ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

plângerii de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov la data de 31

ianuarie 2008, petiționarii H.E., G.M. și H.I. au solicitat tragerea la

răspundere penală a magistraților care au participat la judecarea cauzei

înregistrată la Curtea de Apel Brașov sub 496/226/2007, în care s-a pronunțat

decizia penală nr. 360/A din 14 decembrie 2007. Petiționarii au invocat

pretinse încălcări ale legii, constând în respingerea nejustificată a unor

cereri pe care le-au formulat, de natură a favoriza făptuitorii și a le

prejudicia interesele legale. Totodată, petiționarii au solicitat cercetarea

penală și a altor persoane, cu privire la faptul că ar fi falsificat actele

medicale ce au stabilit lipsa de discernământ a numitului D.I. și în baza

cărora s-a anulat actul de donație încheiat de donator în favoarea acestora.

Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Brașov sub nr. 27/P/2008, iar prin ordonanța din data de

28 mai 2008, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a acesteia în

favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

urmărire penală și criminalistică, raportat la calitatea magistratului D.D.M.,

care a fost promovat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Prin ordonanța nr. 721/P/2008 din 25 noiembrie 2008

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

urmărire penală și criminalistică, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6)

rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de procurorul D.D.M., sub aspectul infracțiunilor de omisiune a sesizării

organelor judiciare și favorizarea infractorului prevăzute de art. 263 și art. 264

C. pen. Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei și

declinarea competenței de soluționare a acesteia în favoarea Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Brașov cu privire la magistrații R.D.S., M.C.,

judecători în cadrul Tribunalului Brașov, A.B., procuror la Parchetul de pe

lângă Tribunalul Brașov și față de D.I., H.M.H., G.E.P., I.S., D.M. și C.M.,

toți cercetați sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 263 C. pen., art. 264

C. pen., art. 215 alin. (2) C. pen., art. 26 rap. la art. 215 alin. (2) C. pen.,

art. 221 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 292 C. pen.

Împotriva ordonanței cu nr. 721/P/2008

din 25 noiembrie 2008, petiționarii H.E., G.M. și H.I. au formulat plângere

adresată procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care, în

baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluția cu nr.

12115/6745/11/2/2008 din 7 ianuarie 2009.

În conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., nemulțumiți de soluția de neurmărire penală dată de parchet,

petiționarii H.E., G.M. și H.I. s-au adresat cu plângere Înaltei Curți de

Casație și Justiție, competentă să judece cauza în primă instanță, solicitând

admiterea plângerii, desființarea ordonanței cu nr. 721/P/2008 din 25 noiembrie

2008 și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față

de intimați, sub aspectul faptelor sesizate.

Înalta Curte, constată că plângerea

formulată de petiționarii H.E., G.M. și H.I. este nefondată.

Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal,

legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de soluțiile

de neurmărire penală dispuse de procuror, să facă plângere împotriva acestora.

În concepția legiuitorului, poate face

o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost

vătămate.

Accesul liber la justiție este reglementat

de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa

judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să

judece cauza în primă instanță, așa cum de altfel, au procedat și petiționarii

prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față.

Examinând actele premergătoare

efectuate în cauză, Înalta Curte constată că, în cursul anului 2005,

petiționarii H.E., G.M. și H.I. au formulat plângere penală împotriva numiților

I.S., H.M.H. și G.E.P., pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual

prevăzută de art. 289 C. pen., învederând că aceștia, în calitate de medici în

cadrul Serviciului județean de medicină Legală Brașov ar fi atestat, în mod

fals, prin raportul de expertiză psihiatrică nr. 769/E din 26 februarie 1998,

că numitul D.I. nu avea discernământ la încheierea contractului de donație, cu

toate că o altă expertiză a stabilit contrariul.

Cauza a constituit obiectul dosarului

nr. 916/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care, prin

rezoluția din data de 23 noiembrie 2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de persoanele reclamate, cu motivarea că nu este realizat conținutul

constitutiv al infracțiunii sesizate.

Soluția de neurmărire penală a fost menținută

prin rezoluția nr. 1339/11/2/2005 dată de prim procurorul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Brașov.

Prin încheierea de ședință din data de 17

martie 2006, Judecătoria Făgăraș, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a admis plângerea formulată de petiționari și

a desființat rezoluția cu nr. 916/P/2005, din 23 noiembrie 2005 a Parchetului

de pe lângă Judecătoria Făgăraș, reținând cauza spre judecare. S-a motivat că,

procurorul ar fi trebuit să continue cercetările în situația în care

făptuitorii ar fi cerut acest lucru, nefiind aplicabile în cauză, dispozițiile

art. 10 lit. d) C. proc. pen.

La termenul de judecată din 8 iunie

2006, inculpații I.S. și H.M.H. au solicitat continuarea procesului penal, iar

inculpata G.E.P. a cerut instanței să constate că a intervenit prescripția

răspunderii penale.

Prin sentința penală nr. 316 din 22

iunie 2006 a Judecătoriei Făgăraș, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., au fost achitați inculpații I.S. și H.M.H.,

sub aspectul infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.,

iar în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g)

C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpata G.E.P.,

pentru aceeași infracțiune.

Împotriva acestei hotărâri, în termen

legal, au declarat apel părțile vătămate H.E., G.M. și H.I., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Tribunalul Brașov, prin decizia penală

nr. 506/A din 31 octombrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 364/62/2006 a

respins apelurile declarate de părțile vătămate, menținând sentința atacată.

Împotriva acestei decizii, părțile

vătămate H.E., G.M. și H.I. au promovat recurs, cale de atac admisă de Curtea

de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 83/R din 2 februarie 2007, prin care

s-a dispus casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la

prima instanță.

Instanța

de rejudecare, prin sentința penală nr. 111 din 15 mai 2007,

pronunțată în dosarul nr. 496/226/2007 i-a achitat pe inculpații I.S., H.M.H.

și G.E.P.M., pentru infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 C.

pen. în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la

art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Părțile vătămate H.E., G.M. și H.I. au

formulat apel împotriva hotărârii mai sus-menționate, solicitând efectuarea unei

expertize medico-legale psihiatrice, reinterogarea inculpaților și audierea a

trei martori.

Tribunalul Brașov a dat curs cererii

părților vătămate privind audierea inculpaților, respingând celelalte probe

solicitate ca nefiind pertinente, concludente și utile în soluționarea cauzei

(dosarul nr. 496/226/2007).

Cererile părților vătămate privind

extinderea procesului penal față de numitul D.I. sub aspectul infracțiunii de

înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen., față de inculpații I.S., H.M.H. și G.E.P.

sub aspectul complicității la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26

raportat la art. 215 C. pen. și față de numita D.M. sub aspectul infracțiunilor

de tăinuire și fals în declarații prevăzută de art. 221 C. pen. și art. 292 C.

pen. au fost respinse prin încheierea Tribunalului Brașov din 16 octombrie 2007,

pronunțată de magistrații R.D.R. și C.M., Ministerul Public fiind reprezentat

de procurorul B.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

La data de 14 decembrie 2007, prin

decizia penală nr. 360/A, pronunțată de judecătorii R.D.R. și C.M. din cadrul

Tribunalului Brașov, cu participarea procurorului D.D. de la Parchetul de pe

lângă Tribunalul Brașov (filele 185-194 dos. parchet) au fost admise apelurile

declarate de H.E., G.M. și H.I., fiind desființată sentința penală nr. 111 din 15

mai 2007 a Judecătoriei Făgăraș, sub aspectul soluției de achitare a inculpatei

G.E.P. Totodată, s-a dispus încetarea procesului penal față de aceeași

inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev.

de art. 289 C. pen., în raport de incidența în cauză a dispozițiilor

art.

11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., intervenind

prescripția răspunderii penale. Au fost menținute celelalte dispoziții ale

sentinței penale apelate.

Deși în plângerea ce face obiectul

cercetării în cauza de față, petiționarii H.E., G.M. și H.I. au susținut că

procurorul de ședință D.D. (la data respectivă acesta funcționa la Parchetul de

pe lângă Tribunalul Brașov, ulterior fiind promovat la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Brașov), prin concluziile susținute în instanță, în dosarul nr. 496/226/2007

al Tribunalului Brașov, refuzând extinderea procesului penal, i-ar fi favorizat

pe inculpați, Înalta Curte constată însă că, toate concluziile formulate de

procuror au reprezentat convingerea acestuia, fundamentată pe înscrisurile

aflate la dosar și pe dispozițiile legale aplicabile, cu respectarea cadrului

procesual, nerezultând indicii privind săvârșirea vreunei fapte infracționale

de către acesta.

De altfel, la termenul din 16 octombrie

2007, când au fost puse în discuție cererile formulate de petiționarii H.E., G.M.

și H.I., cereri arătate anterior, parchetul a fost reprezentat de procurorul B.A.

si nu de procurorul D.D. (fila 174 dos. parchet), acesta participând în cauză

și formulând concluzii la termenul din 14 decembrie 2007, când apelul declarat

de petiționar a fost soluționat pe fond.

Înalta Curte constată că pentru a se

putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiții.

Prima condiție constă din existenta

acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că

s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală

poate deține informațiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele

premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Cea de a doua condiție necesară

începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în

inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale

prevăzută în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la art. b

1

.

Intervenția unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost

sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în

urma sesizării, pot determina ca în locul începerii urmăririi penale să

funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale.

Întrucât actele premergătoare începerii

urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc, că

procurorul D.D. a acționat în cadrul și cu respectarea legii, nesăvârșind vreo

faptă cu conotație penală, Înalta Curte constată că soluția de netrimitere în judecată

a acestuia este corectă, neexistând temei pentru desființarea acesteia.

Împrejurarea că petiționarii sunt nemulțumiți de soluția

adoptată în dosarul nr. 721/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, de neînceperea

urmăririi penale față de procurorul D.D. nu poate conduce în nici un caz la

concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii pe care aceștia

au indicat-o în plângerea formulată. Interpretarea și evaluarea probelor

administrate într-o cauză, fie de organele de poliție, fie de procuror ori de

instanța de judecată este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor

soluții ori hotărâri considerate ca nelegale și netemeinice, atât dispozițiile

constituționale cât și cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor

căi ordinare sau extraordinare de atac.

A admite altfel, ar însemna că s-ar

deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare, prevăzute

de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg

sistemul judiciar.

Posibilitatea formulării unor plângeri

împotriva reprezentanților parchetului ce au instrumentat cauze penale sau au

formulat concluzii în instanță ori împotriva membrilor completelor de judecată

ce s-au pronunțat într-o cauză, reprezintă un drept constituțional al

petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra

legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate.

Magistratul se află în afara raportului

juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii, fiind

independent față de părți, iar soluțiile pe care le adoptă ori hotărârile pe

care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de

lege.

Pe de altă parte, întrucât soluția de

disjungere a cauzei în vederea continuării cercetărilor față de celelalte

persoane reclamate de petiționari

nu este

supusă controlului jurisdicțional prevăzut în art. 278

1

C. proc.

pen.,

aspectele sesizate urmează a fi verificate de către Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Brașov, unitate căreia, în mod corect, i-a fost

declinată competența de soluționare de soluționare a cauzei.

Față de cele menționate mai sus, Înalta

Curte, în conformitate cu prevederile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarii H.E.,

G.M. și H.I. împotriva ordonanței nr. 721/P/2008 din 25 noiembrie 2008 dată de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire

Penală și Criminalistică.

Va

menține ordonanța atacată.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga petiționarii la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H

O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarii H.E., G.M. și H.I. împotriva ordonanței nr. 721

/P/2008 din 25 noiembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Menține ordonanța atacată.

Obligă petiționarii la plata sumelor de câte 100 lei, cu

titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată

în ședință publică, azi 16 martie 2009.