ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 398/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 81/F din 5 octombrie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,

în Dosarul nr. 618/64/2009 s-a dispus respingerea ca nefondată a plângerii

formulată de petiționarul Z.J.D. Jr. împotriva Rezoluției dată în Dosarul nr. 348/P/2007

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

A menținut rezoluția atacată.

A obligat petiționarul la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

La data de 2 decembrie 2008,

petiționarul Z.J.D. Jr. a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov

solicitând tragerea la răspundere penală a numitei M.M., pentru săvârșirea

infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C.

pen., uz de fals prev. art. 291 C. pen. și înșelăciune prev. de art. 215 C.

pen.

Din conținutul plângerii a rezultat

că în data de 11 iunie 2003 în timp ce era căsătorit cu D.Z., sora acesteia,

M.M. a întocmit în fals un înscris intitulat „Voluntary Relinquishment of

License” și un altul numit „Affidavit of Service” care fac referire directă la

el și care, folosite în fața autorităților americane, i-au produs prejudicii

întrucât nu a înțeles să renunțe vreodată la libera practică a medicinei.

Aceste acte, se reține că, au fost autentificate de notarul public U.O. iar cel

de-al doilea conține mențiunea nereală conform căreia M.M. ar avea calitatea de

avocat autorizat de legislația română.

Prin Rezoluția din data de 01 iunie

2009 dată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov - sesizat prin declinare

de competență - s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și (6)

C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) și j) C. proc. pen., neînceperea

urmăririi penale față de notarul public U.O., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 290 alin. (1)

C. pen., precum și neînceperea urmăririi penale față de M.M., pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 215 C. pen.

S-a reținut, în esență că, nu au

rezultat indicii în sensul că semnătura persoanei vătămate ar fi fost

contrafăcută, scanată sau copiată de altă persoană, în lipsa originalului

documentului neputându-se realiza o constatare grafologică. De asemenea nu a rezultat

că cele două înscrisuri ar fi fost întocmite la biroul notarului public U.O.,

actele nefiind înregistrate la acest birou și nu respectă forma actelor

autentice române.

Totodată s-a reținut că pentru

infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen., art. 290 C. pen.

și art. 291 C. pen. a intervenit prescripția răspunderii penale.

În raport de actele premergătoare

dispuse și efectuate în cauză, instanța de fond a constatat că în ceea ce

privește infracțiunea de înșelăciune pretins a fi fost săvârșită de intimata

M.M. - constând în aceea că, în mod nereal, în înscrisul intitulat „Affidavit

of Service” este consemnată calitatea acesteia de avocat - fapta în

materialitatea ei a mai făcut obiectul cercetărilor iar prin Rezoluția nr.

257/P//2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov s-a dispus neînceperea

urmăririi penale.

Prin Sentința penală nr. 148 din 29

ianuarie 2007 pronunțată de Judecătoria Brașov, definitivă prin Decizia penală

nr. 236/R din 30 martie 2007 a Tribunalului Brașov, s-a dispus respingerea

plângerii formulate de petiționar.

În atare condiții, instanța de fond

a constatat pe de o parte incidența dispozițiilor art. 278

1

alin. (1

1

)

C. proc. pen. iar pe de altă parte împlinirea termenului de prescripție pentru

infracțiunile prevăzute de art. 296 C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen., art.

290 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen.

Împotriva sentinței pronunțată de

instanța de fond a declarat recurs petiționarul Z.J.D. Jr. solicitând casarea

acesteia și în cadrul rejudecării admiterea plângerii, desființarea rezoluției

și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

În motivele scrise de recurs se

arată că în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune nu a intervenit

prescripția astfel că, se impune a fi continuate cercetările, aspectele

inserate în plângerea inițială fiind reale.

Se arată, de asemenea că,

petiționarul are calitate de parte vătămată suportând și în prezent

consecințele juridice ale înscrisului falsificat de M.M. în condițiile în care

acesta nu a fost desființat de autoritățile judiciare competente.

Înalta Curte de Casație și Justiție

examinând recursul în temeiul dispozițiilor art. 385

14

C. proc. pen.

cu referire la art. 278 alin. (7) C. proc. pen. constată că acesta este

nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (1

1

) C. proc. pen., în situația prevăzută în alineatul 8 lit.

a) - respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori după

caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată - persoana în

privința căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul

să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită

pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări

noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit

unul din cazurile prevăzute în art. 10 C. proc. pen.

Din analiza dispozițiilor legale

enunțate rezultă că aceeași persoană poate fi urmărită pentru aceeași faptă

numai dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative și anume: a) anterior,

judecătorul, prin hotărâre definitivă a dispus menținerea rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței de scoatere de sub urmărire

penală; b) să se fi descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost

cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul din cazurile

prevăzute în art. 10 C. proc. pen.

Cu privire la prima condiție, legea

cere să se fi pronunțat o hotărâre definitivă prin care s-a menținut rezoluția

sau ordonanța atacată. Prin urmare, condiția nu este îndeplinită atunci când

s-a dat rezoluția, respectiv ordonanța procurorului dar care nu a fost supusă

controlului judecătoresc în procedura specială instituită prin art. 278

1

C. proc. pen.

Cât privește a doua condiție

legiuitorul se referă la „fapte și împrejurări noi” acestea fiind fapte

probatorii care pot contribui la soluționarea corectă a cauzei.

În fine, sintagma „nu au fost

cunoscute de organul de urmărire penală” aceasta înseamnă că noile fapte și

împrejurări sunt aduse la cunoștința organului de urmărire penală pentru prima

dată de persoana vătămată, după ce inițial se dispusese neînceperea urmăririi

penale cu privire la aceeași persoană.

În speța dedusă judecății, Înalta

Curte reține că intimata M.M. a mai fost cercetată pentru infracțiunea de

înșelăciune - reținându-se că mențiunea din cuprinsul înscrisului privind

calitatea de avocat a acesteia se datorează unei erori a avocatului din S.U.A

care a redactat declarația - iar prin Rezoluția nr. 257/P/2005 din 26 octombrie

2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale.

Plângerea formulată de petiționar

împotriva rezoluției nr. 257/P/2005 a fost respinsă prin Sentința penală nr.

148 din 29 ianuarie 2007 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosarul nr.

164/197/2005.

Hotărârea a rămas definitivă prin

Decizia penală nr. 236/R din 30 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în

Dosarul nr. 164/197/P/2005.

În atare condiții, cum petiționarul

nu a indicat fapte sau împrejurări noi în sensul arătat de dispozițiile

prevăzute în art. 278

1

alin. (1

1

) C. proc. pen., aceeași

persoană nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă.

Cât privesc celelalte infracțiuni,

în raport de data la care se pretinde că au fost săvârșite - 11 iunie 2003

pentru actul „Voluntary Relinquishment of License” și 2 februarie 2004 pentru

înscrisul intitulat „Affidavit of Service” - și pedeapsa prevăzută de lege

pentru infracțiunile prevăzute de art. 296, art. 288 alin. (1), art. 290 alin.

(1) și art. 291 C. pen., în mod corect s-a constatat ca fiind împlinit termenul

de prescripție.

Pe cale de consecință, existând o

cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, atât rezoluția

procurorului cât și sentința pronunțată de instanța de fond sunt legale și

temeinice.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație

și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul Z.J.D. Jr.

împotriva Sentinței penale nr. 81/F din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel

Brașov.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul Z.J.D. Jr. împotriva Sentinței penale nr. 81/F din 5

octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

februarie 2010.