ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 488/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 488/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Alba Iulia sub nr. 14/57/2010 reclamanta M.M. a solicitat ca, în
contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu
Handicap pentru Adulți și Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap
din cadrul Ministerului Familiei și Protecției Sociale, prin hotărârea ce se va
pronunța în cauză să se dispună anularea Deciziei din 06 iulie 2009 emisă de
Comisia Superioară și obligarea acestei instituții la emiterea unei noi decizii
de încadrare cu caracter permanent în gradul de handicap grav cu asistent
personal.
În motivarea
acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 30 martie 2009, a fost evaluată de
o comisie formată dintr-un medic ortoped, un psiholog și un asistent social
care i-au eliberat Certificat de încadrare în grad de handicap din 30 martie
2009 doar pe 6 luni de zile, iar în urma soluționării contestației împotriva
certificatului, Comisia Superioară a emis Decizia din 06 iulie 2009 prin care a
rectificat perioada la 1 an, certificatul având valabilitate până în luna
martie 2010.
Hotărârea Curții
de apel
Prin sentința nr.
101/F/CA din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acțiunea
formulată de reclamanta M.M. împotriva pârâtelor Autoritatea Națională pentru
Persoanele cu Handicap și Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu
Handicap pentru Adulți și a anulat Decizia de încadrare în grad de handicap din
06 iulie 2009 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap
pentru Adulți, obligând pârâta să emită o nouă decizie privind încadrarea
reclamantei cu caracter permanent în gradul de handicap grav, cu asistent
personal și să plătească reclamantei suma de 180 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că certificatul emis
de Comisia de Evaluare și decizia Comisiei Superioare atestă, conform art. 13
alin. (3) din O.G. nr. 14/2003, încadrarea reclamantei într-o categorie de
persoane cu handicap care necesită protecție specială și, implicit, starea de
boală ce a determinat un atare handicap, pe baza îndeplinirii criteriilor
medico-psihosociale stabilite prin lege.
Prima instanță a mai
reținut că încadrarea reclamantei în grad de handicap grav este evidentă, având
în vedere că reclamanta este în evidențele instituțiilor abilitate din anul
2005, anual fiindu-i eliberat câte un certificat cu aceeași rezoluție -
handicap grav.
S-a mai arătat în
considerentele sentinței atacate că așa cum rezultă din Raportul de expertiză
medico legală nr. X/11/M/9, efectuat în cauză, reclamanta suferă de demență
Alzheimer - forma severă, boală cu caracter permanent, astfel că refuzul
pârâtei de a emite decizia de încadrare în grad de handicap grav cu caracter
permanent este nejustificat.
Recursul declarat
de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți prin
Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap
Împotriva sentinței
Curții de apel a declarat recurs Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor
cu Handicap pentru Adulți prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu
Handicap, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C.
proc. civ.
În dezvoltarea căii
de atac, recurenta-pârâtă arată că sentința recurată cuprinde motive străine de
natura pricinii, reținând culpa sa procesuală ca urmare a faptului că
intimata-reclamantă a fost încadrată de mai multe ori în grad de handicap, deși
în cauză s-a aplicat Instrucțiunea metodologică nr. X/2008 emisă de Comisia
Superioară conform art. 14 alin. (2) din H.G nr. 430/2008 care prevăd
afecțiunile medicale pentru care se pot emite certificate de handicap cu
caracter permanent, iar afecțiunea pe care o prezintă intimata-reclamantă nu se
regăsește în cele 2 liste ale instrucțiunilor.
În raport de
dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., apreciază că sentința atacată
este dată cu aplicare greșită a legii, dispunându-se efectuarea expertizei
medico-legală într-un caz neprevăzut de art. 26 din Ordinul pentru aprobarea
Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a
altor lucrări medico-legale din 25 mai 2000 al Ministerului Justiției și din 04
aprilie 2000 al Ministerului Sănătății și Familiei.
Recurenta-pârâtă
contestă concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză și
susține că au avut la bază alte criterii de apreciere care sunt distincte de
criteriile medico-psihosociale, aprobate prin Ordinul comun nr. 762 din 31
august 2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și nr. 1992
din 19 noiembrie 2007 al Ministerului Sănătății Publice prevăzute de legislația
în materia protecției drepturilor persoanelor cu handicap.
Apărările
intimatei-reclamante
Prin întâmpinarea
depusă la dosar, intimata-reclamantă M.M. a solicitat respingerea recursului ca
nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate prin care în
mod corect instanța de fond a obligat Comisia Superioară să emită o nouă
decizie de încadrare în grad de handicap cu caracter permanent.
În ceea ce privește
încuviințarea expertizei arată intimata-reclamantă că aceasta a fost făcută în
conformitate cu prevederile legale și nicidecum așa cum se motivează în recurs,
fiind o probă științifică la care are dreptul și este efectuată în virtutea dreptului
său la a accede la un serviciu neutru din punct de vedere medical și cu valoare
științifică.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin
prisma criticilor formulate în recurs și a prevederilor art. 304
1
C.
proc. civ., Înalta Curte constată că sentința atacată este legală și temeinică,
recursul fiind nefondat.
Argumente de fapt
și de drept relevante
Actul administrativ
supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios
administrativ este Decizia de încadrare în grad de handicap din 6 iulie 2009,
prin care Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru
Adulți a atestat încadrarea intimatei-reclamante în gradul de handicap grav, cu
dreptul de a beneficia de asistent personal, cu valabilitate 12 luni.
Ceea ce contestă
destinatara actului este perioada de valabilitate, susținând, în esență, că
diagnosticul clinic și funcțional ar îndreptăți-o să fie încadrată în gradul de
handicap grav cu caracter permanent.
Așa cum a reținut și
prima instanță, reclamanta a fost încadrată în gradul de handicap grav,
beneficiind de asistent personal, la baza acestei constatări și a măsurilor
dispuse stând evaluarea și reevaluarea complexă a reclamantei de către Comisia
de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Consiliului Județean
Hunedoara și Comisia Superioară, pe baza criteriilor și principiilor prevăzute
de art. 46 - 50 din H.G. nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap. Această evaluare a presupus ca
manifestările reclamantei, suferindă de demență Alzheimer, să se caracterizeze
prin atrofie corticală marcată în lobii frontali și parietali, prin uitarea
numelor celor apropiați, uitarea datelor personale, incapacitate de memorare,
deteriorarea judecății și a controlului pulsional și triada patognomonică,
conform Capitolului II din Ordinul comun nr. 762 din 31 august 2007 al Ministerului
Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și nr. 1.992 din 19 noiembrie 2007 al
Ministerului Sănătății Publice.
Criteriile de
încadrare în grad de handicap sunt reglementate dintr-o dublă perspectivă,
medicală și psihosocială, motiv pentru care în componența serviciului de
evaluare complexă intră, alături de medicul specialist, un asistent social, un
psiholog și alți specialiști, iar evaluarea se desfășoară în mai multe domenii
obligatorii, conform prevederilor art. 46 - 49 din Normele metodologice de
aplicare a Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu
handicap, aprobate prin H.G. nr. 268/2007.
În determinarea
caracterului permanent sau revizuibil al deciziei de încadrare în grad de
handicap, autoritatea emitentă dispune de o marjă de apreciere, în cadrul
căreia poate opta, în raport cu criteriile medicale și psihosociale, ținând
seama de datele individuale supuse evaluării, iar instanța de judecată
analizând legalitatea actului administrativ, astfel cum a fost sesizată, are în
vedere întregul material probator, inclusiv probele administrate pe parcursul
derulării procesului.
Or, din acest punct
de vedere, raportul de expertiză efectuat în cauză relevă o eroare de apreciere
în privința caracterului permanent sau revizuibil al gradului de handicap în
care este încadrată intimata-reclamantă.
Contrar susținerilor
recurentei-pârâte, motivarea sentinței conține o analiză detaliată și
aprofundată a probelor cauzei, cărora judecătorul fondului le-a acordat
semnificația adecvată în raport de cadrul normativ în vigoare, sentința fiind
pronunțată pe baza probelor administrate inclusiv a raportului de expertiză din
concluziile căruia rezultă că intimata-reclamantă suferă de "Demență
Alzheimer formă severă" diagnostic stabilit clinic și imagistic.
Această afecțiune
constituie o boală majoră cu caracter ireversibil, iar sub aspect medical afecțiunea
poate fi socotită o boală cu caracter permanent.
Această probă se
coroborează și cu concluziile comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap
pentru adulți care reține "gradul de handicap grav cu asistent personal,
ceea ce înseamnă că indiferent de termenul folosit în actele medicale depuse la
dosar, gradul de handicap grav, sever avansat, acesta relevă un stadiu foarte
avansat, o boală majoră cu caracter ireversibil și cu caracter permanent.
Mai mult, lista
afecțiunilor care creează handicap ireversibil și pentru care se poate emite
certificat de persoană cu handicap cu caracter permanent include la lit. a)
pct. 9 "Boala Alzheimer, demență senilă, demență Pick - forme
avansate".
Cu referire expresă
la criticile recurentei-pârâte privind probele administrate la fondul cauzei,
Înalta Curte reține următoarele:
Expertiza
medico-legală dispusă la solicitarea reclamantei pentru lămurirea unor aspecte
de specialitate necesare dezlegării cauzei se încadrează în prevederile art.
201 și art. 129 alin. (5) C. proc. civ., proba fiind administrată prin
organismul cu atribuții în acest sens, potrivit Legii nr. 459/2001 privind
organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală.
Din simpla lecturare
a concluziilor raportului de expertiză se poate observa că acestea se rezumă la
exprimarea unei opinii de specialitate asupra diagnosticului clinic, pe baza
actelor medicale avute la dispoziție, fără conotații juridice referitoare la
încadrarea în grad de handicap, ce constituie atribuția autorităților publice
recurente.
Nu este lipsit de
relevanță și argumentul intimatei-reclamante privind dreptul său de a accede la
un serviciu neutru din punct de vedere medical, și cu valoare științifică care
să se coroboreze cu celelalte probe provenind de la autoritatea recurentă pe
baza cărora judecătorul va face o interpretare a probelor în raport cu
criteriile de încadrare în grad de handicap.
Temeiul legal al
soluției adoptate în recurs
Având în vedere toate
considerentele reținute, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta
Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru
Adulți prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap împotriva Sentinței
nr. 101/F/CA din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de
contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2011.