Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.08.2012
respins

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
01.08.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cererii de strămutare de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11 iunie 2012, petentul P.C.L. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 419/33/2011 al Curții de Apel Cluj, motivând că imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită din cauza împrejurărilor cauzei și calității părților, sens în care a arătat că are calitatea de avocat în cadrul Baroului Maramureș, fiind inculpat în cauză pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215, 192 și 180 C. pen. A susținut că în cadrul cercetării judecătorești a contestat valoarea prejudiciului, efectuându-se o expertiză financiar contabilă, însă raportul întocmit nu răspunde obiectivelor încuviințate de instanță și, deși a solicitat o contraexpertiză, i-a fost respinsă cererea.

A mai arătat că expertul contabil este fina părții civile T.N., iar acesta este fratele fostului prefect de Cluj, candidat la Primăria municipiului Cluj. În concluzie, a menționat că toate aceste împrejurări pun la îndoială obiectivitatea instanței în soluționarea cauzei. în temeiul art. 57 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a solicitat informații de la Ministerul Justiției. În informațiile primite de la Ministerul Justiției se prezintă parcursul dosarului, apreciindu-se în final că motivele petentului nu sunt de natură să justifice strămutarea, la această instanță fiind asigurate toate condițiile pentru normala și corecta soluționare a cauzei. Verificând actele dosarului și susținerile petentului, Înalta Curte constată că în cauză nu există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, în sensul dispozițiilor legale, cererea de strămutare fiind nefondată.

Remediul procesual al strămutării se impune atunci când, în desfășurarea normală a unui proces penal, există anumite împrejurări care generează o îndoială asupra obiectivitătii și imparțialității judecătorilor unei instanțe. Astfel, analizând împrejurările, calitatea părților și obiectul cauzei a cărei strămutare se cere, se constată că nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor acestei instanțe, care ar conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Ca atare, se constată că, în cauză, motivele invocate de petent nu se regăsesc în cazurile menționate în prevederile art. 55 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, și, în consecință, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă. De altfel, criticile petentului, referitoare la desfășurarea procesului penal, vor putea constitui o critică și apărare în căile de atac ordinare. Drept urmare, conform art. 60 alin. (1) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, cererea de strămutare formulată de petent. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat petentul P.C.L. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul P.C.L. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 419/33/2011 al Curții de Apel Cluj. Obligă petentul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 1 august 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-01-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25 octombrie 2012, petiționarul P.C., a solicitat strămutarea judecării cauzei ce forme
ÎCCJ 2013-02-05
0,95
ÎCCJ, Secția penală
există informații cu privire la afirmațiile petentei, însă s-a apreciat, totodată, că și în situația în care susținerile acesteia ar fi reale, ele nu pot constitui temei al strămutării cauzei, întrucât nu există niciun fel de informații că
ÎCCJ 2012-08-01
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29 iunie 2012, petentul C.M.P. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obi
ÎCCJ 2012-01-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21 octombrie 2011, petiționarii P.C. și P.A.L. au solicitat strămutarea judecării cauze
ÎCCJ 2011-11-10
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, petenții R.C. și L.M. au solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează o
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă