ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4885/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 232/CA/2010-PI din data

de 17 august 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC F. SRL în contradictoriu cu

pârâta A.P.D.R.P. și a suspendat executarea procesului verbal de constatare din

16 martie 2010 precum și a deciziei nr. 7067 din 15 aprilie 2010 emise de pârâtă,

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că, în speță, prin procesul-verbal de constatare din

16 martie 2010 și decizia nr. 7067 din 15 aprilie 2010 emise de A.P.D.R.P. s-a stabilit

că reclamanta SC F. SRL a încălcat prevederile legale și contractuale din contractul

cadru din 08 noiembrie 2005, Anexa I, art. 3, potrivit căruia beneficiarul se obligă

să respecte pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate și selecție

înscrise în cererea de finanțare, precum și criteriul de eligibilitate general EG5

- solicitantul nu are pierderi financiare, obligații fiscale financiare restante

față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale și bănci conform ultimelor

declarații fiscale sau a altor declarații emise de către autorități fiscale.

Curtea a reținut că petentul

a invocat neîndeplinirea cerințelor pentru angajarea răspunderii sale contractuale,

precum și achitarea la zi a impozitelor și taxelor, aspecte de natură a crea o puternică

îndoială asupra prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative

contestate.

A mai arătat instanța

de fond că, ținând cont de valoarea obligațiilor de plată stabilite în sarcina petentei,

în cuantum de 343.153,80 RON, în contextul dificultăților financiare cu care se

confruntă aceasta, prejudiciul suferit de către societate ar fi evident, ceea ce

ar avea ca rezultat imposibilitatea desfășurării în continuare a activității acesteia.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta A.P.D.R.P., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii

cererii reclamantei ca nefondată, pentru motive încadrate în prevederile art. 304

pct. 9 și ale art. 304¹ C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că în mod eronat a constatat instanța de

fond îndeplinirea condițiilor stipulate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât

reclamanta-intimată nu a dovedit în mod concret în ce constau paguba iminentă și

cazul bine justificat.

A mai susținut că încălcarea

de către reclamantă a criteriului de eligibilitate EG5 reprezintă un motiv suficient

de neîndeplinire a condițiilor asumate prin contract și prin urmare îndrituiește

A.P.D.R.P. să declanșeze recuperarea sumelor decontate, că beneficiarul înregistrează

în continuare pierdere netă în exercițiul financiar și obligații restante către

bugetul de stat și că recuperarea prejudiciului produs din culpa reclamantei este

obligatorie pentru derularea programului SAPARD în condițiile impuse de Comunitate.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, analizând motivele de recurs formulate în raport de sentința atacată,

materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, în baza dispozițiilor

art. 304¹ C. proc. civ., urmează a admite recursul, constatând incident în

cauză motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., pentru considerentele ce

urmează.

În conformitate cu dispozițiile

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate

mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în

cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Analizând actele dosarului,

Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă

suspendarea executării procesului-verbal de constatare din 16 martie 2010 și a deciziei

nr. 7067 din 15 aprilie 2010, emise de A.P.D.R.P., prin care reclamanta a fost obligată

să returneze suma de 343.153,80 RON reprezentând cheltuieli neeligibile, la care

se adaugă penalități și dobânzi conform prevederilor legale în vigoare.

Solicitarea de returnare

a sumei menționate este motivată de nerespectarea, de către intimata-reclamantă,

a obligațiilor prevăzute de contractul cadru din 08 noiembrie 2005, încheiat între

recurentă și intimată, având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile pentru

punerea în aplicare a proiectului intitulat „Achiziționarea de utilaje și mijloace

de transport specializate pentru unitatea de procesare a fructelor și ciupercilor

de pădure din localitatea L.J., județul Bihor”.

Procesul-verbal de constatare

din 16 martie 2010 menționează, la secțiunea 13 faptul că reprezintă titlu de creanță,

executoriu, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) și art. 10 alin. (1)

din O.G. nr. 79/2003

privind controlul și recuperarea

fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate

necorespunzător

, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 9 din O.G. nr. 79/2003

privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de

cofinanțare aferente utilizate necorespunzător arată că sumele provenite din asistența

financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum și

din fondurile de cofinanțare care sunt rezultatul unor nereguli sau fraude reprezintă

creanțe bugetare, a căror constatare urmează procedura din legislația în vigoare

privind contestarea de plată a creanțelor bugetare.

În conformitate cu dispozițiile

art. 10 alin. (1) Teza I-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Înalta Curte reține că

Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială de soluționare

a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc. fisc., în raport de două criterii

și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului

litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum

și accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul

cauzei de față, care privește o creanță bugetară, rezultată din nereguli privind

utilizarea fondurilor comunitare și de cofinanțare, competența de soluționare a

cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită

de actul administrativ atacat de până la 500.000 RON, indiferent dacă actul atacat

este emis de o autoritate publică centrală sau locală.

Prin urmare, competența

de soluționare a prezentului litigiu aparține în primă instanță Tribunalului competent

teritorial, iar Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., se va

pronunța în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul formulat de A.P.D.R.P.

împotriva sentinței civile nr. 232/CA/2010 -PI din data de 17 august 2010 a Curții

de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare către Tribunalul Bihor, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2010.