ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3935/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Curtea de Apel Pitești, reclamanta U.L.D. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul

Mediului și Pădurilor pentru a fi obligat la emiterea unui Ordin de schimbare a

destinației terenului de 1288 m.p., situat în intravilanul orașului C..

În motivare s-a arătat

că reclamanta a dobândit prin cumpărare imobilul de la o persoană în favoarea căreia

s-a reconstituit dreptul de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991, persoană

al cărei autor achiziționase bunul în anul 1946, însă îi fusese preluat în proprietatea

statului, în condițiile Legii nr. 204/1947.

Terenul s-a înscris în

categoria vegetație forestieră - pădure, iar pârâtul a refuzat solicitarea de schimbare

a destinației, motivat de faptul că se află în fondul forestier național, având

destinație forestieră, deși Ocolul Silvic C. comunicase că suprafața poate fi atribuită

după un an, când cultura de molid devine aptă să fie recoltată.

Același ocol silvic a

confirmat și faptul că parțial terenul a fost pepinieră, iar în prezent nu se mai

află în evidența ocolului.

Prin întâmpinare, pârâtul

a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

În condițiile art. 137

C. proc. civ., instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite în cauză cerințele

art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004, față de înscrisul depus în copie, din care

rezultă răspunsul pe care pârâtul l-a formulat la solicitarea reclamantei și apărătorului

acestuia.

Prin sentința nr. 222/F-CONT

din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta U.L.D., împotriva

pârâtului Ministerul Mediului Și Pădurilor.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

- în condițiile Legii

nr. 18/1991 s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea lui G.S.M. pentru

terenul pădure de 1300 m.p., teren care ulterior a fost înstrăinat reclamantei prin

înscrisul autentic, înscris în care s-a menționat calitatea de teren cu vegetație

forestieră - pădure.

- din fișa tehnică a acestui

imobil, din descrierea parcelară și din comunicările făcute de Direcția Silvică

V., rezultă că suprafața de 1288,52 m.p. este teren fond forestier național, cu

categorie de folosință pepinieră silvică, pe teren aflându-se inițial o cultură

de molid în vârstă de 4 ani;

- faptul că Ocolul Silvic

C. comunica în anul 1996 că terenul poate fi atribuit după recoltarea culturii de

molid, atribuire care de altfel s-a și făcut cu ocazia punerii în posesie și emiterii

titlului de proprietate, nu are valoarea scoaterii acestuia din fondul forestier

național.

- în condițiile art. 35

C. silvic, este interzisă reducerea fondului forestier național, iar scoaterea definitivă

a unor terenuri din această categorie se face, prin excepție, în condițiile

art. 36 și art. 37, pentru lucrări de interes național declarate de utilitate publică.

- reclamanta și-a întemeiat

acțiunea pe dispozițiile art. 24 C. silvic, iar interpretarea care se impune a fi

dată textului este aceea că, prin el se recunoaște dreptul proprietarului unui teren,

din afara fondului forestier, de a solicita înscrierea imobilului în fondul forestier,

stabilindu-se și modalitatea în care se face acest lucru.

- în acest text de lege,

invocat de către reclamantă, nu este prevăzută posibilitatea inversă, respectiv

de trecere a unui teren din fondul forestier național în afara fondului forestier

național, o astfel de posibilitate este reglementată, așa cum de altfel s-a comunicat

reclamantei prin Ordinul nr. 25/2009, însă, ea presupune o anumită procedură, atunci

când aceasta este posibilă, și realizarea unei compensări fie cu o suprafață echivalentă,

fie cu un echivalent valoric care se stabilește potrivit normelor din acest ordin.

A concluzionat instanța

de fond în sensul că această procedură excede însă prezentului litigiu al cărui

obiect este obligarea pârâtului să emită ordinul de schimbare a destinației în temeiul

unor dispoziții legale, care nu recunosc o astfel de posibilitate.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta U.L.D., considerând-o nelegală și netemeinică.

În motivarea cererii de

recurs se arată că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că suprafața de teren

de 1300 m.p. în intravilanul orașului C., pentru care s-a emis titlul de proprietate

a fost folosit de Ocolul Silvic C. numai 4 ani ca pepinieră.

Ulterior recoltării culturii

de molid, terenul a fost retrocedat, însă încadrarea în categoria „Pădure” constituie

o ilegalitate, cu atât mai mult cu cât Ocolul Silvic C. prin adresa din 6 mai 2010,

a menționat că terenul respectiv a figurat în evidențele lor ca pepinieră până în

2002, iar în prezent nu se mai află în vreo evidență a acestora.

În acest context, refuzul

autorității pârâte este nejustificat, iar instanța de fond a pronunțat o sentință

netemeinică și nelegală.

Ministerul Mediului și

Pădurilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, apreciind ca temeinică și legală sentința recurată.

În esență, se susține

că terenul este inclus în fondul forestier național și nu poate face obiectul unei

schimbări de destinație întrucât din interpretarea dispozițiilor art. 24 coroborat

cu art. 1 alin. (2) C. silvic, pot face obiectul unor schimbări de destinație doar

terenurile din afara fondului forestier.

recurs.

Înalta Curte, analizând

recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile depuse la dosarul cauzei,

de susținerile părților și de dispozițiile legale incidente, apreciază că recursul

este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Este adevărat că potrivit

art. 1 alin. (2) lit. a) C. silvic al României, respectiv Legea nr. 46/2008, cu

modificările și completările ulterioare, fondul forestier național include pădurile.

Potrivit art. 2 alin.

(1) din aceeași lege „sunt considerate păduri, în sensul prezentului cod, și sunt

incluse în fondul forestier național terenurile cu o suprafață de cel puțin 0,25

ha acoperite cu arbori: arborii trebuie să atingă o înălțime minimă de 5 metri la

maturitate, în condiții normale de vegetație, iar conform alin. (2) lit. a) termenul

„pădure” include „pădurile cuprinse în amenajamentele silvice la data de 1

ianuarie 1990, precum și cele incluse ulterior în acestea, în condițiile legii”.

Necontestat este faptul

că potrivit art. 24 alin. (1) și (2) C. silvic menționat, în cazul vegetației forestiere

din afara fondului forestier și a altor terenuri, se poate aproba schimbarea destinației

terenurilor prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde

de silvicultură în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 25/2009.

Astfel cum rezultă din

înscrisurile depuse la dosarul cauzei, persoanei de la care recurenta a cumpărat

terenul prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat, i-a fost reconstituit

dreptul de proprietate prin titlul de proprietate din 18 aprilie 2000 pentru suprafața

de 1300 m.p. teren intravilan - pădure, în orașul C..

Potrivit adresei din 6

mai 2010 a Ocolului Silvic C., terenul menționat a avut categoria de folosință pepinieră,

iar în prezent terenul respectiv nu se mai află în vreo evidență a Ocolului Silvic

C., amenajarea ca pepinieră fiind făcută doar până în anul 2002.

Conform certificatului

de urbanism din 9 decembrie 2009 emis de Primăria orașului C., rezultă că terenul

se găsește în intravilanul orașului C., iar potrivit P.U.G. are destinația de zonă

balneară și turistică protejată - dotări balneare, putând fi utilizat pentru construire

locuință.

Deci, în raport de aceste

înscrisuri, nu este cert faptul că suprafața de 1300 m.p. în litigiu, se încadrează

în categoria „pădure” și face parte din fondul forestier național, astfel cum aceste

noțiuni au fost definite de legiuitor prin dispozițiile legale menționate anterior.

Fără lămurirea acestei

situații, nu se poate aprecia asupra refuzului autorității pârâte materializat prin

adresa din 3 mai 2010.

În conformitate cu

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., pentru o bună administrare a justiției și pentru

a se preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii

faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri

temeinice și legale, se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecare pentru a se administra probe cu înscrisuri și expertiză prin care să

se stabilească dacă terenul poate fi încadrat în categoria „pădure”, dacă este inclus

în amenajamente silvice și dacă se află în evidențele autorității pârâte ca făcând

parte din fondul forestier național.

Față de toate considerentele

expuse, Înalta Curte în temeiul art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa

sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de U.L.D., împotriva sentinței nr. 222/F-CONT din 13 octombrie 2010 a Curții de

Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 iulie 2011.