ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 390/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 390/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de fața, constată

următoarele:

Prin cererea de revizuire formulată de

revizuentă U.C.G.N.

s-a

solicitat revizuirea sentinței civile nr. 268/F/2009 pronunțată de Tribunalul

Bistrița-Năsăud, în dosarul nr. 172/112/2009, în sensul anulării ei și

admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

S-a invocat motivul de revizuire

prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 5 teza Il-a C. proc. civ., apreciindu-se

că cerința textului legal este îndeplinită.

Prin sentința

civilă nr. 1878/ F din 20 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița

Năsăud,

s-au respins, ca neîntemeiate, excepțiile tardivității cererii de

revizuire și a

autorității de lucru judecat invocate de intimata SC S. SRL

Coșbuc.

S-a respins, ca

neîntemeiată, cererea de revizuire a sentinței civile

nr. 268/F/2009 pronunțată de

Tribunalul Bistrița-Năsăud, în dosarul

nr.

172/112/2009, formulată de revizuenta U.C.G.

N.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:

În privința

excepției tardivității

cererii de revizuire, instanța a reținut că

aceasta este

neîntemeiată, întrucât, în conformitate cu art. 324 pct. 5 C. proc. civ.,

termenul pentru introducerea cererii

de revizuire este de o lună de la data luării la cunoștință de hotărârea desființată

sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

În speță, Sentința civilă nr.

1148/2011 a Judecătoriei Năsăud care,

susține

revizuienta, ar fî hotărârea care modifică încheierea nr. 1175/2003 pe care a

avut-o în vedere hotărârea supusă revizuirii, a rămas irevocabilă la

15 iunie 2011, prin neexercitarea căii de atac,

iar cererea de revizuire a fost

introdusă

la data de 4 iulie 2011, deci în termenul de o lună prevăzută de textul

arătat.

În ce privește

excepția autorității de lucru judecat,

instanța a reținut că nici aceasta nu este întemeiată,

întrucât nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute

de art. 1201 C. civ.

Intimatul a

invocat ca hotărâre față de care ar exista autoritate de lucru

judecat, sentința

civilă nr. 268/F/2009 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, adică

tocmai hotărârea a cărei revizuire se

solicită.

Este evident,

astfel, că în cauză este exercitată o cale extraordinară de atac, revizuirea

reglementată de lege, împotriva chiar a hotărârii față de care se invocă autoritatea

de lucru judecată, urmărindu-se desființarea ei, situație în care față de

dispozițiile art. 129 din Constituție și art. 322 alin. (1) C. proc. civ.,

problema autorității de lucru judecat

este exclusă. O concluzie contrară ar

duce

la consecința încălcării dispozițiilor legale arătate, respectiv limitarea

accesului la căile de atac prevăzute de lege, ceea ce nu ar fi admisibil.

În privința cererii de revizuire,

tribunalul a constatat că nu sunt

îndeplinite cerințele de admisibilitate prevăzute de lege.

Revizuenta și-a

întemeiat cererea pe motivul de revizuire prevăzut de

art. 322 pct. 5 teza Il-a C. proc. civ.,

text potrivit căruia constituie motiv de revizuire „dacă după darea hotărârii

(..) s-a desființat sau s-a modificat

hotărârea

unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se

solicită”.

În speță,

sentința civilă nr. 268/F/2009, a cărei revizuire se solicită, s-a întemeiat

printre altele și pe încheierea civilă nr. 1175/2003 pronunțată de

Judecătoria

Năsăud, în dosarul nr. 1607/2003, fapt ce rezultă din motivarea

sentinței în care

se arată caracterul nerelevant al încheierii în soluționarea

favorabilă a

acțiunii revizuentei (reclamantă în acel dosar).

Această încheiere nu a fost nici

desființată și nici modificată.

Motivul de revizuire pe care

revizuenta și-a întemeiat cererea, presupune, așa cum rezultă din text,

desființarea, modificarea, cu alte cuvinte reformarea hotărârii pe care s-a

bazat instanța în luarea hotărârii ce este supusă revizuirii, fapt ce nu se

poate realiza decât pe căile de reformare prevăzute de lege.

Nu se poate susține, așa cum o face

revizuenta, că prin Sentința civilă nr. 1148/2011 a Judecătoriei Năsăud, a fost

modificată și completată încheierea civilă nr. 1175/2003 a aceleiași

judecătorii, încheiere ce constituie motiv de revizuire, întrucât formal, așa

cum cere textul art. 322 pct. 5 teza II-a C. proc. civ., sentința civilă

arătată nu face acest lucru în dispozitivul ei.

Mai mult, nici în considerentele

hotărârii nu se face vreo referire la desființarea sau modificarea încheierii

arătate.

Sentința civilă nr. 1148/2011 a

Judecătoriei Năsăud relevă o împrejurare nouă diferită de cea a încheierii

arătate, această împrejurare neputând fi încadrată în cazul de revizuire

invocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel U.C.G.N.,

solicitând

admiterea apelului și schimbarea sentinței, în sensul admiterii cererii de

revizuire a sentinței civile nr. 268/F/2009 a Tribunalului Bistrița Năsăud.

Prin înscrisul depus în ședința

publică din 20 ianuarie 2012,

revizuenta

a procedat la o completare a motivelor de apel, arătând că sentința civilă nr.

1148/2011 a Judecătoriei Năsăud constituie în același timp și un „act nou”, în

sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 40/ A din 23 martie

2012, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins apelul, ca nefondat,

obligând-o pe revizuenta la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată

către intimata SC S. SRL Coșbuc.

În considerentele acestei decizii,

instanța de apel a reținut că cererea de revizuire are ca obiect sentința

civilă nr. 268/F/2009 a Tribunalului Bistrița Năsăud, pronunțată în dosar nr.

172/112/2009, iar temeiul de drept invocat în primă instanță l-a reprezentat

art. 322 pct. 5 teza a Il-a C. proc. civ., cu referire specială la încheierea

civilă nr. 1175/2003 a Judecătoriei Năsăud, pronunțată în dosar nr. 160/2003,

încheiere care a fost menționată de tribunal în motivarea sentinței civile nr.

268/F/2009 a Tribunalului Bistrița Năsăud.

Astfel cum în mod temeinic a reținut

și prima instanță, prin sentința civilă nr. 268/ F din 03 iunie 2009 a

Tribunalului Bistrița Năsăud, s-a admis excepția prescripției dreptului la

acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare

nr. 12 din 11 aprilie 2001 și s-a respins pe acest temei cererea formulată de

reclamanta U.C.G.N., împotriva pârâtelor SC S. SRL Coșbuc și SC L. SA Năsăud,

Totodată, s-a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea aceleiași reclamantei având ca obiecte restituirea în natură sau prin

echivalent a imobilelor care au făcut obiectul notificării nr. 14/N/2001,

formulată în baza Legii nr. 10/2001, precum și obligarea pârâtei de rândul I la

plata unor despăgubiri bănești.

Corespunde realității faptul că în

considerentele acestei hotărâri judecătorești a fost analizată și calitatea

reclamantei de persoană îndreptățită la restituire, în sensul art. 3 lit. c)

din Legea nr. 10/2001. În acest context, a fost evocată și încheierea civilă

nr. 1175/2003, pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr. 1667/2003, prin

care s-a constatat doar că reclamanta are calitatea de succesoare a fostului

proprietar tabular din prezentul dosar, potrivit actului constitutiv.

Instanța reține, însă, că această

încheiere nu constată, pe bază de probe identitatea dintre fostul proprietar

tabular și asociația reclamantă, ci certifică doar faptul că prin art. 2 din actul

constitutiv, reclamanta s-a declarat succesoarea fostului proprietar tabular.

Așadar, nu instanța a constatat calitatea de succesoare, ci o asemenea calitate

și-a atribuit reclamanta prin actul constitutiv, prin urmare, condiția

existenței unei hotărâri judecătorești care să constate pe bază de probe

identitatea dintre reclamantă și fostul proprietar tabular nu se verifică;

această condiție nu poate fi înlocuită prin invocarea statutului persoanei

juridice, titulară a cererii de restituire, act în care se menționează că

această persoană juridică este continuatoarea activității fostul proprietar al

imobilului.

În concluzie, instanța nu recunoaște

dreptul reclamantei la restituirea bunului, prin raportare la dispozițiile

Legii nr. 10/2001.

Revizuenta susține, în prezent, că

încheierea civilă nr. 1175/2003 a Judecătoriei Năsăud a fost modificată prin

sentința civilă nr. 1148 din 08 aprilie 2011 a Judecătoriei Năsăud, pronunțată

în dosar nr. 255/265/2011, hotărâre judecătorească ce constată că U.C.G.N. este

succesoarea de drept și continuatoarea A.A.B.G.N.

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 5

teza a Il-a C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în

instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă s-a desființat

ori s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a

cărei revizuire se cere.

În cauză, Curtea a observat că nu se

verifică condițiile de admisibilitate a revizuirii întrucât încheierea civilă

nr. 1175/2003 a Judecătoriei Năsăud nu a fost nici desființată și nici

modificată printr-o altă hotărâre judecătorească irevocabilă, o desființarea

implicită, în sensul celor afirmate de revizuenta neputând fi acceptată.

Mai mult decât atât, sentința civilă

nr. 1878/2009 al Tribunalului Bistrița Năsăud, care face obiectul prezentei

cereri de revizuire, nu s-a întemeiat în mod fundamental pe încheierea civilă

nr. 1175/2003 a Judecătoriei Năsăud. încheierea a fost invocată de parte în

apărare și ea a fost înlăturată de instanță, însă în mod evident argumentele

instanței sunt cele referitoare la lipsa unei hotărâri judecătorești care sa

stabilească cu certitudine existența unei identități între fostul proprietar

tabular și titularul notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001. Absența

unei astfel de hotărâri

judecătorești a

condus instanța la concluzia că nu a fost dovedită identitatea

cerută de

lege.

Or, condiția

legală a stabiliri unei identități a fost îndeplinită ulterior de

parte prin demersul judiciar pe care l-a

inițiat, soluționat în primă instanță prin sentința nr. 1148 din 08 aprilie 2011

a Judecătoriei Năsăud.

Este adevărat că,

în apel, revizuenta a invocat și teza I din art. 322 pct.

5

C.

proc. civ., însă acest caz de revizuire nu poate fi acceptat întrucât nu a

făcut obiectul cercetării în primă instanță, nefiind invocat de parte. Prin

urmare, s-a

procedat la o modificare

a cauzei cererii de revizuire, inadmisibilă în apel,

potrivit cu art.

294 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva acestei

decizii, precum și a încheierii din 12 martie 2012 a aceleiași instanțe, a

declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc.

civ., revizuenta

U.C.G.N.

În motivarea

cererii de recurs îndreptată împotriva deciziei nr. 40/ A din

23 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția

I civilă, recurenta arată că

instanța de

revizuire a fost învestită cu cererea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.

5 C. proc. civ., în întregul său, nu numai cu ipoteza prevăzută la teza a

doua. întrucât prima instanță a omis să analizeze

cererea de revizuire și din

această

perspectivă, a reiterat cererea în fața instanței de apel, ceea ce nu

constituie o încălcare a prevederilor art. 294

alin. (1) C. proc. civ.

În opinia

recurentei, sentința civilă nr. 1148/2011 a Judecătoriei Năsăud

îndeplinește ambele cerințe ale art.

322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv: are

caracter

de „act nou” și a modificat implicit încheierea civilă nr. 1175/2003 a

Judecătoriei

Năsăud, ce a constituit unul dintre motivele de bază ale

respingerii acțiunii prin sentința a cărei

revizuire se solicită.

În continuarea

motivelor de recurs, revizuenta invocă argumente ce țin

de fondul litigiului ce a fost

soluționat prin sentința supusă revizuirii,

solicitând

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare,

retrocedarea

în natură a imobilului, obligarea intimatei la plata de

despăgubiri, iar în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent.

Cu privire la

recursul declarat împotriva încheierii din 12 martie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

I civilă, recurenta susține că în mod greșit s-a respins cererea de recuzare,

în condițiile în care același

complet de

judecată a soluționat prin decizia nr. 275/2009 apelul declarat de

recurentă împotriva sentinței civile nr.

268/F/2009, ce face obiectul cererii de

revizuire. Se mai susține că

prin încheierea de soluționare a cererii de

recuzare

nu s-au examinat și restul argumentelor întemeiate pe încălcarea art.

6

par. 1 din C.E.D.O., Principiile de la

Bangalore,

Comentariile la aceste principii, Codul deontologic și Recomandarea CM (2012)12

a Comitetului Miniștrilor din 17 noiembrie 2010.

Examinând cu

prioritate criticile îndreptate împotriva încheierii din 12 martie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin care s-a respins

cererea de recuzare

a judecătorilor care făceau parte din completul de

judecată învestit cu soluționarea apelului (d-na judecător D.B. și d-nul

judecător V.M.), se constată că după

soluționarea cererii de

recuzare, la

următorul termen de judecată din 23 martie 2012 (dată la care s-a

și pronunțat decizia din apel), unul dintre cei

doi judecători recuzați (d-nul

judecător

V.M.) nu a mai făcut parte din complet, față de acesta

recurenta neavând interes să mai susțină în recurs

motive de nelegalitate a

soluției de respingere a cererii de recuzare.

Astfel, rămâne în discuție, în

această fază

procesuală, doar modul de soluționare a cererii de recuzare în

ceea ce privește pe judecătorul recuzat care a

făcut parte din completul care a pronunțat decizia din apel, respectiv, d-na

judecător D.B.

Înalta Curte

constată că în mod corect s-a respins cererea de recuzare,

cu motivarea că

în prezenta cauză se soluționează o cale de atac de retractare, în cadrul

căreia se analizează îndeplinirea condițiilor speciale de exercitare a

revizuirii.

Împrejurarea că d-na judecător D.B. a

făcut parte și din

completul de judecată care

a soluționat, prin decizia nr. 275/A/2009 a Curții

de Apel Cluj, apelul declarat de recurentă

împotriva sentinței civile nr.

268/F/2009, ce face obiectul cererii de

revizuire, nu se poate încadra în

motivul de

recuzare invocat de recurentă, întemeiat pe art. 27 pct. 7 C. proc. civ.

Cele două căi de atac nu implică aceleași

verificări jurisdicționale, deoarece calea de atac a apelului soluționat prin

decizia nr. 275/2009 a vizat fondul

cauzei,

în timp ce revizuirea presupune verificarea unor condiții speciale de

admisibilitate, neputându-se susține că

judecătorul recuzat și-a spus părerea

cu

privire la pricină (prin „pricină” înțelegându-se litigiul având ca obiect

cererea

de revizuire).

În ceea ce

privește invocarea în cererea de recuzare a prevederilor art. 6

par. 1 din C.E.D.O.,

a Principiilor de la Bangalore, a Comentariilor la aceste principii, a Codului

deontologic și a

Recomandării CM (2012)12 a Comitetului Miniștrilor din 17

noiembrie 2010, Î

nalta Curte constată că revizuenta, deși a enumerat

dispoziții și principii

desprinse

din reglementările europene în legătură cu noțiunea de

„imparțialitate”, în finalul acestei enumerări a concluzionat tot în

sensul argumentului susținut în cadrul motivului de recuzare prevăzut de art.

27 pct.

7 C. proc. civ., respectiv, faptul că, prin participarea la

judecata apelului,

judecătorul recuzat

și-ar fi spus părerea cu privire la pricină.

Simpla „aparență”

de imparțialitate invocată de revizuenta nu este

suficientă pentru a îndepărta pe

judecător de la judecata pricinii, fiind necesar

ca îndoiala cu privire la

imparțialitatea acestuia să aibă un caracter rezonabil

și să se bazeze

pe fapte verificabile. Or, împrejurarea că revizuenta nu a avut

câștig de cauză

în procesul de fond, în care judecătorul recuzat s-a pronunțat

în apel, nu

poate conduce la prezumția că judecătorul ar putea fi părtinitor în ceea ce

privește modul de soluționare a unei căi extraordinare a atac, aceasta

fiind o simplă

temere a revizuentei, lipsită de o bază rezonabilă.

Examinând recursul îndreptată

împotriva deciziei nr. 40/ A din 23 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I

civilă, Înalta Curte reține următoarele:

Contrar

susținerilor recurentei, instanța de revizuire a fost învestită cu

cererea

întemeiată exclusiv pe dispozițiile art. 322 pct. 5 teza a doua C. proc.

civ. Pentru prima

oară în apel revizuenta a înțeles să indice, ca temei al cererii

de revizuire, și

prevederile tezei I a aceluiași text, instanța de apel constatând

în mod corect că

s-a modificat obiectul și cauza cererii de revizuire, ceea ce

constituie o

încălcare a prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință,

instanța de recurs nu poate analiza criticile ce vizează

îndeplinirea

condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe

prevederile tezei I a art. 322 pct. 5

C. proc. civ.

În ceea ce privește modul de

soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5

teza a doua C. proc. civ., text care

prevede

că revizuirea se poate cere „dacă s-a desființat sau s-a modificat

hotărârea

unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se

cere”, Înalta Curte constată că instanța de apel

a reținut în mod corect

neîndeplinirea

condițiilor pentru admisibilitatea acestui motiv de revizuire.

În primul rând,

nu a existat o „modificare” sau „desființare” a încheierii

nr. 1175/2003 a

Judecătoriei Bistrița Năsăud, deoarece această hotărâre nu a

fost reformată sau retractată,

rămânând în ființă.

Argumentul

modificării „implicite”, susținut de revizuenta, nu poate fi

primit, deoarece

art. 322 pct. 5 teza a doua C. proc. civ., are în vedere modurile legale,

prevăzute de Codul de procedură civilă, de desființare sau modificare a unei

hotărâri judecătorești, ca urmare a exercitării de către partea interesată

a cailor de atac prevăzute de lege.

În al doilea rând, nu există un raport

de determinare între hotărârea

pretins

desființată sau modificată și hotărârea atacată prin intermediul acestei

căi extraordinare de atac. Încheierea nr.

1175/2003 a Judecătoriei Bistrița

Năsăud

nu a avut un rol determinant în pronunțarea hotărârii a cărei retractare

se

urmărește.

Chiar dacă s-ar accepta punctul de

vedere a revizuentei privind modificarea „implicită” a încheierii nr. 1175/2003

a Judecătoriei Bistrița Năsăud prin sentința nr. 1148/2011 a aceleiași

instanțe, în sensul că s-a

constatat că

revizuenta este succesoarea de drept și continuatoarea A.

A.B.G.N., această constatare

nu ar fi de

natură să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată prin

sentința civilă nr. 268/F/2009 a Tribunalului

Bistrița-Năsăud, în condițiile în

care, potrivit considerentelor acestei

din urmă sentințe, lipsa de identitate

dintre

reclamanta (revizuenta din prezenta cauză) și fostul proprietar tabular

al

imobilului solicitat pe temeiul Legii nr. 10/2001 a constituit doar unul

dintre argumentele respingerii cererii de chemare

în judecată.

În ceea ce

privește motivele ce țin de fondul litigiului, invocate de

recurenta

revizuenta în finalul motivelor de recurs, Înalta Curte constată că

acestea nu pot fi

examinate în această fază procesuală, controlul de legalitate fiind limitat la

condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire.

Constatând că în mod corect instanța

de apel a soluționat pricina,

nefiind

incident vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

C.

proc., civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de

revizuentă va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuentă U.

C.G.N. împotriva

încheierii din 12 martie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

I civilă, în dosarul nr.

2941/112/2011 și a

deciziei nr. 40/ A din 23 martie 2012 a Curții de Apel Cluj,

secția I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2013.