ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5154/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Cererea de chemare în judecată

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, la data de 22 octombrie 2009 reclamantul B.P. a

solicitat, în contradictoriu cu Ambasada Emiratelor Arabe Unite, obligarea

acesteia la plata sumei de 2.000.000 de dolari daune morale și 1.268.000 dolari

daune materiale, cu dobânda aferentă, la zi.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat

că pretențiile formulate sunt justificate prin aceea că i s-au încălcat

drepturile prin arestarea sa în mod abuziv și condamnările succesive pe care a

trebuit să le execute pe teritoriul statului emiratez fără a-și putea dovedi

nevinovăția, nedându-i-se posibilitatea să-și angajeze un avocat, fapte care au

condus la distrugerea sănătății, destrămarea familiei, a firmei sale care în

prezent nu mai funcționează și care reprezintă o încălcare a art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 10 din Declarația Universală

a Drepturilor Omului.

Prin Sentința civilă nr. 26 din 23 februarie

2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și, pe fond, a respins ca

nefondată acțiunea formulată de B.P. în contradictoriu cu Ambasada Emiratelor

Arabe Unite.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut următoarele:

În privința excepției inadmisibilității

acțiunii, invocată din oficiu, a constatat că reclamantul are dreptul subiectiv

de a formula în instanță o acțiune în despăgubiri.

Pe fondul acțiunii, a constatat ca

reclamantul nu a depus la dosar niciun înscris din care să rezulte dreptul de a

primi despăgubirile solicitate și nici nu a justificat cuantumul daunelor

materiale.

Astfel, din conținutul adresei emise de

Tribunalul General A.-D. a reieșit că reclamantul a fost condamnat la pedeapsa

de 2 ani închisoare, însă susținerea acestuia că a fost nevinovat nu a fost

dovedită cu o hotărâre irevocabilă de achitare.

Prima instanță a reținut și faptul că

reclamantul nu și-a întemeiat acțiunea pe art. 504 C. pen., iar hotărârea

judecătorească nu are caracterul unui act administrativ, așa cum a indicat

reclamantul în acțiunea sa.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

reclamantul B.P., fără a-l încadra în drept.

Recurentul critică hotărârea fondului pentru

greșita reținere a situației de fapt, arătând că instanța a consemnat în mod

eronat perioada în care s-a aflat în detenție, fiind condamnat pe nedrept de

instanțele penale din Statul Emiratele Arabe Unite. De asemenea, recurentul

susține că a fost ignorată încălcarea drepturilor sale, inclusiv dreptul la

imagine și că nu i s-a asigurat dreptul la apărare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra

recursului

Examinând sentința atacată prin prisma

recursului declarat, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune menținerea soluției de

respingere a acțiunii însă motivarea va fi substituită în întregime, după cum

se va arăta în continuare.

După cum s-a arătat la pct. I.1 din decizie,

recurentul-reclamant a chemat în judecată Ambasada Emiratelor Arabe Unite.

Convenția de la Viena din anul 1961,

ratificată de România prin Decretul nr. 566 din 8 iulie 1968 recunoaște

imunitatea de jurisdicție civilă a misiunilor diplomatice, ca o componentă a

imunității diplomatice de care beneficiază acestea în statul acreditar.

Singurele cazuri în care agentul diplomatic

nu se bucură de imunitate sunt enumerate în art. 31 din Convenție însă obiectul

acțiunii judiciare de față nu poate fi circumscris niciunuia dintre acestea.

În aceste condiții, nefiind supusă

jurisdicției statului român pe teritoriul căruia se află, Ambasada Emiratelor

Arabe Unite nu poate sta în proces în calitate de pârâtă, în cauză fiind

incidentă excepția imunității de jurisdicție, cu consecința respingerii

acțiunii formulate.

Cum excepția analizată este o excepție de fond,

vizând chiar o condiție de exercițiu a acțiunii în întregul său; fiind în

același timp peremptorie, dirimantă și absolută, deoarece normele care o

reglementează au caracter imperativ, instanța nu poate păși la etapa examinării

recursului pe fondul său.

Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din

decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.P. împotriva Sentinței

civile nr. 26 din 23 februarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19

noiembrie 2010.

Procesat

de GGC - CL