ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2543/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 3 august 2012 Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 republicată, a menținut măsura arestării față de persoana solicitată F.D., constatând că mandatul european de arestare cuprinde în esență toate elementele prevăzute de lege, că persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni la identitate, contestând doar prezența sa în Italia la datele reținute, dar confirmând prezența în Milano la date apropiate și confirmând săvârșirea unor fapte de aceiași natură cu cele care au determinat emiterea mandatului european de arestare.

Astfel, a apreciat că în procedura de punere în executare a mandatului european de arestare, față de natura juridică a acestei instituții, care are la bază încrederea reciprocă între statele membre, se impune arestarea persoanei solicitate, faptele care au determinat emiterea mandatului fiind unele grave, față de contextul în care se reține că ar fi fost săvârșite, numărul de participanți, caracterul organizat și repetitiv al activităților desfășurate, astfel că a menținut arestarea persoanei solicitate în vederea continuării procedurii de punere în executare a mandatului. Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul și a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii arătând că nu există un pericol pentru ca acesta să se sustragă.

A mai susținut că nu se va sustrage de la cercetarea judecătorească și că potrivit dispozițiilor Legii nr. 302/2004 se poate înlocui măsura arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul F.D. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare: Principiile generale ale cooperării judiciare internaționale în materia penală stabilite prin Legea nr. 302/2004 ce constituie dreptul comun în această materie, mandatul european se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce.

Examinând actele dosarului Înalta Curte constată că împotriva persoanei solicitate F.D. a fost emis mandatul european de arestare de către autoritățile italiene la data de 18 mai 2012 de Tribunalul Milano-Italia, reținându-se săvârșirea infracțiunilor de clonare de carduri și utilizare ilegală de cărți de credit, din informațiile cuprinse în formularele emise de biroul S. rezultând că mandatul a fost emis în vederea urmăririi penale. Se reține că faptele pretins săvârșite, care fac obiectul mandatului european de arestare pentru care persoana este urmărită au fost săvârșite în cursul lunii ianuarie 2009 în orașul Milano și au constat în aceea că persoana solicitată a făcut parte dintr-un grup infracțional organizat care utiliza dispozitive electronice de citire și clonare de carduri pentru a obține și stoca codurile unor carduri de credit care erau instalate pe bancomate.

Mandatul european de arestare reprezintă un instrument prin care se realizează cooperarea judiciară internațională, prin care a fost pus în aplicare principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judiciare care presupun ca decizia unei autorități judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea și predarea unei persoane, să fie recunoscută și executată, fără alte formalități în celelalte state membre. Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

Se constatată că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile prev. de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 referitoare la motivele de refuz și, totodată, că mandatul îndeplinește cerințele de conținut și formă prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată și nu este în competența instanței învestite cu soluționarea prezentei cereri de a verifica existența faptelor imputate și temeinicia acuzațiilor, operând principiul recunoașterii și încrederii reciproce, așa cum este stabilit în art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004. Verificând hotărârea atacată, în raport de dispozițiile art. 102 din Legea nr. 302/2004, se constată că încheierea atacată este legală și temeinică, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune arestarea preventivă provizorie, a persoanei solicitate F.D.

și în mod corect instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite cerințele impuse de aceste texte legale și a dispus în temeiul art. 103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 menținerea măsurii arestării față de persoana solicitată. Față de considerentele ce preced se constată că încheierea atacată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale, Înalta Curte în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. pen. urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată F.D. Totodată, în baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată F.D. împotriva încheierii din data de 3 august 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 5844/2/2012. Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 13 august 2012. Procesat de GGC - AA