ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2177/2010

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 12/F din 8 februarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.C. împotriva Ordonanței nr. 770/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, confirmată prin Ordonanța nr. 907/II/2/2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Brașov, dispunându-se menținerea ordonanței atacate. A fost obligat petentul să plătească statului suma de 100 RON, cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin plângerea înregistrată sub nr. 770/P/24 februarie 2009 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, petentul B.C.

a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorilor G.V., G.M. și G.V.O. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și uz de fals, fals în declarații, mărturie mincinoasă, abuz de încredere și înșelăciune, având în vedere modalitatea nelegală în care familia G. a dobândit în proprietate bunuri imobile aflate anterior în patrimoniul defunctului B.N. În plângerea penală și ulterior, în declarația dată la parchet, petentul a susținut că se fac vinovați de săvârșirea unor fapte penale și notarii publici, precum și judecătorii Judecătoriei Făgăraș, care ar fi întocmit în mod nelegal testamentul autentificat din 09 ianuarie 1996, contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 27 iunie 1995 și au pronunțat Sentința civilă nr. 1246 din 29 mai 1995 a Judecătoriei Făgăraș (Dosar 1641/1995).' În motivarea plângerii, petentul a arătat că notarii publici au întocmit nelegal cele două acte notariale, deoarece la datele autentificării acestora defunctul B.N.

era grav bolnav, aflându-se într-o stare de sănătate în care nu își putea exprima în mod conștient consimțământul. Judecătorii care au pronunțat hotărârea judecătorească au săvârșit un abuz, apreciind drept nelegală Sentința nr. 1246 din 29 mai 1995 a Judecătoriei Făgăraș. Prin Ordonanța nr. 770/P/2009 din data de 23 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitele P.D. și S.K.E., notari publici, relativ la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 289 C. pen., neînceperea urmăririi penale față de numiții P.P. și M.V., judecători în cadrul Judecătoriei Făgăraș, relativ la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Totodată, s-a dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în vederea efectuării de cercetări față de numiții G.V., G.M., G.V.O. și G.I., relativ la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen., 291 C. pen., 292 C. pen., 260 C. pen., 213 C. pen. și 215 alin. (1) - (3) C. pen. În considerentele ordonanței, s-a arătat că pentru faptele reclamate de petent în privința notarilor publici și judecătorilor, împotriva cărora a formulat plângere penală, a intervenit prescripția răspunderii penale, fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. g) C. proc. pen. Prin Ordonanța nr. 907/II/2/2009, din data de 12 noiembrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, a fost respinsă plângerea formulată de petentul B.C.

împotriva ordonanței procurorului din data de 23 iunie 2009, care a fost menținută. În motivarea acestei ordonanțe s-a arătat că plângerea petentului a fost tardiv introdusă, nefiind respectat termenul de 20 de zile de la comunicare. În subsidiar, s-a arătat că soluția atacată este corectă, termenul de prescripție a răspunderii penale fiind, într-adevăr, împlinit în cauză. Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale față notarii publici P.D. și S.K.E. și judecătorii P.P. și M.V., petentul B.C. a formulat plângere, conform art. 278 1 C. proc. pen., care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov. În motivarea plângerii, petentul a susținut că nu s-a împlinit termenul prescripției răspunderii penale, infracțiunile ce fac obiectul plângerii fiind pedepsite cu închisoarea de la 5 la 20 de ani, iar cursul prescripției a fost întrerupt în anul 2000, când a inițiat plângeri la toate instituțiile, inclusiv la Judecătoria Făgăraș.

A mai arătat că plângerea împotriva rezoluției de netrimitere în judecată a fost atacată la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov în termenul legal. Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că actele notariale la care face referire petentul în plângerea sa au fost autentificate în datele de 27 iunie 1995 și 09 ianuarie 1996, iar hotărârea judecătorească pronunțată de judecătorii împotriva cărora a formulat plângere petentul, Sentința civilă nr. 1246/1995 a Judecătoriei Făgăraș, a fost pronunțată în data de 29 mai 1995. Față de aceste date și limitele de pedeapsă pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. proc.

pen. și de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., care s-ar putea circumscrie stării de fapt descrisă de petent, încadrarea juridică fiind dată faptei de către organul de cercetare penală, respectiv de către instanța de judecată, iar nu de către parte, se poate observa că s-a împlinit termenul de prescripție specială prevăzut de art. 124 C. proc. pen. Instanța de fond a mai reținut că petentul, în motivarea plângerii sale, a arătat că termenul de prescripție a fost întrerupt prin inițierea demersurilor sale în anul 2000, însă prescripția specială înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, astfel că soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale este corectă.

Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, petentul a declarat recurs, susținând în esență prin motivele scrise de recurs că soluționarea cauzei de către s-a făcut cu lipsă de procedură, pentru termenele de judecată din 11 ianuarie 2010 și 25 ianuarie 2010 primind citațiile ulterior acestor date. Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, sub toate aspectele, în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele următoare: Din examinarea actelor dosarului, rezultă că soluționarea cauzei de către instanța de fond s-a făcut fără ca petentul B.C. să fie legal citat, împrejurare care atrage incidența cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 21 C. proc.

pen. Astfel, deși prin Încheierea de ședință din 25 ianuarie 2010 s-a dispus ca pentru termenul din 8 februarie 2010, când s-a soluționat cauza, petentul să fie citat la domiciliul său din București, I.R., prin agent procedural, la dosar aflându-se citația și respectiv dovada transmiterii prin fax a citației, emisă pentru termenul respectiv, cu mențiunea solicitării de a se transmite instanței de fond dovada de citare, la dosarul cauzei nu se regăsește această dovadă, aflându-se dovada de citare pentru termenul anterior, din 25 ianuarie 2010. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de petentul B.C. împotriva Sentinței penale nr. 12/F din 8 februarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, va casa sentința penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de petentul B.C. împotriva Sentinței penale nr. 12/F din 8 februarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Brașov Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 iunie 2010.