ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 636/2010

Asupra recursului penal de față,

Analizând lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 103 din 4 martie 2009 Tribunalul Prahova a dispus în baza art. 20 raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.G., în prezent deținut la Penitenciarul Mărgineni, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă din 3 august 2008, la pedeapsa de: 8 (opt) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei.

În baza art. 175 alin. (1) teza a II-a C. pen. raportat la art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., a dedus perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 7 august 2008 la zi.

A luat act că partea vătămată T.G.A., nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

A obligat inculpatul la plata sumei de 661,84 RON despăgubiri civile către Spitalul Județean de Urgență Ploiești, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părții vătămate T.G.A..

A obligat inculpatul la 390 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în ziua de 2 august 2008 s-a organizat discotecă în localul F. din com. Lipănești. La această discotecă au participat atât partea vătămată T.G.A., împreună cu un grup de prieteni format din martorii S.V.G., M.T.D., M.A.C. și J.A.A., cât și inculpatul T.G. cu un alt grup de prieteni, toți din satul Zamfira aparținând de aceeași comună, Lipănești. Din grupul tinerilor din Zamfira au făcut parte martorii: S.M.F., F.A.D., S.C., Ș.I.A. și alții. La discotecă s-au consumat băuturi alcoolice, vin și bere și s-au jucat zaruri.

În jurul orei 02,30, pe data de 3 august 2008, programul discotecii s-a încheiat și tinerii au părăsit localul pentru a merge la casele lor.

Ajunși în stradă, în dreptul primăriei, grupul tinerilor din care făcea parte și inculpatul au propus martorului S.V.G., din grupul părții vătămate, să continue jocul de zaruri. Acesta, deși nu vroia să mai joace zaruri a fost formal de acord, punând condiția ca la joc să participe numai cei care au cel puțin o sută de lei asupra lor. Lângă S.V. se afla martorul D.M.G., care a intervenit și a cerut celor din grupul inculpatului să-l lase în pace pentru ca acesta să meargă cu el acasă, întrucât venise la discotecă împreună.

Atât condiția pusă, cât și intervenția lui D.M.G. l-a supărat pe S.C. zis "C.", care nu avea asupra sa suma pretinsă și a încercat să-l lovească cu pumnul pe D.M.G., dar acesta a fost tras de tricou de S.V.G. și lovitura nu a reușit. A ajuns lângă D.M.G., inculpatul T.G. l-a lovit puternic cu pumnul în nas, inculpatul declarând că I-a lovit întrucât acesta l-a amenințat cu un pahar, apoi altcineva l-a lovit puternic în spate pe același D.M.G., care a căzut. În același timp S.C. împreună cu fratele inculpatului, T.C., l-au atacat pe S.V.G. lovindu-l pu pumnii și picioarele.

În această perioadă ceilalți din grupul părții vătămate se răsfiraseră pe drumul spre casă. În planul apropiat se afla martorul M.A.C., ceva mai departe partea vătămată T.G.A. și J.A.A. și în planul cel mai îndepărtat se afla M.T.D..

Inculpatul T.G. a declarat că la un moment dat s-a luat după un băiat mai înalt (M.A.C.), amenințându-l că îl lovește, iar acesta s-a îndepărtat în fugă.

Martorul M.A.C. a confirmat faptul că inculpatul l-a urmărit și a văzut, după comportamentul și mișcările acestuia că ar avea ceva palmat în mână, motiv pentru care și-a intensificat alergarea. În fuga sa i-a întâlnit pe T.G.A. și J.A.A. care se întorceau spre locul incidentului și le-a spus să fugă. J.A.A. s-a oprit din drum, iar partea vătămată T.G.A. și-a continuat deplasarea. După câțiva metri a auzit-o pe partea vătămată spunând "nu trebuia să faci asta G.", s-a oprit, s-a uitat înapoi și a văzut-o pe partea vătămată venind spre el, ținându-se cu mâna de abdomen, iar pe inculpat îndepărtându-se.

Situația de fapt astfel cum a fost reținută în rechizitoriu și avută în vedere și de instanța de fond a fost dovedită cu declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, raportul de expertiză medico-legală, declarațiile inculpatului.

Fiind audiat atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, inculpatul nu a recunoscut fapta reținută în sarcina sa arătând că la ieșirea din discotecă a plecat imediat acasă.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpatul T.G. susținând că nu se face vinovat de comiterea faptei reținute în sarcina sa.

Arată, de asemenea, inculpatul că încadrarea juridică dată faptei este greșită, susținând că nu a acționat cu intenția de a omorî și chiar dacă a folosit un cuțit, a aplicat o singură lovitură și nu într-o zonă vitală a corpului, În consecință mai grea, punerea în primejdie a vieții părții vătămate s-a produs cu praeterintenție, solicitând în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

De asemenea, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate apreciind că este prea mare în raport de circumstanțele reale și personale ale comiterii faptei.

Prin Decizia penală nr. 113 din 30 noiembrie 2009, Curtea de apel Ploiești a admis apelul declarat de inculpatul T.G., deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva Sentinței penale nr. 103 din 4 martie 2009 a Tribunalului Prahova, pe care o desființează în parte și în consecință:

A înlăturat dispozițiile privind interzicerea exercițiului drepturilor prev. art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă accesorie și ca pedeapsă complementară, și a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

A menținut starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88 C. pen. compută reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 7 august 2008, la zi.

Conform art. 199 alin. (3) C. proc. pen. a admis cererea formulată de martorul Ș.I.A. și a dispus scutirea acestuia de la plata amenzii judiciare în sumă de 250 RON aplicată prin încheierea de ședință din 16 octombrie 2009.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că hotărârea este nelegală sub aspectul aplicării pedepsei accesorii și complementare prev. de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii.

Cât timp, la data comiterii infracțiunii inculpatul nu se afla în exercitarea vreunei profesii, apreciază instanța de apel că în mod greșit i-a fost interzis inculpatului exercitarea acestui drept.

Cu privire la motivele de apel invocate de inculpat, reține instanța de apel că nu sunt întemeiate, din probele administrate în cauză rezultând indubitabil vinovăția inculpatului, încadrarea juridică dată faptei este corectă, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 182 C. pen.

Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, reține instanța de apel că aceasta a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul T.G. arătând că în mod greșit a fost condamnat cât timp nu există probe de vinovăție împotriva sa, sens în care solicită achitarea în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În subsidiar inculpatul solicită schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prev. de art. 182 C. pen.

În cazul în care Curtea nu va primi aceste apărări, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate cu aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen.

În recursul său inculpatul invocă cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17, 18 și 14 C. pen.

Critica adusă nu este fondată.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte reține că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond, aceasta rezultând din coroborarea tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei este justă, în mod corect reținând instanța de fond că în cauză sunt întrunite elementele tragerii la răspundere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

Probele administrate în cauză dovedesc indubitabil că inculpatul este autorul infracțiunii de tentativă de omor reținută în sarcina sa.

Relevante în acest sens sunt declarațiile părții vătămate T.G.A. care a declarat constant pe parcursul procesului penal că în seara respectivă a fost înjunghiat în abdomen cu un cuțit de către inculpatul T.G..

Relevante sunt și declarațiile martorului J.A.A., M.A.C. care au declarat că l-a văzut pe inculpat având în mână un cuțit pe care îl flutura îndreptându-se spre M. și Ț. Impresia lui a fost că inculpatul vroia să-l lovească pe M.A., dar la scurt timp a realizat că partea vătămată Ț.C. s-a interpus între M. și Ț. și a văzut că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată Ț.C..

În același sens sunt și declarațiile martorului M.A.C. care arată că în seara respectivă inculpatul Ț., după un conflict ce a avut loc în fața discotecii, l-a urmărit pentru a-l agresa și a văzut că acesta avea ceva palmat. Partea vătămată Ț.C. a încercat să aplaneze conflictul încercând să discute cu inculpatul însă în scurt timp partea vătămată a venit spre el ținându-se cu mâna de abdomen și spunând: "G., nu trebuia să faci asta".

În mod corect instanțele inferioare nu au dat relevanță declarațiilor martorilor F.A.D., S.M.F. și S.C. atât timp cât aceștia erau angrenați într-un alt conflict și nu au avut posibilitatea să vadă momentul agresiunii împotriva părții vătămate Ț.C..

Și încadrarea juridică dată faptei este corectă.

Față de intensitatea loviturii aplicate, zona anatomică vizată fiind vitală, ca și obiectul folosit, apt să producă rezultatul letal, sunt argumente care justifică încadrarea juridică dată faptei de tentativă la omor.

De altfel, viața părții vătămate a fost salvată ca urmare a intervenției chirurgicale de urgență, raportul medico-legal efectuat în cauză relevând că leziunile traumatice au pus în pericol viața victimei, leziunile constând în plagă prin înjunghiere abdominală penetrantă și perforantă hemiperitoneu și au necesitat pentru vindecare 35 - 40 de zile îngrijiri medicale.

Chiar dacă inculpatul a aplicat o singură lovitură părții vătămate, această împrejurare nu poate determina schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. întrucât în cazul acestei infracțiuni făptuitorul nu urmărește moartea victimei și nici nu acceptă acest rezultat.

Ori, în cauza dedusă judecății, din modul în care a acționat inculpatul rezultă intenția acestuia de a suprima viața victimei, aceasta fiind salvată numai ca urmare a intervenției chirurgicale de urgență.

În raport de aspectele invocate, Înalta Curte reține că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor.

Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte reține că a fost corect individualizată, instanța de fond având în vedere toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social ridicat al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei, modalitatea și împrejurările comiterii faptei, respectiv, inculpatul lovind-o pe victimă, în public, cu un cuțit, cu intenția de a suprima viața acestuia, ca și poziția total nesinceră manifestată de inculpat pe parcursul procesului penal.

Faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale a fost avut în vedere de instanța de fond care a orientat pedeapsa spre minimul special prevăzut de lege, o reducere a pedepsei doar pe acest considerent nefiind posibilă.

De altfel, lipsa antecedentelor penale reprezintă o stare de normalitate pentru orice individ și nu poate fi ridicată la rangul de virtute astfel încât să determine aplicarea unei pedepse sub limita minimă prevăzută de lege.

Pedeapsa astfel individualizată, atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare este proporțională cu gravitatea faptei, numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art. 72 C. pen.

Neexistând alte împrejurări care, luate în considerare din oficiu, să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul inculpatului.

În baza art. 88 va deduce din pedeapsă arestul preventiv începând de la 7 august 2008 la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva Deciziei penale nr. 113 din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 7 august 2008 la 19 februarie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2010.