ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4686/2013

Hotărârea pronunțată în primul ciclu procesual Prin Sentința nr. 222 din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, reținând caracterul nefondat al acesteia, determinat de faptul că terenul face parte din fondul forestier național și el nu poate fi trecut în afara acestuia, decât printr-o procedură specială ce nu s-a urmat în cauză.

Hotărârea pronunțată în recurs Recursul reclamantei a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3935 din 14 iulie 2011, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, apreciindu-se că este necesară suplimentarea probatoriului cu înscrisuri și expertiză prin care "să se stabilească dacă terenul poate fi încadrat în categoria pădure, dacă este inclus în amenajamente silvice și dacă se află în evidențele autorității pârâte ca făcând parte din fondul forestier național".

Hotărârea pronunțată în al doilea ciclu procesual După repunerea cauzei pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a formulat cerere de abținere din partea doamnei judecător G.C., președintele completului de judecată, motivat de faptul că sunt incidente dispozițiile art. 24 C. proc. civ., în sensul că a pronunțat Sentința nr. 222 din 13 octombrie 2010, prin care a soluționat fondul pricinii, sentință ce a fost casată cu trimitere spre rejudecare de instanța supremă prin Decizia nr. 3935/2011. Prin Încheierea din ședința camerei de consiliu din 18 octombrie 2011, cererea de abținere a fost respinsă, apreciindu-se că nu sunt întrunite prevederile art. 25 și urm. C. proc. civ. În respectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză de specialitate, reținându-se că partea nu are de depus alte înscrisuri, relațiile solicitate putând face obiectul verificării de către expert. În rejudecare, prin Sentința nr. 477 din 7 decembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de rejudecare a reținut că este esențial pentru soluționarea cauzei clarificarea apartenenței sau nu a terenului proprietatea reclamantei la fondul forestier național, indiferent dacă pe teren se află sau nu vegetație forestieră, indiferent dacă aceasta poate fi calificată drept pădure sau aparține altei categorii de amenajament silvic. Sub acest aspect, a reținut că pentru terenurile din fondul forestier național, Codul silvic nu stabilește o modalitate de trecere a acestora în afara fondului, o astfel de procedură fiind prevăzută de Ordinul nr. 25/2009, procedură ce presupune mai multe etape, constând în principal în asigurarea unei compensări pentru terenurile cu care se reduce fondul forestier național. Curtea de apel a constatat că o astfel de procedură nu face însă obiectul prezentei pricini, acțiunea reclamantei fiind întemeiată pe dispozițiile art. 24 Codul silvic, dispoziții potrivit cărora "(1) În cazul vegetației forestiere din afara fondului forestier și a altor terenuri, proprietarul poate opta pentru includerea lor în fondul forestier, situație în care se întocmește amenajament silvic în condițiile prezentului cod. (2) Schimbarea destinației terenurilor prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și este scutită de taxe și impozite". Prin urmare, Codul silvic reglementează numai posibilitatea ca un teren din afara fondului forestier să fie inclus acestei categorii și nu posibilitatea inversă, cea spre care tinde reclamanta. Reținând și concluziile raportului de expertiză la obiectivul 3, concluzii potrivit cărora terenul reclamantei este teren forestier proprietate privată ce face parte din fondul forestier național, fiind astfel menționat în evidențele pârâtului, curtea de apel a apreciat că pârâtul nu poate fi obligat, în condițiile neparcurgerii procedurii speciale și în absența unei dispoziții legale, să emită actul administrativ pretins.

Calea de atac exercitată 5.1. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta U.L.D., care a invocat în primul rând motivul prevăzut la art. 304 pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată când a fost pronunțată de o instanță alcătuită cu încălcarea dispozițiilor legale. În cadrul acestui motiv de recurs, reclamanta a susținut că Sentința nr. 477 din 7 decembrie 2011 a fost pronunțată în al doilea ciclu procesual de același judecător care pronunțase și prima sentință, în speță, Sentința nr. 222 din 13 octombrie 2010, casată cu trimitere pentru rejudecare prin Decizia nr. 3935 din 14 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, astfel că, au fost încălcate dispozițiile cu caracter imperativ prevăzute de art. 24 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea atacată fiind pronunțată de un complet nelegal constituit. În al doilea rând, a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamanta a susținut că instanța nu a arătat motivele pentru care a respins cererile părților, respectiv obiecțiunile la raportul de expertiză, sub acest aspect motivarea fiind insuficientă. În concluzie, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. 5.2. Ministerul intimat a depus întâmpinare, răspunzând criticilor recursului și solicitând respingerea acestuia, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză, pentru considerentele arătate în continuare. În cauză, este necontestat că același judecător a pronunțat și prima și a doua hotărâre în dosarul aflat în al doilea ciclu procesual. Astfel, prin Sentința nr. 222 din 13 octombrie 2010, judecătorul G.C. a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta U.L.D., în contradictoriu cu Ministerul Mediului și Pădurilor. În al doilea ciclu procesual, prin Sentința nr. 477 din 7 decembrie 2011, pronunțată de același judecător, ca urmare a casării primei hotărâri și trimiterii cauzei pentru rejudecare aceleiași curți de apel, acțiunea formulată a fost respinsă din nou, ca nefondată. Este adevărat că judecătorul a formulat cerere de abținere, motivat de faptul că sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ., dar această cerere i-a fost respinsă de completul care a soluționat-o, aspect care nu este de natură a asigura cerința de imparțialitate care era esențială pentru asigurarea unui proces echitabil, în condițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța de recurs constată că, în cauză, au fost încălcate prevederile art. 27 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora este incompatibil judecătorul care și-a spus părerea cu privire la pricina care se judecă. Or, prin Sentința 222 din 13 octombrie 2010, respingând acțiunea ca nefondată, judecătorul a soluționat fondul cauzei, spunându-și astfel părerea cu privire la pricină, în sensul art. 27 pct. 7 C. proc. civ., situație care îl făcea incompatibil să judece a doua oară aceeași cauză. Astfel fiind, rezultă că Sentința nr. 477 din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, este nelegală, fiind casabilă în condițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., ceea ce va atrage admiterea recursului și trimiterea dosarului pentru rejudecare aceleiași instanțe. Având în vedere soluția adoptată, nu se mai impune cercetarea celuilalt motiv de recurs, criticile respective urmând să fie avute în vedere de instanța de rejudecare ca apărări de fond.