ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3866/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 iulie 2008 pe

rolul Tribunalului Constanța, reclamanții P.L., N.N. și C.D.G. au chemat în judecată

pe pârâții Primarul Orașului Cernavodă și Orașul Cernavodă solicitând instanței

anularea dispoziției din 06 decembrie 2007 emisă de primar prin care s-a respins

cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 2.150 m.p. și s-a propus

acordarea de despăgubiri.

În motivarea cererii reclamanții

au arătat că autorul lor, P.Ș., a formulat o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001

prin care a solicitat restituirea în natură a terenului expropriat. Potrivit dispozițiiei

contestate, pârâtul a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale,

deși reclamanții nu sunt de acord cu această modalitate de despăgubire, solicitând

acordarea unui teren în compensare.

Prin sentința civilă

nr. 27 din 14 ianuarie 2010 Tribunalul Constanța a admis acțiunea reclamantelor

N.N. și C.D.G., a anulat dispoziția atacată și a obligat pârâții să emită o nouă

dispoziție prin care să acorde, în compensare, o suprafață de teren situată pe

strada G.D., pentru terenul în suprafață de 2.151 m.p., construcție în suprafață

de 18 m.p. și 2.800 butuci de vie ce au aparținut lui P.Ș.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că entitatea deținătoare a acordat despăgubiri fără să

țină seama de dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc

că măsura acordării de despăgubii este subsecventă celei a compensării și în condițiile

în care, potrivit adresei din 31 august 2009, Orașul Cernavodă dispune de terenuri

libere, susceptibile a fi acordate în compensare.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel pârâții Primarul Orașului Cernavodă și Orașul Cernavodă.

Prin cererea de apel nu

au fost arătate motivele de nelegalitate sau netemeinicie ale hotărârii atacate.

Examinând legalitatea

și temeinicia sentinței apelate, în raport cu cererile reclamanților și cu probele

administrate la Tribunal, instanța de apel a constatat că, prin interpretarea și

aplicarea corectă a dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, și întemeindu-se

pe oferta de acordare de teren în compensare materializată în H.C.L. nr. 144/2009,

prima instanță a dispus corect ca reclamantelor să le fie restituit un teren în

compensare pentru imobilul expropriat.

În consecință, prin decizia

civilă nr. 101 din 19 mai 2010 Curtea de Apel Constanța a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs pârâții Primarul Orașului Cernavodă și Orașul Cernavodă, care

au susținut caracterul nelegal al soluției.

Astfel, s-a arătat că,

potrivit notificării transmise în termen, la 20 iulie 2001, P.Ș. și P.L. au solicitat

restituirea terenului în suprafață de 1.500 m.p., situat în strada C., județul Constanța,

iar prin dispoziția primarului din 8 august 2002 s-a rezolvat favorabil această

notificare, prin restituirea în compensare a terenului de 1.500 m.p.

În cauză, nu a existat

o notificare pentru o suprafață de teren de 2.150 m.p., pentru ca aceasta să facă

obiectul măsurilor reparatorii.

În același timp, conform

procesului-verbal din 17 septembrie 2007, propunerea de acordare a despăgubirilor

conform legii speciale a fost acceptată, sub semnătură, de către autorul părților,

P.Ș.

Rezultă că, pe de o parte,

reclamanții nu erau îndreptățiți la a primi în natură suprafața de teren de 2.150

m.p., întrucât pentru această diferență nu au formulat niciodată cerere de reconstituire

și pe de altă parte, față de acordul scris dat în fața autorității competente, a

fost exprimată opțiunea de a se primi despăgubiri iar nu restituirea în natură.

Intimatele au depus întâmpinare,

prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând, în esență

că, deși nu cunosc când au fost începute demersurile de către autorul lor în vederea

retrocedării suprafeței de teren și nici care au fost etapele parcurse, emiterea

unei dispoziții se realizează într-un cadru legal și acest lucru nu poate fi pus

la îndoială.

Asupra recursului exercitat

în cauză, se constată următoarele:

Potrivit art. 314 C. proc.

civ., Înalta Curte hotărăște asupra corectei aplicări a legii, în condițiile în

care împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite.

În speță, se constată

că elementele de fapt ale pricinii n-au fost determinate, făcând imposibil de exercitat

controlul de legalitate.

Astfel, instanțele de

fond s-au pronunțat asupra restituirii în echivalent, prin compensare, a unei suprafețe

de 2.150 m.p., în condițiile în care, potrivit susținerii recurenților și a probelor

dosarului, notificarea transmisă a privit suprafața de teren de 1.500 m.p.

Or, în soluționarea acestei

notificări, fusese deja emisă anterior, dispoziția din 8 august 2002 a aceluiași

primar, prin care se restituise, în compensare, terenul de 1.500 m.p., notificatorilor

P.Ș. și P.L.

În același timp, a rezultat

că pe numele autorului părților, P.Ș., s-a realizat exproprierea unei suprafețe

de teren mai mari, de 3.650 m.p., astfel încât era necesar să se verifice dacă a

avut loc o completare a notificării cu diferența de teren care nu a fost solicitată

inițial sau o interpretare din partea entității deținătoare în sensul că solicitarea

inițială a vizat întreaga suprafață ce a fost preluată de către stat (de vreme ce

s-a emis o a doua dispoziție, în soluționarea aceleiași notificări, dar privind

o diferență de teren).

Aceste aspecte sunt neelucidate,

reclamantele înseși, prin întâmpinarea depusă în recurs, arătând că nu cunosc „când

au început demersurile făcute în vederea retrocedării suprafeței de teren și nici

care au fost etapele”.

De asemenea, legat de

condiția interesului legitim în exercitarea contestației, recurenții-pârâți au invocat

faptul că măsura reparatorie în echivalent propusă – a despăgubirilor, în condițiile

legii speciale – a fost acceptată de către autorul părților (P.Ș.), indicându-se

în acest sens, procesul-verbal întocmit la 17 septembrie 2007, în care apare, într-adevăr,

semnătura acestuia, aspect care nu a fost analizat de instanțele fondului.

Imposibilitatea exercitării

controlului judiciar în faza recursului rezultă și din natura soluției pronunțate

de prima instanță, confirmată în apel, prin care s-a dispus obligarea entității

deținătoare să acorde în compensare „o suprafață de teren situată pe strada G.D.”.

Motivarea soluției de

compensare a bunului s-a făcut de o manieră generală, cu trimitere la o hotărâre

a Primarului Orașului Cernavodă și la dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1,

lipsind o analiză punctuală în legătură cu terenul acordat în compensare în speță

(individualizare, caracteristici, regim juridic, în ce fel se realizează echivalența

cu terenul preluat abuziv).

Toate aceste considerente

denotă faptul că instanțele fondului n-au fost preocupate de corecta determinare

a situației de fapt, ceea ce atrage, pe temeiul art. 314 C. proc. civ., consecința

casării ambelor hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Cu ocazia rejudecării,

se vor avea în vedere aspectele constatate a nu fi lămurite, potrivit considerentelor

prezentei decizii, în ordinea în care acestea se impun judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâții Primarul Orașului Cernavodă și Orașul Cernavodă prin Primar împotriva

deciziei nr. 101C din 19 mai 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, pentru

cauze cu minori și de familie și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Casează decizia și sentința

nr. 27 din 14 ianuarie 2010 a Tribunalului Constanța, secția civilă și trimite cauza

spre rejudecare la Tribunalul Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 mai 2011.