ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov la data de 31 ianuarie 2008, petiționarii H.E., G.M. și H.I. au solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților care au participat la judecarea cauzei înregistrată la Curtea de Apel Brașov sub 496/226/2007, în care s-a pronunțat decizia penală nr. 360/A din 14 decembrie 2007. Petiționarii au invocat pretinse încălcări ale legii, constând în respingerea nejustificată a unor cereri pe care le-au formulat, de natură a favoriza făptuitorii și a le prejudicia interesele legale. Totodată, petiționarii au solicitat cercetarea penală și a altor persoane, cu privire la faptul că ar fi falsificat actele medicale ce au stabilit lipsa de discernământ a numitului D.I.

și în baza cărora s-a anulat actul de donație încheiat de donator în favoarea acestora. Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov sub nr. 27/P/2008, iar prin ordonanța din data de 28 mai 2008, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, raportat la calitatea magistratului D.D.M., care a fost promovat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov. Prin ordonanța nr. 721/P/2008 din 25 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) rap.

la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul D.D.M., sub aspectul infracțiunilor de omisiune a sesizării organelor judiciare și favorizarea infractorului prevăzute de art. 263 și art. 264 C. pen. Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov cu privire la magistrații R.D.S., M.C., judecători în cadrul Tribunalului Brașov, A.B., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și față de D.I., H.M.H., G.E.P., I.S., D.M. și C.M., toți cercetați sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 263 C. pen., art. 264 C. pen., art. 215 alin. (2) C. pen., art. 26 rap.

la art. 215 alin. (2) C. pen., art. 221 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 292 C. pen. Împotriva ordonanței cu nr. 721/P/2008 din 25 noiembrie 2008, petiționarii H.E., G.M. și H.I. au formulat plângere adresată procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluția cu nr. 12115/6745/11/2/2008 din 7 ianuarie 2009. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., nemulțumiți de soluția de neurmărire penală dată de parchet, petiționarii H.E., G.M. și H.I. s-au adresat cu plângere Înaltei Curți de Casație și Justiție, competentă să judece cauza în primă instanță, solicitând admiterea plângerii, desființarea ordonanței cu nr. 721/P/2008 din 25 noiembrie 2008 și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de intimați, sub aspectul faptelor sesizate.

Înalta Curte, constată că plângerea formulată de petiționarii H.E., G.M. și H.I. este nefondată. Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de soluțiile de neurmărire penală dispuse de procuror, să facă plângere împotriva acestora. În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de altfel, au procedat și petiționarii prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față.

Examinând actele premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că, în cursul anului 2005, petiționarii H.E., G.M. și H.I. au formulat plângere penală împotriva numiților I.S., H.M.H. și G.E.P., pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., învederând că aceștia, în calitate de medici în cadrul Serviciului județean de medicină Legală Brașov ar fi atestat, în mod fals, prin raportul de expertiză psihiatrică nr. 769/E din 26 februarie 1998, că numitul D.I. nu avea discernământ la încheierea contractului de donație, cu toate că o altă expertiză a stabilit contrariul. Cauza a constituit obiectul dosarului nr. 916/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care, prin rezoluția din data de 23 noiembrie 2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele reclamate, cu motivarea că nu este realizat conținutul constitutiv al infracțiunii sesizate.

Soluția de neurmărire penală a fost menținută prin rezoluția nr. 1339/11/2/2005 dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov. Prin încheierea de ședință din data de 17 martie 2006, Judecătoria Făgăraș, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a admis plângerea formulată de petiționari și a desființat rezoluția cu nr. 916/P/2005, din 23 noiembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, reținând cauza spre judecare. S-a motivat că, procurorul ar fi trebuit să continue cercetările în situația în care făptuitorii ar fi cerut acest lucru, nefiind aplicabile în cauză, dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. La termenul de judecată din 8 iunie 2006, inculpații I.S.

și H.M.H. au solicitat continuarea procesului penal, iar inculpata G.E.P. a cerut instanței să constate că a intervenit prescripția răspunderii penale. Prin sentința penală nr. 316 din 22 iunie 2006 a Judecătoriei Făgăraș, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., au fost achitați inculpații I.S. și H.M.H., sub aspectul infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., iar în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpata G.E.P., pentru aceeași infracțiune. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel părțile vătămate H.E., G.M.

și H.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Tribunalul Brașov, prin decizia penală nr. 506/A din 31 octombrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 364/62/2006 a respins apelurile declarate de părțile vătămate, menținând sentința atacată. Împotriva acestei decizii, părțile vătămate H.E., G.M. și H.I. au promovat recurs, cale de atac admisă de Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 83/R din 2 februarie 2007, prin care s-a dispus casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță. Instanța de rejudecare, prin sentința penală nr. 111 din 15 mai 2007, pronunțată în dosarul nr. 496/226/2007 i-a achitat pe inculpații I.S., H.M.H. și G.E.P.M., pentru infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen.

în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Părțile vătămate H.E., G.M. și H.I. au formulat apel împotriva hotărârii mai sus-menționate, solicitând efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, reinterogarea inculpaților și audierea a trei martori. Tribunalul Brașov a dat curs cererii părților vătămate privind audierea inculpaților, respingând celelalte probe solicitate ca nefiind pertinente, concludente și utile în soluționarea cauzei (dosarul nr. 496/226/2007). Cererile părților vătămate privind extinderea procesului penal față de numitul D.I. sub aspectul infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen., față de inculpații I.S., H.M.H.

și G.E.P. sub aspectul complicității la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 C. pen. și față de numita D.M. sub aspectul infracțiunilor de tăinuire și fals în declarații prevăzută de art. 221 C. pen. și art. 292 C. pen. au fost respinse prin încheierea Tribunalului Brașov din 16 octombrie 2007, pronunțată de magistrații R.D.R. și C.M., Ministerul Public fiind reprezentat de procurorul B.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov. La data de 14 decembrie 2007, prin decizia penală nr. 360/A, pronunțată de judecătorii R.D.R. și C.M. din cadrul Tribunalului Brașov, cu participarea procurorului D.D. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov (filele 185-194 dos.

parchet) au fost admise apelurile declarate de H.E., G.M. și H.I., fiind desființată sentința penală nr. 111 din 15 mai 2007 a Judecătoriei Făgăraș, sub aspectul soluției de achitare a inculpatei G.E.P. Totodată, s-a dispus încetarea procesului penal față de aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., în raport de incidența în cauză a dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., intervenind prescripția răspunderii penale. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Deși în plângerea ce face obiectul cercetării în cauza de față, petiționarii H.E., G.M. și H.I. au susținut că procurorul de ședință D.D.

(la data respectivă acesta funcționa la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, ulterior fiind promovat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov), prin concluziile susținute în instanță, în dosarul nr. 496/226/2007 al Tribunalului Brașov, refuzând extinderea procesului penal, i-ar fi favorizat pe inculpați, Înalta Curte constată însă că, toate concluziile formulate de procuror au reprezentat convingerea acestuia, fundamentată pe înscrisurile aflate la dosar și pe dispozițiile legale aplicabile, cu respectarea cadrului procesual, nerezultând indicii privind săvârșirea vreunei fapte infracționale de către acesta. De altfel, la termenul din 16 octombrie 2007, când au fost puse în discuție cererile formulate de petiționarii H.E., G.M.

și H.I., cereri arătate anterior, parchetul a fost reprezentat de procurorul B.A. si nu de procurorul D.D. (fila 174 dos. parchet), acesta participând în cauză și formulând concluzii la termenul din 14 decembrie 2007, când apelul declarat de petiționar a fost soluționat pe fond. Înalta Curte constată că pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiții. Prima condiție constă din existenta acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Cea de a doua condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la art. b 1 . Intervenția unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, pot determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale. Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc, că procurorul D.D. a acționat în cadrul și cu respectarea legii, nesăvârșind vreo faptă cu conotație penală, Înalta Curte constată că soluția de netrimitere în judecată a acestuia este corectă, neexistând temei pentru desființarea acesteia.

Împrejurarea că petiționarii sunt nemulțumiți de soluția adoptată în dosarul nr. 721/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, de neînceperea urmăririi penale față de procurorul D.D. nu poate conduce în nici un caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii pe care aceștia au indicat-o în plângerea formulată. Interpretarea și evaluarea probelor administrate într-o cauză, fie de organele de poliție, fie de procuror ori de instanța de judecată este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor soluții ori hotărâri considerate ca nelegale și netemeinice, atât dispozițiile constituționale cât și cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.

A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare, prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar. Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva reprezentanților parchetului ce au instrumentat cauze penale sau au formulat concluzii în instanță ori împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunțat într-o cauză, reprezintă un drept constituțional al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate. Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii, fiind independent față de părți, iar soluțiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.

Pe de altă parte, întrucât soluția de disjungere a cauzei în vederea continuării cercetărilor față de celelalte persoane reclamate de petiționari nu este supusă controlului jurisdicțional prevăzut în art. 278 1 C. proc. pen., aspectele sesizate urmează a fi verificate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, unitate căreia, în mod corect, i-a fost declinată competența de soluționare de soluționare a cauzei. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarii H.E., G.M. și H.I. împotriva ordonanței nr. 721/P/2008 din 25 noiembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Va menține ordonanța atacată. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petiționarii la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarii H.E., G.M. și H.I. împotriva ordonanței nr. 721 /P/2008 din 25 noiembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Menține ordonanța atacată. Obligă petiționarii la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2009.