ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4871/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 5694

din 10 noiembrie 2008, Primarul Municipiului Pitești a respins notificarea formulată

de V.E. în temeiul Legii nr. 10/2001 – vizând acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent, sub forma despăgubirilor bănești, pentru imobilul deținut de autorul

său, I.M.I., în Pitești, cu motivarea că atât cea în cauză, cât și ulterior, moștenitorul

acesteia, V.C., nu au făcut dovada că autorul lor ar fi deținut în proprietate vreun

teren în locația menționată și nici nu au prezentat alte acte doveditoare care să

ateste că imobilul ar fi fost preluat abuziv de către stat.

La 09 decembrie 2008,

V.C. a contestat sus-menționata dispoziție, solicitând instanței – în calitate de

unic moștenitor al notificatoarei V.E. – acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent,

pentru suprafața de 2.919 m.p., imposibil de restituite în natură, din totalul de

5.000 m.p. (categoria curți – construcții) ce a aparținut autorului lor I.M.I.,

teren situat în intravilanul mun. Pitești.

Învestit în primă instanță,

Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința nr. 249 din 30 noiembrie 2009, a

respins cererea, reținând în esență că terenul ce a aparținut autorului reclamantului

a făcut obiect de reglementare al legilor fondului funciar, fiindu-i reconstituit

notificatoarei dreptul de proprietate pentru suprafața de 2.081 m.p., hotărâre a

Comisiei județene de fond funciar care a și fost supusă controlului judiciar.

Ceea ce s-a dorit de către

petent, mai arată instanța fondului, a fost ca notificarea să fi valorat în accepțiunea

pârâtului și, mai apoi, a instanțelor de judecată, o cerere de reconstituire a dreptului

de proprietate pentru diferența de teren care, potrivit principiului „plângerea

greșit îndreptată se consideră valabilă dacă este formulată în termen” să fi fost

înaintată organelor cu competențe în materie, spre soluționare.

Ca atare, s-a reținut

că soluția dată de pârât notificării, este cea legală.

Soluția a fost menținută

de Curtea de Apel Pitești care, prin decizia nr. 59/A din 05 mai 2010, a respins

apelul formulat de reclamant reținând că regimul juridic al imobilului notificat,

este acela de teren adus în C.A.P., astfel încât constituirea sau reconstituirea

dreptului de proprietate al foștilor proprietari ori al moștenitorilor acestora

este reglementată de Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și respectiv Legea

nr. 1/2000, ale căror proceduri au și fost urmate de autoarea reclamantului.

În cauză, a declarat recurs

în termen legal, reclamantul V.C. care, fără a invoca temeiul pe care-și fundamentează

calea extraordinară de atac, critică hotărârile pronunțate, pe considerentul greșitei

respingeri a contestației în condițiile în care, se arată, a reușit să facă dovada,

prin probele administrate, că autorul său I.I. a cumpărat de la numitul R.I. terenul

în suprafață de 5.000 m.p., pe care l-a folosit până în anul 1962, când a fost preluat

abuziv de fostul C.A.P.

De altfel, se arată, dovada

proprietății asupra terenului notificat a fost consfințită prin hotărâri judecătorești

irevocabile pronunțate de Tribunalul Argeș și Curtea de Apel Pitești.

Prin emiterea deciziei

contestate, conchide recurentul, pârâtul încalcă principiul „plângerea greșit îndreptată

se consideră valabilă dacă aceasta este în termen” și cu rea credință nu a înaintat

cererea formulată de autoarea sa, organelor competente în materie, spre soluționare.

Se constată că, astfel

cum au fost formulate, criticile recurentului pot fi încadrate în temeiul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate ca atare.

Recursul se privește ca

nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor

art. 22 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate și,

în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, vor fi depuse ca anexă

la notificare, o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 24 de luni de la intrarea

în vigoare a legii, ulterior termenul fiind prelungit până la data de 14 martie

2003.

Întrucât textul nu conține

prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite,

regulile de drept comun întâlnite în materia acțiunii în revendicare imobiliară

sunt cele aplicabile.

Din economia textului,

rezultă că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor a persoanelor îndreptățite

se dovedesc doar cu înscrisuri, sintagma „acte doveditoare” făcând trimitere la

orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ,

cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumție relativă

de proprietate, în favoarea persoanei ce îl invocă.

În dovedirea calității

de persoană îndreptățită, potrivit legii, pot fi folosite și orice alte înscrisuri

care se întregesc cu înscrisurile originare sau, le prezumă juris tantum.

În speță, prin probele

administrate, reclamantul nu a reușit să facă dovada împrejurării că terenul ce

se pretinde a fi fost preluat abuziv de către Stat, a fost proprietatea autorului

său.

Astfel, nici actul de

schimb invocat și nici adeverința emisă la 17 februarie 1992 de Primăria Municipiului

Pitești nu atestă că autorul reclamantului ar fi deținut teren la adresa poștală

indicată.

Cât privește hotărârile

judecătorești la care recurentul face trimitere (sentința civilă nr. 665 din 27

septembrie 2006 a Tribunalului Argeș și respectiv decizia nr. 76/R din 07 februarie

2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă) date în materia legii fondului funciar,

acestea atestă de asemenea că autoarea reclamantului nu a putut proba dreptul său

de proprietate asupra întregii suprafețe de 5.000 m.p. (situați în intravilanul

mun. Pitești) cu înscrisuri care să completeze evidențele registrului agricol.

Ca atare, se reține că

nu împrejurarea solicitării spre restituire a terenului notificat și pe calea legilor

fondului funciar este de natură să conducă la concluzia corectei respingeri a notificării

– avându-se în vedere caracterul de complinire al Legii nr. 10/2001, față de celelalte

acte normative reparatorii, din domeniul imobiliar – ci aspectul esențial, reținut

de altfel corect prin dispoziția atacată, al lipsei actelor doveditoare ale dreptului

de proprietate.

Așa fiind, în considerarea

celor ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul V.C. împotriva deciziei nr. 59/A din 05 mai 2010 a Curții

de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 07 iunie 2011.