ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 495/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 279 din 12 martie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, inculpatul D.M.I.  a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 17 octombrie 2008 la 1 noiembrie 2008.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea și distrugerea cantității de 8,15 gr cocaină depusă la Camera de Corpuri Delicte conform dovezii seria D nr. 001294.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 3.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 26 octombrie 2006, inculpatul minor D.M.I. a primit de la tatăl său, D.M., un pachet de țigări în care fusese introdusă cantitatea de 8 gr cocaină, pentru a o livra lui C.M.E. în barul A.C., conform înțelegerii dintre cei doi potrivit căreia primul trebuia să livreze 15 gr cocaină.

Inculpatul D.M.I. a preluat de la tatăl său cantitatea de droguri, s-a deplasat cu taxiul la barul în cauză unde trebuia să se întâlnească cu C.E. și aici, i-a transmis în mod discret acestuia punguța cu cocaină, fără a lua în acest moment vreo sumă de bani, întrucât înțelegerea între D.M. și acesta din urmă fusese ca plata să se facă ulterior.

Imediat după ce a primit cantitatea de droguri, C.M.E. s-a întâlnit în toaleta barului cu investigatorul sub acoperire I.P., căruia i-a oferit cele 8,46 gr cocaină, în schimbul sumei de 4.000 RON.

Din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică din 27 octombrie 2006 reiese că proba conține cocaină cu amestec de fenacetină, lidocaină și diliazem, cocaina constituind drog de mare risc.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, admițând că avea la cunoștință faptul că în pachetul dat de D.M., tatăl său natural, se aflau droguri, susținând însă că aceste droguri ar fi fost destinate numai consumului propriu, D.M. și C.M.E. fiind consumatori de droguri.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, raport de constatare tehnico-științifică, declarațiile investigatorului sub acoperire, declarațiile martorilor C.M.E., S.I.B., D.M., declarațiile inculpatului.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia penală nr. 127/A din 18 mai 2009, a respins ca nefondat apelul inculpatului prin care acesta solicitase, în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susținând că nu cunoștea faptul că în pachetul de țigări se aflau droguri, iar în subsidiar, aplicarea unei pedepse a cărei executare să fie suspendată, având în vedere faptul că la data faptei era minor.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 RON, onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 RON avansându-se din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii penale, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.M.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În principal, s-a solicitat aplicarea dispozițiile art. 86

1

C. pen. și suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului având în vedere circumstanțele sale personale și vârsta la care a comis fapta.

În subsidiar, s-a solicitat achitarea, considerându-se că instanța s-a aflat într-o gravă eroare de fapt, inculpatul fiind trimis în judecată în trei dosare pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni.

S-au invocat cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 și 18 C. proc. pen.

Examinând recursul prin prisma motivelor de casare invocate, cât și din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:

Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanțele au reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Inculpatului i s-au reținut în sarcină acte materiale distincte care îmbracă conținutul unor infracțiuni diferite și pentru care a fost condamnat prin hotărâri judecătorești succesive pentru fapte în legătură cu traficul de droguri, săvârșirea lor fiind petrecută în alt context faptic decât cel stabilit în prezenta cauză.

Înalta Curte constată că nu există identitate de situație de fapt și nicio confuzie cu privire la actele materiale comise de inculpat.

Astfel, prin Sentința penală nr. 785 din 4 iulie 2008 a Tribunalului București, secția I penală, au fost condamnați inculpații D.M. și C.M.E., în timp ce recurentul D.M.I. a avut calitatea de martor.

Prin Sentința penală nr. 496 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, în sarcina inculpatului s-a reținut deținerea, intermedierea și vânzarea de droguri, pentru alte fapte decât cea din prezenta cauză.

Constatând inexistența vreunei erori grave de fapt, ca și inexistența autorității de lucru judecat, Înalta Curte va respinge ca nefondată critica formulată de inculpatul recurent potrivit dispozițiilor art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Cu privire la individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că instanța a respectat criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. și i-a aplicat inculpatului o pedeapsă suficientă și necesară reeducării sociale a acestuia, conform cerințelor art. 52 C. pen.

Inculpatul a avut o atitudine procesuală oscilantă, s-a sustras de la judecată, iar din referatul de evaluare întocmit în cauză rezultă că nu conștientizează pericolul social al faptelor comise.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu constituie o modalitate oportună și temeinică realizării scopului coercitiv-preventiv al acesteia, astfel că va respinge, ca nefondată, critica întemeiată pe dispozițiilor art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică și nu există motive de casare a acesteia, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Se constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M.I. împotriva Deciziei penale nr. 127 din 18 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2010.