ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2125/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2125/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București,

secția I penală, prin sentința penală nr. 662 din 19 august 2011, a condamnat

pe inculpatul C.V., la 8 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea de trafic ilicit de droguri

de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 74 alin. (2) și a art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicarea art.

71 și a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 118 lit.

f) C. pen., coroborat cu art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus

confiscarea în vederea distrugerii a cantității de 0,61 gr pulbere cocaină.

În temeiul art. 118 lit.

c) C. pen., coroborat cu art. 17 alin. (2) din aceeași lege, s-a dispus

confiscarea, de la inculpat, a sumei de 400 lei dobândită ilicit.

Pentru a pronunța

sentința, instanța a reținut următoarele:

În dosarul nr. 93/D/2008

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.,

la 24 martie 2009 s-a format dosarul nr. 96/D/P/2009, denunțul formulat de C.V.,

privind săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.

În dosarul de

urmărire penală astfel format, au fost autorizați investigatorii sub acoperire,

colaboratori ai acestora, precum și cumpărarea de droguri de risc și de mare

risc, printre alții și de la C.V., zis R.

Prin Ordonanța nr. 96/D/P/2009

din 16 februarie 2011, cauza privindu-l pe C.V. s-a disjuns, formându-se

dosarul nr. 60/D/P/2011.

La 7 aprilie și 27

mai 2009, prin ordonanțe, procurorul a delegat organe de poliție judiciară din

cadrul I.G.P.R. – B.C.C.O. București – Serviciul Antidrog pentru efectuarea de

acte și activități procedurale.

În continuare, prin

Ordonanța nr. 31/A/2009 din 7 aprilie 2009, organul judiciar competent a dispus

introducerea investigatorilor sub acoperire nume de cod „J.S.” și „M.S.” și a

colaboratorului „M.S.”, ei fiind autorizați să cumpere câte 500 gr. hașiș,

cannabis și cocaină, 200 pastile ecstasy și 200 timbre LSD, precum și să

întreprindă activitățile necesare identificării traficanților de drog și

strângerea datelor privind faptele penale sesizate.

Autorizările au fost

prelungite succesiv până la 5 iulie 2009 (ordonanța nr. 31A/2009 din 6 mai și 5

iunie 2009).

La 25 mai 2009, prin

ordonanța nr. 48/A/2009, s-a autorizat, pentru 30 de zile, introducerea

colaboratorului sub acoperire P.E., acesta fiind autorizat și să procure 500 gr.

cocaină.

După ce s-au efectuat

mai multe cumpărări de drog, s-au obținut informații că furnizorul celor de la

care s-au achiziționat droguri, era un bărbat cunoscut sub porecla „R.”, acesta

fiind identificat în persoana inculpatului C.V., colaboratorul nume de cod „P.E.”

având acces în avantajul celui de mai sus dintr-o perioadă anterioară.

La 29 mai 2009, „P.E.”

a informat organele abilitate că în acea zi poate cumpăra cocaină „R.” deținând

un astfel de drog. Ca atare, la orele 22.00, „P.E.” s-a întâlnit cu „M.S.” și

în prezența acestuia, l-a apelat telefonic pe „R.”, ambii stabilind să se vadă

spre orele 23.00 în zona intersecției Șoselei Pantelimon cu str. Baicului din

sectorul 2 al Capitalei.

Echipa formată din

dispozitivul de supraveghere, investigatorul „M.S.” și „P.E.” s-a deplasat la

locul indicat, colaboratorul a fost percheziționat, asupra lui nu s-au găsit

bani, bunuri sau obiecte interzise, și i s-au înmânat 400 lei pentru cumpărarea

unui gram de cocaină.

Spre orele 22.50, „P.E.”,

singur, s-a postat la locul de întâlnire, echipa și investigatorul sub

acoperire având vizibilitate asupra aceluia.

La orele 23,30, în

apropierea lui „P.E.” a oprit autoturismul de teren marca R.R., culoare verde,

număr înmatriculare B-19.WWE, în acesta aflându-se două persoane, din el

coborând inculpatul C.V.

S-a stabilit că

autoturismul era proprietatea inculpatului și fusese înmatriculat la 18 iunie

2009, tot atunci fiindu-i atribuit numărul de înmatriculare B-xx-xxx, până la

această dată el fiind înmatriculat în România la 29 ianuarie 2004,

reînmatriculat la 10 ianuarie 2007, în continuare, la 9 ianuarie 2008, nr. B-vv-vvv

apărând până la 9 ianuarie 2008 ca fiind proprietate a numitului M.F.

Inculpatul, după ce

l-a salutat pe „P.E.”, l-a întrebat câte grame de cocaină vrea să cumpere,

colaboratorul i-a răspuns că dorește un singur gram, inculpatul a scos din

buzunar o punguță în care, după afirmația lui, s-ar fi aflat un gram de

cocaină, i-a dat-o lui „P.E.” și a primit de la acesta suma de 400 lei.

După ce cei doi au

mai discutat, inculpatul îmbarcându-se în vehicul, a părăsit locul, „P.E.” s-a îndreptat

direct spre „M.S.”, acestuia i-a dat punguța și a fost din nou verificat,

negăsindu-se asupra lui bani, bunuri, obiecte interzise. Concomitent,

colaboratorul i-a relatat investigatorului că inculpatul i-a spus că poate să-l

mai apeleze când va dori să mai cumpere cocaină.

Tranzacția

supravegheată a surprins momentele în care inculpatul a predat drogul și a

primit banii.

Punguța cu drog a

fost sigilată, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 523554 din 2

iunie 2009 înscriind că substanța pulbere de culoare albă, cumpărată de

colaborator de la inculpat, avea cantitatea de 0,69 gr și conținea cocaină, drog

de mare risc, inclus în Tabelul Anexă II al Legii nr. 143/2000.

La 10 iunie 2009,

conform discuției, colaboratorul „P.E.”, autorizat, în prezența lui „M.S.”, l-a

contactat telefonic pe inculpat și i-a spus că dorește să mai cumpere două

grame de cocaină, inculpatul comunicându-i că atunci nu are „marfă”, dar poate

reveni cu un telefon pe data de 12 iunie 2009, până la acea dată el urmând să se

aprovizioneze cu o cantitate de cocaină din străinătate.

La 22 februarie 2011,

„P.E.” l-a recunoscut pe inculpat din planșa foto prezentată ca fiind cel de la

care, la 29 mai 2009, cumpărase drog cocaină în cantitate netă de 0,69 gr.

contra sumei de 400 lei.

S-a mai reținut că

inculpatul C.V. a fost trimis în judecată și prin rechizitoriul nr. 185/D/P/2009,

la activitatea infracțională din perioada mai-iunie 2009 a utilizat același

autovehicul R.R.

În dosarul nr. 144/D/P/2009,

conexat la dosarul nr. 185/D/P/2009, Tribunalul București la 4 mai 2009

autorizase, sub nr. 476/AI/2009, interceptarea și înregistrarea comunicațiilor

telefonice realizate de inculpat.

La urmărirea penală,

inculpatul a declarat că nu-și amintește nimic în legătură cu fapta despre care

era acuzat.

La cercetarea

judecătorească, anterior audierii lui potrivit art. 70 C. proc. pen.,

inculpatului i s-au adus la cunoștință dispozițiile art. 320

1

C.

proc. pen. astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 202/2010 în vigoare de

la 25 noiembrie 2010 și a fost întrebat dacă dorește să beneficieze de acestea,

inclusiv de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, el răspunzând

negativ și susținând că nu este vinovat.

În dosarul de fond,

s-au atașat fișa de cazier judiciar al inculpatului și copia sentinței penale nr.

496 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată

în dosarul nr. 2752/3/2007 privindu-l și pe inculpatul C.V.

Împotriva sentinței,

inculpatul a declarat apel, motivele invocate fiind greșita sa condamnare

pentru infracțiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc, impunându-se

achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen. (fapta nu există), iar pedeapsa aplicată a fost greșit

individualizată sub aspectul întinderii, cât și al modalității de executare.

Curtea de Apel

București, secția I penală, prin decizia penală nr. 327 din 29 noiembrie 2011,

a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Decizia instanței de

apel a fost recurată de inculpat, calea de atac nefiind motivată în scris.

La termenul de

judecată 22 mai 2012, inculpatul, prezent personal și fiind asistat de avocat

apărător ales, prin declarație atașată dosarului, a arătat că deși la fond a

refuzat judecarea potrivit art. 320

1

C. proc. pen., își asumă

răspunderea în sensul că recunoaște în întregime fapta pentru care a fost

trimis în judecată, nu contestă nicio probă și înțelege consecințele juridice

în legătură cu semnarea declarației de recunoaștere a vinovăției.

Totodată, la același

termen de judecată, apărătorul ales al inculpatului a depus un răspuns ce i s-a

transmis, la 19 mai 2011, sub numărul de dosar nr. 171/P/2010, prin acesta

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –D.N.A., secția de combatere

a corupției, comunicând că C.V., printre alții, are calitatea de martor

denunțător în cauza în care inculpatul V.C. a fost trimis în judecată pentru

săvârșirea a 4 infracțiuni de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin.

(1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2001 cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen.

La termenul de

judecată 5 iunie 2012, apărătorul inculpatului a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei și a sentinței instanței de fond, reținerea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și a art. 19 din Legea nr. 682/2002, toate acestea cu

consecința aplicării unei pedepse într-un cuantum legal.

Recursul declarat de

inculpat este fondat pentru considerentele ce se vor detalia.

Cu referire la

cererea inculpatului, de a beneficia de dispozițiile art. 320

1

C.

proc. pen., în redactarea de după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 - 25

noiembrie 2010, act normativ privind accelerarea soluționării proceselor,

aceasta nu este fondată.

Art. 320

1

alin.

(1) C. proc. pen., prevede că până la începerea cercetării judecătorești,

inculpatul poate declara personal că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în

actul de sesizare a instanței, și solicită ca judecata să se facă în baza

probelor administrate la urmărirea penală.

Alin. (2) al textului

prevede că judecata poate avea loc numai în baza provelor administrate în faza

de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în

totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită

administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le

poate administra la acest termen de judecat.

Art. 320

1

alin.

(3) C. proc. pen., mai prevede că la termenul de judecată, instanța întreabă pe

inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate la

urmărirea penală, pe care le recunoaște și le însușește, procedează la audierea

lui și apoi acordă cuvântul procurorului și celorlalte părți.

În cauză, instanța de

fond, conformându-se textului, la termenul de judecată 22 aprilie 2011,

inculpatul a declarat că nu recunoaște fapta, iar activitatea infracțională

propriu zisă, descrisă în rechizitoriu, de asemenea, nu o recunoaște.

Or, revenirea

inculpatului asupra poziției sale, în faza judecării recursului, nu este

posibilă, textul art. 320

1

C. proc. pen., neprevăzând un asemenea

drept.

În ce privește

aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, având în

vedere înscrisul despre care s-a făcut vorbire în prezenta, acest text prevede

că persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2

și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi

penale ori al judecății, denunță sau facilitează identificarea și tragerea la

răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni,

beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Art. 2 lit. h) din

Legea nr. 682/2002 denumește ca fiind infracțiune gravă, printre altele, și

infracțiunile de corupție.

Art. 5 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de

corupție, prevede că sunt infracțiuni de corupție, infracțiunile prevăzute la art.

254 – art. 257 C. pen., la art. 6

1

… din prezenta lege.

În cauză, înscrisul

depus de inculpat se referă la calitatea lui de martor denunțător într-o cauză

în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000

(4 infracțiuni).

În aceste condiții,

atestându-se că inculpatul C.V. are calitatea de martor denunțător, în ce

privește cauza sa, este aplicabil art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Totodată,

reținându-se în favoarea sa și împrejurări care au fost motivate ca

circumstanțe atenuante (vârsta, avea o pregătire profesională, cantitatea relativ

mică de drog de mare risc traficată), în ce privește pedeapsa, în acord cu

criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., fapta

fiind de pericol pentru viața și sănătatea colectivității umane, împrejurările

în care a fost comisă (inculpatul a fost supravegheat, era cunoscut la

traficant de droguri), se apreciază că o pedeapsă de 4 ani închisoare (textul

incriminator prevăzând pedeapsa de la 10 ani la 20 ani închisoare), cu

reținerea art. 19 din Legea nr. 682/2002 – reducere cu jumătate, precum și art.

74 alin. (2) C. pen. deja câștigat, este în măsură să contribuie la realizarea

scopului ei, astfel cum este stipulat în art. 52 C. pen.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat de inculpat fiind fondat, conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va fi admis și se va proceda corespunzător

dispozitivului prezentei.

În baza art. 192 alin.

(3), cu referire la art. 189 alin. (1) același cod, cheltuielile judiciare

ocazionate în recurs, rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva

deciziei penale nr. 327 din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Casează decizia atacată și în parte

sentința penală nr. 662 din 19 august 2011 a Tribunalului București, secția

I penală și, în rejudecare:

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 74 alin.

(2) C. pen., condamnă inculpatul C.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2

ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Face aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Constată că inculpatul este arestat în altă

cauză.

Suma de 50 lei reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea avocatului ales se suportă

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 iunie 2012.