ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 390/2013

Asupra cauzei de fața, constată următoarele: Prin cererea de revizuire formulată de revizuentă U.C.G.N. s-a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 268/F/2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, în dosarul nr. 172/112/2009, în sensul anulării ei și admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. S-a invocat motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 5 teza Il-a C. proc. civ., apreciindu-se că cerința textului legal este îndeplinită. Prin sentința civilă nr. 1878/ F din 20 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, s-au respins, ca neîntemeiate, excepțiile tardivității cererii de revizuire și a autorității de lucru judecat invocate de intimata SC S. SRL Coșbuc.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire a sentinței civile nr. 268/F/2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, în dosarul nr. 172/112/2009, formulată de revizuenta U.C.G. N. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele: În privința excepției tardivității cererii de revizuire, instanța a reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât, în conformitate cu art. 324 pct. 5 C. proc. civ., termenul pentru introducerea cererii de revizuire este de o lună de la data luării la cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

În speță, Sentința civilă nr. 1148/2011 a Judecătoriei Năsăud care, susține revizuienta, ar fî hotărârea care modifică încheierea nr. 1175/2003 pe care a avut-o în vedere hotărârea supusă revizuirii, a rămas irevocabilă la 15 iunie 2011, prin neexercitarea căii de atac, iar cererea de revizuire a fost introdusă la data de 4 iulie 2011, deci în termenul de o lună prevăzută de textul arătat. În ce privește excepția autorității de lucru judecat, instanța a reținut că nici aceasta nu este întemeiată, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1201 C. civ. Intimatul a invocat ca hotărâre față de care ar exista autoritate de lucru judecat, sentința civilă nr. 268/F/2009 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, adică tocmai hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Este evident, astfel, că în cauză este exercitată o cale extraordinară de atac, revizuirea reglementată de lege, împotriva chiar a hotărârii față de care se invocă autoritatea de lucru judecată, urmărindu-se desființarea ei, situație în care față de dispozițiile art. 129 din Constituție și art. 322 alin. (1) C. proc. civ., problema autorității de lucru judecat este exclusă. O concluzie contrară ar duce la consecința încălcării dispozițiilor legale arătate, respectiv limitarea accesului la căile de atac prevăzute de lege, ceea ce nu ar fi admisibil. În privința cererii de revizuire, tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate prevăzute de lege. Revizuenta și-a întemeiat cererea pe motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza Il-a C. proc.

civ., text potrivit căruia constituie motiv de revizuire „dacă după darea hotărârii (..) s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se solicită”. În speță, sentința civilă nr. 268/F/2009, a cărei revizuire se solicită, s-a întemeiat printre altele și pe încheierea civilă nr. 1175/2003 pronunțată de Judecătoria Năsăud, în dosarul nr. 1607/2003, fapt ce rezultă din motivarea sentinței în care se arată caracterul nerelevant al încheierii în soluționarea favorabilă a acțiunii revizuentei (reclamantă în acel dosar). Această încheiere nu a fost nici desființată și nici modificată. Motivul de revizuire pe care revizuenta și-a întemeiat cererea, presupune, așa cum rezultă din text, desființarea, modificarea, cu alte cuvinte reformarea hotărârii pe care s-a bazat instanța în luarea hotărârii ce este supusă revizuirii, fapt ce nu se poate realiza decât pe căile de reformare prevăzute de lege.

Nu se poate susține, așa cum o face revizuenta, că prin Sentința civilă nr. 1148/2011 a Judecătoriei Năsăud, a fost modificată și completată încheierea civilă nr. 1175/2003 a aceleiași judecătorii, încheiere ce constituie motiv de revizuire, întrucât formal, așa cum cere textul art. 322 pct. 5 teza II-a C. proc. civ., sentința civilă arătată nu face acest lucru în dispozitivul ei. Mai mult, nici în considerentele hotărârii nu se face vreo referire la desființarea sau modificarea încheierii arătate. Sentința civilă nr. 1148/2011 a Judecătoriei Năsăud relevă o împrejurare nouă diferită de cea a încheierii arătate, această împrejurare neputând fi încadrată în cazul de revizuire invocat. Împotriva acestei sentințe a declarat apel U.C.G.N., solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței, în sensul admiterii cererii de revizuire a sentinței civile nr. 268/F/2009 a Tribunalului Bistrița Năsăud.

Prin înscrisul depus în ședința publică din 20 ianuarie 2012, revizuenta a procedat la o completare a motivelor de apel, arătând că sentința civilă nr. 1148/2011 a Judecătoriei Năsăud constituie în același timp și un „act nou”, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Prin decizia nr. 40/ A din 23 martie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins apelul, ca nefondat, obligând-o pe revizuenta la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC S. SRL Coșbuc. În considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut că cererea de revizuire are ca obiect sentința civilă nr. 268/F/2009 a Tribunalului Bistrița Năsăud, pronunțată în dosar nr. 172/112/2009, iar temeiul de drept invocat în primă instanță l-a reprezentat art. 322 pct. 5 teza a Il-a C. proc.

civ., cu referire specială la încheierea civilă nr. 1175/2003 a Judecătoriei Năsăud, pronunțată în dosar nr. 160/2003, încheiere care a fost menționată de tribunal în motivarea sentinței civile nr. 268/F/2009 a Tribunalului Bistrița Năsăud. Astfel cum în mod temeinic a reținut și prima instanță, prin sentința civilă nr. 268/ F din 03 iunie 2009 a Tribunalului Bistrița Năsăud, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 12 din 11 aprilie 2001 și s-a respins pe acest temei cererea formulată de reclamanta U.C.G.N., împotriva pârâtelor SC S. SRL Coșbuc și SC L. SA Năsăud, Totodată, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea aceleiași reclamantei având ca obiecte restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor care au făcut obiectul notificării nr. 14/N/2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001, precum și obligarea pârâtei de rândul I la plata unor despăgubiri bănești.

Corespunde realității faptul că în considerentele acestei hotărâri judecătorești a fost analizată și calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituire, în sensul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. În acest context, a fost evocată și încheierea civilă nr. 1175/2003, pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr. 1667/2003, prin care s-a constatat doar că reclamanta are calitatea de succesoare a fostului proprietar tabular din prezentul dosar, potrivit actului constitutiv. Instanța reține, însă, că această încheiere nu constată, pe bază de probe identitatea dintre fostul proprietar tabular și asociația reclamantă, ci certifică doar faptul că prin art. 2 din actul constitutiv, reclamanta s-a declarat succesoarea fostului proprietar tabular.

Așadar, nu instanța a constatat calitatea de succesoare, ci o asemenea calitate și-a atribuit reclamanta prin actul constitutiv, prin urmare, condiția existenței unei hotărâri judecătorești care să constate pe bază de probe identitatea dintre reclamantă și fostul proprietar tabular nu se verifică; această condiție nu poate fi înlocuită prin invocarea statutului persoanei juridice, titulară a cererii de restituire, act în care se menționează că această persoană juridică este continuatoarea activității fostul proprietar al imobilului. În concluzie, instanța nu recunoaște dreptul reclamantei la restituirea bunului, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001. Revizuenta susține, în prezent, că încheierea civilă nr. 1175/2003 a Judecătoriei Năsăud a fost modificată prin sentința civilă nr. 1148 din 08 aprilie 2011 a Judecătoriei Năsăud, pronunțată în dosar nr. 255/265/2011, hotărâre judecătorească ce constată că U.C.G.N.

este succesoarea de drept și continuatoarea A.A.B.G.N. Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 5 teza a Il-a C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă s-a desființat ori s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere. În cauză, Curtea a observat că nu se verifică condițiile de admisibilitate a revizuirii întrucât încheierea civilă nr. 1175/2003 a Judecătoriei Năsăud nu a fost nici desființată și nici modificată printr-o altă hotărâre judecătorească irevocabilă, o desființarea implicită, în sensul celor afirmate de revizuenta neputând fi acceptată.

Mai mult decât atât, sentința civilă nr. 1878/2009 al Tribunalului Bistrița Năsăud, care face obiectul prezentei cereri de revizuire, nu s-a întemeiat în mod fundamental pe încheierea civilă nr. 1175/2003 a Judecătoriei Năsăud. încheierea a fost invocată de parte în apărare și ea a fost înlăturată de instanță, însă în mod evident argumentele instanței sunt cele referitoare la lipsa unei hotărâri judecătorești care sa stabilească cu certitudine existența unei identități între fostul proprietar tabular și titularul notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001. Absența unei astfel de hotărâri judecătorești a condus instanța la concluzia că nu a fost dovedită identitatea cerută de lege. Or, condiția legală a stabiliri unei identități a fost îndeplinită ulterior de parte prin demersul judiciar pe care l-a inițiat, soluționat în primă instanță prin sentința nr. 1148 din 08 aprilie 2011 a Judecătoriei Năsăud.

Este adevărat că, în apel, revizuenta a invocat și teza I din art. 322 pct. 5 C. proc. civ., însă acest caz de revizuire nu poate fi acceptat întrucât nu a făcut obiectul cercetării în primă instanță, nefiind invocat de parte. Prin urmare, s-a procedat la o modificare a cauzei cererii de revizuire, inadmisibilă în apel, potrivit cu art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva acestei decizii, precum și a încheierii din 12 martie 2012 a aceleiași instanțe, a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., revizuenta U.C.G.N. În motivarea cererii de recurs îndreptată împotriva deciziei nr. 40/ A din 23 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, recurenta arată că instanța de revizuire a fost învestită cu cererea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., în întregul său, nu numai cu ipoteza prevăzută la teza a doua. întrucât prima instanță a omis să analizeze cererea de revizuire și din această perspectivă, a reiterat cererea în fața instanței de apel, ceea ce nu constituie o încălcare a prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. În opinia recurentei, sentința civilă nr. 1148/2011 a Judecătoriei Năsăud îndeplinește ambele cerințe ale art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv: are caracter de „act nou” și a modificat implicit încheierea civilă nr. 1175/2003 a Judecătoriei Năsăud, ce a constituit unul dintre motivele de bază ale respingerii acțiunii prin sentința a cărei revizuire se solicită.

În continuarea motivelor de recurs, revizuenta invocă argumente ce țin de fondul litigiului ce a fost soluționat prin sentința supusă revizuirii, solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, retrocedarea în natură a imobilului, obligarea intimatei la plata de despăgubiri, iar în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 12 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, recurenta susține că în mod greșit s-a respins cererea de recuzare, în condițiile în care același complet de judecată a soluționat prin decizia nr. 275/2009 apelul declarat de recurentă împotriva sentinței civile nr. 268/F/2009, ce face obiectul cererii de revizuire.

Se mai susține că prin încheierea de soluționare a cererii de recuzare nu s-au examinat și restul argumentelor întemeiate pe încălcarea art. 6 par. 1 din C.E.D.O., Principiile de la Bangalore, Comentariile la aceste principii, Codul deontologic și Recomandarea CM (2012)12 a Comitetului Miniștrilor din 17 noiembrie 2010. Examinând cu prioritate criticile îndreptate împotriva încheierii din 12 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin care s-a respins cererea de recuzare a judecătorilor care făceau parte din completul de judecată învestit cu soluționarea apelului (d-na judecător D.B.

și d-nul judecător V.M.), se constată că după soluționarea cererii de recuzare, la următorul termen de judecată din 23 martie 2012 (dată la care s-a și pronunțat decizia din apel), unul dintre cei doi judecători recuzați (d-nul judecător V.M.) nu a mai făcut parte din complet, față de acesta recurenta neavând interes să mai susțină în recurs motive de nelegalitate a soluției de respingere a cererii de recuzare. Astfel, rămâne în discuție, în această fază procesuală, doar modul de soluționare a cererii de recuzare în ceea ce privește pe judecătorul recuzat care a făcut parte din completul care a pronunțat decizia din apel, respectiv, d-na judecător D.B. Înalta Curte constată că în mod corect s-a respins cererea de recuzare, cu motivarea că în prezenta cauză se soluționează o cale de atac de retractare, în cadrul căreia se analizează îndeplinirea condițiilor speciale de exercitare a revizuirii.

Împrejurarea că d-na judecător D.B. a făcut parte și din completul de judecată care a soluționat, prin decizia nr. 275/A/2009 a Curții de Apel Cluj, apelul declarat de recurentă împotriva sentinței civile nr. 268/F/2009, ce face obiectul cererii de revizuire, nu se poate încadra în motivul de recuzare invocat de recurentă, întemeiat pe art. 27 pct. 7 C. proc. civ. Cele două căi de atac nu implică aceleași verificări jurisdicționale, deoarece calea de atac a apelului soluționat prin decizia nr. 275/2009 a vizat fondul cauzei, în timp ce revizuirea presupune verificarea unor condiții speciale de admisibilitate, neputându-se susține că judecătorul recuzat și-a spus părerea cu privire la pricină (prin „pricină” înțelegându-se litigiul având ca obiect cererea de revizuire).

În ceea ce privește invocarea în cererea de recuzare a prevederilor art. 6 par. 1 din C.E.D.O., a Principiilor de la Bangalore, a Comentariilor la aceste principii, a Codului deontologic și a Recomandării CM (2012)12 a Comitetului Miniștrilor din 17 noiembrie 2010, Î nalta Curte constată că revizuenta, deși a enumerat dispoziții și principii desprinse din reglementările europene în legătură cu noțiunea de „imparțialitate”, în finalul acestei enumerări a concluzionat tot în sensul argumentului susținut în cadrul motivului de recuzare prevăzut de art. 27 pct. 7 C. proc. civ., respectiv, faptul că, prin participarea la judecata apelului, judecătorul recuzat și-ar fi spus părerea cu privire la pricină.

Simpla „aparență” de imparțialitate invocată de revizuenta nu este suficientă pentru a îndepărta pe judecător de la judecata pricinii, fiind necesar ca îndoiala cu privire la imparțialitatea acestuia să aibă un caracter rezonabil și să se bazeze pe fapte verificabile. Or, împrejurarea că revizuenta nu a avut câștig de cauză în procesul de fond, în care judecătorul recuzat s-a pronunțat în apel, nu poate conduce la prezumția că judecătorul ar putea fi părtinitor în ceea ce privește modul de soluționare a unei căi extraordinare a atac, aceasta fiind o simplă temere a revizuentei, lipsită de o bază rezonabilă. Examinând recursul îndreptată împotriva deciziei nr. 40/ A din 23 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, Înalta Curte reține următoarele: Contrar susținerilor recurentei, instanța de revizuire a fost învestită cu cererea întemeiată exclusiv pe dispozițiile art. 322 pct. 5 teza a doua C. proc.

civ. Pentru prima oară în apel revizuenta a înțeles să indice, ca temei al cererii de revizuire, și prevederile tezei I a aceluiași text, instanța de apel constatând în mod corect că s-a modificat obiectul și cauza cererii de revizuire, ceea ce constituie o încălcare a prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. În consecință, instanța de recurs nu poate analiza criticile ce vizează îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile tezei I a art. 322 pct. 5 C. proc. civ. În ceea ce privește modul de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 teza a doua C. proc. civ., text care prevede că revizuirea se poate cere „dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut în mod corect neîndeplinirea condițiilor pentru admisibilitatea acestui motiv de revizuire.

În primul rând, nu a existat o „modificare” sau „desființare” a încheierii nr. 1175/2003 a Judecătoriei Bistrița Năsăud, deoarece această hotărâre nu a fost reformată sau retractată, rămânând în ființă. Argumentul modificării „implicite”, susținut de revizuenta, nu poate fi primit, deoarece art. 322 pct. 5 teza a doua C. proc. civ., are în vedere modurile legale, prevăzute de Codul de procedură civilă, de desființare sau modificare a unei hotărâri judecătorești, ca urmare a exercitării de către partea interesată a cailor de atac prevăzute de lege. În al doilea rând, nu există un raport de determinare între hotărârea pretins desființată sau modificată și hotărârea atacată prin intermediul acestei căi extraordinare de atac.

Încheierea nr. 1175/2003 a Judecătoriei Bistrița Năsăud nu a avut un rol determinant în pronunțarea hotărârii a cărei retractare se urmărește. Chiar dacă s-ar accepta punctul de vedere a revizuentei privind modificarea „implicită” a încheierii nr. 1175/2003 a Judecătoriei Bistrița Năsăud prin sentința nr. 1148/2011 a aceleiași instanțe, în sensul că s-a constatat că revizuenta este succesoarea de drept și continuatoarea A. A.B.G.N., această constatare nu ar fi de natură să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată prin sentința civilă nr. 268/F/2009 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, în condițiile în care, potrivit considerentelor acestei din urmă sentințe, lipsa de identitate dintre reclamanta (revizuenta din prezenta cauză) și fostul proprietar tabular al imobilului solicitat pe temeiul Legii nr. 10/2001 a constituit doar unul dintre argumentele respingerii cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește motivele ce țin de fondul litigiului, invocate de recurenta revizuenta în finalul motivelor de recurs, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi examinate în această fază procesuală, controlul de legalitate fiind limitat la condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire. Constatând că în mod corect instanța de apel a soluționat pricina, nefiind incident vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc., civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de revizuentă va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentă U. C.G.N. împotriva încheierii din 12 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în dosarul nr. 2941/112/2011 și a deciziei nr. 40/ A din 23 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2013.