ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2404/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 706 din 2 martie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 846/1371/2009 al Tribunalului Comercial Mureș s-a respins ca nefondată cererea formulată în principal de reclamanta SC K. SRL împotriva pârâtelor B.C.R. SA București și SC T.H.D. SRL București având ca obiect anularea Convenției de depozit colateral pentru garanții de bună execuție din 11 iunie 2008, lichidarea și eliberarea depozitului de 989.766 RON, ca efect al anulării convenției. S-a disjuns și suspendat, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., capătul de cerere subsidiar, precizat ulterior, privind constatarea îndeplinirii obiectului contractului de antrepriză încheiat la data de 31 mai 2008 cu pârâta SC T.H.D.

SRL, precum și lichidarea depozitului și eliberarea sumei menționate, până la soluționarea prin hotărâre executorie a dosarului nr. 1001/1371/2009 al Tribunalului Comercial Mureș. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că reclamanta a solicitat prin capătul de cerere principal anularea Convenției de depozit colateral pentru garanții de bună execuție din 11 iunie 2008 încheiat cu pârâta B.C.R. SA cu consecința obligării acesteia la lichidarea depozitului constituit și eliberarea sumei anterior menționate. Prin capătul de cerere subsidiar, astfel cum a fost precizat ulterior, a solicitat să se constate că obiectul contractului de antrepriză încheiat la data de 31 mai 2008 cu pârâta SC T.H.D.

SRL a fost îndeplinit, construcția edificată fiind întabulată în cartea funciară, situație în care solicită lichidarea depozitului și eliberarea sumei constituită în baza Contractului din 11 iunie 2008. Reclamanta invocând prevederile art. 948, 969 C. civ. a arătat că în temeiul contractului de antrepriză încheiat cu pârâta SC T.H.D. SRL la data de 31 mai 2008 având ca obiect edificarea unui centru comercial avea obligația potrivit art. 8 pct. 4 din contract să depună la atribuirea lucrărilor o garanție de 5% pentru îndeplinirea contractului. Restituirea acestei sume urma să se facă după remedierea tuturor neajunsurilor. Pentru executarea acestei obligații s-a încheiat Contractul din 11 iunie 2008 cu pârâta B.C.R.

SA. Cu privire la acest contract reclamanta susține însă că s-a aflat în eroare în sensul că dacă ar fi cunoscut că prin convenția de depozit colateral s-a constituit o garanție de bună execuție și nu o garanție pentru îndeplinirea contractului, reprezentantul său nu ar fi încheiat acest contract. S-a invocat totodată încălcarea de către pârâtă a obligației de informare constând în comunicarea tuturor consecințelor contractului pentru a fi acceptate în cunoștință de cauză. Existența erorii cu privire la prestația ce a format obiectul contractului rezultă și din faptul că potrivit art. 13 pct. 4 din contractul de antrepriză se precizează reținerea unui procent de 5% din valoarea lucrării cu titlu de garanție de bună execuție cu prilejul verificării facturii finale.

Convenția de depozit colateral este accesorie contractului de antrepriză astfel încât nu pot coexista două garanții de câte 5% din valoarea lucrării, situație în care acest din urmă contract este încheiat în afara actului principal reprezentat de contractul de antrepriză. Raportând această cerere la temeiul de drept invocat și contractul din litigiu tribunalul a concluzionat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 954 alin. (1) C. civ. pentru a aplica sancțiunea nulității relative a actului încheiat deoarece însăși denumirea convenției respectiv, aceea de depozit colateral pentru garanții de bună execuție, exclude existența erorii - viciu de consimțământ. Termenul de garanție de bună execuție apare chiar în titlul contractului, iar constituirea depozitului s-a realizat în considerarea prev. art. 8 pct. 4 din contractul de antrepriză dar și în considerarea art. 970 alin. (1) C. civ.

respectiv, în asigurarea îndeplinirii și garantării obligațiilor asumate de reclamantă în raporturile cu beneficiarul lucrării. Astfel, arată tribunalul, actul încheiat de reclamantă cu banca pentru constituirea garanției de 5% vizează respectarea îndeplinirii obligațiilor prevăzute de art. 8 pct. 4 însă, interpretarea art. 13 din contractul de antrepriză și anume, dacă procentul de 5% ca și garanție de bună execuție este unul și același cu cel constituit deja prin convenția de depozit colateral, ori este unul separat și suplimentar, sau dacă garanția urmează a fi eliberată deodată cu predarea lucrării sau numai la expirarea termenului de garanție de cinci ani, urmează a fi stabilită după soluționarea Dosarului nr. 1001/1371/2009 al Tribunalului Comercial Mureș în care se va stabili modul de îndeplinire a obligațiilor de către reclamanta din prezenta cauză.

S-a reținut totodată că accesoriile contractului a cărui anulare s-a solicitat au fost puse de entitatea bancară la dispoziția reclamantei căreia i s-a comunicat un set de documente pentru a le analiza în vederea încheierii contractului. Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 57 din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. În argumentarea deciziei pronunțate instanța de apel a respins criticile reclamantei referitoare la existența erorii - viciu de consimțământ în momentul încheierii contractului - cu motivarea că descrierea contractului încheiat indică în mod clar natura și obiectul acestuia, astfel încât în privința reclamantei operează prezumția că aceasta a citit condițiile de funcționare a depozitului colateral, situație în care nu poate susține că a semnat contractul în baza unei reprezentări false a realității.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC K. SRL criticând-o pentru motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivare din aplicarea greșită a prevederilor art. 953, 954 C. civ. În mod concret, recurenta invocă faptul că în momentul încheierii Contractului de depozit colateral din 11 iunie 2008, reprezentantul său a avut reprezentarea greșită că a încheiat o convenție de depozit pentru îndeplinirea contractului în conformitate cu prevederile art. 8 pct. 4 din contractul de antrepriză încheiat la data de 31 mai 2008 cu pârâta SC T.H.D. SRL, fapt care era de esența convenției încheiate. Această garanție a fost constituită înainte de începerea executării contractului de antrepriză, la atribuirea lucrărilor, astfel că dacă această sumă ar fi constituit garanție de bună execuție pârâta SC T.H.D.

SRL ar fi avut obligația de a o reține cu prilejul verificării facturii finale, potrivit art. 13 pct. 4 din contract, adică după executarea integrală a lucrărilor contractate. De altfel, la data semnării Convenției din 11 iunie 2008, nu exista nicio rațiune pentru constituirea unei garanții de bună execuție, lucrările nefiind începute. Pe de altă parte modul de constituire a garanției de bună execuție constă în reținerea de către beneficiarul lucrării respectiv, pârâta SC T.H.D. SRL a unui cuantum de 5% din valoarea facturii finale și nu prin avansarea acestei sume de către antreprenor în speță, reclamanta recurentă. Prin urmare, falsa reprezentare a conținutului prestației ce a făcut obiectul actului a cărui anulare s-a solicitat, cade asupra calităților substanțiale ale obiectului actului juridic, fiind îndeplinite condițiile cerute de art. 953, 954 C. civ.

pentru a se dispune anularea actului încheiat în condițiile în care elementul asupra căruia a intervenit falsa reprezentare a fost hotărâtor pentru încheierea acestui act, în sensul că dacă ar fi cunoscut realitatea convenția nu s-ar fi încheiat. Totodată, susține recurenta, reprezentantul societății bancare a cunoscut faptul că s-a dorit constituirea unei garanții de îndeplinire a contractului și nu a uneia de bună execuție, împrejurare care rezultă din solicitarea adresată băncii precum și din cuprinsul contractului de antrepriză în temeiul căruia s-a încheiat contractul de depozit. În plus, la încheierea contractului din litigiu intimata B.C.R. SA nu și-a îndeplinit obligația de informare în sensul de a-i prezenta toate efectele juridice ale serviciului contractat pentru ca manifestarea de voință a clientului să fie exprimată în cunoștință de cauză, o atare obligație fiind stabilită de altfel și de art. 117 alin. (2) din O.U.G.

nr. 99/2006. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale anterior menționate, Curtea constată că este nefondat. Potrivit art. 954 C. civ. eroarea nu produce nulitate decât atunci când cade asupra substanței obiectului convenției, în sensul că pentru a avea drept efect anularea contractului, eroarea trebuie să vizeze calitățile esențiale și substanțiale ale prestației. Eroarea trebuie să fi avut o asemenea intensitate juridică încât partea contractantă aflată în eroare nu ar fi contractat sau ar fi contractat în condiții diferite dacă ar fi cunoscut realitatea. În acest context, susținerea recurentei cu privire la existența erorii - viciu de consimțământ în momentul încheierii contractului din 11 iunie 2008, în sensul că a încheiat acea convenție având reprezentare falsă, că va constitui o garanție pentru îndeplinirea contractului și nu o garanție de bună execuție, nu poate fi primită.

Sub acest aspect, ambele instanțe au reținut corect că reclamanta a solicitat băncii în mod expres deschiderea unui cont de garanție de bună execuție la contractul încheiat cu pârâta SC T.H.D. SRL în calitate de beneficiar al lucrării. Termenul de garanție de bună execuție apare chiar în titlul contractului, astfel că nu poate fi acceptată susținerea recurentei că s-a aflat în eroare tocmai în această privință, clar și neechivoc indicată, cu atât mai mult cu cât nu s-a înlăturat prezumția că s-au cunoscut condițiile de funcționare a depozitului colateral.

Pe de altă parte, în conformitate cu art. 8 din convenția a cărei anulare s-a solicitat "prin semnarea prezentei convenții, titularul de cont, în speță recurenta, confirmă faptul că a luat la cunoștință și a înțeles condițiile de funcționare a depozitului colateral". De asemenea, prin ultimul alineat al convenției, la punctul 3, s-au menționat documentele atașate contractului respectiv ghidul de afaceri, informațiile pentru deponent și lista depozitelor negarantate. Prin urmare, conținutul convenției relevă faptul că recurenta a cunoscut și acceptat clauzele contractuale cuprinse în convenție, astfel că aceasta avea reprezentarea exactă a naturii juridice reale a actului pe care l-a semnat cât și a termenelor, condițiilor, obligațiilor asumate și a drepturilor ce îi reveneau.

În egală măsură, existența erorii - viciu de consimțământ - are valoarea unui fapt juridic, ea trebuie apreciată în concret prin raportare la situația personală a celui care susține că este victima erorii. Din această perspectivă, trebuie observat că recurenta în calitate de antreprenor este un profesionist, prezumat ca fiind o persoană pe deplin informată în domeniul său de competență, situație în care în mod corect prin decizia recurată s-a menționat că nu a fost răsturnată prezumția că aceasta a înțeles întocmai conținutul contractului încheiat. Prin urmare, recurenta, nu poate susține cu temei că a fost în eroare tocmai în privința felului garanției constituite, situație în care rezultă că prevederile art. 953, 954 C. civ.

au fost corect aplicate. În aceeași ordine de idei, decizia recurată este corectă și din perspectiva modului în care a fost examinată obligația de informare ce revenea pârâtei B.C.R. SA, în condițiile în care din însăși conținutul convenției a rezultat fără echivoc că entitatea bancară a furnizat toate informațiile necesare pentru ca recurenta să reflecteze și să decidă în deplină cunoștință de cauză, cu privire la convenția încheiată, situație în care se va înlătura și critica formulată sub acest aspect.

În plus, intimata a susținut, iar recurenta nu a contestat faptul că, convenția de depozit a fost executată de către aceasta prin îndeplinirea obligațiilor asumate, ceea ce echivalează cu o acceptare tacită a dispozițiilor acesteia, astfel încât chiar dacă actul ar fi fost lovit de nulitate relativă aceasta a fost acoperită prin executare, ceea ce exclude posibilitatea contestării ulterioare a contractului pentru nerespectarea condițiilor prevăzute de art. 954 C. proc. civ. În consecință, rezultă că recurenta, interpretând eronat prevederile legale anterior menționate, formulează critici nefondate, situație în care recursul va fi respins în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC K. SRL Târgu Mureș împotriva Deciziei nr. 57/A din 11 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2011.