ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2319/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 93 din 23 ianuarie 2008, a admis

acțiunea formulată de reclamantul B.Ș., în contradictoriu cu C.J.P. Cluj, a anulat

hotărârea din 27 iunie 2007, emisă de pârâtă și a recunoscut reclamantului calitatea

de beneficiar al drepturilor conferite prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada

iulie 1941- noiembrie 1944, începând cu data de 1 februarie 2008.

Pentru a hotărî astfel

instanța a reținut că probele existente la dosarul cauzei, respectiv declarațiile

autentificate ale martorilor F.I. și F.A., precum și actele de stare civilă ale

reclamantului, atestă cu caracter unitar împrejurarea că acesta din urmă, împreună

cu familia, s-au refugiat în perioada 14 iulie 1941 - 21 noiembrie 1944, ca urmare

a persecuțiilor etnice suferite, din comuna C., în localitatea T.

S-a reținut de asemenea

că martora P.I. a confirmat, la rândul său, în depoziția dată în fața instanței,

refugiul reclamantului din comuna C. în localitatea T., pe traseul Boju, Cînepiște,

Câmpia Turzii, în luna iunie 1941 și reîntoarcerea acestuia, în localitatea de domiciliu,

în luna noiembrie 1944.

Pe cale de consecință,

s-a apreciat că, în speță, este incidentă ipoteza prevăzută de art. 1 din Legea

nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj susținând că, potrivit legii,

ar trebui să existe două surse de informare care să indice împreună aceleași date,

ceea ce în speță nu se verifică, fiind contradictorii.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis.

Potrivit dispozițiilor

art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui

act normativ beneficiază persoana, cetățean român care în perioada regimurilor instaurate

în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de

suferit persecuții etnice fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Dovada acestor împrejurări

se poate face conform art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu înscrisuri oficiale sau,

în lipsa acestora cu declarații de martori.

Pe de altă parte, în lipsa

unor înscrisuri oficiale, declarațiile de martori administrate în probațiune trebuie

să fie riguroase și să concorde între ele pentru a se putea determina, fără echivoc,

perioada, cauza și împrejurările refugiului.

În speță, depozițiile

de martori aflate la dosar sunt contradictorii atât sub aspectul datei la care a

avut loc refugiul cât și cu privire la cauza acestuia. Astfel, în timp ce martorii

F.I. și F.A. susțin că refugiul reclamantului, împreună cu familia, a fost consecința

persecuției etnice suferite, martora audiată în instanță precizează că refugiul

familiei B. s-a datorat altor cauze ce nu pot fi calificate drept persecuție etnice,

în sensul art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Rezultă așadar că, în

speță nu s-a făcut dovada indubitabilă a îndeplinirii cerințelor prevăzute de

art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Pe cale de consecință,

în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Curtea admite recursul declarat în

cauză, casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de

C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 93 din 23 ianuarie 2008 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată,

pe fond respinge acțiunea formulată de reclamantul B.Ș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 iunie 2008.