ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1260/2012

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 102 din 11.07.2011 pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 4270/102/2011 a fost condamnat inculpatul M.C., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., cu reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., art. 65 alin. (2), (3) C. pen.

I s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.

S-a dispus, conform prevederilor art. 86

1

C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe durata termenului de încercare de 3 ani calculat conform prevederilor art. 82 C. pen. și atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind condițiile și consecințele revocării suspendării executării pedepsei.

S-a dispus în baza dispozițiilor art. 86

3

alin. (1), (3) C. pen., ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune la datele fixate conform programului de supraveghere ce va fi stabilit de această instituție;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență

;

e) să nu intre în legătură cu partea vătămată Sorlea llie Alexandru.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b

1

) C. pen., pe durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza dispozițiilor art. 86

4

C. pen., s-a atras atenția inculpatului că, în caz de sustragere de la îndeplinire a obligațiilor ori de neîndeplinire a măsurilor de supraveghere dispuse sau a obligațiilor care îi revin, se va dispune revocarea suspendării și executarea în întregime a pedepsei.

În baza dispozițiilor art. 350 alin. (3) lit. b), alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă din data de 25 mai 2011, emis de Tribunalul Mureș în baza încheierii penale nr. 31/C/2011, măsură executorie.

S-a dedus din durata pedepsei închisorii timpul reținerii și al arestării preventive a inculpatului, de la 24 mai 2011 la zi, conform prevederilor art. 88 C. pen.

A fost admisă în parte, conform prevederilor art. 17 C. proc. pen. și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., acțiunea civilă exercitată din oficiu de reprezentantul Ministerului Public, pentru victima minoră S.I.A. (prin reprezentantul său legal S.V.) și a fost obligat inculpatul să îi plătească acesteia suma de 1.500 RON daune morale; au fost respinse restul pretențiilor civile.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 750 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî în acest sens instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 524/P/2011 din data de 17 iunie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, inculpatul M.C. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), alin. (3) C. pen.

În considerentele rechizitoriului s-a reținut că, la data de 17 mai 2011 numita S.V. din satul D. a formulat o plângere la Postul de Poliție Vătava, arătând că în data de 15 mai 2011 fiul ei S.I.A. - în vârstă de 10 ani, i-a povestit că numitul M.C. ar fi întreținut relații sexuale cu el, în locuința făptuitorului.

În urma cercetărilor penale în faza de urmărire penală, s-a stabilit că în ziua de 15 mai 2011, în jurul orei 16

:

00, victima s-a întâlnit cu inculpatul M.C. în fața bufetului din sat. Acesta i-a propus să meargă la el acasă, pentru a-i dărui un aparat radio, iar minorul a fost de acord, astfel că cei doi au mers acasă la inculpat. Ajunși la locuința în care inculpatul locuia singur, acesta a pus în priză un aparat radio, după care a încuiat ușa cu un zăvor, blocând-o din interior. Imediat după aceea, i-a cerut minorului să se dezbrace, iar la refuzul acestuia, inculaptul a strigat „foarte tare" la copil, după care acesta speriindu-se s-a dezbrăcat și descălțat. După acest moment, inculpatul s-a dezbrăcat și a încercat să ântrețină rfaporturi sexuale anale cu minorul, activitate care a fost întreruptă ca urmare a împrejurrării că mama minorului a bătut la ușă.

În aceste momente inculpatul M.C. i-a cerut victimei să se îmbrace imediat, s-a îmbrăcat și el, dar înainte de a deschide ușa, i-a cerut să nu spună nimănui ce s-a întâmplat, mamei sale să-i spună că a făcut pipi într-o găleată. După ce inculpatul a deschis ușa, M.C. i-a dat victimei radioul, copilul nespunându-i nimic mamei sale.

Atât victima, cât și mama sa au plecat de la locuința inculpatului, femeia s-a dus la magazin să cumpere pâine, iar minorul s-a îndreptat către casă, dar pe drum a fost ajuns de inculpat care i-a cerut din nou să nu povestească nimic. în cursul aceleiași zile, inculpatul I-a căutat din nou pe minor, nu I-a găsit acasă, vorbind doar cu mama acestuia. La insistențele mamei sale, victima i-a povestit ce s-a întâmplat în locuința lui M.C.

Fapta inculpatului M.C. de a încerca să întrețină - prin constrângere - un raport sexual anal, cu minorul S.I.A., persoană în vârstă de 10 ani, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, rămasă în forma tentativei, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), (3) C. pen.

Inculpatul M.C. a arătat în fața instanței de judecată că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., în sensul recunoașterii faptei sale așa cum a fost ea descrisă în rechizitoriul care i s-a prezentat pe scurt, declarând că dorește să fie judecat pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, că nu solicită alte probe și că este și de acord cu pretențiile civile ale părții civile.

Instanța a apreciat că procedura recunoașterii vinovăției de care s-a prevalat inculpatul este admisibilă, în prezenta speță, raportat la acuza adusă inculpatului prin rechizitoriu - aceea de tentativă la omor prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), (3) C. pen.

În drept, fapta inculpatului M.C. de a încerca să întrețină raporturi sexuale cu partea vătămată S.A.I. - minor în vârstă de 10 ani, inculpatul cunoscând vârsta minorului, împotriva voinței acestuia și profitând de imposibilitatea sa de a se apăra ori a-și exprima voința, imposibilitate evidențiată de vârsta și lipsa de dezvoltare intelectuală a acestuia, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la viol, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), (3) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului, în condițiile în care s-a stabilit pe bază de probe că acesta este autorul infracțiunii pe care a comis-o cu vinovăție, dar și că el răspunde din punct de vedere penal, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Astfel, s-a reținut gradul de pericol social concret, ilustrat de împrejurările care compun conținutul constitutiv al infracțiunii de tentativă la viol, dar și extrinseci acesteia, cum sunt, în esență, acțiunea inculpatului asupra unei minor, natura intenției sale și manoperele folosite în realizarea rezultatului dorit și urmărit, faptul că a profitat de vârsta fragedă și capacitățile intelectuale reduse ale minorului pe care I-a atras în locuința sa sub promisiunea unui radio pe care i-l va da, de neștiința victimei, locul și timpul comiterii activității infracționale, urmările cauzate, concretizate în lezarea unor drepturi fundamentale ale părții vătămate - dreptul la integritate corporală și la libertatea vieții sexuale, dar și dreptul la o dezvoltare normală, armonioasă a victimei sub toate aspectele. Ținând cont de vârsta fragedă a minorului, de doar zece ani la acea dată, de împrejurarea că inculpatul i-a cerut victimei, sub amenințare chiar, să nu spună nimănui ce s-a întâmplat între ei doi în locuință, s-a apreciat că acțiunea inculpatului are un grad relativ ridicat de pericol social.

De asemenea, s-a ținut cont și de persoana inculpatului care a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, de vârsta acestuia, dar și de statutul său social, de condițiile sale de viață de până acum, inculpatul fiind abandonat de părinții săi încă de la naștere, el crescând în mediu instituționalizat, cu o slabă pregătire școlară, intelectuală și chiar de viață. De asemenea, pe lângă aceste aspecte relevate de referatul de evaluare a inculpatului, s-a ținut seama și de mediul social în care inculpatul trăiește, de împrejurarea că a fost acceptat de o comunitate în care s-a integrat până la un anumit punct și care și-a exprimat chiar interesul în a-l primi înapoi, în condiții asemănătoare, comunitate care nu I-a perceput ca pe un pericol și care nu îl percepe nici acum în acest fel.

Relevantă s-a apreciat ca fiind și evaluarea psihologică a părții vătămate, procedură în cadrul căreia deși s-a conturat, din relatările constante ale victimei, existența infracțiunii, totuși s-a concluzionat că datorită modului inocent, de o intensitate redusă, în care a fost perceput evenimentul prin care a trecut, acesta nu a influențat dezvoltarea sa psihoemoțională, minorul neprezentând indicatorii tipici ai unei traume de tip sexual care să îi pună în pericol chiar dezvoltarea sa ulterioară sub toate aspectele: fizică, emoțională, comportamentală.

Totodată, relevantă a fost și atitudinea inculpatului în raport de infracțiunea săvârșită, de recunoaștere a acuzației aduse; relevant este și comportamentul său de pe parcursul desfășurării procesului penal în sensul că a arătat că recunoaște și regretă cele petrecute, fiind de acord și cu plata daunelor pretinse de partea civilă și obligându-se să aibă pe viitor, un comportament corespunzător.

În procesul individualizării judiciare a pedepsei, instanța a apreciat că, chiar dacă infracțiunea pentru care inculpatul a fost deferit justiției, prezintă o gravitate ridicată, prin prisma existenței acestor circumstanțe mai sus-amintite, se poate pronunța și o pedeapsă orientată spre minimul special, după aplicarea prevederilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Instanța a avut în vedere - cu titlu de circumstanțe atenuate judiciare din cele prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. - și împrejurarea că inculpatul este o persoană aflată la o vârstă tânără, că până la acest moment nu a mai avut nici un contact cu legea penală și că, datorită modului inocent, de o intensitate redusă, în care a fost perceput de către partea vătămată evenimentul prin care a trecut, acesta nu a influențat dezvoltarea psihoemoțională a sa, minorul neprezentând indicatorii tipici ai unei traume de tip sexual care să îi pună în pericol chiar dezvoltarea sa ulterioară sub toate aspectele: fizică, emoțională, comportamentală. Toate aceste aspecte s-a apreciat că ar justifica reducerea sub minimul special, a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, prin reținerea în favoarea sa a unor circumstanțe atenuante judiciare, date de art. 74 alin. (2) C. pen.

De asemenea, în raport de întregul ansamblu de probe care conturează fapta și persoana inculpatului și ținând cont de considerentele mai-sus expuse, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea propriu-zisă a acesteia, suspendarea condiționată a executării ei fiind necesară și suficientă pentru reeducare inculpatului.

În atare situație, s-a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86

1

C. pen. și ca modalitate de executare a pedepsei astfel stabilite.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat în termen legal apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș care a criticat sentința sub aspectul pedepsei aplicate și a modalității de executare a acesteia, apreciindu-se că o pedeapsă mai mare cu executare în detenție ar fi mai eficientă în cauză.

Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, precum și din oficiu, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei, conform art. 378 C. proc. pen. se rețin următoarele:

Inculpatul a înțeles să se prevaleze de disp. art. 320

1

C. proc. pen., recunoscând săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa în rechizitoriu și solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate la urmărirea penală.

Analizând aceste probe, respectiv declarațiile de parte vătămată, proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, declarațiile de învinuit/inculpat, raportul de constatare medico-legală, declarațiile de martori B.D., V.A.l., H.A.T., V.F.P. și C.C.A., procesul-verbal, procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală și copia certificatului de naștere al minorului, precum și de raportul de evaluare a inculpatul întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lîngă Tribunalul Mureș, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a reținut corect starea de fapt în cauză.

În ceea ce priește încadrarea juridică a faptei s-a apreciat că și aceasta a fost corect încadrată de către instanța de fond, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la viol, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

De fapt, în apelul promovat de parchet starea de fapt și încadrarea juridică a faptei nu au fost contestate, fiind criticată doar pedeapsa aplicată inculpatului și modalitatea de executare a acesteia.

Cu privire la aceste aspecte s-a apreciat că în cauză corect au fost aplicate prev. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., instanța de fond corect reducând limitele de pedeapsă pentru infracțiunea comisă cu o treime, constatându-se că acestea sunt situate, după ce s-a reținut, prev. art. 20 C. pen. între 5 ani închisoare și 8 ani și 4 luni închisoare.

În ceea ce privește aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. s-a apreciat că acestea pot fi reținute în sarcina inculpatului deoarece înainte de comiterea acestei fapte inculpatul nu a avut alte condamnări iar după comiterea faptei s-a prezentat în fața autorităților ori de câte ori a fost nevoie, în vederea clarificării situației.

Instanța de apel nu putut reține modalitatea de executare a pedepsei spre care s-a orientat instanța de fond, apreciind că aplicarea art. 86

1

C. pen. și următoarele nu asigură pe deplin reeducarea inculpatului.

Astfel, fapta comisă de inculpat, chiar și în forma tentativei, este deosebit de periculoasă deoarece a fost comisă asupra unui minor și profitând de naivitatea acestuia.

Chiar dacă inculpatul a conștientizat ce a făcut, deoarece a încercat să-l determine pe minor să nu spună nimănui despre cele întâmplate, iar mai apoi s-a prezentat în fața instanței recunoscând fapta, acest aspect nu este de natură a forma convingerea că o pedeapsă fără executare în detenție este suficientă și de natură a duce la reeducarea inculpatului.

În opinia instanței de apel o pedeapsă cu executarea în detenție este mai oportună a se aplica în această situație și de natură să ducă mai eficient la reeducarea inculpatului.

Prin decizia penală nr. 84/A din 2 decembrie 2011 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul parchetului și admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș împotriva sentinței penale nr. 102 din 11 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 4270/102/2011.

A desființat parțial sentința atacată și în urma rejudecării cauzei a schimbat modalitatea de executare a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului M.C., pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. pen. și art. 74 lit. a), c) C. pen., în sensul reținerii prevederilor art. 71-64 C. pen. și executării pedepsei în detenție.

A eliminat din sentința penală prevederile art. 86

1

C. pen., 86

3

alin. (1), (3) C. pen., 86

4

C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen.

A menținut restul dispozițiilor din sentința atacată.

Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel a declarat recurs inculpatul M.C., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală sub nr. 4270/102/2011.

Recurentul inculpat a invocat motivul de casare prevăzut de dispzițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. criticând decizia pronunțată de instanța de apel pentru greșita modalitate de executare a pedepsei în regim de detenție, modalitate reținută de această instanță.

1

alin. (4) teza a ll-a C. proc. pen. prevăd că persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu a folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.

Sentința primei instanțe a fost modificată ca urmare a apelului declarat de Parchet modificând situația juridică a inculpatului în sensul că s-a dispus reindividualizarea judiciară a pedepsei și s-a schimbat modalitatea de executare a pedepsei din modalitate neprivativă de libertate în modalitatea privativă de libertate, astfel că inculpatul M.C. putea promova calea de atac a recursului cu privire la dispoziția instanței de apel în raport cu această modificare.

Față de aceste împrejurări, având în vedere că inculpatul M.C. nu a declarat apel dar i-a fost modificată situația juridică stabilită de instanța de fond ca urmare a pronunțării deciziei de instanța de apel, Înalta Curte constată că inculpatului îi sunt incidente dispozițiile art. 385

1

alin. (4) teza a ll-a C. proc. pen., recursul său fiind admisibil.

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte constată că instanța de fond a dat eficiență maximă criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., și anume dispozițiile părții generale ale C. pen. reținându-se pericolul social al faptei comise și conduita inculpatului anterior comiterii faptei, inculpatul fiind la primul contact cu legea penală, și conduita acestuia după comiterea faptei, limitele speciale prevăzute în partea specială a C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), (3) C. pen., cu consecința stabilirii unei pedepse sub minimul special prevăzut de textul incriminator. De asemenea, în baza art. 86

1

C. pen. și 86

2

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare, pe timp de 3 ani termen de încercare, soluție care nu a fost adoptată de instanța de apel.

De asemenea, s-a reținut în cadrul individualizării pedepsei pentru infracțiunea săvârșită de inculpat și atitudinea inculpatului înainte de săvârșirea faptei dar și atitudinea procesuală constant sinceră a inculpatului adoptată pe parcursul procesului penal.

Înalta Curte reține că, conduita bună a inculpatului presupune nu numai lipsa antecedentelor penale ci și atitudinea corectă și firească față de familie, relații de muncă și în general, privită și în raport cu întreg contextul relațiilor sociale pe care inculpații le-au dovedit.

Toate aceste împrejurări reținute de instanța de fond urmează a fi luate în considerare și de Înalta Curte, întrucât în ansamblul lor contribuie la aprecierea instanței de recurs că individualizarea judiciară a pedepsei inculpatului în ceea ce privește modalitatea de executare, satisface pe deplin justa aplicare a unei pedepse cu suspendare sub supraveghere neimpunându-se o reindividualizare cu privire la această modalitate, pedeapsa deja stabilită fiind menită să satisfacă și scopul acesteia instituit de dispozițiile art. 52 C. pen.

Împrejurarea că infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), (3) C. pen. are un pericol social ridicat prin prisma faptului că inculpatul a săvârșit această faptă în formă continuată, asupra unui minor în vârstă de 10 ani, așa încât legiuitorul a manifestat severitate atunci când a stabilit limitele pedepsei dar, care nu exclud însă, ca în procesul de individualizare judecătorească a executării pedepsei, ținându-se cont de gravitatea concretă a faptei, de condițiile de comitere, de persoana infractorului și de posibilitățile sale de reeducare, să se dispună chiar și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, atâta vreme cât sunt îndeplinite toate condițiile aplicării acestei instituții, astfel că în mod corect i s-a aplicat inculpatului, de instanța de fond dispozițiile legale privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale așa cum sunt prevăzute la art. 86

1

C. pen.

Înalta Curte constată totodată, că instanța de apel în mod greșit a dispus înlăturarea disp. art. 86

1

C. pen., art. 86

4

C. pen., art. 86

3

alin. (1), (3) și art. 71 alin. (5) C. pen., reținând că fapta comisă de inculpat chiar și în forma tentativei este deosebit de periculoasă, deoarece a fost comisă asupra unui minor profitând de naivitatea acestuia iar atitudinea ulterioară a inculpatului de a se prezenta în fața instanței adoptând un comportament care dovedește faptul că a conștientizat gravitatea faptei pe care a săvârșit-o, aspecte care nu au fost de natură a crea convingerea instanței de apel că scopul pedepsei poate fi realizat fără aplicarea unei pedepse în regim de detenție.

Aceste argumente reținute de instanța de apel nu pot fi primite de instanța de recurs, inculpatul fiind prezent pe parcursul desfășurării procesului penal, atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de recurs, inculpatul nu a avut antecedente penale, activitatea sa infracțională fiind recunoscută de inculpat solicitând în acest context aplicarea disp. art. 320

1

C. pen., poziția sa fiind una de regret, având în vedere, totodată, și referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mureș în fața instanței de fond.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, constată că instanța de fond a examinat, în mod judicios, aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară, concretizat în modul de stabilire a pedepsei de 1 an închisoare și a modului de executare a pedepsei respectiv, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prin aplicarea disp. art. 86

1

C. pen., reținute în sarcina inculpatului, faptul că dincolo de pericolul social generic al infracțiunii săvârșite, în mod concret acesta s-a putut atenua ca urmare a împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită, atitudinea inculpatului înainte de săvârșirea faptei raportate la circumstanțele personale ale inculpatului, circumstanțe care au fost avute în vedere în mod corect, subliniind o caracterizare corespunzătoare evidențiată în persoana inculpatului față de comunitatea în rândul căreia trăiește, astfel că se impune o nouă cenzură cu privire la individualizarea modalității de executarea pedepsei.

În baza art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr. 84/A din 2 decembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va casa decizia penală atacată și va menține în totalitate sentința penală nr. 102 din 11 iulie 2011 a Tribunalului Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr. 84/A din 2 decembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia penală atacată și menține în totalitate sentința penală nr. 102 din 11 iulie 2011 a Tribunalului Mureș.

Suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 aprilie 2012.