ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3033/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3033/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei constată următoarele: 1. Tribunalul Mureș, secția penală, prin Sentința penală nr. 42 din 16 martie 2010 pronunțată în Dosar nr. 2607/102/2009 a condamnat pe inculpatul H.B.E. (cetățenie română, studii liceale, pensionar, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, arestat preventiv în cauză în Penitenciarul Târgu Mureș) pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. c) C. pen. („asupra soțului”) la pedeapsa principală de: - 16 (șaisprezece) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata de 5 ani (pedeapsă complementară).
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului, fiindu-i computată din pedeapsa aplicată potrivit art. 88 C. pen. - reținerea/arestarea în cauză cu începere de la 6 septembrie 2009 la zi. În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială către stat a unui cuțit - corp delict. În conformitate cu dispozițiile art. 14 și 17 C. proc. pen. s-a luat act că numiții B.T.B. și H.B.E.J. în calitate de descendente ai victimei, mama acestora, nu s-au constituit părți civile în cauză. În baza art. 189 și 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON - din care suma de 600 RON reprezentând onorariu apărător oficiu avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești - cheltuieli judiciare statului.
Instanța a reținut că în seara zilei de 4 septembrie 2009 în jurul orelor 20 00 martora K.G. care locuiește în același bloc cu familia H.B.E. și H.B.I. fost sunată la ușa apartamentului de inculpat, aflat în stare de agitație, care i-a solicitat să anunțe salvarea și poliția deoarece și-a înjunghiat soția, după care fără a-i da alte detalii a urcat înapoi scările spre apartamentul său situat la etajul superior; evenimentul a fost sesizat de martorul K.I. la orele 20 04 la dispeceratul 112 Târgu Mureș, fiind alertat un echipaj SMURD care a sosit la locul faptei la ora 20 10 găsind-o pe victima - H.B.I.
în vârstă de 43 ani - căzută în holul apartamentului comun pe pardoseală prezentând 2 plăgi înjunghiate, penetrante la nivelul qadranului superior extern mamar dreapta (un cm) și în zona subxipehoidian (aproximativ 3 cm) fiind demarate imediat manevre de resuscitare cardio-pulmonare și drenaj toracic, fără a se reuși resuscitarea victimei care a decedat în jurul orelor 20 45 ; sosirea procurorului și a organelor de poliție a avut loc la orele 20 50 , fiind efectuată cercetarea locului faptei și fotografii judiciar-operative până la orele 24 00 . La sosirea echipajului de poliție inculpatul a solicitat în mod expres să fie condus la Clinica de Psihiatrie Târgu Mureș pe motiv că a urmat anterior tratament medicamentos pentru unele afecțiuni psihice, fără a putea prezenta în acest sens acte medicale justificative; s-a dat curs solicitării inculpatului care a fost supus unui consult de specialitate fără să fie evidențiate afecțiuni psihice care să-l facă incapabil anchetei în cauză, după care a fost pus la dispoziția organului de urmărire penală.
În declarația făcută de inculpat imediat după producerea evenimentului tragic amintit în condițiile art. 70 alin. (3) rap. la art. 70 alin. (1) și (2) și art. 171 alin. (2) C. proc. pen. - relatări menținute pe parcursul urmăririi penale întrucât la cercetarea judecătorească a invocat dreptul de a nu face nicio declarație prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc.
pen., acesta a mărturisit că în după amiaza zilei de 4 septembrie 2009 a consumat 2 beri într-un local ajungând în domiciliu, unde a găsit-o pe soția sa, în jurul orelor 18 30 ; a mâncat în bucătărie în timp ce soția se juca la calculator în camera alăturată; la un moment dat a intrat în discuții contradictorii cu soția sa căreia i-a reproșat că are o relație extraconjugală cu un alt bărbat motiv ce i-a produs o stare de gelozie; a mai arătat că nu-și amintește ce i-a răspuns soția la acuzația amintită reținând doar faptul că la un moment dat și-a pierdut controlul, i s-a înnegrit vederea și nu a mai avut limpezire în gândire îndreptându-se asupra ei/nu își amintește când a luat cuțitul și a lovit-o ori de câte ori, reținând doar că după un anumit timp pe care nu îl poate preciza și-a revenit și a văzut-o pe soție plină de sânge căzută pe holul apartamentului, a realizat ce a făcut, s-a speriat și a fugit la vecinii săi solicitându-i martorei K.G.
care este asistentă medicală să anunțe poliția și salvarea deoarece „a tăiat-o pe soție”. În cauză a fost audiată martora B.E., care locuiește în același imobil cu soții H.B., arătând că, în seara din 04 septembrie 2009, a fost anunțată de o vecină de la parterul blocului că inculpatul a omorât-o pe soția sa. Această martoră a arătat că, cunoaște bine familia H.B. de circa 24 de ani, cunoscând că în ultimul timp între victimă și soțul acesteia existau mai multe conflicte, victima plângându-i-se în mai multe rânduri că nu se mai înțelege cu soțul său E. pentru motivul că acesta consumă frecvent băuturi alcoolice și caută diverse motive de ceartă cu soția sa. Aceeași martoră a declarat că în urmă cu aproximativ trei săptămâni de la decesul victimei, aceasta i-a spus că intenționează să divorțeze de soțul ei, deoarece acesta consumă frecvent băuturi alcoolice, martora bănuind că inculpatul nu a suportat ideea despărțirii de soția sa, motiv pentru care a ucis-o.
În urma audierii fiicei victimei, rezultată dintr-o căsătorie anterioară, respectiv a numitei - B.T.B., a reieșit faptul că aceasta a părăsit România de circa 6 ani, stabilindu-se în Ungaria, vizitându-și periodic părinții și conversând telefonic cu aceștia aproape în fiecare zi. În privința relațiilor dintre mama sa și tatăl său vitreg, a arătat că a aflat din discuțiile telefonice purtate cu mama sa că intenționează să divorțeze de inculpat, martora sfătuind-o pe aceasta să nu-i aducă la cunoștință inculpatului intenția sa, pentru a nu-l enerva și a o expune pe aceasta vreunui pericol, deoarece cunoștea că inculpatul era în ultima perioadă foarte gelos și a rugat-o în mai multe rânduri să-i mai acorde o șansă.
În urma efectuării autopsiei medico-legale a cadavrului numitei H.B.I., s-au identificat următoarele semne de violență: pe regiunea mamară dreaptă, la 5 cm supramamelonar - o plagă de 2,7X1 cm cu margini liniare; pe regiunea mamară stânga, la 6 cm supramamelonar - o plagă de 3X1 cm cu margini liniare; pe rebordul costal drept parasternal - o plagă liniară orizontală de 4X1 cm; deltoidian stâng - o plagă liniară de 4X1,5 cm ușor dehiscentă. Din concluziile raportului de autopsie medico-legală, emis de I.M.L. la 11 septembrie 2009, rezultă că moartea numitei H.B.I. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei externe și interne masive, urmare a unor plăgi penetrante toracice cu leziuni de cord. Leziunile traumatice descrise anterior sunt de tipul plăgilor înjunghiate, putându-se produce prin mecanismul de lovire directă, repetată, cu corp tăietor - înțepător (cuțit) și au legătură de cauzalitate directă cu decesul victimei.
În cauză s-a dispus efectuarea în cadrul I.N.M.L. „P.D.M.M." a unei expertize psihiatrice asupra inculpatului, iar în raport de întrebările conținute în ordonanța din 08 septembrie 2009, concluziile instituției sus-amintite, în urma efectuării examinării psihiatrice și psihologice privind pe inculpat, au fost în sensul că acesta prezintă diagnosticul „tulburare depresivă - model nevrotic". Comisia medicală de specialitate a conchis că inculpatul păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale, având discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat. Asupra cuțitului - corp delict, ridicat cu ocazia cercetării locului faptei privind victima, care a decedat în urma unei agresiuni suferite prin înjunghiere, s-a dispus efectuarea de către I.M.L.
Târgu Mureș a unei constatări medico-legale biocriminalistice menite a stabili dacă pe acest cuțit se pun în evidență urme de sânge, dacă sunt de natură umană și care este grupa și subgrupa din care fac parte. Prin raportul de expertiză biocriminalistică emis de I.M.L. Târgu Mureș la data de 03 noiembrie 2009, a rezultat, în privința cuțitului, că prezintă o mânjitură masivă pe partea lamei cu inscripție și mânjituri pe latura fără inscripție, de sânge uman de grupa sanguină 0(1) care aparține victimei H.B.I. Fiind descoperite, cu ocazia cercetării la fața locului, pe patul din prima cameră din locuință, mai multe fragmente de hârtie, pe care era inserat un text în limba maghiară, s-a dispus efectuarea unei constatări de natură traseologică de către specialiștii din cadrul I.P.J.
Mureș - Serviciul Criminalistic, având ca obiectiv reconstruirea întregului înscris pe baza fragmentelor existente. S-a considerat că această constatare tehnico-științifică se impunea a fi efectuată în cauză, dat fiind faptul că fragmentele de hârtie sugerau că a fost vorba de un înscris unitar, care a fost rupt în bucățele și exista posibilitatea ca textul de pe acea foaie să aibă legătură cu fapta în privința mobilului comiterii acesteia, putând da explicații ulterior referitor la săvârșirea faptei de către inculpat. Prin raportul de constatare tehnico-științifică din 19 octombrie 2009 emis de I.P.J. Mureș - Serviciul Criminalistic, s-a concluzionat că cele 19 fragmente de hârtie, cu înscris în limba maghiară, descoperite și ridicate cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei, la data de 04 septembrie 2009, nu fac parte din același întreg.
În drept, fapta inculpatului care în seara zilei de 4 septembrie 2009 orele 20 00 pe fondul unui conflict spontan - generat chiar de autor pe motivul unei presupuse relații extraconjugale a victimei a aplicat soției acestuia lovituri directe repetate cu un corp tăietor (cuțit) cauzându-i plăgi penetrante toracice cu leziune de cord aflate în legătură de cauzalitate directă cu decesul la scurt timp al victimei în pofida intervențiilor medicale de specialitate în regim de urgență pentru resuscitarea acesteia (orele 20 45 ) a fost apreciată de instanță a realiza elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat dedusă judecății prin rechizitoriu, prevăzută de art. 174, 175 lit. c) C. pen.
(săvârșită cu intenție indirectă). Din modalitatea de executare a agresiunii fizice rezultă că inculpatul a prevăzut și acceptat posibilitatea producerii decesului ceea ce în fapt s-a și realizat; pentru considerentele amintite a fost respinsă cererea coinculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptei ilicite în infracțiunea praeterintenționată de lovire cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. Presupusele relații extraconjugale ale victimei au fost apreciate de instanță ca o împrejurare neconcludentă pentru reținerea în cauză a circumstanței atenuante legale a provocării sus-menționate, în condițiile în care discuțiile contradictorii sub acest aspect premergătoare acțiunii de omucidere au fost inițiate chiar de inculpat aflat sub influența băuturilor alcoolice.
Pedeapsa stabilită în cuantum de 16 ani închisoare - orientată către minimul legal special de 15 ani închisoare - a valorificat în speță în cadrul criteriilor legale de individualizare prevăzute de art. 72 și urm. C. pen.: gradul de pericol social concret ridicat al infracțiunii [modalitatea în care a comis infracțiunea dar și celelalte condiții extinse acesteia, acțiunea susținută în realizarea rezultatului dorit dar și motivul facil invocat în justificarea suprimării vieții soției acestuia; atitudinea inculpatului față de valorile umane fundamentale care aflat sub influența băuturilor alcoolice nu a ezitat să adopte o conduită agresivă extremă față de soția sa; conținutul Referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mureș (absolvent de liceu, instalator/pensionat medical, căsătorit cu victima de circa 22 ani, relații conjugale din care a rezultat fiul acestora artist-dansator; comportamentul acestuia fiind cunoscut și apreciat de vecini ca fiind corespunzător)].
2. Apelul inculpatului criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie [schimbarea încadrării juridice a faptei ilicite pe motivul lipsei intenției de a ucide în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen./reținerea art. 73 lit. b) C. pen. și/sau de circumstanțe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. cu consecința reducerii pedepsei închisorii sub minimul legal special de 15 ani închisoare potrivit art. 76 alin. (2) C. pen.] a fost respins ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. prin Decizia penală nr. 30/A din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, fiind menținute în totalitate - pentru argumentele probatorii/justificative arătate în hotărârea atacată - rezolvările juridice adoptate la judecata în primă instanță.
Conform art. 381 alin. (1) rap. la art. 300 2 , art. 160 b alin. (1) și (3) și art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost menținută arestarea preventivă în cauză a inculpatului fiind computată din pedeapsă detenția preventivă în continuare la zi. 3. Împotriva deciziei amintite s-a declarat în termen recurs de către inculpat, cale de atac motivată în condițiile art. 385 10 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen. pentru cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. [reducerea pedepsei prin aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și/sau reținerea de circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen.]. Interpelat în legătură cu dreptul acestuia de a fi audiat în recurs, potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) C. proc.
pen., recurentul-inculpat a invocat în continuare „dreptul la tăcere” prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen. Înalta Curte verificând decizia atacată în raport cu motivele de netemeinicie invocate de recurentul inculpat pe baza materialului probator existent în dosarul cauzei - în conformitate cu dispozițiile art. 385 14 alin. (1) și (3) și art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. - a constatat următoarele: Acțiunea de ucidere prin înjunghiere a soției acestuia în domiciliul comun după o conviețuire de 22 ani pe fondul consumului anterior de băuturi alcoolice și al discuțiilor contradictorii inițiate chiar de inculpat privind existența unor presupuse relații conjugale ale victimei realizează elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
[comisă cu intenție indirectă: din modalitatea de executare a agresiunii fizice constând în lovituri directe repetate cu un corp tăietor (cuțit) ce au cauzat plăgi penetrante toracice cu leziune de cord aflate în legătură directă de cauzalitate cu decesul, rezultă că inculpatul a prevăzut și acceptat suprimarea vieții victimei dar ceea ce în fapt s-a și produs la interval de 50 minute de la încetarea acțiunii de omucidere, în pofida manoperelor de resuscitări efectuate de SMURD anunțat de inculpat prin vecina sa, martora K.G.]. Modalitatea și împrejurările anterior arătate în care inculpatul a suprimat viața soției acestuia, în domiciliul comun după o conviețuire de circa 22 ani nu justifică reținerea art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., pedeapsa aplicată de 16 ani închisoare fiind în concordanță cu criticile de individualizare din art. 72 C. pen./aptă să asigure finalitatea preventiv-educativă urmărită de legiuitor prin art. 52 C. pen.
În consecință decizia atacată este legală și temeinică iar reformarea sa nu se justifică recursul inculpatului urmând a fi respins ca nefondat în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.B.E. împotriva Deciziei penale nr. 30/A din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 5 septembrie 2009 la 7 septembrie 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 septembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.