ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4062/2010

Asupra recursurilor penale:

Prin

Sentința penală nr. 157 din 28 mai 2010 pronunțată în Dosarul nr. 2980/2/2010,

Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondată plângerea

formulată de petiționarii M.O.T., M.M. și M.A.S. împotriva Rezoluției din 1

februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și împotriva

Rezoluției din 12 martie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că

procedura de executare în care intimatul A.I. avea calitatea de executor

judecătoresc s-a prelungit în timp datorită faptului că numeroasele contestații

la executare formulate de debitoarea „SC .A. SA I.”, au dus la suspendarea

executării sau la anularea formelor de executare emise de intimat în Dosarul de

executare nr. 249/2005.

S-a mai reținut că aceleași acte premergătoare demonstrează

că intimatul A.I. a dat curs solicitărilor intimaților de continuare a

executării de îndată ce aceștia au formulat astfel de cereri.

Împrejurarea susținută de petiționari, în sensul că

executorul judecătoresc nu le-a comunicat înștiințarea de reprogramare a

executării în 25 ianuarie 2006, s-a demonstrat a fi condus la temporizarea

cursului procedurii de executare, din moment ce în data de 26 ianuarie 2006

Judecătoria Roșiorii de Vede dispusese deja suspendarea executării silite

împotriva debitoarei „SC .A. SA I.”, astfel că nu sunt îndeplinite elementele

constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C.

proc. pen.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat

recurs petiționarii M.O.T. și M.M., criticând-o ca fiind netemeinică și

nelegală.

Recursul este fondat.

Analizând din oficiu legalitatea sentinței recurate, se

constată că nu sunt incidente niciunul din cazurile de casare prevăzute de

dispozițiile art. 385

9

pct. 1 C. proc. pen.

Cât privește temeinicia hotărârii atacate, se reține că

actele premergătoare administrate în cauză nu au făcut dovada faptului că

intimatul A.I. ar fi încălcat atribuțiile ce-i reveneau în calitatea sa de

executor judecătoresc, în executarea Sentinței nr. 244 din 5 septembrie 2005 a

Tribunalului Teleorman.

Potrivit art. 246 C. pen., constituie abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public care, în exercitarea

atribuțiilor sale de serviciu, cu știință nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește

în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale

unei persoane.

Susținerile petiționarilor în sensul că producerea

executării silite s-a prelungit în timp, deși reală, nu este imputabilă

intimatului atâta vreme cât în cadrul mai multor cereri de contestație la

executare instanțele au dispus suspendarea executării și anularea actelor de

executare, în toată această perioadă a executării.

Constatând că intimatul A.I. și-a îndeplinit atribuțiile în

Dosarul de executare silită nr. 249/2005 cu respectarea dispozițiilor art. 373

1

alin. (2) C. proc. pen. și art. 49 și urm. din Legea nr. 188/2000, instanța de

fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, astfel că, făcând aplicarea

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 C. proc. pen., recursul urmează să

fie respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

petiționarii M.O.T. și M.M. împotriva Sentinței penale nr. 157 din 28 mai 2010

a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 200

RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2010.