ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3812/2012

Asupra recursului civil de față, constată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 02 decembrie 2010, reclamantul S.P.G. a solicitat a se constata caracterul politic al condamnării la 15 ani de muncă silnică și 10 ani degradare civică, precum și confiscarea averii, pronunțată prin decizia nr. 1377 din 08 iulie 1958 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a București, obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 50.000 euro pentru condamnarea cu caracter politic și 50.000 euro pentru măsura privind degradarea civilă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia penală nr. 1377 din 08 iulie 1958 a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică, precum și confiscarea averii, pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, fiind arestat de la data de 23 octombrie 1957 până la data de 18 aprilie 1964. Ca urmare a recursului extraordinar declarat împotriva sentinței civile nr. 121 din 22 martie 1959 a Tribunalului Militar Iași și a deciziei nr. 1377 din 08 iulie 1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară s-a pronunțat decizia nr. 113 din 26 mai 1970, s-au casat cele două hotărâri, iar prin decizia nr. 345 din 22 septembrie 1970, reclamantul a fost achitat.

A mai arătat reclamantul că, în perioada efectuării pedepsei în închisorile regimului comunist este de notorietate faptul că persoanele condamnate pentru infracțiuni de natură politică erau supuse unor umilințe, suferințe fizice și morale atroce, în sensul că regimul de detenție era foarte aspru, chiar inuman, fiindu-i atinse valorile care definesc calitatea umană, referitoare la existența sa fizică sănătatea și integritatea, sensibilitatea fizică și psihică, sentimentele de afecțiune și dragoste, demnitatea și onoarea. În drept, a invocat dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Urmare a pronunțării Deciziei nr. 1358 din 21 ocotombrie 2010 a Curții Constituționale a României prin care, prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale, la termenul din 25 ianuarie 2011, reclamantul prin apărător a înțeles să modifice temeiul de drept al acțiunii, invocând prevederile art. 998 C. civ., privind răspunderea civilă delictuală a Statului Român pentru fapta de condamnare și tratamentul la care a fost supus în închisoare. Față de această modificare, instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune. Prin sentința civilă nr. 166 din 25 ianuarie 2011, Tribunalul Suceava a respins acțiunea, astfel cum a fost precizată, ca prescrisă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit prevederilor art. 998 C. civ. „orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”. Dreptul la acțiunea în justiție pentru atragerea răspunderii civile delictuale este supus termenului general de prescripție de 3 ani, reglementat de prevederile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Cum de la data condamnării, reclamantul a cunoscut despre producerea faptei și urmare a prejudiciul produs a fost în măsură să solicite recuperarea lui, chiar și dacă s-ar avea în vedere că această posibilitate a intervenit în momentul căderii regimului comunist, au trecut mai mult de 3 ani, în cauză a intervenit prescripția dreptului la acțiune , conform art. 1 din Decretul nr. 167/1958.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul criticând-o, pe considerentul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra primului capăt de cerere care viza constatarea caracterului politic al condamnării, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, fiind astfel incidente dispozițiile art. 312 pct. 5 C. proc. civ. Prin decizia nr. 61 din 31 mai 2011, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 166 din 25 ianuarie 2011 a Tribunalului Suceava, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că reclamantul a solicitat instanței prin cererea formulată la 02 decembrie 2010 să se constate caracterul politic al condamnării la 15 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică precum și confiscarea averii, pronunțată prin decizia civilă nr. 1377 din 08 iulie 1958 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a București și să fie obligat pârâtul Statul Român la plata sumei de 50.000 euro pentru condamnarea cu caracter politic și 50.000 euro pentru măsura privind degradarea civică. La termenul din 25 ianuarie 2011 a formulat precizări solicitând schimbarea temeiului juridic al prejudiciului moral. Analizând hotărârea pronunțată de instanța de fond, Curtea a constatat că acțiunea reclamantului a fost respinsă ca prescrisă, însă din motivare, nu rezultă că ar fi fost analizat primul capăt de cerere, vizând constatarea caracterului politic al condamnării.

Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. „judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”. În raport de textul procedural mai sus evocat, s-a reținut că instanța nu poate depăși limitele învestirii, dar, pe de altă parte, nu poate lăsa nesoluționate capete de cerere cu privire la care a fost învestită. În speță s-a constatat, însă, că dezbaterile în fond au avut loc la termenul din 25 ianuarie 2011, iar avocata reclamantului a pus concluzii doar cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de instanță din oficiu, urmare precizărilor formulate la același termen de judecată. Instanța a reținut dosarul în pronunțare doar cu privire la această excepție, care viza doar capătul de cerere privind plata despăgubirilor, fără a supune dezbaterii petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării.

S-a reținut de către instanța de apel că, în procesul civil părțile au posibilitatea legală de a participa la desfășurarea judecății, asigurată prin respectarea principiului contradictorialității, potrivit cu care instanța are obligația de a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va soluționa litigiul. Instanța de apel a considerat că, în speță nu a fost respectat acest principiu, încălcându-se și dreptul la apărare, ceea ce atrage nulitatea hotărârii potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Ca atare, conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a admis calea de atac, a anulat sentința Tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe pentru a se analiza acțiunea reclamantului, în privința tuturor petitelor.

Împotriva deciziei nr. 61 din 31 mai 2011 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Suceava, criticând-o pentru nelegalitate. Recurentul-pârât a susținut că instanța de apel a trimis, în mod eronat cauza spre rejudecare, deși reclamantul a indicat un alt temei al acțiunii, art. 998 C. civ., așa încât constatarea de către instanță a caracterului politic al condamnării, în baza Legii speciale nr. 221/2009, nu se mai justifica. Recursul declarat de pârât este fondat și urmează a fi admis, cu consecința modificării în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de reclamantul S.P.G.

împotriva sentinței civile nr. 166 din 25 ianuarie 2011 a Tribunalului Suceava. Pronunțându-se asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, față de dispozițiile art. 998 C. civ., în temeiul căruia reclamantul și-a precizat acțiunea, renunțând la temeiul juridic inițial indicat, instanța de fond a reținut în mod corect că, pe tărâmul dreptului comun al răspunderii civile delictuale acțiunea în despăgubiri s-a prescris, în termenul de 3 ani. Față de soluționarea cauzei, urmare admiterii unei excepții de fond, peremptorii și absolute, cum este aceea a prescripției dreptului material la acțiune, este evident că, nu se mai putea discuta petitul privind constatarea caracterului politic al condamnării, deoarece fusese schimbat cadrul procesual, fixându-se un alt temei de drept, decât cel inițial (Legea nr. 221/2009), pricina fiind examinată din perspectiva dispozițiilor art. 998 C. civ., urmare principiului disponibilității ce guvernează procesul civil.

Constatând că sunt incidente prevederile art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va modifica în tot decizia atacată, în sensul că va respinge ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței Tribunalului Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Suceava, împotriva deciziei nr. 61 din 31 mai 2011 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică în tot decizia atacată, în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 166 din 25 ianuarie 2011 a Tribunalului Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2012.