Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.03.2011
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2827/2011

HOTĂRÂRE
28.03.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2827/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 8 iunie 2010 a Curții de Apel Oradea s-a admis cererea formulată de petenta G.V. privind lămurirea dispozitivului încheierii din 4 mai 2010 și respectiv a deciziei civile nr. 241 din 29 martie 2005 a Curții de Apel Oradea în sensul că Primarul Municipiului Oradea este obligat să emită dispoziție de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea petentei G.V. atât pentru terenul înscris în CF Oradea cu nr. top. XX în suprafață de 160,41 m.p. cât și pentru supraedificate constând din fabrică de rom și lichior denumită „V.”. Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente: Prin încheierea dată în cameră de consiliu la 4 mai 2010 în Dosarul nr. 5126/35/2004, Curtea de Apel Oradea a admis cererea de lămurire a dispozitivului hotărârii, formulată de petenții Primarul Municipiului Oradea și Primăria Municipiului Oradea în contradictoriu cu intimata G.V.

și a lămurii dispozitivul deciziei civile nr. 241 din 29 martie 2005 a Curții de Apel Oradea, în sensul că a obligat Primarul Municipiului Oradea să emită dispoziție pentru acordarea de maluri reparatorii prin echivalent și pentru terenul în suprafață de 160,41 m.p. aferent imobilului cu nr. top. XX din CF Oradea. În motivarea acestei încheieri, instanța a reținut că prin dispozitivul deciziei pronunțată în apel Primarul Municipiului Oradea a fost obligat să emită dispoziție de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF Oradea, cu nr. top. XX, imobil care reprezintă un tot unitar compus din suprafața numărul topografic, precum și supraedificatele aferente, supraedificate ce au fost precizate prin dispozitiv.

Cum prin dispozitiv a fost precizat doar numărul topografic al imobilului și coala funciară în care este înscris, fără a se preciza suprafața terenului, Curtea de Apel Oradea a apreciat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ., text de lege în baza căruia a admis cererea de lămurire și pentru o mai bună punere în aplicare a dispozitivului, a indicat întinderea obligației petenților în sensul că Primarul Municipiului Oradea urmează să emită dispoziție de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent și pentru suprafața de teren de 160,41 m.p. aferentă nr. top. XX Oradea. Împotriva încheierii din 4 mai 2010 a Curții de Apel Oradea, a declarat recurs Primarul Municipiului Oradea și Primăria Municipiului Oradea solicitând modificarea ei și lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 241 din 29 martie 2005 în sensul obligării Primarului la emiterea unei noi dispoziții de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea pârâtei G.V.

pentru imobilul construcție și pentru terenul aferent în suprafață de 160,41 m.p. identificate cu nr. top. XX înscris în CF Oradea. Recurenții au susținut că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de obiectul dedus judecății și în condițiile în care prin cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 241/2005 a solicitat lămurirea cu privire la întregul imobil construcție și teren pentru care să se emită o nouă dispoziție, iar instanța s-a referit numai cu privire la terenul aferent și nu și la construcție. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozitivului art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte reține următoarele: Este real că prin încheierea de ședință din 4 mai 2011 s-a lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 241 din 29 martie 2005 a Curții de Apel Oradea în sensul că a fost obligat Primarul Municipiului Oradea să emită dispozitive pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent și pentru terenul de 160,41 m.p. aferent imobilului cu nr. top. XX din CF Oradea deși cererea de lămurire a dispozitivului viza și construcția evidențiată cu același CF, numai că ulterior prin încheierea de ședință din 8 iunie 2010 aceeași instanță lămurește dispozitivul încheierii din 4 mai 2010 și a deciziei civile nr. 241 din 29 martie 2005 în sensul că Primarul Municipiului Oradea este obligat să emită dispoziție de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea petentei G.V.

atât pentru terenul înscris în CF Oradea cu nr. top. XX în suprafață de 160,41 m.p. cât și pentru supraedificate constând din fabrica de rom și lichior denumită „V. ". Cum dispozitivul încheierii recurate din 4 mai 2010 a fost lămurit ulterior prin încheierea de ședință din 8 iunie 2010 nu mai subzistă susținerile recurentei, ele rămânând fără suport juridic, situație în care recursul pronunțat urmează a fi respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Oradea și Primăria Municipiului Oradea împotriva încheierii de ședință din 8 iunie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-06-17
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1923/2014
acestora. Totodată, instanța de trimitere a stabilit că va fi individualizată cu exactitate suprafața în litigiu, cu mențiunea poziționării sale, față de blocurile între care este situată și a destinației actuale, în raport de evidențele ex
ÎCCJ 2011-10-20
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7355/2011
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin Sentința civilă nr. 93/C din 24 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 1748/111/2007, s-a admis în parte cererea formulată de recl
ÎCCJ 2010-12-15
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6756/2010
reparatorii se stabilesc prin echivalent". În mod nelegal, tribunalul a respins acțiunea față de pârâta Primăria municipiului Oradea, referindu-se în motivare la lipsa de calitate a acesteia, dar statuând,totodată, pe fond, că măsurile repa
ÎCCJ 2011-03-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2284/2011
fost dezmembrat în imobilele nr. top. X și Z și înscrise în CF Y Oradea. Față de cele arătate, instanța în baza art. 281 C. proc. civ. a admis cererea formulată de către petentul D.M.Z. și a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate
ÎCCJ 2010-10-25
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5519/2010
învestită cu soluționarea notificării și acordul persoanei îndreptățite care să accepte aceste bunuri. Recursul nu este fondat. Prin Dispoziția nr. 4074 din 7 noiembrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Oradea, s-a constatat calitatea de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă