ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5883/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 401/R/2010 s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Bihor invocată din oficiu. S-a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de către revizuienta D.E., în contradictoriu cu intimații Primăria Comunei R. prin primar și Consiliul Local al comunei R., în favoarea Curții de Apel Oradea. Pentru a pronunța astfel, analizând excepția de necompetență materială a Tribunalului Bihor invocată din oficiu, instanța a reținut următoarele: Potrivit art. 323 alin. (2) C. proc. civ., în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.

Întrucât, în speță, hotărârile despre care se arata ca sunt potrivnice și prin care s-a rezolvat fondul pretențiilor au fost pronunțate de către Tribunalul Bihor, respectiv de către Judecătoria Beiuș, instanța în temeiul art. 323 alin. (2) C. proc. civ. a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Curții de Apel Oradea. Astfel Curtea de Apel Oradea, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta D.E. reținându-se următoarele considerente: Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Hotărârile vizate prin cerere sunt decizia civilă nr. 1206/2006 a Curții de Apel Oradea, respectiv, decizia nr. 58/2010 a Tribunalului Bihor. Prin decizia civilă nr. 1206/2006 a Curții de Apel Oradea, a fost admis recursul declarat de petenta D.E. și a fost menținută hotărârea instanței de fond, prin care i s-au acordat petentei despăgubiri în sumă de 157.521.060 RON, pentru ocuparea fără drept a terenului proprietatea sa personală, despăgubirile fiind acordate pe perioada 2004-2005 și până la eliberarea efectivă a terenului. Prin aceeași sentință au fost obligați pârâții și la predarea terenului, respectiv la demolarea construcțiilor amplasate pe acesta.

Prin decizia nr. 58/2010 a Tribunalului Bihor a fost admis recursul petenților Primăria și Consiliul local R. și a fost modificată hotărârea Judecătoriei Beiuș în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei D.E., pârâta fiind obligată să plătească acesteia despăgubiri pe perioada 2006 – 2008, pentru folosința terenului în suprafață de 3.454 m.p. Din examinarea celor două hotărâri, rezultă că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că cele două hotărâri nu sunt potrivnice. Astfel, prin prima hotărâre au fost acordate despăgubiri pentru folosința întregului teren în suprafață de 8.305 m.p. pe perioada 2004 – 2005, în timp ce prin a doua hotărâre – a cărei anulare se cere (decizia civilă nr. 58/2010) au fost acordate despăgubiri pentru suprafață de 3.454 m.p.

(diferența de teren până la 8.305 m.p. restituită în baza primei hotărâri) pe perioada 2006-2008. De altfel, este de observat faptul că ambele hotărâri au fost pronunțate ca urmare a unei acțiuni formulate de reclamanta - revizuentă, ele vizând perioade diferite și suprafețe diferite de teren. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuenta D.E. la 10 noiembrie 2010 solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de revizuire astfel cum a fost formulată. Revizuenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă. În ședința publică de azi instanța a invocat din oficiu inadmisibilitatea recursului față de dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ. Astfel față de excepția inadmisibilității recursului Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc.

civ. hotărârea formulată în revizuire este supusa căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită. Așadar, în cazul contrarietății de hotărâri, recursul este admisibil numai dacă a doua hotărâre a cărei anulare se cere, este și ea susceptibilă de a fi atacata cu recurs. Astfel ,este de reținut că prin dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., legiuitorul nu a statuat asupra posibilității declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar suprimarea căii de atac a apelului în acest caz. Cum, obiectul revizuirii în condițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., l-a constituit decizia nr. 58/12 din 21 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor ca instanță de recurs, sunt incidente dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc.

civ. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ,constituie o încălcare atit a principiului legalității cit și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților ,astfel ca din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Din perspectiva celor expuse și a dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de revizuenți urmeaza a fi respins ca inadmisibil În ce priveste solicitarea intimatei Primaria comunei R., privind obligarea revizuientilor la plata cheltuielile de judecată reprezentind onorariul avocatial, instanța urmează ca în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. a dispune reducerea onorariului de avocat și pe cale de consecinta a dispune obligarea revizuientei doar la plata sumei de 100 RON, față de cele ce preced.

Astfel, dispozitiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., permit instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocațiale ori de câte ori se constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari ,față de valoarea pricinii ,sau de munca îndeplinită. Dispozitiile sus evocate sunt menite să împiedice astfel abuzul de drept prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență juridică calificată pe parcursul procesului. Or, la aprecierea cuantumului onorariului avocatial, instanța are în vedere atit obiectul dedus judecatii , incidenta exceptiei de inadmisibilitate , cât și proporționalitatea onorariului ,cu volumul de muncă necesar pregătirii apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.

De altfel, este de reținut că în privința dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Curtea Constituționala prin Deciziile nr. 493 din 29 mai 2007 publicată în M. Of. al României nr. 456 din 5 iulie 2007 Partea I și respectiv prin Decizia nr. 313 din 3 martie 2009 publicată in M. Of. nr. 233 din 8 aprilie 2009, a statut ca prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului de avocat cuvenit,(prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse), este cu atât mai necesara, cu cât respectivul onorariu convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut in pretenții, ceea ce presupune in mod necesar, ca acesta sa ii fie opozabil.

Din perspectiva celor expuse și a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța urmează a dispune obligarea recurentei doar la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta D.E. împotriva sentinței nr. 19/P din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Obligă recurenta la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă Primăria comunei R., reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iulie 2011.