ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 488/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. 14/57/2010 reclamanta M.M. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap din cadrul Ministerului Familiei și Protecției Sociale, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea Deciziei din 06 iulie 2009 emisă de Comisia Superioară și obligarea acestei instituții la emiterea unei noi decizii de încadrare cu caracter permanent în gradul de handicap grav cu asistent personal.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 30 martie 2009, a fost evaluată de o comisie formată dintr-un medic ortoped, un psiholog și un asistent social care i-au eliberat Certificat de încadrare în grad de handicap din 30 martie 2009 doar pe 6 luni de zile, iar în urma soluționării contestației împotriva certificatului, Comisia Superioară a emis Decizia din 06 iulie 2009 prin care a rectificat perioada la 1 an, certificatul având valabilitate până în luna martie 2010. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 101/F/CA din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acțiunea formulată de reclamanta M.M.

împotriva pârâtelor Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap și Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și a anulat Decizia de încadrare în grad de handicap din 06 iulie 2009 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, obligând pârâta să emită o nouă decizie privind încadrarea reclamantei cu caracter permanent în gradul de handicap grav, cu asistent personal și să plătească reclamantei suma de 180 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că certificatul emis de Comisia de Evaluare și decizia Comisiei Superioare atestă, conform art. 13 alin. (3) din O.G.

nr. 14/2003, încadrarea reclamantei într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială și, implicit, starea de boală ce a determinat un atare handicap, pe baza îndeplinirii criteriilor medico-psihosociale stabilite prin lege. Prima instanță a mai reținut că încadrarea reclamantei în grad de handicap grav este evidentă, având în vedere că reclamanta este în evidențele instituțiilor abilitate din anul 2005, anual fiindu-i eliberat câte un certificat cu aceeași rezoluție - handicap grav. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că așa cum rezultă din Raportul de expertiză medico legală nr. X/11/M/9, efectuat în cauză, reclamanta suferă de demență Alzheimer - forma severă, boală cu caracter permanent, astfel că refuzul pârâtei de a emite decizia de încadrare în grad de handicap grav cu caracter permanent este nejustificat.

3. Recursul declarat de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap Împotriva sentinței Curții de apel a declarat recurs Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea căii de atac, recurenta-pârâtă arată că sentința recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, reținând culpa sa procesuală ca urmare a faptului că intimata-reclamantă a fost încadrată de mai multe ori în grad de handicap, deși în cauză s-a aplicat Instrucțiunea metodologică nr. X/2008 emisă de Comisia Superioară conform art. 14 alin. (2) din H.G nr. 430/2008 care prevăd afecțiunile medicale pentru care se pot emite certificate de handicap cu caracter permanent, iar afecțiunea pe care o prezintă intimata-reclamantă nu se regăsește în cele 2 liste ale instrucțiunilor. În raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ., apreciază că sentința atacată este dată cu aplicare greșită a legii, dispunându-se efectuarea expertizei medico-legală într-un caz neprevăzut de art. 26 din Ordinul pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-legale din 25 mai 2000 al Ministerului Justiției și din 04 aprilie 2000 al Ministerului Sănătății și Familiei. Recurenta-pârâtă contestă concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză și susține că au avut la bază alte criterii de apreciere care sunt distincte de criteriile medico-psihosociale, aprobate prin Ordinul comun nr. 762 din 31 august 2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al Ministerului Sănătății Publice prevăzute de legislația în materia protecției drepturilor persoanelor cu handicap.

2. Apărările intimatei-reclamante Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă M.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate prin care în mod corect instanța de fond a obligat Comisia Superioară să emită o nouă decizie de încadrare în grad de handicap cu caracter permanent. În ceea ce privește încuviințarea expertizei arată intimata-reclamantă că aceasta a fost făcută în conformitate cu prevederile legale și nicidecum așa cum se motivează în recurs, fiind o probă științifică la care are dreptul și este efectuată în virtutea dreptului său la a accede la un serviciu neutru din punct de vedere medical și cu valoare științifică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate în recurs și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sentința atacată este legală și temeinică, recursul fiind nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Actul administrativ supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ este Decizia de încadrare în grad de handicap din 6 iulie 2009, prin care Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți a atestat încadrarea intimatei-reclamante în gradul de handicap grav, cu dreptul de a beneficia de asistent personal, cu valabilitate 12 luni. Ceea ce contestă destinatara actului este perioada de valabilitate, susținând, în esență, că diagnosticul clinic și funcțional ar îndreptăți-o să fie încadrată în gradul de handicap grav cu caracter permanent.

Așa cum a reținut și prima instanță, reclamanta a fost încadrată în gradul de handicap grav, beneficiind de asistent personal, la baza acestei constatări și a măsurilor dispuse stând evaluarea și reevaluarea complexă a reclamantei de către Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Consiliului Județean Hunedoara și Comisia Superioară, pe baza criteriilor și principiilor prevăzute de art. 46 - 50 din H.G. nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Această evaluare a presupus ca manifestările reclamantei, suferindă de demență Alzheimer, să se caracterizeze prin atrofie corticală marcată în lobii frontali și parietali, prin uitarea numelor celor apropiați, uitarea datelor personale, incapacitate de memorare, deteriorarea judecății și a controlului pulsional și triada patognomonică, conform Capitolului II din Ordinul comun nr. 762 din 31 august 2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și nr. 1.992 din 19 noiembrie 2007 al Ministerului Sănătății Publice.

Criteriile de încadrare în grad de handicap sunt reglementate dintr-o dublă perspectivă, medicală și psihosocială, motiv pentru care în componența serviciului de evaluare complexă intră, alături de medicul specialist, un asistent social, un psiholog și alți specialiști, iar evaluarea se desfășoară în mai multe domenii obligatorii, conform prevederilor art. 46 - 49 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap, aprobate prin H.G. nr. 268/2007.

În determinarea caracterului permanent sau revizuibil al deciziei de încadrare în grad de handicap, autoritatea emitentă dispune de o marjă de apreciere, în cadrul căreia poate opta, în raport cu criteriile medicale și psihosociale, ținând seama de datele individuale supuse evaluării, iar instanța de judecată analizând legalitatea actului administrativ, astfel cum a fost sesizată, are în vedere întregul material probator, inclusiv probele administrate pe parcursul derulării procesului. Or, din acest punct de vedere, raportul de expertiză efectuat în cauză relevă o eroare de apreciere în privința caracterului permanent sau revizuibil al gradului de handicap în care este încadrată intimata-reclamantă.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, motivarea sentinței conține o analiză detaliată și aprofundată a probelor cauzei, cărora judecătorul fondului le-a acordat semnificația adecvată în raport de cadrul normativ în vigoare, sentința fiind pronunțată pe baza probelor administrate inclusiv a raportului de expertiză din concluziile căruia rezultă că intimata-reclamantă suferă de "Demență Alzheimer formă severă" diagnostic stabilit clinic și imagistic. Această afecțiune constituie o boală majoră cu caracter ireversibil, iar sub aspect medical afecțiunea poate fi socotită o boală cu caracter permanent.

Această probă se coroborează și cu concluziile comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți care reține "gradul de handicap grav cu asistent personal, ceea ce înseamnă că indiferent de termenul folosit în actele medicale depuse la dosar, gradul de handicap grav, sever avansat, acesta relevă un stadiu foarte avansat, o boală majoră cu caracter ireversibil și cu caracter permanent. Mai mult, lista afecțiunilor care creează handicap ireversibil și pentru care se poate emite certificat de persoană cu handicap cu caracter permanent include la lit. a) pct. 9 "Boala Alzheimer, demență senilă, demență Pick - forme avansate". Cu referire expresă la criticile recurentei-pârâte privind probele administrate la fondul cauzei, Înalta Curte reține următoarele: Expertiza medico-legală dispusă la solicitarea reclamantei pentru lămurirea unor aspecte de specialitate necesare dezlegării cauzei se încadrează în prevederile art. 201 și art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., proba fiind administrată prin organismul cu atribuții în acest sens, potrivit Legii nr. 459/2001 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală. Din simpla lecturare a concluziilor raportului de expertiză se poate observa că acestea se rezumă la exprimarea unei opinii de specialitate asupra diagnosticului clinic, pe baza actelor medicale avute la dispoziție, fără conotații juridice referitoare la încadrarea în grad de handicap, ce constituie atribuția autorităților publice recurente. Nu este lipsit de relevanță și argumentul intimatei-reclamante privind dreptul său de a accede la un serviciu neutru din punct de vedere medical, și cu valoare științifică care să se coroboreze cu celelalte probe provenind de la autoritatea recurentă pe baza cărora judecătorul va face o interpretare a probelor în raport cu criteriile de încadrare în grad de handicap.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele reținute, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap împotriva Sentinței nr. 101/F/CA din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2011.