ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3717/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București reclamanta SC E.I.C.O. SRL în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R.

- Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a formulat contestație

împotriva Deciziei nr. 14288 din 8 iulie 2010, solicitând ca prin hotărâre să

se dispună anularea Procesului-verbal de constatare nr. 713 din 11 iunie 2010,

emis de pârâtă, cu consecința anulării tuturor actelor subsecvente acestuia

implicit a debitului stabilit în sumă de 192.014,33 RON și obligarea pârâtului

la achitarea sumei de 210.456,71 RON, exceptată de la plată.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat la data de 14 iunie 2006

Contractul de finanțare nr. C3.40202370800204 având ca obiect proiectul cu

titlu „înființare pensiune turistică 3 flori în sat Sohodol, comuna Bran,

județul Brașov", prin care s-a stabilit acordarea unui ajutor financiar

nerambursabil, în condițiile programului special de preaderare pentru

agricultură și dezvoltare rurală SAPARD, România. În concret, pârâtul s-a

obligat, prin acest contract, să acorde un ajutor financiar nerambursabil cu o

valoare totală eligibilă de 709.200 RON, respectiv o valoare totală a

finanțării nerambursabile de 354.600 RON, pentru înființarea unei pensiuni turistice,

în zona menționată, în conformitate cu proiectul dezvoltat de noi.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 16 mai 2011, pârâtul a invocat excepția lipsei dovezii

calității de reprezentant, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Prin Sentința nr.

5559 din 3 octombrie 2011, Curtea de Apel București a respins acțiunea

formulată de reclamanta SC E.I.C.O. SRL.

Curtea a reținut în

esență că obiectul cauzei este reprezentat pe de o parte de contestație

împotriva Deciziei nr. 14288 din 8 iulie 2010, reclamanta solicitând anularea

Procesului-verbal nr. 713 din 11 iunie 2010, a tuturor actelor subsecvente,

implicit a debitului de 192.014,33 RON, iar pe de altă parte obligarea

pârâtului la achitarea sumei de 210.456,71 RON, exceptată de la plată.

S-a apreciat că

primul capăt de cerere trebuie respins ca fiind neîntemeiat, iar tranșele 1 și

2 (în sumă de 192.014,33 RON) restituite întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit

obligațiile contractuale asumate până la data de 30 aprilie 2010. Astfel,

potrivit Contractului nr. C 3.40202370800204 din 14 iunie 2006, astfel cum a

fost modificat prin acte adiționale succesive, inclusiv prin Actul adițional

nr. 8/2010, reclamanta în calitate de beneficiar era obligată să finalizeze

proiectul și să depună ultimul dosar al cererii de plată (care va cuprinde

toate documentele justificative și toate autorizațiile de funcționare impuse de

legislația în vigoare și prin programul SAPARD) până la data de 30 aprilie

2010.

Cu privire la cererea

reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumelor exceptate la plata

tranșelor 1 și 2, respectiv a sumelor de 38.121 RON și de 172.335,71 RON,

Curtea a apreciat-o ca fiind neîntemeiată în raport de prevederile contractuale

- art. 4 (1), art. 4 (2) din contract, dar și art. 2, art. 3 și art. 17 din

anexa 1 la contract.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs SC E.I.C.O. SRL.

În conformitate cu

prevederile art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

și art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea

nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare, pentru calea de atac

exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, dovada

achitării acestora atașându-se, potrivit art. 302

1

alin. (2) C.

proc. civ., la cererea de recurs.

Recurenta din

prezenta cauză a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 RON și

timbrul judiciar de 0,15, însă în raport de obiectul cauzei taxa judiciară de

timbru datorată era în cuantum de 19,5 RON.

Cum dovada

completării taxei judiciare de timbru nu a fost atașată cererii de recurs,

conform dispozițiilor legale sus-menționate, iar recurenta nu și-a îndeplinit

această obligație legală nici ulterior - deși a fost citată cu mențiunea

timbrării - devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr.

146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi

anulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul

declarat de SC E.I.C.O. SRL împotriva Sentinței nr. 5559 din 3 octombrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca insuficient timbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AZ