ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1016/2008

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 274/2007 pronunțată la

data de 6 noiembrie 2007, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta C.C.G. în contradictoriu cu Ministerul

Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și Ministrul Muncii, Familiei și Egalității

de Șanse și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 810 din 20 septembrie

2007 emis de Ministrul Muncii, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii

în contencios administrativ, de anulare a actului.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 810/2007, pârâtul Ministrul

Muncii, Familiei și Egalității de Șanse a dispus destituirea reclamantei din funcția

publică de inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș, începând

cu data de 24 septembrie 2007, în temeiul prevederilor art. 77 alin. (3) lit.

e) din Legea nr. 188/1999 modificată, ca sancțiune disciplinară, dispunându-se și

încetarea raporturilor de serviciu ale acesteia.

Reține instanța de fond

că acest ordin a fost contestat potrivit înscrisului de la dosarul de fond, înscris

care de fapt constituie o plângere prealabilă adresată Ministrului Muncii, Familiei

și Egalității de Șanse – P.P., pentru revocarea lui.

A considerat instanța

de fond că dat fiind caracterul executoriu al ordinului, cu începere de la data

de 24 septembrie 2007, este dovedită iminența prejudiciului produs reclamantei,

atât sub aspect material, prin lipsirea acesteia de veniturile salariale, cât și

sub aspect moral, raportat la funcția publică deținută până la momentul emiterii

ordinului.

A reținut că este îndeplinită

și condiția cazului bine justificat, prin raportare la prevederile art. 2 lit.

t) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, atâta timp cât prin cerere se

invocă și motive de nulitate absolută a ordinului atacat și care impun verificarea

de către o instanță de judecată a legalității actului administrativ, deci fiind

îndeplinite cerințele textului de lege – art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

modificată, cererea de suspendare a ordinului este întemeiată.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs în termenul prevăzut de lege Ministerul Muncii, Familiei și Egalității

de Șanse și Ministrul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și susținând motivele de casare sau modificare prevăzute

de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., respectiv „instanța a interpretat greșit

actul dedus judecații, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia” și „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată

cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

În primul rând, recurenții

susțin că prima instanță a dat o rezolvare greșită excepției inadmisibilității cererii

de suspendare a Ordinului Ministrul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse pe care

au invocat-o, pentru că reclamanta s-a adresat instanței de contencios administrativ

în condițiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 – privind Statutul funcționarilor

publici republicată, conform acestui articol funcționarul public căruia i-a încetat

raportul de serviciu putându-se adresa instanței de contencios administrativ în

vederea anulării actului administrativ și nu pentru suspendarea acestuia în condițiile

art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, acesta nefiind persoană

vătămată ci persoană sancționată disciplinar conform art. 101 alin. (1) lit. a)

din Statutul funcționarului public în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 188/1999 republicată.

În al doilea rând, susțin

recurenții, instanța fondului a dat o interpretare greșită art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată și completată

prin Legea nr. 262/2007, pentru că reclamanta nu poate susține că i-a fost creată

o pagubă iminentă și nici că există un caz bine justificat, destituirea sa din funcția

de inspector șef fiind consecința unor grave abateri care nu mai făceau posibilă

menținerea în această funcție decât cu riscul de a se perturba grav în continuare

funcționarea serviciului public administrativ în fruntea căruia se afla.

Intimata-reclamantă a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea

sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Art. 106 alin. (1) din

Legea nr. 188/1999, cât și art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ,

susține intimata îi dau posibilitatea de a cere instanței de contencios administrativ

competente anularea actului administrativ – Ordinul nr. 810/2007 – și suspendarea

executării acestuia în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată, instanța de judecată fiind cea care va trebui să verifice

și calitatea sa de „persoană vătămată” prin raportare la definiția legală a acestei

noțiuni dată de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, modificată.

Analizând recursurile

formulate prin prisma motivelor invocate (motive identice), în raport de dispozițiile

legale incidente în cauză și de ansamblul probator administrat în cauză, Înalta

Curte de Casație și Justiție le va admite pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007,

„în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu

sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Cât privește excepția

inadmisibilității cererii de suspendare, susținută de recurenți pentru faptul că

intimata-reclamantă nu are calitate procesuală, întrucât este „persoană sancționată

disciplinar” și nu „persoană vătămată”, se constată că instanța fondului a dat o

rezolvare corectă acesteia, prin respingerea excepției, dat fiind că sesizarea instanței

s-a întemeiat pe dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004, modificată și completată, legea fiind aplicabilă și în cazul atacării

măsurilor de sancționare disciplinară a funcționarilor publici.

Așa cum corect susține

și intimata-reclamantă, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,

îi dă dreptul și posibilitatea de a cere instanței de contencios administrativ competente

anularea actului administrativ, în speță Ordinul nr. 810/2007, de destituire din

funcție, și deci și posibilitatea de a cere suspendarea executării acestui ordin.

Cât privește fondul cauzei,

instanța a dat însă o rezolvare greșită acestuia.

Cele două condiții – caz

bine justificat și iminența producerii unei pagube – prevăzute de textul de lege,

prin tonul lor restrictiv-imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării

executării actului administrativ, presupunând, așadar dovedirea efectivă a unor

împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie

de natură a argumenta existența „unui caz bine justificat” și a „iminenței producerii

pagubei”.

Existența cazului bine

justificat, în sensul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ,

poate fi reținută doar dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică

și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele

caracterului executoriu al actelor administrative.

Măsura destituirii dintr-o

funcție publică, dispusă prin actul a cărei suspendare se solicită, cum este cazul

în speță, nu constituie prin ea însăși un caz bine justificat.

Potrivit art. 2 lit.

ș) din Legea contenciosului administrativ, noțiunea de pagubă iminentă este definită

ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă

gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”.

Or, reclamanta-intimată

nu a dovedit existența unui astfel de prejudiciu și în plus din modul în care este

definită această noțiune, se poate interpreta, conform susținerilor recurenților

că aceasta poate să însemne și o perturbare previzibilă, gravă a funcționării autorității

publice sau a serviciului public la care intimata a funcționat.

Pe de altă parte trebuie

menționat că în cazul în care intimata-reclamantă va avea câștig de cauză în cadrul

acțiunii în anulare a actului atacat, aceasta va putea fi repusă în drepturi, la

solicitarea sa, așa încât de o eventuală prejudiciere a acesteia care să nu poată

fi înlăturată nu poate fi vorba.

Așa fiind, constatând

că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, în temeiul art. 312

C. proc. civ. cele două recursuri vor fi admise și ca o consecință se va modifica

în tot sentința atacată, în sensul că se va respinge cererea de suspendare a executării

Ordinului nr. 810 din 20 septembrie 2007 de destituire din funcție a reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate

de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, precum și de Ministrul Muncii,

Familiei și Egalității de Șanse împotriva sentinței civile nr. 274 din 6 noiembrie

2007 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată în sensul că respinge cererea de suspendare a Ordinului nr. 810 din 20 septembrie

2007 emis de Ministrul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2008.