ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4686/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Obiectul acțiunii

Prin acțiunea înregistrată la 21 mai 2010,

reclamanta U.L.D. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Mediului și

Pădurilor pentru a fi obligat la emiterea unui ordin de schimbare a destinației

terenului de 1.288 mp, situat în intravilanul Orașului Călimănești.

În motivare, s-a

arătat că reclamanta a dobândit prin cumpărare imobilul de la o persoană în

favoarea căreia s-a reconstituit dreptul de proprietate în condițiile Legii nr.

18/1991, persoană al cărei autor achiziționase bunul în anul 1946, însă îi

fusese preluat în proprietatea statului, în condițiile Legii nr. 204/1947.

Terenul a fost

înscris în categoria vegetație forestieră - pădure, iar pârâtul a refuzat

solicitarea de schimbare a destinației, motivat de faptul că se află în fondul

forestier național, având destinație forestieră, deși Ocolul Silvic Călimănești

comunicase că suprafața poate fi atribuită după un an, când cultura de molid

devine aptă să fie recoltată.

Același ocol silvic a

confirmat și faptul că parțial terenul a fost pepinieră, iar în prezent nu se

mai află în evidența ocolului.

pronunțată în primul ciclu procesual

Prin Sentința nr. 222

din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, reținând caracterul

nefondat al acesteia, determinat de faptul că terenul face parte din fondul

forestier național și el nu poate fi trecut în afara acestuia, decât printr-o

procedură specială ce nu s-a urmat în cauză.

pronunțată în recurs

Recursul reclamantei

a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3935 din

14 iulie 2011, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, apreciindu-se că este

necesară suplimentarea probatoriului cu înscrisuri și expertiză prin care

"să se stabilească dacă terenul poate fi încadrat în categoria pădure,

dacă este inclus în amenajamente silvice și dacă se află în evidențele

autorității pârâte ca făcând parte din fondul forestier național".

pronunțată în al doilea ciclu procesual

După repunerea cauzei

pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, s-a formulat cerere de abținere din partea doamnei

judecător G.C., președintele completului de judecată, motivat de faptul că sunt

incidente dispozițiile art. 24 C. proc. civ., în sensul că a pronunțat Sentința

nr. 222 din 13 octombrie 2010, prin care a soluționat fondul pricinii, sentință

ce a fost casată cu trimitere spre rejudecare de instanța supremă prin Decizia

nr. 3935/2011.

Prin Încheierea din

ședința camerei de consiliu din 18 octombrie 2011, cererea de abținere a fost

respinsă, apreciindu-se că nu sunt întrunite prevederile art. 25 și urm. C.

proc. civ.

În respectarea dispozițiilor

art. 315 C. proc. civ., s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză de

specialitate, reținându-se că partea nu are de depus alte înscrisuri, relațiile

solicitate putând face obiectul verificării de către expert.

În rejudecare, prin

Sentința nr. 477 din 7 decembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, ca

nefondată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de rejudecare a reținut că este esențial pentru

soluționarea cauzei clarificarea apartenenței sau nu a terenului proprietatea

reclamantei la fondul forestier național, indiferent dacă pe teren se află sau

nu vegetație forestieră, indiferent dacă aceasta poate fi calificată drept

pădure sau aparține altei categorii de amenajament silvic.

Sub acest aspect, a

reținut că pentru terenurile din fondul forestier național, Codul silvic nu

stabilește o modalitate de trecere a acestora în afara fondului, o astfel de

procedură fiind prevăzută de Ordinul nr. 25/2009, procedură ce presupune mai

multe etape, constând în principal în asigurarea unei compensări pentru

terenurile cu care se reduce fondul forestier național.

Curtea de apel a

constatat că o astfel de procedură nu face însă obiectul prezentei pricini,

acțiunea reclamantei fiind întemeiată pe dispozițiile art. 24 Codul silvic,

dispoziții potrivit cărora "(1) În cazul vegetației forestiere din afara

fondului forestier și a altor terenuri, proprietarul poate opta pentru

includerea lor în fondul forestier, situație în care se întocmește amenajament

silvic în condițiile prezentului cod. (2) Schimbarea destinației terenurilor

prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al conducătorului autorității

publice centrale care răspunde de silvicultură și este scutită de taxe și

impozite".

Prin urmare, Codul

silvic reglementează numai posibilitatea ca un teren din afara fondului

forestier să fie inclus acestei categorii și nu posibilitatea inversă, cea spre

care tinde reclamanta.

Reținând și

concluziile raportului de expertiză la obiectivul 3, concluzii potrivit cărora

terenul reclamantei este teren forestier proprietate privată ce face parte din

fondul forestier național, fiind astfel menționat în evidențele pârâtului,

curtea de apel a apreciat că pârâtul nu poate fi obligat, în condițiile

neparcurgerii procedurii speciale și în absența unei dispoziții legale, să

emită actul administrativ pretins.

exercitată

5.1. Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamanta U.L.D., care a invocat în primul

rând motivul prevăzut la art. 304 pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia o

hotărâre poate fi recurată când a fost pronunțată de o instanță alcătuită cu

încălcarea dispozițiilor legale.

În cadrul acestui

motiv de recurs, reclamanta a susținut că Sentința nr. 477 din 7 decembrie 2011

a fost pronunțată în al doilea ciclu procesual de același judecător care

pronunțase și prima sentință, în speță, Sentința nr. 222 din 13 octombrie 2010,

casată cu trimitere pentru rejudecare prin Decizia nr. 3935 din 14 iulie 2011,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, astfel că, au fost încălcate dispozițiile cu caracter

imperativ prevăzute de art. 24 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea atacată fiind

pronunțată de un complet nelegal constituit.

În al doilea rând, a

invocat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit

căruia o hotărâre poate fi recurată atunci când nu cuprinde motivele pe care se

sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs, reclamanta a susținut că instanța nu a arătat motivele

pentru care a respins cererile părților, respectiv obiecțiunile la raportul de

expertiză, sub acest aspect motivarea fiind insuficientă.

În concluzie,

recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

5.2. Ministerul

intimat a depus întâmpinare, răspunzând criticilor recursului și solicitând

respingerea acestuia, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală și

temeinică.

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând hotărârea

atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat

în cauză, pentru considerentele arătate în continuare.

În cauză, este

necontestat că același judecător a pronunțat și prima și a doua hotărâre în

dosarul aflat în al doilea ciclu procesual.

Astfel, prin Sentința

nr. 222 din 13 octombrie 2010, judecătorul G.C. a respins ca nefondată acțiunea

formulată de reclamanta U.L.D., în contradictoriu cu Ministerul Mediului și

Pădurilor.

În al doilea ciclu

procesual, prin Sentința nr. 477 din 7 decembrie 2011, pronunțată de același

judecător, ca urmare a casării primei hotărâri și trimiterii cauzei pentru

rejudecare aceleiași curți de apel, acțiunea formulată a fost respinsă din nou,

ca nefondată.

Este adevărat că

judecătorul a formulat cerere de abținere, motivat de faptul că sunt incidente

dispozițiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ., dar această cerere i-a fost

respinsă de completul care a soluționat-o, aspect care nu este de natură a

asigura cerința de imparțialitate care era esențială pentru asigurarea unui

proces echitabil, în condițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Instanța de recurs

constată că, în cauză, au fost încălcate prevederile art. 27 pct. 7 C. proc.

civ., potrivit cărora este incompatibil judecătorul care și-a spus părerea cu

privire la pricina care se judecă.

Or, prin Sentința 222

din 13 octombrie 2010, respingând acțiunea ca nefondată, judecătorul a

soluționat fondul cauzei, spunându-și astfel părerea cu privire la pricină, în

sensul art. 27 pct. 7 C. proc. civ., situație care îl făcea incompatibil să

judece a doua oară aceeași cauză.

Astfel fiind, rezultă

că Sentința nr. 477 din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, este nelegală, fiind

casabilă în condițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., ceea ce va atrage admiterea

recursului și trimiterea dosarului pentru rejudecare aceleiași instanțe.

Având în vedere

soluția adoptată, nu se mai impune cercetarea celuilalt motiv de recurs,

criticile respective urmând să fie avute în vedere de instanța de rejudecare ca

apărări de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de U.L.D. împotriva Sentinței nr. 477 din 7 decembrie 2011 a Curții de

Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 27 martie 2013.

Procesat

de GGC - AZ