ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2480/2015

Decizia nr. 2480/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 5 octombrie 2006 sub nr. x/109/2006, reclamantul A. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, anularea Dispoziției nr. 298/2006, emisă de primarul municipiului Pitești; restituirea în natură a suprafeței de 1.600 mp teren situat în Pitești, și acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 537,5 mp, ce a făcut parte din aceeași suprafață totală de 3.400 mp, conform actului de proprietate primar și declarațiilor martorilor.

În motivare, reclamantul a arătat că a depus notificările din 03 aprilie 2001, din 04 iunie 2001 și din 02 aprilie 2001, iar prin Dispoziția nr. 298/2006 i s-a respins atât cererea de restituire în natură a terenului pentru suprafața de 865 mp, cât și pe cea referitoare la terenul de 1.338 mp, pe considerentul că i s-a atribuit în baza Legii nr. 18/1991 suprafața de 965,5 mp, iar o porțiune de 372,5 mp este ocupată de carosabil și construcția unui bloc.

Prin sentința nr. 311 din 13 noiembrie 2007 Tribunalul Argeș a admis în parte acțiunea, a modificat Dispoziția nr. 598/2006, în sensul că a admis cererea reclamantului și a dispus restituirea în natură a suprafeței de 1.510 mp teren situat în str. ..., conturat cu roșu în planșa nr. 2 a raportului de expertiză întocmit de inginer expert B., iar pentru diferența de 90 mp s-au acordat despăgubiri în echivalent la nivelul sumei de 2.521 euro/mp; a menținut dispoziția cu privire la despăgubiri în echivalent pentru construcție și a respins acțiunea față de intimații Consiliul Local al Municipiului Pitești și Primăria Pitești; a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.100 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în fosta str. ..., pe numele A., la pozițiile cadastrale, era înregistrată o suprafață de 5.367 mp, conform certificatului de moștenitor din 1965 și din 1971, coroborat cu foaia de dotă pentru C.F., petentul a avut în proprietate o suprafață totală de 1.600 mp. Din această suprafață, în decretul de expropriere s-au menționat numai 1.400 mp deși în fapt s-a preluat toată suprafața. Pe cale de consecință, tribunalul a apreciat că petentul este persoană fizică îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii pentru 1.600 mp teren situat în fosta str. ....

Expertul cauzei a identificat acest teren și l-a transpus în schiță constatând că, în prezent, 1510 mp sunt ocupați de bazarul amenajat din materiale ușoare, demontabile, iar 90 mp sunt ocupați de fântâna publică și terenul aferent acesteia.

Instanța de fond a constatat că la data solicitării, 04 iunie 2001, suprafața de 1.510 mp era liberă, ulterior amenajându-se, din materiale ușor demontabile, bazarul. Pe cale de consecință, a apreciat că acest teren poate fi restituit în natură petentului, în aplicarea caracterului reparatoriu al art. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Dreptului Omului.

În ce privește diferența de 90 mp, s-a constatat că fântâna este amplasată acolo cu mult înainte de anul 2001, astfel că pentru acest teren s-au acordat despăgubiri în echivalent, la nivelul sumei de 2521 euro/ mp.

Cum Consiliul Local al Mun. Pitești și Primăria Pitești nu sunt instituții cu personalitate juridică proprie, iar Legea nr. 10/2001 conferă atribuții în cadrul procedurii de restituire numai primarului și unității administrativ teritoriale, a fost respinsă contestația față de primii intimați.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel toate părțile.

Prin Decizia nr. 23 din 19 martie 2012 Curtea de Apel Pitești a admis apelul reclamantului, a schimbat sentința în sensul că a admis cererea de restituire în natură a suprafeței de 1.490 mp, așa cum a fost identificată în schița de plan a raportului de expertiză tehnică efectuat în apel, cu obligarea reclamantului să restituie despăgubirile primite ca urmare a exproprierii acestui imobil; s-a constatat îndreptățirea reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața totală de 885 mp, urmând ca Municipiul Pitești, prin primar, să facă propuneri Comisiei Centrale din cadrul Agenției Naționale de Restituire a Proprietățiilor în acest sens; s-au menținut dispozițiile sentinței cu privire la dreptul la despăgubiri pentru construcțiile demolate; a fost respins apelul pârâtului, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că prin Dispoziția nr. 298/2006, primarul Municipiului Pitești a admis în parte notificarea contestatorului, reținând că, din suprafața solicitată de 2.203 mp, 965, 5 mp, au fost atribuiți în procedura Legii nr. 18/1991, iar suprafața de 372,5 mp este ocupată de un bloc de locuințe, cu zona funcțională și de o alee carosabilă. Pentru terenul în suprafață de 865 mp, intimatul a apreciat că nu s-a dovedit de către contestator dreptul de proprietate.

Tribunalul a modificat în parte acest act, în sensul că a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 15.10 mp, reținând că, în dovedirea dreptului de proprietate, contestatorul a invocat actul de donație autentificat din 26 februarie 1919, prin care autorul C. a donat fiicei sale - mama contestatorului o suprafață de teren împreună cu construcția situată pe acesta, pe raza municipiului Pitești. După deschiderea succesiunii autoarei D., a fost eliberat certificatul de moștenitor din 1968, în care a fost trecută și suprafața de 1.600 mp primită de către autoare prin actul de donație, ulterior fiind expropriată. Prin raportul de expertiză tehnică a fost identificată, potrivit actelor de proprietate, o suprafață de 2.440 mp deși din documentele de expropriere a rezultat trecerea în proprietatea statului a unei suprafețe mai mici. Din această suprafață, i-a fost reconstituit contestatorului în baza Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate asupra terenului de 65,50 mp iar pe terenul de 1.490 mp este amplasat un spațiu comercial demontabil și edificat fără autorizație.

După efectuarea blocului de locuințe pe suprafața de 540 mp a rămas o suprafață de 1.490 mp ocupată de un spațiu comercial demontabil, edificat fără autorizație, suprafața de 245 mp ocupată de o construcție și suprafața totală de 640 mp reprezentând zona funcțională a blocului și aleea de acces.

Cum terenul în suprafață de 1.490 mp este ocupat de un spațiu comercial neautorizat și demontabil, s-a apreciat că, în mod corect, tribunalul a dispus restituirea în natură a acestei suprafețe de teren, identificată în apel ca fiind mai mică decât aceea restituită de către instanța de fond de 1.510 mp.

Instanța de apel a considerat că tribunalul nu a apreciat corect întinderea dreptului contestatorului cu privire la suprafața de 245 mp ocupată de o altă construcție, despre care nu a dovedit că este neautorizată sau demontabilă, precum și la suprafața totală de 640 mp care, potrivit destinației sale de zonă funcțională și cale de acces, nu se poate restitui în natură.

Pentru această suprafață totală de 885 mp, instanța de apel a recunoscut dreptul contestatorului la măsuri reparatorii prin echivalent, sens în care a schimbat în parte sentința.

Apelul pârâților a fost apreciat ca nefondat, reținându-se

că apărările cu privire la suprafața totală de 965,5 mp pentru care pârâții au susținut că i s-a reconstituit reclamantului dreptul de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991, astfel că este exceptat de la operațiunea reconstituirii potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, sunt infirmate de sentința nr. 3001/2011, prin care s-a dispus nulitatea absolută a procesului verbal de punere în posesie pentru suprafața de 900 mp, întrucât adeverința de reconstituire nu cuprindea pe toți moștenitorii.

S-a apreciat că desființarea acestor acte-procese verbale de punere în posesie și adeverință de reconstituire pentru suprafața de 900 mp, justifică reconstituirea dreptului reclamantului în temeiul Legii nr. 10/2001 având în vedere caracterul complinitoriu al acestei legi față de legile fondului funciar.

Cu privire la întinderea dreptului de proprietate, s-a reținut că contestatorul nu a precizat, în concret, întinderea suprafeței, astfel că suprafața pe care autoarea a avut-o în patrimoniul său trebuie să fie considerată cea din limita vecinătăților actului primar de proprietate, care a trecut integral în patrimoniul statului după actul exproprierii, motiv pentru care, în limita acestuia trebuia să se dispună restituirea.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Municipiul Pitești, primarul Municipiului Pitești și Consiliul Local al Municipiului Pitești, arătând că în mod greșit instanța a stabilit că notificatorul este îndreptățit să i se reconstituie dreptul de proprietate pentru o suprafață totală de 2.375 mp stabilită în urma expertizei (1.490 mp teren în natură și 885 mp sub formă de despăgubiri), deși reclamantul nu a dovedit, cu acte de proprietate sau alte înscrisuri, o suprafață mai mare de 1.600 mp teren, cât se menționează în certificatul de moștenitor. Reclamantul a solicitat și terenul din vecinătatea nordică pentru motivul că autorul acestuia l-ar fi cumpărat de la numitul G., fără a face însă vreo dovadă în acest sens iar instanța a încălcat dispozițiile art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001 care fac referire la modalitatea în care se apreciază asupra întinderii dreptului de proprietate.

Alte critici s-au referit la aprecierea eronată a neautorizării construirii bazarului, situat în str. ..., deși procesul verbal de recepție și terminare lucrări din 30 noiembrie 2004, dovedește că lucrarea a fost executată în baza autorizației din 22 august 2003, eliberată de Primăria Pitești.

Prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a casat decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că, inițial, contestatorul a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 1.600 mp și despăgubiri pentru clădiri în suprafață de 537 mp, dintr-un total de 3.400 mp. Ulterior, a solicitat restituirea în natură a 1.600 mp și despăgubiri pentru 1.800 mp.

Prin Decretele nr. 13/1975 și nr. 120/1978 s-au expropriat de la E. și F., terenuri situate în Pitești, în suprafață de 470 mp și respectiv de 930 mp, precum și construcții, un total de 1.400 mp.

Prima instanță a reținut întinderea dreptului de proprietate pentru care se cuvin acordate măsuri reparatorii ca fiind de 1.600 mp.

Instanța superioară de fond, valorificând expertiza efectuată de consilierul reclamantului, a reținut o suprafață de 2.240 mp, însușindu-și motivarea din cuprinsul expertizei care menționează că modificarea cu 291 mp a suprafețelor de teren în 1940, față de 1932-1933, semnalează cu certitudine un transfer de teren de la vecinul G. la A., neconsemnat în acte juridice, astfel că este posibil ca, în timp, să se mai fi produs și alte transferuri la G. către A., tot fără acte și ca limita fostei proprietăți să fie cea prezentată de petent, susținută de cei doi martori și recensământul agricol din ianuarie 1948.

Deși instanța de apel a considerat că prin hotărâre judecătorească s-a constatat nulitatea absolută a adeverinței de reconstituire din 1994, pentru suprafața de 900 mp, prin acea hotărâre s-a constatat că Ordinul prefectului nr. 111 din 28 septembrie 1993 referitor la suprafața de 900 mp, ce urmează a fi restituită în natură, pentru terenul din str. ... este valid, în sentință menționându-se că în temeiul ordinului, emis în baza Legii nr. 18/1991, trebuie să se efectueze punerile în posesie efective pe numele tuturor moștenitorilor.

S-a mai reținut că în procedura Legii nr. 18/1991 s-au solicitat terenuri în suprafață de 1.600 mp, situate în str. ..., iar prin cererea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a solicitat, pentru aceeași adresă poștală, o suprafață de 2.203 mp, astfel că rezultă o neconcordanță cu privire la întinderea dreptului de proprietate supus judecății, inclusiv cu privire la presupusul transfer de proprietate de la numitul G.

S-a mai reținut că instanța, deși avea obligația, nu a verificat regimul juridic al terenului și nici dacă ordinul prefectului și-a atins finalitatea, în sensul celor înscrise în sentința civilă nr. 3001/2011 pentru a se evita astfel o dublă reparație pentru același teren.

Instanța de recurs, față de contestarea permanentă de către recurenți a împrejurării că terenul poate fi restituit în natură, în raport de construcțiile existente pe acesta, a ordonat stabilirea situației de fapt și cu privire la caracterul provizoriu sau nu a suprateranelor edificate pe terenul dispus a fi restituit în natură, de către un expert constructor.

Înalta Curte a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care urmează a dispune administrarea tuturor probelor necesare pentru stabilirea întinderii dreptului de proprietate, regimul juridic al terenului și funcție de acesta, atingerea scopului exproprierii precum și natura construcțiilor edificate pe teren în sensul de a se stabili dacă sunt/nu sunt construcții definitive.

În rejudecarea apelului, s-a administrat proba cu înscrisuri și expertize topometrică și construcții.

Prin Decizia nr. 1001 din 28 mai 2015, pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins apelul reclamantului, ca nefondat, a admis apelul pârâților și a schimbat sentința în sensul că a respins contestația.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prin notificările formulate la 03 aprilie 2001, 04 iunie 2001 și 02 aprilie 2001, reclamantul A. a solicitat despăgubiri în natură pentru terenul în suprafață de 2.203 mp și despăgubiri bănești pentru casa cu dependințe, bunuri trecute în patrimoniul statului prin Decretele de expropriere nr. 13/1975 și nr. 120/1978.

Prin Dispoziția nr. 298 din 14 februarie 2006, primarul Municipiului Pitești a respins notificarea pentru suprafața de 865 mp, cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate, iar cât privește restul de 1.338 mp, s-a propus din această suprafață acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru porțiunea de teren de 372,5 mp, iar pentru diferența de 965,5 mp notificarea a fost respinsă cu motivarea că terenul i-a fost atribuit în procedura Legii nr. 18/1991. Prin dispoziție s-a propus și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția în suprafață de 391 mp.

Prin sentința nr. 3001 din 28 martie 2011, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3711 din 07 decembrie 2011 a Tribunalului Argeș, s-a dispus nulitatea absolută a actelor de punere în posesie și a adeverinței de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 900 mp, respingându-se însă cererea de constatare a nulității absolute a Ordinului nr. 111/1993, față de considerentul că amplasamentul terenurilor din actele de punere în posesie, nu fusese însușit de persoanele îndreptățite.

Din considerentele hotărârii evocate, rezultă că reclamantul a solicitat în procedura legii fondului funciar, reconstituirea dreptului său de proprietate pentru terenurile „rămase de la autorii săi H. și D. în suprafață totală de 1.600 mp, situate în Pitești.

Așadar, în motivarea solicitării de a i se reconstitui dreptul real în procedura legii reparatorii a fondului funciar, reclamantul a susținut că întreaga suprafață rămasă de la autorii săi în punctul în litigiu - a fost de 1.600 mp.

Numai ulterior, după apariția Legii nr. 10/2001, reclamantul a susținut că autorii acestuia au deținut în str. ..., o suprafață de 2.203 mp solicitată prin notificare, pentru ca după aceea, să susțină că suprafața pe care au deținut-o autorii săi a fost de 3.400 mp, suprafață majorată ca urmare a cumpărării unor suprafețe de teren din proprietatea învecinată G.

Din raportul de expertiză întocmit în cauză de inginer expert I., coroborat cu înscrisurile administrate în celelalte cicluri procesuale, respectiv actele primare de proprietate, certificatele de rol, planurile cadastrale pe anii 1930-1932, rezultă însă că suprafața totală pe care au deținut-o autorii petentului în punctul „...” este de 1.338 mp, conform planului cadastral din anii 1930-1932.

Instanța de apel a reținut ca reală această suprafață, în raport de planul cadastral arătat și față de situația că certificatele de rol pe anii 1955-1957 și 1966-1975, cuprind suprafețe de teren de 883 și 1.320 mp, deci mai mici decât cele confirmate de pârâți prin Dispoziția nr. 298 din 14 februarie 2006 suprafața din certificatul de moștenitor de 1.600 mp, ce nu are stabilite vecinătăți, neputând fi avută în vedere față de forța probantă a acestui act juridic, în raport cu celelalte înscrisuri.

De altfel, prin Decretele de expropriere nr. 120/1978 și nr. 13/1975 de la E. și F. au fost expropriate terenurile de 930 mp și respectiv 470 mp, în total 1.400 mp, suprafață ce se identifică cu suprafața reținută ca fiind rămasă de la autorii contestatorului.

Verificând, conform dispozițiilor deciziei de casare, regimul juridic al terenului și dacă Ordinul prefectului nr. 111/1993 referitor la suprafața de 900 mp pentru care s-a dispus restituirea în natură în procedura Legii nr. 18/1991, și-a atins finalitatea, instanța de apel a reținut că suprafețele restituite prin aplicarea prevederilor legii fondului funciar, în temeiul ordinului amintit, respectiv cele care cumulează suprafața totală de 900 mp, sunt aceleași cu cele cerute în procedura Legii nr. 10/2001, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică întocmit de inginer I. și completării din raport.

Așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, suprafețele de teren ce au făcut obiectul proceselor verbale de punere în posesie care au fost constatate nule prin sentința civilă nr. 3001/2011, anterior constatării nulității acestor acte juridice, fuseseră deja înstrăinate prin acte de vânzare-cumpărare.

În condițiile în care regimul juridic al terenului este reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991, sub imperiul căreia s-a analizat cererea reclamantului, prin parcurgerea întregii proceduri prevăzută de această lege reparatorie, instanța de apel a constatat că terenul în litigiu nu intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Astfel, potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidența legii terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991.

De altfel, și în hotărârea prin care s-a dispus nulitatea absolută a proceselor verbale de punere în posesie și a adeverinței de reconstituire, s-a avut în vedere că aceste acte au fost emise pe numele autorului decedat, care nu avea cum să-și însușească amplasamentul oferit în intravilanul municipiului Pitești, în condițiile în care terenul a fost situat pe str. ..., confirmându-se dreptul de proprietate de care trebuie să beneficieze reclamantul, regimul juridic al terenului stabilindu-se ca fiind cel reglementat de Legea nr. 18/1991, terenul fiind, la data formulării cererii, în administrarea Municipiului Pitești și la dispoziția comisiei locale de fond funciar.

În aceeași hotărâre s-a menționat că persoanelor îndreptățite le-a fost retrocedată diferența de 372,5 mp, în procedura Legii nr. 10/2001, prin Dispoziția nr. 298/2006, contestată în cauza de față.

S-a precizat că reclamantul a solicitat reconstituirea suprafeței de teren în condițiile art. 34, art. 35 și art. 36 din Legea nr. 18/1991, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 147/2005.

Controlul judecătoresc exercitat asupra valabilității Ordinului Prefectului nr. 111/1993 în judecata anterioară s-a făcut tocmai în funcție de regimul juridic al terenului, respectiv cel reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991.

Fiind beneficiarul reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, pentru întreg terenul dovedit că a fost proprietatea autorilor săi, reclamantul nu mai poate avea și calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii sau restituire în natură, conform Legii nr. 10/2001, pentru același teren, fiind exceptat în mod expres de la aceasta, prin dispoziția legală mai sus menționată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reclamantul A., formulând următoarele critici:

Tribunalul a admis restituirea în natură pentru suprafața de 1.510 mp soluție nemodificată în recurs, de la care instanța de apel trebuia să plece.

În acest sens, recurentul-reclamant arată că instanța de apel nu a luat în considerare, în ceea ce privește proba întinderii dreptului de proprietate, înscrisurile administrate precum și declarațiile martorilor audiați în cauză, încălcând astfel dispozițiile art. 23.4 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 care prevăd că, în cazuri speciale, dovada dreptului de proprietate poate fi completată cu declarații notariale date de persoane ce pot atesta anumite situații în legătură cu imobilul notificat.

În mod greșit instanța de apel s-a raportat exclusiv doar la certificatele de rol din anii 1955-1957 și anii 1966-1975 precum și suprafața de 1338 mp aflată în planul cadastral 1930-1932, fără a se raporta și la pozițiile din același plan cadastral care fac referire la același autor și care cuprind alte două suprafețe, de 1.308 mp și 2.820 mp.

De asemenea, în mod greșit instanța de apel a luat în calcul doar decretele de expropriere, fără a lua în considerare și faptul că, în realitatea acelor vremuri, deținătorii de terenuri declarau suprafețe mult mai mici decât cele pe care le dețineau în realitate.

Recurentul-reclamant mai arată că, prin soluția pronunțată, instanța de apel l-a lipsit de acces la reconstituirea dreptului de proprietate, deși în cauză există posibilitatea reparării în natură și pe vechiul amplasament, care este liber de sarcini sau construcții, aspecte pe care instanța de apel nu le-a avut în vedere.

Recurentul-reclamant consideră că întinderea reală a suprafeței de restituit în natură este reliefată cel mai bine de expertul B., ce a întocmit expertiza ce a stat la baza pronunțării sentinței nr. 311/2007 a Tribunalului Argeș, variantă care coincide cu cea întocmită și de expert K., ce arată faptul că terenul ce poate fi restituit în natură este de 1.490 mp.

Întinderea construcțiilor efective din bazarul J. calculată de expert L. nu poate fi echivalată cu terenul propriu-zis, întrucât pe acesta există și spații libere ce deservesc construcțiile provizorii. Valorificând cele constatate de experții L. și I., apreciază că poate fi restituită în natură suprafața de 1.551,32 mp.

Raportat la această situație, recurentul-reclamant arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (3) raportat la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, texte legale ce definesc noțiunea de teren liber și suprafață ocupată de construcții edificate dar neautorizate.

Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 298/30 septembrie 2003 s-a aprobat transferul suprafeței de 675 mp de teren din administrarea Consiliului Local Pitești în administrarea Municipiului Pitești „până la realizarea obiectivului Modernizare Piața Ceair”, modernizare ce s-a finalizat de multă vreme, fără ca pârâții să ia vreo măsură cu privire la construcțiile instalate aici, rezultă că aceste suprafețe pot fi considerate libere în accepțiunea Legii nr. 10/2001, fiind afectate de construcții ușor demontabile.

Cu toate acestea, în mod greșit instanța de apel a apreciat că nu mai poate interveni restituirea în natură a unui teren ce a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/1991.

În acest sens, recurentul-reclamant precizează că prin Ordinul prefectului nr. 111/1993 s-a recunoscut autorului său (F.) dreptul la reconstituirea a 900 mp pentru terenul din str. ... Cu toate că la acel moment terenul era liber, pârâții au refuzat punerea în posesie. După corespondență și notificări formulate a fost emisă dispoziția ce face obiectul prezentului litigiu. Pe parcursul judecării cauzei, din apărările pârâților, reclamantul a aflat de existența a două puneri în posesie (procesele verbale din 26 ianuarie 1995-pentru 92 mp și din 06 februarie 1995-pentru 808 mp) pe numele unchiului decedat, suprafețe ce au fost ulterior vândute către terți, fără știrea moștenitorilor. Prin sentința nr. 3001/2011 a Judecătoriei Pitești au fost anulate procesele verbale de punere în posesie mai sus arătate, dar au fost menținute efectele Ordinului prefectului nr. 111/1993.

Față de această situație, procesul de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, cu referire la terenul de 900 mp obiect al Ordinului prefectului nr. 111/1991 și la terenul de 65,5 mp obiect al Legii nr. 167/1997, este incomplet și lipsit de finalitate, sens în care recurentul-reclamant apreciază că instanța de apel trebuia să aibă în vedere principiile de aplicare a Legii nr. 10/2001, conform cărora prevalează restituirea în natură, notificările trebuie soluționate cu celeritate iar prevederile acestui act normativ au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare, astfel că se impune ca instanța să analizeze tot procesul de restituire a proprietății petentului.

Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

1.Prima critică de nelegalitate se referă la nerespectarea, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în privința obligațiilor stabilite prin Decizia de casare

nr. 2 din 15 ianuarie 2013

, întrucât aceasta nu a identificat

întreaga suprafață de teren ce a fost deținută de autorii reclamantului. În acest sens, se susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 23.4 din H.G. nr. 250/2007 întrucât trebuia să țină cont de toate înscrisurile administrate (nu doar de certificatele de rol din anii 1955-1957 și anii 1966-1975 și decretele de expropriere), precum și de declarațiile martorilor audiați în cauză.

Înalta Curte reține că această apreciere reprezintă o interpretare extensivă a dispozițiilor legale invocate, întrucât declarațiile extrajudiciare de martori nu reprezintă un mijloc de probă cu care se poate dovedi un drept de proprietate cu privire la terenul pretins. În acest sens, art. 23.1 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 cuprinde o enumerare a categoriilor de înscrisuri ce constituie, în accepțiunea legii, acte doveditoare ale dreptului de proprietate, în această enumerare nefiind inclusă declarația extrajudiciară de martor. Pe de altă parte, chiar dacă art. 23.4 precizează că, în cazuri deosebite, se pot solicita și declarații notariale date de persoane în viață, care atestă anumite situații în legătură cu imobilul notificat și care pot contribui la fundamentarea deciziei, aceasta nu presupune dovedirea unui drept de proprietate, întrucât norma metodologică nu se abate de la regimul legal al probării unui drept de proprietate, ci vizează alte împrejurări în legătură cu bunul cu privire la care se invocă existența acestui drept.

Instanța de apel a coroborat înscrisurile translative de proprietate (actul de donație) cu alte înscrisuri, declarative, ce puteau complini, sub aspect probator, dovada menținerii în patrimoniu a acestui drept asupra terenului (fișă cadastrală, certificate de rol fiscal, certificat de moștenitor), esențiale fiind actul primar, reprezentat de contractul de donație pentru antecesoarea reclamantului ca dovadă a intrării în patrimoniu, coroborat cu decretul de expropriere prin care se pierde proprietatea, concluzionând că ambele indică o suprafață de 1.400 mp.

Este adevărat că întinderea suprafeței de teren a variat în timp însă, pentru diferența de până la 3.400 mp cât a solicitat în total reclamantul, acesta nu a dovedit un drept de proprietate al autorului său, presupunerea expertului parte referitoare la un eventual transfer de proprietate de la unul dintre vecini, numitul G., întemeiată exclusiv pe calculul măririi, respectiv micșorării suprafețelor, nefiind de natură a echivala cu dovedirea dreptului asupra terenului respectiv.

Prin urmare nu poate fi reținută încălcarea vreunei norme legale în ceea ce privește dovedirea întinderii dreptului de proprietate, corect stabilită de instanța de apel.

Se mai susține, în cadrul acestei critici, că instanța de apel trebuia să mențină dispoziția tribunalului care a admis cererea de restituire în natură pentru suprafața de 1.510 mp, soluție nemodificată de Înalta Curte în recurs.

Este eronată această apreciere, întrucât nu a existat o astfel de obligație în sarcina instanței de judecată, nefiind încălcată o eventuală autoritate de lucru judecat ce ar decurge din cele statuate irevocabil în primul ciclu de judecată, întrucât hotărârea instanței de fond, modificată inițial, în parte, în apel a fost desființată în totalitate în apelul pârâților în al doilea ciclu procesual, având în vedere casarea în totalitate de către instanța de recurs a deciziei apelate, prin admiterea căii extraordinare de atac promovate de pârâți, pentru incorecta stabilire a situației de fapt.

Raportat la această situație, recurentul-reclamant arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (3) raportat la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, texte legale ce definesc noțiunea de teren liber și suprafață ocupată de construcții edificate dar neautorizate.

Nu poate fi reținută nici această critică, întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, suprafața totală de teren la care este îndreptățit reclamantul este de 1.400 mp, din care 965,5 mp i-au fost reconstituiți în procedura Legii nr. 18/1991. Diferența de 372,5 mp, suprafață pentru care i s-a reconstituit reclamantului dreptul de proprietate în actuala procedură, este aferentă unui bloc și zonei lui funcționale, astfel că, a i se reconstitui dreptul de proprietate pe suprafața pe care se află construcțiile demontabile, presupune deja punerea în posesie pe un alt amplasament.

Decizia emisă în baza Legii nr. 10/2001 optează în mod corect pentru modalitatea de restituire în echivalent, în condițiile în care cei 372,5 mp nu reprezintă teren liber în accepțiunea art. 10 alin. (3) sau a art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar suprafața asupra căreia reclamantul emite pretenții nu aparține terenului astfel recunoscut.

Critica este nefondată întrucât instanța de apel a interpretat corect efectul pe care, constatarea nulității absolute a actelor juridice subsecvente Ordinului prefectului nr. 111/1993 (adeverință, proces verbal de punere în posesie și titlu de proprietate), îl are asupra procesului de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991. În condițiile în care, potrivit sentinței civile nr. 3001 din 28 martie 2011 a Judecătoriei Pitești, Ordinul prefectului a fost considerat valabil pentru recunoașterea dreptului la restituirea în natură a suprafeței, procesul de reconstituire urmează a fi reluat numai cu privire la inserarea în adeverințe, proces de punere în posesie și titlu de proprietate al tuturor moștenitorilor, cu însușirea amplasamentului respectiv sub semnătură. Împrejurarea că terenul a fost vândut excede prezentului cadru procesual, moștenitorii urmând a se desocoti între ei.

Din punctul de vedere al regimului juridic al terenului, câtă vreme Ordinul prefectului a fost menținut, acesta este cel care validează dreptul de proprietate în patrimoniul moștenitorilor în procesul de aplicare a Legii nr. 18/1991, respectiva dispoziție neputând fi cenzurată prin aplicarea reglementărilor prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Caracterul de complinire al Legii nr. 10/2001 nu presupune că fostul proprietar, care nu a urmat sau nu a obținut dreptul în procedura Legii nr. 18/1991, are deschisă calea Legii nr. 10/2001, ci este dat de faptul că Legea nr. 10/2001 reglementează situațiile juridice rămase fără acoperire legală în materia restituirilor proprietăților trecute abuziv în proprietatea statului în perioada 1945-1989.

Pentru aceste considerente, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu corecta interpretare și aplicare a legii, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1001 din 28 mai 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2015.