ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6756/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6756/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursului civil de

față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

La

data de 18 octombrie 2006, reclamantele B.M. și T.M. au chemat în judecată pe

pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Prefectura județului

Bihor, Primarul municipiului Oradea, A.V.A.S. și SC O. SA solicitând instanței:

- a li se constata calitatea de

persoane îndreptățite la restituirea imobilului situat în Oradea;

- a fi obligați pârâții (în principal

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice) la restituire, prin acordarea

de despăgubiri la valoarea de piață, conform art. 10, 11 din Legea nr. 10/2001;

- a fi obligați pârâții la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, întemeiată în

drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamantele au arătat că după anul

1945, Statul Român a preluat abuziv imobilul mai sus individualizat, compus din

clădire cu etaj și teren, prin preluarea mai întâi ca și chiriaș de către o

cooperativă textilă, iar după scurt timp, prin deposedare de întregul imobil.

Mai arată reclamantele că în prezent,

clădirea este demolată, iar terenul preluat în parte de fabrica de textile SC O.

SA, privatizată de A.V.A.S., altă parte fiind în proprietatea Statului Român,

în administrarea Primăriei municipiului Oradea - parcare.

Reclamantele au susținut că au

notificat Prefectura județului Bihor, cu cererea de restituire a imobilului în

echivalent, notificarea fiind transmisă Primăriei municipiului Oradea, fără a

primi propunere de restituire sau despăgubiri.

Prin întâmpinare, D.G.F.P. Bihor, în

numele Ministerului Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive, în raport de prevederile Titlului VII capitolul II art. 13 alin.

(1) din Legea nr. 247/2005, ulterior aceasta formulând „precizări" (fila

218 Dosar nr. 6548/111/2006), prin care a arătat că terenul și clădirea care

fac obiectul prezentei cauze au fost preluate de SC O. SA, privatizată de A.V.A.S.,

calitatea procesuală pasivă aparținând acesteia din urmă, invocând prevederile art.

29 alin. (1) din actul normativ menționat.

Prin sentința civilă nr. 165/ C din 05

mai 2009, Tribunalul Bihor a admis acțiunea, a dispus obligarea pârâtei A.V.A.S.

să plătească reclamantelor suma de 2.425.385 RON despăgubiri civile.

A respins acțiunea în contradictoriu

cu pârâții Primarul municipiului Oradea, SC O. SA, Ministerul Finanțelor

Publice, Prefectul județului Bihor.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a constatat că imobilul în litigiu a constituit proprietatea autorilor K.L.

și E.M., căsătorită cu I.E., reclamanta B.M. fiind fiica lui K.L., iar T.M.,

moștenitoarea lui I.M., fiind preluat abuziv de stat, în temeiul art. 2 din

Legea nr. 10/2001, astfel că acestea au calitatea de persoane îndreptățite, în

sensul actului normativ de reparație.

Prin expertiza dispusă și efectuată în

dosar, s-a stabilit valoarea de circulație a imobilului la suma de 2.425.385 RON,

instanța de fond reținând că, potrivit art. 27 din Legea nr. 10/2001 - pentru

imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate -

altele decât cele prevăzute la art. 20 alin. (1) și (2) - persoanele

îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv, corespunzător valorii de piață.

SC O. SA s-a privatizat conform

contractului de vânzare-cumpărare încheiat între F.P.S. și Asociația O. și a

contractului de vânzare de acțiuni, încheiat cu F.P.S. II Moldova prin

schimbare cu certificate de proprietate.

Această societate a devenit

proprietară, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis

de Ministerul Industriilor, în conformitate cu Legea nr. 15/1990 și H.G.

834/1991.

Față de dispozițiile legale

menționate, instanța a apreciat că Ministerul Finanțelor Publice nu are

calitate procesuală pasivă și nici Primarul municipiului Oradea, or Prefectura

județului Bihor, nefiind deținătoare ale imobilului și neexistând vreo

dispoziție legală care să le oblige la despăgubiri, Tribunalul Bihor constatând

că sunt incidente prevederile ar. 29 din Legea nr. 10/2001, A.V.A.S. fiind

entitatea implicată în privatizare.

Împotriva sentinței tribunalului au

declarat apel reclamantele B.M.E., T.M. și pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Apelul declarat de reclamante a vizat

critici referitoare la omisiunea instanței de fond de a se pronunța expres

asupra calității acestora de persoane îndreptățite, la respingerea în mod

eronat a acțiunii în contradictoriu cu ceilalți pârâți: Primarul municipiului

Oradea, Prefectul județului Bihor, precum și la neacordarea cheltuielilor de

judecată, deși acestea au fost solicitate, iar la dosar au fost depuse chitanțe

privind plata onorariului pentru expertiza efectuată în cauză.

În apelul declarat de pârâta A.V.A.S. se

susține că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind interpretate și

aplicate greșit dispozițiile art. 32 alin. (1), art. 10 alin. (1) și art. 29

din Legea nr. 10/2001, primul articol stipulând că „în cazul construcțiilor

demolate și terenurilor ocupate, notificarea se soluționează de către primarul

unității administrativ-teritoriale, în raza căreia se află imobilul, iar în

speță, fiind vorba de un imobil demolat, de pe raza municipiului Oradea,

primăria are obligația soluționării notificării, astfel că, în mod greșit,

instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei

Oradea.

A.V.A.S. arată că nu are calitate

procesuală pasivă, în raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005 și O.U.G. nr. 81/2007,

potrivit cărora, aceasta nu are obligația de plată efectivă a despăgubirilor

civile, obligația A.V.A.S. limitându-se doar la emiterea unei decizii motivate

cu propunerea de acordare de despăgubiri, instituției competente, respectiv

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Alte critici ale pârâtei se referă la:

neefectuarea procedurii administrative prealabile, dosarul administrativ

nefiind completat cu toate actele doveditoare, A.V.A.S. fiind nelegal

„învestită" cu soluționarea notificării; acordarea măsurilor reparatorii

în mod direct, fără finalizarea procedurii administrative; nemotivarea în fapt

și în drept a hotărârii; contradicția dintre considerente și dispozitivul

acesteia, deoarece A.V.A.S. are numai o obligație de a face, iar în dispozitiv,

hotărârea instanței de fond stabilește obligația de a da, respectiv plata

despăgubirilor civile; nelegalitatea probei cu expertiză.

Prin Decizia nr. 2/ A din 12 februarie

2010, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă a respins ca nefondate

apelurile declarate de reclamante și de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinței

civile nr. 165/ C din 05 mai 2009 a Tribunalului Bihor.

Pentru a decide astfel, în ceea ce

privește apelul declarat de reclamante, Curtea de Apel Oradea a constatat că nu

se poate reține faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra petitului

privind recunoașterea calității de persoane îndreptățite ale reclamantelor, de

vreme ce a admis acțiunea și a dispus obligarea la despăgubiri.

Nici critica referitoare la calitatea

procesuală pasivă în cauză, nu este întemeiată întrucât, astfel cum prevede

Legea nr. 302/2009 de modificare a Legii nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin

echivalent se propun prin decizie motivată a A.V.A.S., iar în procesele și

cererile având ca obiect stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent și a

valorii recalculate a acțiunilor, A.V.A.S. se substituie și dobândește

calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice și instituțiilor publice

implicate, preluând toate drepturile și obligațiile procesuale ale acestora,

or, în atare situație, corect a reținut prima instanță calitatea procesuală a

acestuia și a respins pe excepția lipsei calității procesuale, acțiunea față de

ceilalți pârâți.

Referitor la critica privind plata

cheltuielilor de judecată, nici acest motiv nu este întemeiat, câtă vreme nu

s-a făcut dovada că au fost solicitate aceste cheltuieli la instanța de fond.

Nici criticile formulate de pârâta A.V.A.S.

nu sunt fondate.

Instanța de apel a reținut că pârâta A.V.A.S.

a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză, această

calitate fiindu-i conferită chiar prin Legea nr. 302/2009, în locul

Ministerului Finanțelor Publice și ale instituțiilor publice, aceasta preluând

toate drepturile și obligațiile procesuale, conform art. 1-4 din acest act

normativ care a modificat Legea nr. 10/2001.

Nefondate au fost apreciate și

criticile privind nelegalitatea sentinței, întrucât nu se poate reține că

instanța ar fi interpretat greșit prevederile art. 29, respectiv art. 32 din

Legea nr. 10/2001, câtă vreme a reținut că imobilul a fost naționalizat și

preluat de către fosta fabrică de confecții, care ulterior l-a demolat și a

edificat o nouă clădire, care a fost privatizată.

Referitor la nelegalitatea declinării

notificării către A.V.A.S., în legea specială se stipulează că, în cazul în

care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul imobilului, notificarea se

transmite primăriei, care va identifica unitatea deținătoare și va redirecționa

astfel notificarea acestei entități.

Curtea de Apel Oradea, secția civilă

mixtă a constatat că nu este întemeiată nici critica privind lipsa actelor doveditoare

ale dreptului de proprietate ale reclamantelor, deoarece aceste înscrisuri se

află la dosarul cauzei, iar cu privire la nulitatea expertizei, a reținut că

raportul de expertiză a fost comunicat tuturor părților, acordându-se termen în

acest sens, astfel încât partea avea posibilitatea să conteste ori să depună

obiecțiuni la raportul de expertiză, să solicite o contraexpertiză, în temeiul art.

212 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de apel

privind legalitatea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute

de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 247/2005,

respectiv titluri de participare la Fondul Proprietatea, Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a apreciat în mod constant că, acest organism colectiv de

valori imobiliare nu funcționează în prezent, într-un mod în care să ducă la

acordarea efectivă a despăgubirilor.

Instanța de apel a considerat că în

mod corect au fost acordate despăgubiri la valoarea imobilului.

Împotriva Deciziei nr. 2 pronunțată la

12 februarie 2010 de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă a declarat

recurs pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru motivele indicate de aceasta, ca

fiind circumscrise art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs se referă la

lipsa de temei legal, în ceea ce privește obligarea A.V.A.S. la plata

despăgubirilor bănești sau de orice natură, pentru imobilele preluate abuziv, A.V.A.S.

putând fi obligată doar la emiterea unei decizii motivate, cu propunerea de

acordare de despăgubiri conform art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Se susține că obligația plății

efective a despăgubirilor solicitate, în condițiile Legii nr. 10/2001 revine

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților, conform art. 16 alin. (2), Titlul

VII din Legea nr. 247/2005.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001 se poate constata că „ în situația imobilelor

prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de

către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat

privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod

corespunzător.

Altă critică, încadrată de pârâtă în

motivele de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., se referă

la împrejurarea greșitei aprecieri a faptului că A.V.A.S. are calitate

procesuală pasivă în cauză.

Recurenta-pârâtă arată că motivarea

instanței de apel este nelegală și creează o gravă confuzie între dispozițiile art.

31 din Legea nr. 10/2001, care nu sunt incidente în speță și art. 29 din

același act normativ.

Un alt motiv de recurs invocat de

recurenta-pârâtă, încadrabil conform susținerilor scrise ale recurentei A.V.A.S.,

în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., îl constituie interpretarea greșită a

prevederilor art. 32 alin. (1), art. 10 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 10/2001

în raport de reținerea eronată a calității procesuale pasive a A.V.A.S.

Recurenta-pârâtă afirmă, în cuprinsul

motivelor de recurs, că din probele administrate în cauză se dovedește că

imobilul situat în Oradea, din CF Oradea, compus din spații comerciale,

apartament, garaj și teren aferent, este un imobil demolat, astfel că sunt

aplicabile dispozițiile art. 32 alin. (1), art. 10 alin. (1) și art. 29 din

Legea nr. 10/2001, iar Primăriei municipiului Oradea îi revine obligația de soluționare

a notificării.

În mod nelegal, instanța de fond a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului

Oradea, constatând că aceasta nu are nicio obligație în cauză, deoarece față de

dispozițiile legale mai sus menționate și, în raport de situația juridică a

imobilului ce face obiectul notificării, respectiv construcții demolate,

Primăria trebuia să soluționeze notificarea.

Au fost invocat critici circumscrise

prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cu care „hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii".

Alte critici se referă la

nelegalitatea probei cu expertiză, deoarece s-au încălcat formele de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., iar în

ceea ce privește stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii stabilite prin

expertiza efectuată, sunt încălcate dispozițiile art. 13 alin. (1) din

Capitolul III al Legii nr. 247/2005.

Recurenta-pârâtă A.V.A.S. solicită

admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțată de Curtea de Apel Oradea,

în sensul admiterii apelului declarat de aceasta împotriva sentinței civile a

Tribunalului Bihor, schimbării sentinței și, pe fond, respingerii acțiunii

formulată față de aceasta.

Recursul este fondat și urmează a fi

admis pentru și în limita considerentelor ce succed:

Este de observat că, din contextul

criticilor formulate de pârâta A.V.A.S. sunt fondate acelea referitoare la

dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001. Pârâta a susținut că instanțele de

fond și apel au încălcat dispozițiile imperative ale art. 29 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, în ceea ce privește modalitatea de acordare și stabilire a

cuantumului măsurilor reparatorii, această competență revenind Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale

privatizate, altele decât cele prevăzute de art. 21 alin. (1) și (2),

persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor

solicitate.

Ca atare, în situația unei societăți

comerciale integral privatizate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001,

dispozițiile art. 29 alin. (3) din acest act normativ sunt fără echivoc, în a

stabili că măsurile reparatorii se propun de instituția de stat care a efectuat

privatizarea.

Urmare a modificărilor și completărilor

aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, A.V.A.S. nu mai are

competența de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci de a emite o

decizie cu propunerea acordării de măsuri reparatorii, în situația îndeplinirii

condițiilor legale și depunerii actelor doveditoare, conform dispozițiilor art.

29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Dispozițiile legale menționate sunt

exprese și în ceea ce privește modalitatea de acordare și stabilire a

cuantumului măsurilor reparatorii, această competență revenind Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va emite la finalul procedurii

o decizie ce va cuprinde și cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri

de despăgubiri.

Prin art. 1 alin. (1) din Titlul VII,

Legea nr. 247/2005 reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura

de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite

în natură. In acest sens, art. 13 alin. (1) precizează că pentru analizarea și

stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit Legii nr.

247/2005, se constituie, în subordinea Cancelariei Primului ministru, Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar conform art. 13 alin. (5),

secretariatul acestei comisii se asigură de către A.V.A.S.

Din analiza acestor texte, rezultă că A.V.A.S.

nu mai are competența legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci

doar de a propune acordarea acestora în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv instituției competente - Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Și motivul de nelegalitate privitor la

stabilirea cuantumului despăgubirilor este fondat, din perspective aceluiași

text de lege, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel cuantumul despăgubirilor va fi

determinat în procedura specială a Legii nr. 247/2005 - Titlul VII, după ce

despăgubirile se vor emite în baza prezentei hotărâri, care va fi înaintată

Comisiei Centrale.

În speță, nu a fost emisă

dispoziție/decizie anterior intrării în vigoare a acestei legi, așa încât este

de observat că dispozițiile art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005 devin

aplicabile.

De altfel, prin Decizia nr. 52 din 4

iunie 2007, s-a stabilit inaplicabilitatea dispozițiilor art. 16 și următoarele

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru

acordarea despăgubirilor, numai în cazul deciziilor/dispozițiilor emise

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, în soluționarea recursului

în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Legiuitorul a înțeles să facă

distincție între notificările ce erau deja soluționate la data intrării în

vigoare a acestei legi, prin consemnarea în cuprinsul unor decizii/dispoziții a

sumelor ce urmau a fi acordate ca despăgubiri, ipoteza la care se referă alin. (1),

și notificările care nu erau încă soluționate într-o asemenea modalitate, în

privința cărora s-a reglementat în cuprinsul alin. (2) al art. 16 să fie

predate Secretariatului Comisiei Centrale, însoțite de documentele cu propuneri

de acordare a despăgubirilor.

În raport cu această distincție

realizată de legiuitor este de reținut că notificările cu privire la care

exista o practică neunitară sunt cele ce se referă, în principal la

dispozițiile alin. (1) din art. 16 al Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Din perspectiva reglementării de

ansamblu a conținutului art. 16 alin. (1) și (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

prin notificări soluționate până la data intrării în vigoare a noii legi, nu

pot fi înțelese decât acele notificări pe baza cărora, entitățile învestite au

emis decizii sau dispoziții motivate prin care au stabilit acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent, precum și cuantumul acestora, neatacate în

instanță în termenul prev. de art. 24 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 26

după modificare.

Astfel, Legea nr. 247/2005 a scindat

în două procedura administrativă de acordare a măsurilor reparatorii, în sensul

că, în fața unității deținătoare se emite doar decizie sau dispoziție prin care

se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, iar ulterior, la

Comisia Centrală se stabilește valoarea finală a despăgubirilor și se emite

titlul de despăgubiri.

Potrivit prevederilor art. 13 lit. a)

din Capitolul III, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind regimul stabilirii

și plății despăgubirilor, determinarea cuantumului final al acestora se

realizează de Comisia Centrală constituită în subordinea Cancelariei Primului

Ministru, care are ca principală atribuție emiterea deciziilor referitoare la

acordarea de titluri de despăgubire.

Ca atare, sunt incidente în cauză

dispozițiile art. 13 alin. (1) din Capitolul III al Legii nr. 247/2005

stipulează că, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al

despăgubirilor ce se acordă potrivit prevederilor prezentei lege se constituie

în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia pentru Stabilirea

Despăgubirilor, fiind nelegal aplicată, dispoziția privind obligarea directă a

A.V.A.S. la plata despăgubirilor bănești, singura instituție competentă să

plătească efectiv despăgubirile este Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

A.V.A.S. a fost însă, în mod corect,

configurată în raportul procesual pasiv și reținută ca fiind entitatea juridică

ce trebuie să soluționeze notificarea, având ca obiect terenul identificat în

speță, ca fiind deținut actualmente de o societate integral privatizată,

respectiv O. SA, sub acest aspect fiind corect aplicate dispozițiile art. 29

din Legea nr. 10/2001, chiar dacă prevederile art. 31 din același act normativ,

nu sunt incidente în cauză.

În fine, în ceea ce privește

construcțiile demolate în anii 1954-1955, s-a reținut ca situație de fapt că

acestea au constat în: spații comerciale (ateliere meșteșugărești) la parter,

apartament la etaj și garaj și au fost demolate după preluarea imobilului de

către stat, dar înainte de privatizare.

În raport de această situație de fapt

și văzând prevederile art. 32 din Legea nr. 10/2001, nu A.V.A.S. este entitatea

obligată să formuleze propuneri de măsuri reparatorii pentru construcțiile

demolate.

Contrar celor reținute de prima

instanță și confirmate de instanța de apel, în acord cu prevederilor art. 32 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 ″în situația imobilelor-construcții demolate,

notificarea formulată de persoana îndreptățită se soluționează potrivit art. 10

sau 11 prin dispoziția motivată a primarului unității administrativ - teritoriale,

în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv a primarului general al

municipiului București".

Este astfel de observat că sunt fondate

criticile recurentei-pârâte A.V.A.S., din înscrisurile și concluziile

raportului de expertiză, rezultând că imobilul solicitat a fi restituit, compus

din spații comerciale, apartament, garaj și teren aferent este un imobil

demolat, fiind aplicabile dispozițiile art. 32 alin. (1), art. 10 alin. (1), art.

29 din Legea nr. 10/2001, Primăria municipiului Oradea având obligația de a

soluționa notificarea din 12 februarie 2002 și, ca atare, calitate procesuală

pasivă în cauză.

Potrivit art. 10 alin. (1) din actul

normativ de reparație „în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale

căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial,

restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile

rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate,

măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent".

În mod nelegal, tribunalul a respins

acțiunea față de pârâta Primăria municipiului Oradea, referindu-se în motivare

la lipsa de calitate a acesteia, dar statuând,totodată, pe fond, că măsurile

reparatorii trebuie propuse de A.V.A.S. și pentru construcția demolată, cu

încălcarea dispozițiilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Or, la

situația de fapt stabilită atât de tribunal cât și de Curtea de Apel erau

incidente dispozițiile legale menționate.

Înalta Curte va admite recursul și sub

acest aspect, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, conform art. 296 din

același cod, va admite apelul declarat de pârâta A.V.A.S., va schimba sentința

Tribunalului Bihor, constatând că Primarul municipiului Oradea are obligația de

a emite dispoziție cu propunere de măsuri reparatorii în echivalent, pentru

construcțiile demolate, conform Legii speciale de reparație nr. 247/2005.

În raport de cele reținute, criticile

recurentei-pârâte privind nelegalitatea probei cu expertiză nu se impun a fi

analizate.

Pentru toate aceste considerente, în

baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 312 alin. (1) și (2) din același

cod, Înalta Curte va admite recursul și va modifica în parte decizia Curții de

Apel Oradea.

Va schimba în parte sentința și va

obliga pe pârâta A.V.A.S. să emită dispoziție cu propunere de măsuri

reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 791 mp, conform Legii speciale

de reparație nr. 247/2005 și, conform aceluiași act normativ, va obliga pârâtul

Primarul municipiului Oradea să emită dispoziție cu propunere de măsuri

reparatorii în echivalent pentru construcțiile demolate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S.

împotriva Deciziei nr. 2/ A din 12 februarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția

civilă mixtă.

Modifică în parte decizia, în sensul

că:

Admite apelul declarat de pârâta A.V.A.S.

împotriva sentinței nr. 165/ C din 05 mai 2009 a Tribunalului Bihor, secția

civilă.

Schimbă în parte sentința, în sensul

că:

Obligă pe pârâta A.V.A.S. să emită

dispoziție cu propunere de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în

suprafață de 791 mp., conform Legii speciale de reparație nr. 247/2005.

Obligă pe pârâtul Primarul

municipiului Oradea să emită dispoziție cu propunere de măsuri reparatorii în

echivalent pentru construcțiile demolate, spații comerciale la parter,

apartament la etaj și garaj, conform Legii speciale de reparație nr. 247/2005.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei și sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

15 decembrie 2010.