe motiv că a apreciat ca admisibilă cererea, apreciind pe fond că această cerere nu este întemeiată, în condițiile în care această cerere, care privește în fapt o măsură asiguratorie este inadmisibilă în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004, care nu sunt aplicabile. Procedurile speciale prevăzute de dispozițiile art. 598 și 599 C. proc. civ. respectiv cererea de instituire a sechestrului nu sunt admisibile în contencios administrativ, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 28 din Legea nr. 554/2004. Înalta Curte apreciază că aceste dispoziții generale C. proc. civ. sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere reglementate conform dispozițiilor Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.

Față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va admite recursul și va modifica hotărârea recurată în sensul că va respinge cererea formulată în condițiile art. 598 și 599 C. proc. civ., de instituire a sechestrului asigurator, ca inadmisibilă la instanța de contencios administrativ. Soluția de admitere a recursului declarat de recurenta – reclamantă privește exclusiv admisibilitatea cererii formulate în raport de dispozițiile art. 28 din Legea nr. 554/2004, neputându-se reține înrăutățirea situației în propria cale de atac formulată și admisă pentru motivele expuse mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de G.M.C., împotriva sentinței nr. 280 din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea formulată de G.M.C., ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 mai 2012.