ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 630/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin cererea înregistrata pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, reclamanta M.I., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap din cadrul Ministerului Familiei și Protecției Sociale, a solicitat anularea Deciziei nr. 8751 din 06 iulie 2009 emisă de Comisia Superioară și obligarea acestei instituții la emiterea unei noi decizii de încadrare cu caracter permanent în gradul de handicap grav cu asistent personal. Prin întâmpinare, pârâta Comisia Superioară a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată întrucât, în exercitarea atribuțiilor sale, poate emite decizie pe termen nelimitat numai persoanelor ce prezintă afecțiuni care le creează un handicap ireversibil iar documentația depusă de reclamantă nu este concludentă în acest sens.

Prin Sentința nr. 120/F/CA din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, respingând acțiunea formulată de reclamanta M.I. împotriva acestei pârâte; a admis acțiunea formulată de reclamanta M.I. împotriva pârâtei Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și în consecință a anulat Decizia de încadrare în grad de handicap nr. 8751 din 6 iulie 2009 emisă de pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și a obligat pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți să emită o nouă decizie privind încadrarea reclamantei cu caracter permanent în gradul de handicap grav, cu asistent personal.

De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că, pârâta Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 14/2003, aceasta nu are capacitate sau legitimare procesuală în litigiile ce privesc legalitatea actelor administrative emise de Comisie. S-a mai arătat, în considerentele sentinței atacate, că reclamanta a fost încadrată în grad de handicap grav, beneficiind de asistent personal, la baza acestei constatări și a măsurilor dispuse stând evaluarea și reevaluarea sa complexă de către Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Consiliului Județean Hunedoara și Comisia Superioară, pe baza criteriilor și principiilor prevăzute de art. 46 - 50 din H.G.

nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. De asemenea, din analiza actelor medicale depuse la dosar de către reclamantă, prima instanță a constatat că se confirmă profunzimea deficienței „asociată cu tulburări de comportament”, fiind neîntemeiate apărările Comisiei Superioare în sensul că documentația depusă de reclamantă nu este concludentă, fiind contrazise tocmai de conduita acesteia de recunoaștere a afecțiunilor di care suferă reclamanta și încadrarea acesteia, în grad de handicap grav, tocmai pe baza acestei documentații.

Prin urmare, instanța de fond, având în vedere și raportul de expertiză medico-legală nr. 779 din 19 martie 2010 efectuat în cauză, a constatat că afecțiunea reclamantei constituie o boală psihică majoră cu caracter ireversibil care poate fi socotită ca o boală cu caracter permanent, iar în aceste condiții refuzul pârâtei de a emite decizia de încadrare în grad de handicap grav cu caracter permanent nu este nejustificat. 2. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se arată că sentința recurată este motivată pe aspecte total străine de natura pricinii, bazate pe elemente de fapt care nu pot fundamenta juridic o decizie de încadrare în grad de handicap permanent. În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susține că sentința atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât instanța de fond a aplicat expertiza medico-legală într-un caz neprevăzut de art. 26 din Ordinul pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, constatărilor și a altor lucrări medico-legale nr. 1134/C din 25 mai 2000 al M.J. și nr. 255 din 4 aprilie 2000 al Ministerului Sănătății și Familiei.

De asemenea, se menționează că instanța de fond în mod greșit a reținut refuzul său nejustificat prin prisma concluziilor raportului de expertiză care este lipsit de valoare științifică, fiind redactat într-o notă aproximativă, lipsindu-i motivarea. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca temeinică și legală sentința recurată. 3. Soluția instanței de recurs. Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care se află la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. este nefondat. După cum se constată, sentința recurată cuprinde mențiunile prevăzute la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind expuse în considerente atât motivele de fapt cât și cele de drept care au format convingerea instanței în ceea ce privește soluția pronunțată în cauză, iar instanța de recurs este în măsură să-și exercite controlul judiciar asupra acesteia. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat. Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc”. Conform art. 201 alin. (1) și (2) C. proc. civ., instanța va solicita efectuarea unei expertize unui laborator sau unei instituții de specialitate când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști. Potrivit art. 19 din Norma procedurală privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-legale, aprobată prin Ordinul nr. 1134 din 25 mai 2000 emis de Ministrul Justiției și Ministrul Sănătății, instanțele de judecată pot dispune efectuarea de expertize medico-legale. Prin urmare, în raport de dispozițiile legale menționate, rezultă că proba cu expertiză medico-legală în mod corect a fost admisă și dispusă în cauză de instanța de fond, care a socotit că aceasta este în măsură să aducă dezlegare pricinii.

Aceasta cu atât mai mult cu cât nici dispozițiile art. 26 din aceeași normă, invocate de recurentă, nu exclud efectuarea unei astfel de expertize dispusă în cauză, întrucât enumerarea este exemplificativă și nu limitativă în ceea ce privește obiectul acesteia, fapt ce rezultă din expresia folosită de legiuitor în cuprinsul alin.1 al acestui articol și anume: „putând avea ca obiect”. De altfel, din actele dosarului, se constată că recurentul, la data încuviințării probei cu expertiza medico-legală, respectiv 9 martie 2010, nu s-a opus cererii de probatorii. În consecință, criticile recurentei din perspectiva greșitei încuviințări a probei cu expertiza medico-legală sunt nefondate. Soluția instanței de fond este corectă.

După cum se constată, instanța de fond a pronunțat soluția în cauză interpretând coroborat probele administrate în cauză și nu exclusiv în baza raportului de expertiză medico-legală nr. 779 din 19 martie 2010, astfel că sunt nejustificate criticile care vizează faptul că prima instanță a constatat refuzul său nejustificat doar prin prisma acestui raport. Din perspectiva celor reținute anterior, nici criticile privind lipsa valorii științifice a expertizei efectuate în cauză nu pot fi reținute, cu atât mai mult cu cât nu au fost formulate obiecțiuni la raportul de expertiză medico-legală, acesta răspunzând obiectivelor stabilite de instanță.

În altă ordine, recurenta nu aduce critici sentinței atacate referitoare la situația reținută în raport de înscrisurile medicale, potrivit cărora, începând cu anul 2007 intimata-reclamantă a suferit o deteriorare a funcțiilor mentale, prin scăderea IQ-ului sub 33. Recurenta a depus la dosarul cauzei Instrucțiunile metodologice nr. 800/2008 emise de Comisia superioară privind lista afecțiunilor care creează handicap ireversibil și pentru care se poate emite certificat de persoană cu handicap cu caracter permanent, în contextul criteriilor medico-psiho-sociale de încadrare în grad de handicap, aprobate prin Ordinul comun nr. 762 al M.M.F.E.S. și nr. 1992 al M.S.P. publicat în M.Of. nr. 885 bis din 27 decembrie 2007, printre care se regăsește și „oligofrenia, forme cu imbecilitate sau idioție: QI sub 33”, constatată și în cazul intimatei-reclamante.

Prin urmare, față de cele reținute anterior, soluția instanței de fond este corectă, astfel că nu se poate reține incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap împotriva sentinței civile nr. 120/F/CA din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.