ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2455/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2455/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 7 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 22966/3/2009 a fost menținută starea de arest a inculpaților S.C.I. , V.R.M. , N.G.I. , R.C.M. , A.A.C. , S.E.A. și B.C.A.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că prin Sentința penală nr. 161 din 4 martie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, au fost condamnați inculpații: N.G.I. la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 8 din Legea nr. 39/2003; A.A.C. la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000; V.R.M. la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 8 din Legea nr. 39/2003; B.C.A. la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 8 din Legea nr. 39/2003; S.C.I. la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 8 din Legea nr. 39/2003; S.E.A. la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la care s-a adăugat, conform art. 83 C. pen., pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1383/2008 a Tribunalului București și R.C.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 74 lit. a) din C. pen., la care s-a adăugat, conform art. 83 C. pen. pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 176/2009, a Judecătoriei sectorului 6 București, că temeiurile avute în vedere la arestarea lor se mențin și că ele impun, în continuare privarea de libertate a acestor inculpați.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații S.C.I., V.R.M., N.G.I., R.C.M., A.A.C., S.E.A. și B.C.A. care au susținut că măsura arestării preventive nu mai este justificată și au solicitat revocarea acesteia și judecarea lor în stare de libertate.
Recursurile declarate nu sunt întemeiate.
În conformitate cu dispozițiile art. 300
2
C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar potrivit art. 160
b
alin. (3) din același cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, instanța prin încheiere motivată dispune menținerea stării de arest.
Pe de altă parte, prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Convenția europeană a drepturilor omului s-a statuat că o persoană poate fi lipsită de libertate dacă este reținută legal în baza condamnării pronunțate de un tribunal competent.
Din analiza actelor dosarului rezultă că arestarea inculpaților s-a dispus, în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând motive temeinice de a bănui că aceștia au comis infracțiunile de trafic de droguri de risc, trafic internațional de droguri de risc și constituire de grup infracțional în scopul săvârșirii de infracțiuni, constând în aceea că în lunile februarie, martie și aprilie 2009 au adus din Olanda diverse cantități de cannabis - drog de risc, pe care l-au valorificat în România, fiind surprinși în flagrant, după ce au efectuat asemenea tranzacții ilicite.
Având în vedere probele de vinovăție administrate, Tribunalul București, așa cum s-a arătat în cele ce preced a dispus condamnarea inculpaților la pedepse privative de libertate, în baza art. 2 alin. (1) și (3) și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și a art. 8 din Legea nr. 39/2003.
Ținând seama de materialul probator al cauzei și de soluția de condamnare Curtea constată că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că menținerea acestei măsuri de către instanța de apel este pe deplin justificată și conformă cu dispozițiile legale evocate și că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, derivat din natura, gravitatea și rezonanța în comunitate a faptelor și din împrejurările comiterii lor.
Se mai constată că de la data arestării inculpaților, 23 martie 2009 și 14 aprilie 2009 până în prezent, în condițiile în care s-a pronunțat o soluție de condamnare, continuarea privării de libertate apare ca o măsură rezonabilă, nicidecum excesivă.
Față de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. și a art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.C.I., V.R.M., N.G.I., R.C.M., A.A.C., S.E.A. și B.C.A. cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorii desemnați din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații S.C.I., V.R.M., N.G.I., R.C.M., A.A.C., S.E.A. și B.C.A. împotriva Încheierii din 7 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 22966/3/2009.
Obligă recurenții inculpați S.C.I., A.A.C., S.E.A. și B.C.A. la plata sumei de câte 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurenții inculpați V.R.M., N.G.I. și R.C.M., la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 21 iunie 2010.