ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1495/2011

Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia – secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.M., reprezentată prin mandatar Asociația de Psihiatrie Arizona, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, anularea Deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 8742 din 06 iulie 2009 și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de încadrare a reclamantei într-un grad de handicap grav permanent, cu asistent personal. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat faptul că pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți în mod greșit nu a acordat asistent personal și încadrare cu caracter permanent, întrucât boala de care suferă nu se remite, fiind luată în evidențele comisiei județene încă din 2007. Prima instanță a stabilit cadrul procesual în contradictoriu și cu emitentul certificatului de încadrare în grad de handicap - Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului județean Hunedoara, reținând că această autoritate are calitate procesuală pasivă în cauză. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap - Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap pentru Adulți din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că handicapul de care suferă reclamanta nu este ireversibil și se impune o nouă verificare, după un an, a stadiului bolii.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 129/F/CA din 4 mai 2010, Curtea de Apel Alba Iulia – secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta C.M., prin mandatar, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Județean Hunedoara.

Motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta a fost încadrată începând cu anul 2007 în grad de handicap grav cu asistent personal, pentru handicap 5, cod boală F20-F72 pe o perioadă de 12 luni, la revizuirea din anul 2009 i s-au solicitat mai multe acte și prezentarea la comisie, în vederea efectuării evaluării conform art. 46 și următoarele din H.G. nr. 268/2007, iar la data de 30 martie 2009 s-a dispus încadrarea acesteia în grad de handicap grav prin Certificatul din 30 martie 2009 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Județean Hunedoara, cu valabilitate 6 luni și termen de revizuire la 31 august 2009. Împotriva refuzului de încadrare în grad de handicap permanent, reclamanta a formulat contestație la Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, care, prin Decizia nr. 8742 din 6 iulie 2009, a admis în parte contestația, prelungind durata de valabilitate la 12 luni, cu termen de revizuire în martie 2010, reținând în considerentele acestei decizii ca la data revizuirii, reclamanta să prezinte internare la psihiatrie și instituirea formelor de punere sub interdicție. Prima instanță a reținut că potrivit Instrucțiunilor Metodologice ale Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, schizofrenia în formele cu evoluție progredientă severă a personalității și a comportamentului cu potențial antisocial și care au instituită punerea sub interdicție, creează handicap ireversibil și se poate emite certificat de persoană cu handicap cu caracter permanent, la a doua examinare. Astfel, a reținut că reclamanta este la a doua examinare, însă nu are instituită punerea sub interdicție, așa încât în mod corect Comisia Superioară nu a acordat certificatul de încadrare în grad de handicap cu caracter permanent și a recomandat familiei ca la următoarea examinare să se instituie punerea sub interdicție, apreciind că este necesar ca, la sfârșitul perioadei de valabilitate de un an a încadrării, reclamanta să urmeze recomandările comisiei superioare. Totodată, prima instanță a considerat, față de faptul că reclamanta contestă numai parțial actele de încadrare în grad de handicap, cu privire la caracterul revizuibil al încadrării, acte confirmate de Comisia superioară, că aceasta nu poate invoca nelegala compunere a comisiei județene pentru că nu este în interesul său să invoce un motiv care ar atrage anularea în întregime a actului, câtă vreme dorește să conserve o parte importantă a acestuia.

Recursul declarat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, prin mandatar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, invocând prevederile art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că în mod greșit prima instanță a respins cererea sa privind efectuarea unei expertize medico-legale, care să stabilească, pe baza actelor medicale, dar și în urma examinării sale, dacă boala de care suferă se înscrie în deficiență gravă și dacă aceasta se încadrează în gradul de handicap grav permanent cu asistent personal, dacă este ireversibilă. A precizat că această probă se impune întrucât a contestat decizia emisă doar sub aspectul că nu este permanentă, or, solicitarea sa este în sensul de a se elibera o decizie nerevizuibilă, conform normelor în vigoare, considerând astfel că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. Totodată, a susținut că boala de care suferă este ireversibilă, or, pârâtele nu au ținut cont de propriile instrucțiuni metodologice (800/2008) în funcție de care trebuiau să-i acorde certificat sau decizie cu caracter permanent, deci nerevizuibilă, iar punerea sub interdicție nu are legătură cu valabilitatea certificatului emis, pentru că, așa cum de altfel și prima instanță a reținut, se află la a doua examinare și are dreptul, potrivit instrucțiunilor menționate, la un certificat cu valabilitate permanentă. Or, punerea sub interdicție este o măsură adiacentă și se supune altor reguli și prevederi legale, necondiționând permanența certificatului, cum greșit a apreciat instanța de fond, astfel că refuzul pârâtelor este unul nejustificat. De asemenea, a învederat că Serviciul de evaluare complexă din cadrul D.G.A.S.P.C. Hunedoara, cât și comisiile pârâte și-au depășit atribuțiile prevăzute de lege, cerându-i în plus acte medicale și neținând cont de cele existente. La notele de ședință depuse la dosar, prin care recurenta-reclamantă a reiterat criticile din recurs, precizând că nici prin ancheta socială nu s-a recomandat măsura punerii sub interdicție, iar prin raportul de evaluare complexă s-a arătat doar că necesită asistent personal, a atașat adeverința medicală din 15 februarie 2011 din care rezultă că boala de care suferă este în formă avansată și că necesită îngrijire permanentă.

Apărarea intimatei-pârâte Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului județean Hunedoara a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , Înalta Curte constată că recursul este fondat. 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Recurenta-reclamantă C.M. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ decizia de încadrare în grad de handicap din data de 6 iulie 2009 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți prin care a admis în parte contestația formulată împotriva certificatului din data de 30 martie 2009 prin care reclamanta a fost încadrată în grad de handicap grav cu asistent personal, cu valabilitate 6 luni și termen de revizuire la 31 august 2009 eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Județean Hunedoara. Prin actul administrativ individual atacat s-a menținut încadrarea recurentei în gradul de handicap grav, cu asistent personal, încadrare realizată de Comisia de specialitate locală, însă s-a prelungit durata de valabilitate la 12 luni, cu termen de revizuire în martie 2010, reținând în considerentele acestei decizii ca la data revizuirii, reclamanta să prezinte internare la psihiatrie și instituirea formelor de punere sub interdicție. Nemulțumirea recurentei rezidă din împrejurarea că solicitarea sa este în sensul de a se elibera o decizie nerevizuibilă, conform normelor în vigoare, întrucât boala de care suferă este ireversibilă, or, pârâtele nu au ținut cont de actele medicale existente și de propriile instrucțiuni metodologice, în funcție de care trebuiau să-i acorde certificat sau decizie cu caracter permanent, deci pe termen nelimitat, fără a fi condiționată de punerea sub interdicție, care nu are legătură cu valabilitatea deciziei emise, aceasta fiind o măsură adiacentă ce se supune altor reguli și prevederi legale. În plus, a arătat că instanța de fond i-a respins cererea privind efectuarea unei expertize medico-legale, care ar fi lămurit aceste aspecte. Înalta Curte constată că o expertiză medico-legală pentru lămurirea unor aspecte de specialitate necesare dezlegării cauzei se încadrează în prevederile art. 201 și art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și având în vedere că recurenta-reclamantă, care justifică un interes legitim, a solicitat o astfel de probă, apreciază că în mod nejustificat prima instanță a respins cererea acesteia, constatând astfel că judecătorul fondului a încălcat principiul rolului activ. În plus, în determinarea caracterului permanent sau revizuibil al deciziei de încadrare în grad de handicap, autoritatea emitentă dispune de o marjă de apreciere, în cadrul căreia poate opta, în raport cu criteriile medicale și psihosociale, ținând seama de datele individuale supuse evaluării, însă instanța de judecată, analizând legalitatea actului administrativ, are în vedere întregul material probator, inclusiv probele administrate pe parcursul derulării procesului. Așadar, cu ocazia rejudecării, instanța de control judiciar consideră că este necesară administrarea de probe noi care să fie coroborate. Pentru a se stabili dacă boala de care suferă recurenta, înscrisă în lista afecțiunilor la capitolul 1, subcapitolul IV „Schizofrenia .” din criteriile medico-psihosociale aprobate prin Ordinul comun nr. 762/2007 al M.M.F.E.S. și nr. 1992/2007 al M.S.P., determină efectele indicate în aceste criterii pentru încadrarea acesteia în gradul de handicap grav permanent cu asistent personal, se impune, în virtutea rolului activ consacrat prin art. 129 alin. (5) C. proc. civ., ca instanța de fond să dispună efectuarea unei expertize medico-legale. 2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat, va casa sentința atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.