ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2823/2012

Deliberând asupra

recursului de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei,

constată următoarele:

Curtea de Apel

București, secția I penală, prin încheierea din 31 august 2012, a dispus, în

baza art. 103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, menținerea măsurii

arestării față de persoana solicitată F.D., acordând termen de judecată la data

de 27 septembrie 2012, cu citarea persoanei solicitate în Arestul D.G.P.M.B.

Pentru a dispune astfel,

instanța a avut în vedere următoarele:

La data de 19 iulie

2012, pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, a fost înregistrată sesizarea

formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

privind punerea în executare a mandatului european de arestare, emis pe data de

18 mai 2012 de Tribunalul Milano, Italia, precum și predarea persoanei solicitate

F.D., cetățean român, prin încheierea din data de 20 iulie 2012 dispunându-se arestarea

persoanei solicitate și fiind solicitate lămuriri suplimentare autorităților italiene.

Curtea a constatat că

împotriva persoanei solicitate a fost emis mandatul european de arestare de către

autoritățile italiene la data de 18 mai 2012, reținându-se săvârșirea infracțiunilor

de clonare de carduri și utilizare ilegală de cărți de credit, din informațiile

cuprinse în formularele emise de biroul SIRENE rezultând că mandatul a fost emis

în vederea urmăririi penale.

Curtea a reținut că faptele

pretins săvârșite, care au făcut obiectul mandatului european de arestare pentru

care persoana a fost urmărită, au fost săvârșite în cursul lunii ianuarie 2009 în

orașul Milano și au constat în aceea că persoana solicitată a făcut parte dintr-un

grup infracțional organizat care a utilizat dispozitive electronice de citire și

clonare de carduri pentru a obține și stoca codurile unor carduri de credit, care

erau instalate pe bancomate.

În cazul punerii în executare

a mandatului european, instanța din România nu a analizat în niciun mod fondul cauzei.

Mandatul european de arestare

a fost o decizie judiciară emisă de autoritățile judiciare competente ale unui stat

membru al Uniunii Europene, în vederea arestării și predării către un alt stat membru

a unei persoane solicitate, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau

executării unei pedepse sau măsurii privative de libertate, acesta executându-se

pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, instanțele naționale

neputându-se pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției persoanei solicitate.

Față de aceste împrejurări,

având în vedere că mandatul european de arestare a cuprins, în esență, toate elementele

prevăzute de lege, că persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni la identitate,

contestând doar prezența sa în Italia la datele reținute, dar confirmând prezența

în Milano la date apropiate și confirmând săvârșirea unor fapte de aceiași natură

cu cele care au determinat emiterea mandatului european de arestare, Curtea a apreciat

că în procedura de punere în executare a mandatului european de arestare, față de

natura juridică a acestei instituții, care a avut la bază încrederea reciprocă între

statele membre, s-a impus arestarea persoanei solicitate, faptele care au determinat

emiterea mandatului fiind unele grave, față de contextul în care s-a reținut că

ar fi fost săvârșite, numărul de participanți, caracterul organizat și repetitiv

al activităților desfășurate și a menținut arestarea persoanei solicitate în vederea

continuării procedurii de punere în executare a mandatului.

Împotriva acestei încheieri

a formulat recurs, în termen legal, recurentul condamnat persoană transferabilă,

invocând aspecte de nelegalitate și netemeinicie.

S-a arătat de către apărătorul

ales al recurentului, în expunerea motivelor de recurs, că în cauză nu se mai impunea

menținerea stării de arest, învederându-se că legea distinge două etape procedurale,

respectiv în vederea predării și în vederea emiterii unei hotărâri privind predarea.

Apărarea consideră că

în cauză nu ne aflăm în ipoteza predării, ci a emiterii unei hotărâri privind predarea

către statul emitent a persoanei solicitate, context în care nu este incident

art. 103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004.

Persoana solicitată nu

a consimțit la predare, iar în opinia apărării, prevalează dreptul european, respectiv

directiva cadru din 21 iunie 2002, care face referire la principiul non bis in idem,

în condițiile în care persoana solicitată a fost judecată definitiv într-un stat

membru, care poate fi chiar cel emitent. S-a mai invocat aspectul că există date

conform cărora ordonanța de arestare emisă de autoritățile italiene a vizat

cercetarea pentru aceleași fapte ce au stat la baza unei condamnări anterioare.

O altă critică adusă încheierii

atacate a constat în nesemnarea acesteia de către judecător și inexistența unei

minute a încheierii, în condițiile în care în cauză se pune în discuție o măsură

preventivă.

Examinând încheierea atacată,

prin prisma criticilor avansate, Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciază

că în cauză au fost respectate dispozițiile privitoare la procedura de executare

a mandatului european de arestare emis la data de 18 mai 2012 de Tribunalul Milano,

Italia, pe numele persoanei solicitate F.D., în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea

infracțiunilor de clonare de carduri și utilizare ilegală de cărți de credit.

În conformitate cu prevederile

art. 103 alin. (1), (2), (3), judecătorul a procedat, mai întâi la verificarea identității

persoanei solicitate, dispunând, inițial, în împrejurarea unei semnalării transmise

prin Interpol, la arestarea provizorie pe o durată de 5 zile, apoi în urma primirii

mandatului european de arestare a procedat la aducerea la cunoștința persoanei solicitate

a drepturilor prevăzute în art. 104 din aceeași lege.

În deplin acord cu disp.

art. 103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, în verificarea periodică,

dar nu mai târziu de 30 zile a necesității menținerii arestării în vederea predării,

instanța a apreciat că în raport cu faptele ce au determinat emiterea mandatului

european de arestare, cu contextul în care se reține că acestea ar fi fost săvârșite,

numărul de participanți, caracterul organizat și repetitiv al acțiunii derulate

stare de arest se impune a fi menținută în vederea continuării procedurii de punere

în executare a mandatului.

Prin urmare motivele ce

au determinat emiterea mandatului de arestare din 20 iulie 2012, pe o durată de

29 zile, până la 17 august 2012, inclusiv, de către Curtea de Apel București, în

baza încheierii din 20 iulie 2012 au fost apreciate ca subzistând în continuare,

instanța menținând starea preventivă prin încheierile succesive din 03 august 2012,

31 august 2012, în împrejurarea în care, în cauză s-a impus solicitarea unor informații

suplimentare către Tribunalul din Milano cu privire la precizarea datei săvârșirii

faptelor de care este acuzată persoana solicitată, precum și înștiințarea instanței

române cu referire la existența unei hotărâri de condamnare pentru fapte de același

gen sau pentru aceleași fapte în raport cu împrejurarea că, din înscrisurile depuse

la dosar, reiese că persoana solicitată a fost reținută pe teritoriul Italiei în

data de 25 iunie 2009, ulterior datei emiterii mandatului european de arestare.

Susținerile apărării,

potrivit cărora în cauză nu și-ar afla incidența, disp. art. 103 alin. (9) din Legea

nr. 302/2004, nu pot fi primite, atâta timp cât obiectul procedurii din prezenta

cauză îl constituie punerea în executare a mandatului european emis la 18 mai 2012

de către autoritățile judiciare italiene față de numitul F.D. pentru săvârșirea

infracțiunii de clonare de carduri, iar în această materie, Legea nr. 302/2004,

republicată, reglementează prin disp. art. 103, text care statuează, fără echivoc,

printre altele, cu privire la posibilitatea legală a instanței de a verifica periodic,

în cadrul intervalului de timp de 30 zile, dacă se impune menținerea arestării în

vederea predării, sens în care instanța se pronunță prin încheiere motivată, ținând

seama de termenele prev. de art. 110 din lege.

Pe de altă parte, aspectele

invocate de către apărătorul ales al recurentei persoane solicitată, potrivit cărora,

în temeiul principiului non bis in idem, instanța s-ar fi impus a verifica toate

condițiile ce se cer a fi îndeplinite, anume existența unei hotărâri de condamnare

a numitului F.D. pentru aceleași fapte pentru care se solicită predarea sa în baza

mandatului european de arestare, în prezenta cauză, au fost avute în vedere de către

Curte, cauza fiind amânată pe considerentul obținerii informațiilor suplimentare

în acest sens și în respectarea principiului non bis in idem.

În raport cu criticile

avansate cu trimitere la nesemnarea încheierii din 31 august 2012 de către judecător

și a inexistenței la dosarul cauzei a unei minute, obligatorie în opinia apărării,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată, contrar susținerilor apărării, că

la dosarul cauzei se regăsește minuta încheierii din 31 august 2012 și încheierea

poartă semnătura judecătorului.

În virtutea considerentelor

ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată

F.D. împotriva încheierii din 31 august 2012 a Curții de Apel București, secția

I penală, pronunțată în Dosarul nr. 5844/2/2012 (2429/2012).

Va obliga recurentul-persoană

solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de persoana solicitată F.D. împotriva încheierii din 31 august

2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 5844/2/2012

(2429/2012).

Obligă recurentul-persoană

solicitată la plata sumei de 360 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 160 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,

până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 septembrie

2012.