ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2771/2012

Asupra cererii de

față:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea formulată pe rolul Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data

de 11 aprilie 2012, în contradictoriu cu Ministerul Administrației și

Internelor - Oficiul Român pentru Imigrări, reclamantul D.R. a solicitat

anularea Deciziei de returnare din 3 aprilie 2012, emisă de Ministerul

Administrației și Internelor - Oficiul Român pentru Imigrări - Serviciul pentru

Imigrări al județului Ilfov, susținând că îndeplinește condițiile de prelungire

a dreptului de ședere în România.

Reclamantul și-a

întemeiat cererea pe dispozițiile O.U.G. nr. 194/2002.

Intimatul Oficiul

Român pentru Imigrări a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția

necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, și a solicitat declinarea competenței de

soluționare în favoarea Curții de Apel București, instanța competentă să

soluționeze prezentul litigiu.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, analizând

actele și lucrările dosarului, constată că excepția necompetenței materiale a

instanței este fondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Prin cererea dedusă

judecății, reclamantul a contestat, în fața instanței de contencios

administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Decizia de returnare din

3 aprilie 2012 emisă de Ministerul Administrației și Internelor - Oficiul Român

pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al județului Ilfov, prin care i-a

fost refuzată prelungirea dreptului de ședere în România pe motivul că nu

îndeplinește condițiile prevăzute de art. 56 alin. (1) și alin. (6) coroborat

cu art. 52 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002.

Prin aceiași decizie,

în conformitate cu prevederile art. 82 alin. (3) lit. b) pct. 2 coroborat cu

art. 52 alin. (2) din aceiași ordonanță, reclamantului i s-a pus în vedere să

părăsească teritoriul României în termen de 30 de zile de la data luării la

cunoștință a deciziei.

În conformitate cu prevederile

art. 84 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor din

România "Decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de

la data comunicării la Curtea de Apel București, în cazul în care aceasta a

fost emisă de Oficiul Român pentru Imigrări, sau la curtea de apel în a cărei

rază de competență se află formațiunea teritorială care a emis decizia de

returnare. Instanța soluționează cererea în termen de 30 de zile de la data

primirii acesteia. Hotărârea instanței este irevocabilă".

În consecință, în

raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale mai sus citate, competentă să

soluționeze pricina este Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, urmând ca Înalta Curte, în baza art. 158 - 159 pct. 2

C. proc. civ., să trimită cauza spre competentă soluționare acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de

soluționare a cauzei privind pe D.R. și Ministerul Administrației și Internelor

- Oficiul Român pentru Imigrări în favoarea Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iunie 2012.

Procesat de GGC - CL