ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6756/2010

Deliberând asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 18 octombrie 2006, reclamantele B.M. și T.M. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Prefectura județului Bihor, Primarul municipiului Oradea, A.V.A.S. și SC O. SA solicitând instanței: - a li se constata calitatea de persoane îndreptățite la restituirea imobilului situat în Oradea; - a fi obligați pârâții (în principal Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice) la restituire, prin acordarea de despăgubiri la valoarea de piață, conform art. 10, 11 din Legea nr. 10/2001; - a fi obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamantele au arătat că după anul 1945, Statul Român a preluat abuziv imobilul mai sus individualizat, compus din clădire cu etaj și teren, prin preluarea mai întâi ca și chiriaș de către o cooperativă textilă, iar după scurt timp, prin deposedare de întregul imobil. Mai arată reclamantele că în prezent, clădirea este demolată, iar terenul preluat în parte de fabrica de textile SC O. SA, privatizată de A.V.A.S., altă parte fiind în proprietatea Statului Român, în administrarea Primăriei municipiului Oradea - parcare. Reclamantele au susținut că au notificat Prefectura județului Bihor, cu cererea de restituire a imobilului în echivalent, notificarea fiind transmisă Primăriei municipiului Oradea, fără a primi propunere de restituire sau despăgubiri.

Prin întâmpinare, D.G.F.P. Bihor, în numele Ministerului Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport de prevederile Titlului VII capitolul II art. 13 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, ulterior aceasta formulând „precizări" (fila 218 Dosar nr. 6548/111/2006), prin care a arătat că terenul și clădirea care fac obiectul prezentei cauze au fost preluate de SC O. SA, privatizată de A.V.A.S., calitatea procesuală pasivă aparținând acesteia din urmă, invocând prevederile art. 29 alin. (1) din actul normativ menționat. Prin sentința civilă nr. 165/ C din 05 mai 2009, Tribunalul Bihor a admis acțiunea, a dispus obligarea pârâtei A.V.A.S. să plătească reclamantelor suma de 2.425.385 RON despăgubiri civile.

A respins acțiunea în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Oradea, SC O. SA, Ministerul Finanțelor Publice, Prefectul județului Bihor. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că imobilul în litigiu a constituit proprietatea autorilor K.L. și E.M., căsătorită cu I.E., reclamanta B.M. fiind fiica lui K.L., iar T.M., moștenitoarea lui I.M., fiind preluat abuziv de stat, în temeiul art. 2 din Legea nr. 10/2001, astfel că acestea au calitatea de persoane îndreptățite, în sensul actului normativ de reparație.

Prin expertiza dispusă și efectuată în dosar, s-a stabilit valoarea de circulație a imobilului la suma de 2.425.385 RON, instanța de fond reținând că, potrivit art. 27 din Legea nr. 10/2001 - pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate - altele decât cele prevăzute la art. 20 alin. (1) și (2) - persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzător valorii de piață. SC O. SA s-a privatizat conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat între F.P.S. și Asociația O. și a contractului de vânzare de acțiuni, încheiat cu F.P.S.

II Moldova prin schimbare cu certificate de proprietate. Această societate a devenit proprietară, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor, în conformitate cu Legea nr. 15/1990 și H.G. 834/1991. Față de dispozițiile legale menționate, instanța a apreciat că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă și nici Primarul municipiului Oradea, or Prefectura județului Bihor, nefiind deținătoare ale imobilului și neexistând vreo dispoziție legală care să le oblige la despăgubiri, Tribunalul Bihor constatând că sunt incidente prevederile ar. 29 din Legea nr. 10/2001, A.V.A.S. fiind entitatea implicată în privatizare. Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel reclamantele B.M.E., T.M.

și pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Apelul declarat de reclamante a vizat critici referitoare la omisiunea instanței de fond de a se pronunța expres asupra calității acestora de persoane îndreptățite, la respingerea în mod eronat a acțiunii în contradictoriu cu ceilalți pârâți: Primarul municipiului Oradea, Prefectul județului Bihor, precum și la neacordarea cheltuielilor de judecată, deși acestea au fost solicitate, iar la dosar au fost depuse chitanțe privind plata onorariului pentru expertiza efectuată în cauză. În apelul declarat de pârâta A.V.A.S.

se susține că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind interpretate și aplicate greșit dispozițiile art. 32 alin. (1), art. 10 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 10/2001, primul articol stipulând că „în cazul construcțiilor demolate și terenurilor ocupate, notificarea se soluționează de către primarul unității administrativ-teritoriale, în raza căreia se află imobilul, iar în speță, fiind vorba de un imobil demolat, de pe raza municipiului Oradea, primăria are obligația soluționării notificării, astfel că, în mod greșit, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Oradea. A.V.A.S. arată că nu are calitate procesuală pasivă, în raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005 și O.U.G.

nr. 81/2007, potrivit cărora, aceasta nu are obligația de plată efectivă a despăgubirilor civile, obligația A.V.A.S. limitându-se doar la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri, instituției competente, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Alte critici ale pârâtei se referă la: neefectuarea procedurii administrative prealabile, dosarul administrativ nefiind completat cu toate actele doveditoare, A.V.A.S. fiind nelegal „învestită" cu soluționarea notificării; acordarea măsurilor reparatorii în mod direct, fără finalizarea procedurii administrative; nemotivarea în fapt și în drept a hotărârii; contradicția dintre considerente și dispozitivul acesteia, deoarece A.V.A.S.

are numai o obligație de a face, iar în dispozitiv, hotărârea instanței de fond stabilește obligația de a da, respectiv plata despăgubirilor civile; nelegalitatea probei cu expertiză. Prin Decizia nr. 2/ A din 12 februarie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamante și de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinței civile nr. 165/ C din 05 mai 2009 a Tribunalului Bihor. Pentru a decide astfel, în ceea ce privește apelul declarat de reclamante, Curtea de Apel Oradea a constatat că nu se poate reține faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra petitului privind recunoașterea calității de persoane îndreptățite ale reclamantelor, de vreme ce a admis acțiunea și a dispus obligarea la despăgubiri.

Nici critica referitoare la calitatea procesuală pasivă în cauză, nu este întemeiată întrucât, astfel cum prevede Legea nr. 302/2009 de modificare a Legii nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent se propun prin decizie motivată a A.V.A.S., iar în procesele și cererile având ca obiect stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent și a valorii recalculate a acțiunilor, A.V.A.S. se substituie și dobândește calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice și instituțiilor publice implicate, preluând toate drepturile și obligațiile procesuale ale acestora, or, în atare situație, corect a reținut prima instanță calitatea procesuală a acestuia și a respins pe excepția lipsei calității procesuale, acțiunea față de ceilalți pârâți.

Referitor la critica privind plata cheltuielilor de judecată, nici acest motiv nu este întemeiat, câtă vreme nu s-a făcut dovada că au fost solicitate aceste cheltuieli la instanța de fond. Nici criticile formulate de pârâta A.V.A.S. nu sunt fondate. Instanța de apel a reținut că pârâta A.V.A.S. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză, această calitate fiindu-i conferită chiar prin Legea nr. 302/2009, în locul Ministerului Finanțelor Publice și ale instituțiilor publice, aceasta preluând toate drepturile și obligațiile procesuale, conform art. 1-4 din acest act normativ care a modificat Legea nr. 10/2001.

Nefondate au fost apreciate și criticile privind nelegalitatea sentinței, întrucât nu se poate reține că instanța ar fi interpretat greșit prevederile art. 29, respectiv art. 32 din Legea nr. 10/2001, câtă vreme a reținut că imobilul a fost naționalizat și preluat de către fosta fabrică de confecții, care ulterior l-a demolat și a edificat o nouă clădire, care a fost privatizată. Referitor la nelegalitatea declinării notificării către A.V.A.S., în legea specială se stipulează că, în cazul în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul imobilului, notificarea se transmite primăriei, care va identifica unitatea deținătoare și va redirecționa astfel notificarea acestei entități.

Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă a constatat că nu este întemeiată nici critica privind lipsa actelor doveditoare ale dreptului de proprietate ale reclamantelor, deoarece aceste înscrisuri se află la dosarul cauzei, iar cu privire la nulitatea expertizei, a reținut că raportul de expertiză a fost comunicat tuturor părților, acordându-se termen în acest sens, astfel încât partea avea posibilitatea să conteste ori să depună obiecțiuni la raportul de expertiză, să solicite o contraexpertiză, în temeiul art. 212 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de apel privind legalitatea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 247/2005, respectiv titluri de participare la Fondul Proprietatea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat în mod constant că, acest organism colectiv de valori imobiliare nu funcționează în prezent, într-un mod în care să ducă la acordarea efectivă a despăgubirilor. Instanța de apel a considerat că în mod corect au fost acordate despăgubiri la valoarea imobilului. Împotriva Deciziei nr. 2 pronunțată la 12 februarie 2010 de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă a declarat recurs pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru motivele indicate de aceasta, ca fiind circumscrise art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Primul motiv de recurs se referă la lipsa de temei legal, în ceea ce privește obligarea A.V.A.S. la plata despăgubirilor bănești sau de orice natură, pentru imobilele preluate abuziv, A.V.A.S. putând fi obligată doar la emiterea unei decizii motivate, cu propunerea de acordare de despăgubiri conform art. 29 din Legea nr. 10/2001. Se susține că obligația plății efective a despăgubirilor solicitate, în condițiile Legii nr. 10/2001 revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, conform art. 16 alin. (2), Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se poate constata că „ în situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător.

Altă critică, încadrată de pârâtă în motivele de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., se referă la împrejurarea greșitei aprecieri a faptului că A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă în cauză. Recurenta-pârâtă arată că motivarea instanței de apel este nelegală și creează o gravă confuzie între dispozițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001, care nu sunt incidente în speță și art. 29 din același act normativ. Un alt motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă, încadrabil conform susținerilor scrise ale recurentei A.V.A.S., în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., îl constituie interpretarea greșită a prevederilor art. 32 alin. (1), art. 10 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 10/2001 în raport de reținerea eronată a calității procesuale pasive a A.V.A.S.

Recurenta-pârâtă afirmă, în cuprinsul motivelor de recurs, că din probele administrate în cauză se dovedește că imobilul situat în Oradea, din CF Oradea, compus din spații comerciale, apartament, garaj și teren aferent, este un imobil demolat, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 32 alin. (1), art. 10 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 10/2001, iar Primăriei municipiului Oradea îi revine obligația de soluționare a notificării. În mod nelegal, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Oradea, constatând că aceasta nu are nicio obligație în cauză, deoarece față de dispozițiile legale mai sus menționate și, în raport de situația juridică a imobilului ce face obiectul notificării, respectiv construcții demolate, Primăria trebuia să soluționeze notificarea.

Au fost invocat critici circumscrise prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cu care „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii". Alte critici se referă la nelegalitatea probei cu expertiză, deoarece s-au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., iar în ceea ce privește stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii stabilite prin expertiza efectuată, sunt încălcate dispozițiile art. 13 alin. (1) din Capitolul III al Legii nr. 247/2005. Recurenta-pârâtă A.V.A.S. solicită admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în sensul admiterii apelului declarat de aceasta împotriva sentinței civile a Tribunalului Bihor, schimbării sentinței și, pe fond, respingerii acțiunii formulată față de aceasta.

Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru și în limita considerentelor ce succed: Este de observat că, din contextul criticilor formulate de pârâta A.V.A.S. sunt fondate acelea referitoare la dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001. Pârâta a susținut că instanțele de fond și apel au încălcat dispozițiile imperative ale art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în ceea ce privește modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, această competență revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute de art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.

Ca atare, în situația unei societăți comerciale integral privatizate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, dispozițiile art. 29 alin. (3) din acest act normativ sunt fără echivoc, în a stabili că măsurile reparatorii se propun de instituția de stat care a efectuat privatizarea. Urmare a modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, A.V.A.S. nu mai are competența de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci de a emite o decizie cu propunerea acordării de măsuri reparatorii, în situația îndeplinirii condițiilor legale și depunerii actelor doveditoare, conform dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Dispozițiile legale menționate sunt exprese și în ceea ce privește modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, această competență revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde și cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri. Prin art. 1 alin. (1) din Titlul VII, Legea nr. 247/2005 reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite în natură. In acest sens, art. 13 alin. (1) precizează că pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit Legii nr. 247/2005, se constituie, în subordinea Cancelariei Primului ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar conform art. 13 alin. (5), secretariatul acestei comisii se asigură de către A.V.A.S.

Din analiza acestor texte, rezultă că A.V.A.S. nu mai are competența legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar de a propune acordarea acestora în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv instituției competente - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Și motivul de nelegalitate privitor la stabilirea cuantumului despăgubirilor este fondat, din perspective aceluiași text de lege, art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel cuantumul despăgubirilor va fi determinat în procedura specială a Legii nr. 247/2005 - Titlul VII, după ce despăgubirile se vor emite în baza prezentei hotărâri, care va fi înaintată Comisiei Centrale.

În speță, nu a fost emisă dispoziție/decizie anterior intrării în vigoare a acestei legi, așa încât este de observat că dispozițiile art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005 devin aplicabile. De altfel, prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, s-a stabilit inaplicabilitatea dispozițiilor art. 16 și următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, numai în cazul deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Legiuitorul a înțeles să facă distincție între notificările ce erau deja soluționate la data intrării în vigoare a acestei legi, prin consemnarea în cuprinsul unor decizii/dispoziții a sumelor ce urmau a fi acordate ca despăgubiri, ipoteza la care se referă alin. (1), și notificările care nu erau încă soluționate într-o asemenea modalitate, în privința cărora s-a reglementat în cuprinsul alin. (2) al art. 16 să fie predate Secretariatului Comisiei Centrale, însoțite de documentele cu propuneri de acordare a despăgubirilor. În raport cu această distincție realizată de legiuitor este de reținut că notificările cu privire la care exista o practică neunitară sunt cele ce se referă, în principal la dispozițiile alin. (1) din art. 16 al Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Din perspectiva reglementării de ansamblu a conținutului art. 16 alin. (1) și (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin notificări soluționate până la data intrării în vigoare a noii legi, nu pot fi înțelese decât acele notificări pe baza cărora, entitățile învestite au emis decizii sau dispoziții motivate prin care au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum și cuantumul acestora, neatacate în instanță în termenul prev. de art. 24 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 26 după modificare. Astfel, Legea nr. 247/2005 a scindat în două procedura administrativă de acordare a măsurilor reparatorii, în sensul că, în fața unității deținătoare se emite doar decizie sau dispoziție prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, iar ulterior, la Comisia Centrală se stabilește valoarea finală a despăgubirilor și se emite titlul de despăgubiri.

Potrivit prevederilor art. 13 lit. a) din Capitolul III, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor, determinarea cuantumului final al acestora se realizează de Comisia Centrală constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru, care are ca principală atribuție emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire. Ca atare, sunt incidente în cauză dispozițiile art. 13 alin. (1) din Capitolul III al Legii nr. 247/2005 stipulează că, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor ce se acordă potrivit prevederilor prezentei lege se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind nelegal aplicată, dispoziția privind obligarea directă a A.V.A.S.

la plata despăgubirilor bănești, singura instituție competentă să plătească efectiv despăgubirile este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. A.V.A.S. a fost însă, în mod corect, configurată în raportul procesual pasiv și reținută ca fiind entitatea juridică ce trebuie să soluționeze notificarea, având ca obiect terenul identificat în speță, ca fiind deținut actualmente de o societate integral privatizată, respectiv O. SA, sub acest aspect fiind corect aplicate dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, chiar dacă prevederile art. 31 din același act normativ, nu sunt incidente în cauză. În fine, în ceea ce privește construcțiile demolate în anii 1954-1955, s-a reținut ca situație de fapt că acestea au constat în: spații comerciale (ateliere meșteșugărești) la parter, apartament la etaj și garaj și au fost demolate după preluarea imobilului de către stat, dar înainte de privatizare.

În raport de această situație de fapt și văzând prevederile art. 32 din Legea nr. 10/2001, nu A.V.A.S. este entitatea obligată să formuleze propuneri de măsuri reparatorii pentru construcțiile demolate.

Contrar celor reținute de prima instanță și confirmate de instanța de apel, în acord cu prevederilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ″în situația imobilelor-construcții demolate, notificarea formulată de persoana îndreptățită se soluționează potrivit art. 10 sau 11 prin dispoziția motivată a primarului unității administrativ - teritoriale, în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv a primarului general al municipiului București". Este astfel de observat că sunt fondate criticile recurentei-pârâte A.V.A.S., din înscrisurile și concluziile raportului de expertiză, rezultând că imobilul solicitat a fi restituit, compus din spații comerciale, apartament, garaj și teren aferent este un imobil demolat, fiind aplicabile dispozițiile art. 32 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 29 din Legea nr. 10/2001, Primăria municipiului Oradea având obligația de a soluționa notificarea din 12 februarie 2002 și, ca atare, calitate procesuală pasivă în cauză.

Potrivit art. 10 alin. (1) din actul normativ de reparație „în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent". În mod nelegal, tribunalul a respins acțiunea față de pârâta Primăria municipiului Oradea, referindu-se în motivare la lipsa de calitate a acesteia, dar statuând,totodată, pe fond, că măsurile reparatorii trebuie propuse de A.V.A.S. și pentru construcția demolată, cu încălcarea dispozițiilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Or, la situația de fapt stabilită atât de tribunal cât și de Curtea de Apel erau incidente dispozițiile legale menționate. Înalta Curte va admite recursul și sub acest aspect, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, conform art. 296 din același cod, va admite apelul declarat de pârâta A.V.A.S., va schimba sentința Tribunalului Bihor, constatând că Primarul municipiului Oradea are obligația de a emite dispoziție cu propunere de măsuri reparatorii în echivalent, pentru construcțiile demolate, conform Legii speciale de reparație nr. 247/2005. În raport de cele reținute, criticile recurentei-pârâte privind nelegalitatea probei cu expertiză nu se impun a fi analizate. Pentru toate aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și art. 312 alin. (1) și (2) din același cod, Înalta Curte va admite recursul și va modifica în parte decizia Curții de Apel Oradea. Va schimba în parte sentința și va obliga pe pârâta A.V.A.S. să emită dispoziție cu propunere de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 791 mp, conform Legii speciale de reparație nr. 247/2005 și, conform aceluiași act normativ, va obliga pârâtul Primarul municipiului Oradea să emită dispoziție cu propunere de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcțiile demolate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva Deciziei nr. 2/ A din 12 februarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Modifică în parte decizia, în sensul că: Admite apelul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinței nr. 165/ C din 05 mai 2009 a Tribunalului Bihor, secția civilă. Schimbă în parte sentința, în sensul că: Obligă pe pârâta A.V.A.S. să emită dispoziție cu propunere de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 791 mp., conform Legii speciale de reparație nr. 247/2005. Obligă pe pârâtul Primarul municipiului Oradea să emită dispoziție cu propunere de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcțiile demolate, spații comerciale la parter, apartament la etaj și garaj, conform Legii speciale de reparație nr. 247/2005.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2010.