ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2125/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2125/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față,
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Tribunalul București,
secția I penală, prin sentința penală nr. 662 din 19 august 2011, a condamnat
pe inculpatul C.V., la 8 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a
interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)
teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea de trafic ilicit de droguri
de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu
aplicarea art. 74 alin. (2) și a art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea art.
71 și a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În temeiul art. 118 lit.
f) C. pen., coroborat cu art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus
confiscarea în vederea distrugerii a cantității de 0,61 gr pulbere cocaină.
În temeiul art. 118 lit.
c) C. pen., coroborat cu art. 17 alin. (2) din aceeași lege, s-a dispus
confiscarea, de la inculpat, a sumei de 400 lei dobândită ilicit.
Pentru a pronunța
sentința, instanța a reținut următoarele:
În dosarul nr. 93/D/2008
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.,
la 24 martie 2009 s-a format dosarul nr. 96/D/P/2009, denunțul formulat de C.V.,
privind săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.
În dosarul de
urmărire penală astfel format, au fost autorizați investigatorii sub acoperire,
colaboratori ai acestora, precum și cumpărarea de droguri de risc și de mare
risc, printre alții și de la C.V., zis R.
Prin Ordonanța nr. 96/D/P/2009
din 16 februarie 2011, cauza privindu-l pe C.V. s-a disjuns, formându-se
dosarul nr. 60/D/P/2011.
La 7 aprilie și 27
mai 2009, prin ordonanțe, procurorul a delegat organe de poliție judiciară din
cadrul I.G.P.R. – B.C.C.O. București – Serviciul Antidrog pentru efectuarea de
acte și activități procedurale.
În continuare, prin
Ordonanța nr. 31/A/2009 din 7 aprilie 2009, organul judiciar competent a dispus
introducerea investigatorilor sub acoperire nume de cod „J.S.” și „M.S.” și a
colaboratorului „M.S.”, ei fiind autorizați să cumpere câte 500 gr. hașiș,
cannabis și cocaină, 200 pastile ecstasy și 200 timbre LSD, precum și să
întreprindă activitățile necesare identificării traficanților de drog și
strângerea datelor privind faptele penale sesizate.
Autorizările au fost
prelungite succesiv până la 5 iulie 2009 (ordonanța nr. 31A/2009 din 6 mai și 5
iunie 2009).
La 25 mai 2009, prin
ordonanța nr. 48/A/2009, s-a autorizat, pentru 30 de zile, introducerea
colaboratorului sub acoperire P.E., acesta fiind autorizat și să procure 500 gr.
cocaină.
După ce s-au efectuat
mai multe cumpărări de drog, s-au obținut informații că furnizorul celor de la
care s-au achiziționat droguri, era un bărbat cunoscut sub porecla „R.”, acesta
fiind identificat în persoana inculpatului C.V., colaboratorul nume de cod „P.E.”
având acces în avantajul celui de mai sus dintr-o perioadă anterioară.
La 29 mai 2009, „P.E.”
a informat organele abilitate că în acea zi poate cumpăra cocaină „R.” deținând
un astfel de drog. Ca atare, la orele 22.00, „P.E.” s-a întâlnit cu „M.S.” și
în prezența acestuia, l-a apelat telefonic pe „R.”, ambii stabilind să se vadă
spre orele 23.00 în zona intersecției Șoselei Pantelimon cu str. Baicului din
sectorul 2 al Capitalei.
Echipa formată din
dispozitivul de supraveghere, investigatorul „M.S.” și „P.E.” s-a deplasat la
locul indicat, colaboratorul a fost percheziționat, asupra lui nu s-au găsit
bani, bunuri sau obiecte interzise, și i s-au înmânat 400 lei pentru cumpărarea
unui gram de cocaină.
Spre orele 22.50, „P.E.”,
singur, s-a postat la locul de întâlnire, echipa și investigatorul sub
acoperire având vizibilitate asupra aceluia.
La orele 23,30, în
apropierea lui „P.E.” a oprit autoturismul de teren marca R.R., culoare verde,
număr înmatriculare B-19.WWE, în acesta aflându-se două persoane, din el
coborând inculpatul C.V.
S-a stabilit că
autoturismul era proprietatea inculpatului și fusese înmatriculat la 18 iunie
2009, tot atunci fiindu-i atribuit numărul de înmatriculare B-xx-xxx, până la
această dată el fiind înmatriculat în România la 29 ianuarie 2004,
reînmatriculat la 10 ianuarie 2007, în continuare, la 9 ianuarie 2008, nr. B-vv-vvv
apărând până la 9 ianuarie 2008 ca fiind proprietate a numitului M.F.
Inculpatul, după ce
l-a salutat pe „P.E.”, l-a întrebat câte grame de cocaină vrea să cumpere,
colaboratorul i-a răspuns că dorește un singur gram, inculpatul a scos din
buzunar o punguță în care, după afirmația lui, s-ar fi aflat un gram de
cocaină, i-a dat-o lui „P.E.” și a primit de la acesta suma de 400 lei.
După ce cei doi au
mai discutat, inculpatul îmbarcându-se în vehicul, a părăsit locul, „P.E.” s-a îndreptat
direct spre „M.S.”, acestuia i-a dat punguța și a fost din nou verificat,
negăsindu-se asupra lui bani, bunuri, obiecte interzise. Concomitent,
colaboratorul i-a relatat investigatorului că inculpatul i-a spus că poate să-l
mai apeleze când va dori să mai cumpere cocaină.
Tranzacția
supravegheată a surprins momentele în care inculpatul a predat drogul și a
primit banii.
Punguța cu drog a
fost sigilată, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 523554 din 2
iunie 2009 înscriind că substanța pulbere de culoare albă, cumpărată de
colaborator de la inculpat, avea cantitatea de 0,69 gr și conținea cocaină, drog
de mare risc, inclus în Tabelul Anexă II al Legii nr. 143/2000.
La 10 iunie 2009,
conform discuției, colaboratorul „P.E.”, autorizat, în prezența lui „M.S.”, l-a
contactat telefonic pe inculpat și i-a spus că dorește să mai cumpere două
grame de cocaină, inculpatul comunicându-i că atunci nu are „marfă”, dar poate
reveni cu un telefon pe data de 12 iunie 2009, până la acea dată el urmând să se
aprovizioneze cu o cantitate de cocaină din străinătate.
La 22 februarie 2011,
„P.E.” l-a recunoscut pe inculpat din planșa foto prezentată ca fiind cel de la
care, la 29 mai 2009, cumpărase drog cocaină în cantitate netă de 0,69 gr.
contra sumei de 400 lei.
S-a mai reținut că
inculpatul C.V. a fost trimis în judecată și prin rechizitoriul nr. 185/D/P/2009,
la activitatea infracțională din perioada mai-iunie 2009 a utilizat același
autovehicul R.R.
În dosarul nr. 144/D/P/2009,
conexat la dosarul nr. 185/D/P/2009, Tribunalul București la 4 mai 2009
autorizase, sub nr. 476/AI/2009, interceptarea și înregistrarea comunicațiilor
telefonice realizate de inculpat.
La urmărirea penală,
inculpatul a declarat că nu-și amintește nimic în legătură cu fapta despre care
era acuzat.
La cercetarea
judecătorească, anterior audierii lui potrivit art. 70 C. proc. pen.,
inculpatului i s-au adus la cunoștință dispozițiile art. 320
1
C.
proc. pen. astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 202/2010 în vigoare de
la 25 noiembrie 2010 și a fost întrebat dacă dorește să beneficieze de acestea,
inclusiv de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, el răspunzând
negativ și susținând că nu este vinovat.
În dosarul de fond,
s-au atașat fișa de cazier judiciar al inculpatului și copia sentinței penale nr.
496 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată
în dosarul nr. 2752/3/2007 privindu-l și pe inculpatul C.V.
Împotriva sentinței,
inculpatul a declarat apel, motivele invocate fiind greșita sa condamnare
pentru infracțiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc, impunându-se
achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit.
a) C. proc. pen. (fapta nu există), iar pedeapsa aplicată a fost greșit
individualizată sub aspectul întinderii, cât și al modalității de executare.
Curtea de Apel
București, secția I penală, prin decizia penală nr. 327 din 29 noiembrie 2011,
a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Decizia instanței de
apel a fost recurată de inculpat, calea de atac nefiind motivată în scris.
La termenul de
judecată 22 mai 2012, inculpatul, prezent personal și fiind asistat de avocat
apărător ales, prin declarație atașată dosarului, a arătat că deși la fond a
refuzat judecarea potrivit art. 320
1
C. proc. pen., își asumă
răspunderea în sensul că recunoaște în întregime fapta pentru care a fost
trimis în judecată, nu contestă nicio probă și înțelege consecințele juridice
în legătură cu semnarea declarației de recunoaștere a vinovăției.
Totodată, la același
termen de judecată, apărătorul ales al inculpatului a depus un răspuns ce i s-a
transmis, la 19 mai 2011, sub numărul de dosar nr. 171/P/2010, prin acesta
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –D.N.A., secția de combatere
a corupției, comunicând că C.V., printre alții, are calitatea de martor
denunțător în cauza în care inculpatul V.C. a fost trimis în judecată pentru
săvârșirea a 4 infracțiuni de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin.
(1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2001 cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen.
La termenul de
judecată 5 iunie 2012, apărătorul inculpatului a solicitat admiterea
recursului, casarea deciziei și a sentinței instanței de fond, reținerea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen. și a art. 19 din Legea nr. 682/2002, toate acestea cu
consecința aplicării unei pedepse într-un cuantum legal.
Recursul declarat de
inculpat este fondat pentru considerentele ce se vor detalia.
Cu referire la
cererea inculpatului, de a beneficia de dispozițiile art. 320
1
C.
proc. pen., în redactarea de după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 - 25
noiembrie 2010, act normativ privind accelerarea soluționării proceselor,
aceasta nu este fondată.
Art. 320
1
alin.
(1) C. proc. pen., prevede că până la începerea cercetării judecătorești,
inculpatul poate declara personal că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în
actul de sesizare a instanței, și solicită ca judecata să se facă în baza
probelor administrate la urmărirea penală.
Alin. (2) al textului
prevede că judecata poate avea loc numai în baza provelor administrate în faza
de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în
totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită
administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le
poate administra la acest termen de judecat.
Art. 320
1
alin.
(3) C. proc. pen., mai prevede că la termenul de judecată, instanța întreabă pe
inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate la
urmărirea penală, pe care le recunoaște și le însușește, procedează la audierea
lui și apoi acordă cuvântul procurorului și celorlalte părți.
În cauză, instanța de
fond, conformându-se textului, la termenul de judecată 22 aprilie 2011,
inculpatul a declarat că nu recunoaște fapta, iar activitatea infracțională
propriu zisă, descrisă în rechizitoriu, de asemenea, nu o recunoaște.
Or, revenirea
inculpatului asupra poziției sale, în faza judecării recursului, nu este
posibilă, textul art. 320
1
C. proc. pen., neprevăzând un asemenea
drept.
În ce privește
aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, având în
vedere înscrisul despre care s-a făcut vorbire în prezenta, acest text prevede
că persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2
și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi
penale ori al judecății, denunță sau facilitează identificarea și tragerea la
răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni,
beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Art. 2 lit. h) din
Legea nr. 682/2002 denumește ca fiind infracțiune gravă, printre altele, și
infracțiunile de corupție.
Art. 5 alin. (1) din
Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de
corupție, prevede că sunt infracțiuni de corupție, infracțiunile prevăzute la art.
254 – art. 257 C. pen., la art. 6
1
… din prezenta lege.
În cauză, înscrisul
depus de inculpat se referă la calitatea lui de martor denunțător într-o cauză
în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii
prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000
(4 infracțiuni).
În aceste condiții,
atestându-se că inculpatul C.V. are calitatea de martor denunțător, în ce
privește cauza sa, este aplicabil art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Totodată,
reținându-se în favoarea sa și împrejurări care au fost motivate ca
circumstanțe atenuante (vârsta, avea o pregătire profesională, cantitatea relativ
mică de drog de mare risc traficată), în ce privește pedeapsa, în acord cu
criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., fapta
fiind de pericol pentru viața și sănătatea colectivității umane, împrejurările
în care a fost comisă (inculpatul a fost supravegheat, era cunoscut la
traficant de droguri), se apreciază că o pedeapsă de 4 ani închisoare (textul
incriminator prevăzând pedeapsa de la 10 ani la 20 ani închisoare), cu
reținerea art. 19 din Legea nr. 682/2002 – reducere cu jumătate, precum și art.
74 alin. (2) C. pen. deja câștigat, este în măsură să contribuie la realizarea
scopului ei, astfel cum este stipulat în art. 52 C. pen.
Pentru considerentele
expuse, recursul declarat de inculpat fiind fondat, conform art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va fi admis și se va proceda corespunzător
dispozitivului prezentei.
În baza art. 192 alin.
(3), cu referire la art. 189 alin. (1) același cod, cheltuielile judiciare
ocazionate în recurs, rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva
deciziei penale nr. 327 din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel București,
secția I penală.
Casează decizia atacată și în parte
sentința penală nr. 662 din 19 august 2011 a Tribunalului București, secția
I penală și, în rejudecare:
În baza art. 2 alin. (1) și (2) din
Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 74 alin.
(2) C. pen., condamnă inculpatul C.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2
ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.
a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
Face aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) teza
a II-a și lit. b) C. pen.
Menține celelalte dispoziții ale
sentinței.
Constată că inculpatul este arestat în altă
cauză.
Suma de 50 lei reprezentând onorariul
apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea avocatului ales se suportă
din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 18 iunie 2012.