ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3381/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța

la 21 octombrie 2009, C.M., C.G. și C.N. au chemat în judecată pe pârâtul Primarul

Municipiului Constanța, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

anularea dispoziției din 31 martie 2009, prin care s-a dispus modificarea art. 4

din cuprinsul dispoziției din 19 decembrie 2006 și să fie obligat pârâtul la emiterea

unei noi dispoziții, care să cuprindă cuantumul despăgubirilor, așa cum acestea

au fost stabilite prin prima dispoziție.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că, prin notificările din 10 septembrie 2001 și din 16

iulie 2001, au solicitat Primăriei Municipiului Constanța restituirea în natură

a imobilului situat în Constanța, strada N.

Pârâta a emis dispoziția

din 19 decembrie 2006, prin care le-a restituit în compensare suprafața de 1.114,98

m.p., iar pentru clădirea demolată și diferența de teren li s-a stabilit dreptul

de despăgubiri în valoare de 79.848,60 euro.

S-a învederat că, după

aproximativ 3 ani de la emiterea dispoziției menționate, s-a emis o nouă dispoziție

în 31 martie 2009, prin care s-a dispus modificarea art. 4 din prima dispoziție,

în sensul că pentru diferența de teren de 171,4 m.p. și pentru construcția demolată

din strada N. s-a propus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea

nr. 247/2005, fără a mai fi menționat cuantumul acestora.

Reclamanții au susținut

că modificarea adusă art. 4 este abuzivă și nelegală, deoarece legea civilă nu dispune

și pentru trecut.

În ședința publică din

28 ianuarie 2009, reclamanții au precizat că obiectul cererii îl reprezintă anularea

dispoziției din 31 martie 2009, emise de pârât, urmând să își producă efectele prima

dispoziție prin care le-a fost soluționată notificarea.

Tribunalul Constanța,

secția civilă, prin sentința civilă nr. 179 din 21 octombrie 2009, a admis acțiunea

reclamanților și a dispus anularea dispoziției din 31 martie 2009, emisă de Primarul

Municipiului Constanța.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că înlăturarea menținerii valorii

bunului imposibil de restituit în natură, prin dispoziția contestată, are caracterul

unei modificări echivalând cu o anulare parțială și nu cu o simplă rectificare a

primei dispoziții, neargumentată în nici un fel, astfel că nu este posibilă verificarea

legalității ei.

S-a mai reținut că, odată

intrată în circuitul civil, prima dispoziție nu mai putea fi revocată, anulată sau

modificată pe cale administrativă, ci doar pe calea unei acțiuni în justiție.

Împotriva sentinței menționate

a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Constanța, susținând că prin dispoziția

contestată nu s-a procedat la revocarea, anularea sau modificarea dispoziției emise

la 12 decembrie 2006, ci s-au îndeplinit doar cerințele de ordin tehnic impuse de

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, conform cu O.U.G. nr. 81/2007.

Curtea de Apel Constanța,

secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia

civilă nr. 140C din 28 iunie 2010, a respins apelul pârâtului ca nefondat și l-a

obligat pe acesta la 600 RON cheltuieli de judecată către reclamanții intimați.

Prin considerentele hotărârii,

instanța de apel a constatat că modificarea art. 4 din prima dispoziție emisă de

pârât (din 19 decembrie 2006) a fost abuzivă și a încălcat dispozițiile legale,

întrucât s-a adus atingere conținutului unei dispoziții intrate în circuitul civil

odată cu comunicarea către notificator, modificarea neputând opera pe cale administrativă,

fără acordul celor în cauză, ci doar pe calea unei acțiuni în justiție.

Împotriva deciziei menționate

a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Primarul Municipiului Constanța, criticând-o

ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de

recurs, pârâtul a susținut că ulterior emiterii, dispoziția inițială din 19

decembrie 2006 a fost înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

din cadrul A.N.R.P., aceasta restituind-o emitentului cu adresa din 13

noiembrie 2008 cu solicitarea modificării art. privind propunerea de despăgubire

în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Recurentul a precizat

că, prin emiterea dispoziției contestate, nu a procedat la revocarea, anularea sau

modificarea dispoziției emise inițial, ci a adus la îndeplinire cerințele de ordin

tehnic impuse de către A.N.R.P., conforme cu O.U.G. nr. 81/2007.

Intimata reclamantă M.C.

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând criticile invocate

de recurentul pârât, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea

va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Prin notificările din

10 septembrie 2001 și din 16 iulie 2001, reclamanții au solicitat, în temeiul dispozițiilor

art. 22 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului teren și construcție,

situat în strada N.

În baza art. 25 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, Primarul Municipiului Constanța a emis dispoziția

din 19 decembrie 2006, prin care a respins cererea de restituire în natură și a

atribuit reclamanților, în compensare, un teren în suprafață de 1.114,98 m.p., reprezentând

loturile 1, 2 bis și 3, iar pentru clădirea demolată și pentru diferența de teren,

în valoare totală de 79.848,60 euro, a propus acordarea de despăgubiri în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Ulterior emiterii și comunicării

dispoziției menționate către reclamanții intimați, după circa 3 ani, pârâtul recurent

a emis dispoziția din 31 martie 2009, prin care a modificat art. 4 din prima decizie,

în sensul că pentru diferența de teren imposibil de restituit în natură, de 171,4

m.p. și pentru construcția demolată, situate în Constanța, strada N., a propus acordarea

de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și înaintarea dosarului

către Secretariatul Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Reținând corect situația

de fapt expusă, instanțele de fond și apel au constatat, în mod corect, că modificarea

adusă art. 4 din prima dispoziție, în sensul de a nu se mai menționa cuantumul sumei

cuvenite cu titlu de despăgubiri reclamanților intimați, neargumentată de intimat

în niciun fel, este abuzivă și nelegală.

Prin comunicarea primei

dispoziții către beneficiari reclamanți intimați, aceasta a intrat în circuitul

civil, producându-și pe deplin efectele, astfel că nu mai putea fi modificată de

emitent pe cale administrativă, fără acordul celor în cauză, ci doar pe calea unei

acțiuni în justiție.

Critica recurentului pârât

în sensul că dispoziția contestată a fost emisă în vederea îndeplinirii unor cerințe

de ordin tehnic impuse de A.N.R.P., conform O.U.G. nr. 81/2007 și nu ar avea semnificația

unei modificări a primei dispoziții, ci doar a unei rectificări a acesteia, nu poate

fi primită.

Se va reține că împrejurarea

invocată, în sensul că dispoziția inițială a fost restituită emitentului de către

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, este lipsită de relevanță.

De altfel, prevederile

legale invocate ca temei al emiterii celei de-a doua dispoziții în cuprinsul motivelor

de apel și de recurs formulate de pârâtă și nu în preambulul dispoziției contestate

îl reprezintă O.U.G. nr. 81/2007, act normativ inexistent la momentul emiterii dispoziției

din 19 decembrie 2006 și prin urmare, inaplicabil.

În consecință, se va reține

că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale și în temeiul

prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul pârâtului

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Constanța împotriva deciziei nr. 140/C

din 28 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 aprilie 2011.