ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3381/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța la 21 octombrie 2009, C.M., C.G. și C.N. au chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Constanța, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției din 31 martie 2009, prin care s-a dispus modificarea art. 4 din cuprinsul dispoziției din 19 decembrie 2006 și să fie obligat pârâtul la emiterea unei noi dispoziții, care să cuprindă cuantumul despăgubirilor, așa cum acestea au fost stabilite prin prima dispoziție.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin notificările din 10 septembrie 2001 și din 16 iulie 2001, au solicitat Primăriei Municipiului Constanța restituirea în natură a imobilului situat în Constanța, strada N. Pârâta a emis dispoziția din 19 decembrie 2006, prin care le-a restituit în compensare suprafața de 1.114,98 m.p., iar pentru clădirea demolată și diferența de teren li s-a stabilit dreptul de despăgubiri în valoare de 79.848,60 euro. S-a învederat că, după aproximativ 3 ani de la emiterea dispoziției menționate, s-a emis o nouă dispoziție în 31 martie 2009, prin care s-a dispus modificarea art. 4 din prima dispoziție, în sensul că pentru diferența de teren de 171,4 m.p. și pentru construcția demolată din strada N. s-a propus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, fără a mai fi menționat cuantumul acestora.

Reclamanții au susținut că modificarea adusă art. 4 este abuzivă și nelegală, deoarece legea civilă nu dispune și pentru trecut. În ședința publică din 28 ianuarie 2009, reclamanții au precizat că obiectul cererii îl reprezintă anularea dispoziției din 31 martie 2009, emise de pârât, urmând să își producă efectele prima dispoziție prin care le-a fost soluționată notificarea. Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința civilă nr. 179 din 21 octombrie 2009, a admis acțiunea reclamanților și a dispus anularea dispoziției din 31 martie 2009, emisă de Primarul Municipiului Constanța. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că înlăturarea menținerii valorii bunului imposibil de restituit în natură, prin dispoziția contestată, are caracterul unei modificări echivalând cu o anulare parțială și nu cu o simplă rectificare a primei dispoziții, neargumentată în nici un fel, astfel că nu este posibilă verificarea legalității ei.

S-a mai reținut că, odată intrată în circuitul civil, prima dispoziție nu mai putea fi revocată, anulată sau modificată pe cale administrativă, ci doar pe calea unei acțiuni în justiție. Împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Constanța, susținând că prin dispoziția contestată nu s-a procedat la revocarea, anularea sau modificarea dispoziției emise la 12 decembrie 2006, ci s-au îndeplinit doar cerințele de ordin tehnic impuse de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, conform cu O.U.G. nr. 81/2007. Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 140C din 28 iunie 2010, a respins apelul pârâtului ca nefondat și l-a obligat pe acesta la 600 RON cheltuieli de judecată către reclamanții intimați.

Prin considerentele hotărârii, instanța de apel a constatat că modificarea art. 4 din prima dispoziție emisă de pârât (din 19 decembrie 2006) a fost abuzivă și a încălcat dispozițiile legale, întrucât s-a adus atingere conținutului unei dispoziții intrate în circuitul civil odată cu comunicarea către notificator, modificarea neputând opera pe cale administrativă, fără acordul celor în cauză, ci doar pe calea unei acțiuni în justiție. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Primarul Municipiului Constanța, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul a susținut că ulterior emiterii, dispoziția inițială din 19 decembrie 2006 a fost înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P., aceasta restituind-o emitentului cu adresa din 13 noiembrie 2008 cu solicitarea modificării art. privind propunerea de despăgubire în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Recurentul a precizat că, prin emiterea dispoziției contestate, nu a procedat la revocarea, anularea sau modificarea dispoziției emise inițial, ci a adus la îndeplinire cerințele de ordin tehnic impuse de către A.N.R.P., conforme cu O.U.G. nr. 81/2007. Intimata reclamantă M.C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând criticile invocate de recurentul pârât, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Prin notificările din 10 septembrie 2001 și din 16 iulie 2001, reclamanții au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului teren și construcție, situat în strada N. În baza art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, Primarul Municipiului Constanța a emis dispoziția din 19 decembrie 2006, prin care a respins cererea de restituire în natură și a atribuit reclamanților, în compensare, un teren în suprafață de 1.114,98 m.p., reprezentând loturile 1, 2 bis și 3, iar pentru clădirea demolată și pentru diferența de teren, în valoare totală de 79.848,60 euro, a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Ulterior emiterii și comunicării dispoziției menționate către reclamanții intimați, după circa 3 ani, pârâtul recurent a emis dispoziția din 31 martie 2009, prin care a modificat art. 4 din prima decizie, în sensul că pentru diferența de teren imposibil de restituit în natură, de 171,4 m.p. și pentru construcția demolată, situate în Constanța, strada N., a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și înaintarea dosarului către Secretariatul Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor. Reținând corect situația de fapt expusă, instanțele de fond și apel au constatat, în mod corect, că modificarea adusă art. 4 din prima dispoziție, în sensul de a nu se mai menționa cuantumul sumei cuvenite cu titlu de despăgubiri reclamanților intimați, neargumentată de intimat în niciun fel, este abuzivă și nelegală.

Prin comunicarea primei dispoziții către beneficiari reclamanți intimați, aceasta a intrat în circuitul civil, producându-și pe deplin efectele, astfel că nu mai putea fi modificată de emitent pe cale administrativă, fără acordul celor în cauză, ci doar pe calea unei acțiuni în justiție. Critica recurentului pârât în sensul că dispoziția contestată a fost emisă în vederea îndeplinirii unor cerințe de ordin tehnic impuse de A.N.R.P., conform O.U.G. nr. 81/2007 și nu ar avea semnificația unei modificări a primei dispoziții, ci doar a unei rectificări a acesteia, nu poate fi primită. Se va reține că împrejurarea invocată, în sensul că dispoziția inițială a fost restituită emitentului de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, este lipsită de relevanță.

De altfel, prevederile legale invocate ca temei al emiterii celei de-a doua dispoziții în cuprinsul motivelor de apel și de recurs formulate de pârâtă și nu în preambulul dispoziției contestate îl reprezintă O.U.G. nr. 81/2007, act normativ inexistent la momentul emiterii dispoziției din 19 decembrie 2006 și prin urmare, inaplicabil. În consecință, se va reține că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale și în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Constanța împotriva deciziei nr. 140/C din 28 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2011.