ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2543/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 3 august 2012 Curtea de

Apel București, secția I penală, în baza art. 103 alin. (9) din Legea nr.

302/2004 republicată, a menținut măsura arestării față de persoana solicitată

F.D., constatând că mandatul european de arestare cuprinde în esență toate

elementele prevăzute de lege, că persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni

la identitate, contestând doar prezența sa în Italia la datele reținute, dar

confirmând prezența în Milano la date apropiate și confirmând săvârșirea unor

fapte de aceiași natură cu cele care au determinat emiterea mandatului european

de arestare. Astfel, a apreciat că în procedura de punere în executare a

mandatului european de arestare, față de natura juridică a acestei instituții,

care are la bază încrederea reciprocă între statele membre, se impune arestarea

persoanei solicitate, faptele care au determinat emiterea mandatului fiind

unele grave, față de contextul în care se reține că ar fi fost săvârșite,

numărul de participanți, caracterul organizat și repetitiv al activităților

desfășurate, astfel că a menținut arestarea persoanei solicitate în vederea

continuării procedurii de punere în executare a mandatului.

Împotriva încheierii

a declarat recurs inculpatul și a solicitat admiterea recursului, casarea

încheierii arătând că nu există un pericol pentru ca acesta să se sustragă. A

mai susținut că nu se va sustrage de la cercetarea judecătorească și că

potrivit dispozițiilor Legii nr. 302/2004 se poate înlocui măsura arestării cu

măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Analizând recursul

declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de

legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul F.D.

este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Principiile generale

ale cooperării judiciare internaționale în materia penală stabilite prin Legea

nr. 302/2004 ce constituie dreptul comun în această materie, mandatul european

se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce.

Examinând actele

dosarului Înalta Curte constată că împotriva persoanei solicitate F.D. a fost

emis mandatul european de arestare de către autoritățile italiene la data de 18

mai 2012 de Tribunalul Milano-Italia, reținându-se săvârșirea infracțiunilor de

clonare de carduri și utilizare ilegală de cărți de credit, din informațiile

cuprinse în formularele emise de biroul S. rezultând că mandatul a fost emis în

vederea urmăririi penale.

Se reține că faptele

pretins săvârșite, care fac obiectul mandatului european de arestare pentru

care persoana este urmărită au fost săvârșite în cursul lunii ianuarie 2009 în

orașul Milano și au constat în aceea că persoana solicitată a făcut parte

dintr-un grup infracțional organizat care utiliza dispozitive electronice de

citire și clonare de carduri pentru a obține și stoca codurile unor carduri de

credit care erau instalate pe bancomate.

Mandatul european de

arestare reprezintă un instrument prin care se realizează cooperarea judiciară

internațională, prin care a fost pus în aplicare principiul recunoașterii

reciproce a hotărârilor judiciare care presupun ca decizia unei autorități

judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea și predarea unei

persoane, să fie recunoscută și executată, fără alte formalități în celelalte

state membre.

Rațiunea mandatului

european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se

pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând

instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului

emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

Se constatată că nu

sunt îndeplinite în cauză condițiile prev. de art. 98 alin. (2) din Legea nr.

302/2004 referitoare la motivele de refuz și, totodată, că mandatul

îndeplinește cerințele de conținut și formă prevăzute de art. 86 alin. (1) din

Legea nr. 302/2004, republicată și nu este în competența instanței învestite cu

soluționarea prezentei cereri de a verifica existența faptelor imputate și

temeinicia acuzațiilor, operând principiul recunoașterii și încrederii

reciproce, așa cum este stabilit în art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Verificând hotărârea

atacată, în raport de dispozițiile art. 102 din Legea nr. 302/2004, se constată

că încheierea atacată este legală și temeinică, întrucât sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune arestarea preventivă

provizorie, a persoanei solicitate F.D. și în mod corect instanța de fond a

apreciat că sunt îndeplinite cerințele impuse de aceste texte legale și a

dispus în temeiul art. 103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 menținerea măsurii

arestării față de persoana solicitată.

Față de

considerentele ce preced se constată că încheierea atacată a fost pronunțată cu

respectarea dispozițiilor legale, Înalta Curte în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. pen. urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de

persoana solicitată F.D.

Totodată, în baza

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul persoană

solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de persoana solicitată F.D. împotriva încheierii

din data de 3 august 2012 a Curții de Apel București, secția I penală,

pronunțată în Dosarul nr. 5844/2/2012.

Obligă recurentul

persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu,

până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 13 august 2012.

Procesat de GGC - AA