ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5023/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 924 din 23 februarie

2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis acțiunea formulată

de reclamanta L.C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și

l-a obligat pe pârât să stabilească o dată de depunere de către reclamantă a cererii

de redobândire a cetățeniei române, într-un termen de 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Pentru a respinge excepția

prescripției dreptului la acțiune, instanța de fond a reținut că, în raport cu dispozițiile

art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004,

reclamanta a solicitat să se constate refuzul

nejustificat de soluționare în raport de ultima cerere trimisă autorității publice

și întrucât situația solicitată a fi rezolvată de către pârât, atât prin cererile

anterioare, cât și prin ultima cerere, a rămas actuală și nerezolvată și la momentul

formulării ultimei cereri.

Pe fondul cauzei, în raport

cu dispozițiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991 și ale art. 1 din Legea

nr. 554/2004, instanța a apreciat că, deși nu este stabilit un termen sau un interval

de timp în care autoritatea pârâtă să proceseze cererile pentru redobândirea cetățeniei

române, ci doar împrejurarea că cererile vor fi înaintate de îndată comisiei pentru

cetățenie, depinzând de autoritatea pârâtă cum își organizează la nivel intern serviciile

în acest sens, trecerea unui termen de trei ani de la data la care reclamantul a

formulat prima cerere scrisă din 13 septembrie 2006 duce la imposibilitatea reclamantului

de a-și valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991 și lipsește de efecte

juridice prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991.

A mai reținut instanța

că depunerea cererilor la secția consulară a Ambasadei României din Republica Moldova

este prima etapă, cererile urmând a fi trimise de îndată Comisiei pentru cetățenie

din cadrul Ministerului Justiției pentru a urma procedura prevăzută de lege, iar

această procedură necesită mai mult timp.

Pentru aceste considerente,

Curtea a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamantului

privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei

române, neavând relevanță motivele de ordin administrativ organizatoric invocate

de autoritatea publică.

Împotriva acestei sentințe,

pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, solicitând modificarea

ei în sensul respingerii acțiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile

art. 304 pct. 5 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Sub aspectul motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurent-pârât susține că instanța

de fond, în pofida rolului activ ce îi revine conform art. 129 alin. (4) C.

proc. civ., nu a pus în discuția părților și nu a lămurit dacă acțiunea a fost promovată

de reclamanta L.C., deoarece la dosar nu a fost depus mandatul de reprezentare,

iar semnătura de pe cererea de chemare în judecată nu corespunde celei de pe cererea

administrativă. Pentru acest motiv, recurent-pârât solicită admiterea recursului,

casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Sub aspectul motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurent-pârât critică sentința

pronunțată de Curtea de Apel susținând următoarele:

Instanța de fond în mod

greșit a apreciat că nu a fost respectat termenul rezonabil de soluționare a cererii,

întrucât un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt, și că nu se poate

reține existența unui refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea nr. 554/2004, deoarece autoritățile române se aflau într-o imposibilitate

obiectivă de a-și organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru

preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române și pentru procesarea într-un

termen cât mai scurt. Sub acest aspect, susține recurent-pârât că la data formulării

cererii de recurs, stadiul procesării cererilor de redobândire a cetățeniei române

a atins un nivel satisfăcător.

Mai susține recurentul-pârât

că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului

suveran al statului și că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive

în ceea ce privește stabilirea termenelor de primire a cererilor respective.

Mai susține recurentul-pârât

că noțiunea de „termen rezonabil de soluționare a cererii” nu este reglementată

de lege lata în legislația română, el regăsindu-se doar în jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului și nu se aplică decât în privința solicitanților rezidenți

în țara a cărei cetățenie o solicită și se apreciază în funcție de complexitatea

cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.

Mai arată recurent-pârât

că Statul Român a depus diligențele necesare, materializate în adoptarea Legii

nr. 354/2009 și a O.U.G. nr. 5/2010, în raport de care nu mai există nicio restricție

în ceea ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului

de ședere în România ori de o programare prealabilă, iar începând cu data de 8 februarie

2010, birourile teritoriale ale Agenției Naționale pentru Cetățenie sunt operaționale

și creează cea mai rapidă cale de a fi înregistrat dosarul de redobândire a cetățeniei.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Criticile invocate de

recurent-pârât sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C.

proc. civ. sunt neîntemeiate, întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată

cu respectarea dispozițiilor art. 82 C. proc. civ., cuprinzând semnătura reclamantei,

iar acțiunea nu a fost promovată prin avocat pentru a fi necesară prezentarea unui

mandat de reprezentare.

Sub aspectul criticilor

care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele:

Circumstanțele cauzei

sunt de necontestat în sensul că reclamanta L.C. s-a adresat pârâtului cu cereri

în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române, cererile

fiind formulate la data de 13 septembrie 2006 și la data de 16 iunie 2009, cereri

la care nu a primit niciun răspuns din partea pârâtului.

În raport cu circumstanțele

cauzei și obiectul acțiunii, instanța de recurs constată că instanța de fond în

mod corect a apreciat că în cauză există un refuz nejustificat al pârâtului, în

sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, de a stabili data la care

reclamantul poate depune cererea de redobândire a cetățeniei române, precum și faptul

că, în speță, nu este vorba doar de refuzul de soluționare a unei cereri, ci chiar

de refuzul de primire a cererii, persoanei reclamante refuzându-i-se un drept elementar,

respectiv dreptul de petiționare.

Sub acest aspect, Înalta

Curte reține că întemeiat Curtea de Apel a apreciat că, față de data depunerii cererilor

de către reclamantă, a fost încălcat termenul rezonabil de soluționare a cererii

acesteia pentru stabilirea datei la care va fi invitată să depună cererea însoțită

de documentele necesare pentru redobândirea cetățeniei române, în condițiile

art. 10

1

și art. 12 din Legea nr. 21/1991.

Nu pot fi primite criticile

din recurs referitoare la faptul că noțiunea de „termen rezonabil” nu este reglementată

în legislația națională sau că termenul rezonabil consacrat în jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului s-ar aplica în anumite cazuri expres reglementate

și exclusiv rezidenților din țara a cărei cetățenie o solicită.

Este adevărat că în Legea

nr. 21/1991 nu este reglementat expressis verbis un termen legal sau un termen rezonabil

de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române depuse conform

art. 10

1

și art. 12 din lege, însă principiul termenului rezonabil este

direct aplicabil în dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituție,

ca urmare a consacrării lui prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

precum și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Totodată, este de reținut

faptul că și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 41 -

Dreptul la bună administrare, se prevede expres că „Orice persoană are dreptul de

a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil

și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor

Uniunii”.

De asemenea, la pct.

11.5 din Recomandarea nr. (80) 2 a Comitetului de miniștri al Consiliului Europei

privind exercitarea puterilor discreționare de către autoritățile administrative

este menționat expres principiul fundamental conform căruia, în exercitarea puterii

discreționare, autoritatea administrativă trebuie să adopte decizia într-un termen

rezonabil.

În altă ordine de idei,

se reține că nici până la data soluționării prezentului recurs, pârâtul nu a făcut

dovada faptului că reclamanta ar fi fost invitată să depună documentele necesare

pentru a beneficia efectiv de dreptul său întemeiat pe dispozițiile art. 10

1

din Legea nr. 21/1991 în vederea redobândirii cetățeniei române.

Este neîntemeiată susținerea

din recurs referitoare la faptul că puterea judecătorească s-ar fi substituit puterii

executive, întrucât instanța de fond nu a făcut altceva decât să soluționeze cererea

cu care a fost legal învestită în raport cu competența legală ce îi revine potrivit

art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

La pronunțarea prezentei

decizii, instanța are în vedere și practica judiciară anterioară în materie a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În raport de toate aceste

considerente, Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat, neexistând

motive de modificare sau casare a sentinței recurate în sensul dispozițiilor

art. 304 pct. 5 și 9 sau art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul

art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, îl va respinge,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Ministerul

Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 924 din 23 februarie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 noiembrie 2010.