ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1918/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

1.Soluția instanței de fond

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, reclamantul L.Ș., în contradictoriu cu pârâtele

Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți (Comisia

Superioară) și Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, a solicitat

anularea deciziei din 06 iulie 2009 emisă de Comisia Superioară și obligarea acestei

instituții la emiterea unei noi decizii de încadrare cu caracter permanent în gradul

de handicap grav cu asistent personal.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că este luat în evidență cu boala Alzheimer din anul 2005 și

că, deși a prezentat documente medicale actualizate pentru afecțiunea diagnosticată,

prin decizia contestată, s-a prevăzut un nou termen de revizuire, respectiv martie

2010.

Prin sentința nr. 152/CA

din 1 iunie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, respingând

acțiunea formulată de reclamantul L.Ș. împotriva acestei pârâte; a admis acțiunea

formulată de reclamant împotriva Comisiei Superioare și, în consecință, a anulat

decizia de încadrare în grad de handicap din 6 iulie 2009 emisă de această comisie

pe care a obligat-o să emită o nouă decizie privind încadrarea reclamantului în

gradul de handicap grav, cu asistent personal.

De asemenea, pârâta a

fost obligată să plătească reclamantului suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța aceasta

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că pârâta Autoritatea Națională

pentru Persoanele cu Handicap nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât,

potrivit art. 1 alin. (3) O.U.G. nr. 14/2003, aceasta nu are capacitate administrativă

în procedurile de încadrare într-un grad de handicap și, implicit, legitimare procesuală

în litigiile ce privesc legalitatea actelor administrative emise de către Comisie,

iar, în cauză, decizia atacată a fost emisă de către Comisia Superioară.

Curtea a constatat nelegalitatea

deciziei din 6 iulie 2009, emisă cu o perioadă de valabilitate de 12 luni, cu termen

de revizuire în luna martie 2010, arătând, în considerentele sentinței atacate,

că reclamantul a fost încadrat în grad de handicap grav, beneficiind de asistent

personal, la baza măsurilor dispuse stând evaluarea și reevaluarea sa complexă,

pe baza criteriilor și principiilor prevăzute de art. 46-50 H. G. nr. 268/2007 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind

protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Concluzia instanței de

fond s-a întemeiat pe documentele medicale depuse la dosar, din care rezultă că

reclamantul suferă de boala Alzheimer - forma gravă, fiind neîntemeiate apărările

Comisiei Superioare în sensul că documentația depusă de reclamant nu este concludentă,

fiind contrazise tocmai de conduita acesteia de recunoaștere a afecțiunilor de care

suferă reclamantul și încadrarea acestuia, în grad de handicap grav, tocmai pe baza

acestei documentații.

De asemenea, prima instanță,

având în vedere și Raportul de expertiză medico-legală din 16 aprilie 2010 efectuat

în cauză, a apreciat că afecțiunea reclamantului constituie o boală psihică majoră

cu caracter ireversibil care poate fi socotită ca o boală cu caracter permanent,

iar în aceste condiții refuzul pârâtei de a emite decizia de încadrare în grad de

handicap grav cu caracter permanent este nejustificat, fiind dispus cu exces de

putere.

Împotriva acestei sentințe,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs pârâta Comisia

Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți prin Autoritatea

Națională pentru Persoanele cu Handicap, invocând ca temei legal dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ..

Astfel, se susține că

hotărârea instanței de fond este motivată pe aspecte străine de natura pricinii,

argumentându-se adoptarea soluției prin faptul că reclamantul fusese încadrat anterior

într-un grad de handicap grav (art. 304 pct. 7).

În susținerea celui de-al

doilea motiv de recurs (art. 304 pct. 9), recurenta susține că administrarea probei

cu expertiza medico-legală încalcă prevederile Ordinului nr. 1134/C din 25 mai 2000

al Ministerului Justiției și Ordinului nr. 255 din 4 aprilie 2000 al Ministrului

Sănătății și Familiei, care nu permit administrarea unei asemenea probe în ceea

ce privește stabilirea gradului de handicap.

De asemenea, mai argumentează

recurenta, instanța a dat o soluție netemeinică și nelegală prin interpretarea greșită

a dispozițiilor legale incidente - Ordinul nr. 762 din 31 august 2007 al M.M.F.E.S.

și nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al M.S.P., punând temei pe concluziile incerte

ale raportului de expertiză medico-legală.

Intimatul-reclamant a

depus întâmpinare prin care a susținut să soluția instanței de fond este temeinică

și legală, reținând în mod corect că Raportul de expertiză medico-legală efectuat

de Serviciul de medicină legală Alba Iulia a stabilit că boala de care suferă are

caracter ireversibil și poate fi socotită ca fiind o boală cu caracter permanent.

recurs.

Recursul este întemeiat

pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Așa cum s-a arătat și

în expunerea rezumativă a circumstanțelor cauzei, Comisia Județeană Hunedoara a

emis Certificatul din 30 martie 2009 pentru încadrarea intimatului-reclamant în

gradul de handicap grav, cu asistent personal, cu termen de revizuire la data de

31 august 2009, iar prin decizia din 6 iulie 2009 emisă de Comisia Superioară recurentă,

gradul de handicap grav a fost menținut, precum și beneficiul unui asistent personal,

dar a fost mărit termenul de valabilitate de la 6 luni la 12 luni, stabilindu-se

ca revizuirea situației acestuia să fie realizată la 31 martie 2009.

Instanța de fond, admițând

acțiunea formulată de reclamant, a reținut, în esență, că boala de care suferă acesta

este o afecțiune cu caracter ireversibil, așa cum rezultă din raportul de expertiză

medico-legală, astfel că autoritatea pârâtă era obligată să-l încadreze într-un

grad de handicap grav cu asistent personal, dar cu caracter permanent, nu revizuibil

la o perioadă de 12 luni, concluzie care este lipsită de temei.

Din prevederile art. 85

Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,

precum și din dispozițiile generale ale Ordinului nr. 762/2007 rezultă că autoritatea

administrativă competentă (Comisia Județeană și, respectiv, Comisia Superioară)

are o competență exclusivă în ceea ce privește încadrarea în grad și tip de handicap

a persoanelor afectate de o voală care produce handicap, având atribuții de a verifica

încadrarea acestora în criteriile stabilite prin ordinul respectiv.

Totuși, atunci când instanța

de contencios are îndoieli justificate în legătură cu modul în care autoritatea

competentă și-a exercitat prerogativele de apreciere cu privire la încadrarea în

gradul și tipul de handicap, ea poate să uzeze de dispozițiile art. 201 și următoarele

din C. proc. civ. pentru a cere părerea unor specialiști în legătură cu concordanța

bolilor de care suferă o persoană și bolile și gravitatea avute în vedere de către

comisia respectivă.

Astfel fiind, Înalta Curte

respinge susținerea recurentei, potrivit căreia instanța de fond ar fi administrat

o probă nelegală, prin dispunerea efectuării expertizei medico-legale.

Instanța de fond a greșit,

însă, atunci când a dat și a întemeiat soluția exclusiv pe concluzia medicului legist,

exprimată ca posibilitate, iar nu ca certitudine („afecțiunea poate fi socotită

ca o boală cu caracter permanent”).

Or, nici medicul legist

și, cu atât mai puțin, instanța de fond, nu au specificat care sunt condițiile,

împrejurările, situațiile, acțiunile în care această boală „poate fi socotită” ca

având caracter permanent, pentru a fi înlocuită, astfel, concluzia Comisiei Superioare

potrivit căreia stadiul bolii trebuie reverificat peste 12 luni, încadrarea în grad

și tip de handicap fiind deci, revizuibilă.

Mai mult, din Raportul

de evaluare complexă rezultă că intimatul-reclamant, examinat în mediul ambiant,

se descurcă singur, își face mâncare, curățenie, spală, etc., fără dificultăți de

comunicare și relaționare, aspecte care au justificat pe deplin cerința ca încadrarea

în gradul și tipul de handicap să fie cu caracter revizuibil periodic - la 12 luni.

Or, potrivit indicatorilor

din Lista afecțiunilor care creează handicap ireversibil și pentru care se poate

emite certificat de persoană cu handicap cu caracter permanent, Cap. A, pct. 9 se

prevede că boala Alzheimer, demența senilă și demența Pick, trebuie să prezinte

forme avansate, iar din Raportul de evaluare complexă rezultă că boala de care suferă

intimatul-reclamant nu a atins o formă avansată.

Astfel fiind, rezultă

că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, urmând ca recursul să

fie admis, sentința recurată să fie desființată și, pe fond, acțiunea formulată

să fie respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți prin Autoritatea

Națională pentru Persoanele cu Handicap împotriva sentinței nr. 152/CA din 1 iunie

2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și respinge acțiunea,

ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 martie

2011.