ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5154/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la data de 22 octombrie 2009 reclamantul B.P. a solicitat, în contradictoriu cu Ambasada Emiratelor Arabe Unite, obligarea acesteia la plata sumei de 2.000.000 de dolari daune morale și 1.268.000 dolari daune materiale, cu dobânda aferentă, la zi.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pretențiile formulate sunt justificate prin aceea că i s-au încălcat drepturile prin arestarea sa în mod abuziv și condamnările succesive pe care a trebuit să le execute pe teritoriul statului emiratez fără a-și putea dovedi nevinovăția, nedându-i-se posibilitatea să-și angajeze un avocat, fapte care au condus la distrugerea sănătății, destrămarea familiei, a firmei sale care în prezent nu mai funcționează și care reprezintă o încălcare a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. 2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința civilă nr. 26 din 23 februarie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și, pe fond, a respins ca nefondată acțiunea formulată de B.P.

în contradictoriu cu Ambasada Emiratelor Arabe Unite. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: În privința excepției inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu, a constatat că reclamantul are dreptul subiectiv de a formula în instanță o acțiune în despăgubiri. Pe fondul acțiunii, a constatat ca reclamantul nu a depus la dosar niciun înscris din care să rezulte dreptul de a primi despăgubirile solicitate și nici nu a justificat cuantumul daunelor materiale. Astfel, din conținutul adresei emise de Tribunalul General A.-D. a reieșit că reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, însă susținerea acestuia că a fost nevinovat nu a fost dovedită cu o hotărâre irevocabilă de achitare.

Prima instanță a reținut și faptul că reclamantul nu și-a întemeiat acțiunea pe art. 504 C. pen., iar hotărârea judecătorească nu are caracterul unui act administrativ, așa cum a indicat reclamantul în acțiunea sa. 3. Recursul declarat în cauză de B.P. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B.P., fără a-l încadra în drept. Recurentul critică hotărârea fondului pentru greșita reținere a situației de fapt, arătând că instanța a consemnat în mod eronat perioada în care s-a aflat în detenție, fiind condamnat pe nedrept de instanțele penale din Statul Emiratele Arabe Unite. De asemenea, recurentul susține că a fost ignorată încălcarea drepturilor sale, inclusiv dreptul la imagine și că nu i s-a asigurat dreptul la apărare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma recursului declarat, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune menținerea soluției de respingere a acțiunii însă motivarea va fi substituită în întregime, după cum se va arăta în continuare. 1. Argumente de drept relevante După cum s-a arătat la pct. I.1 din decizie, recurentul-reclamant a chemat în judecată Ambasada Emiratelor Arabe Unite. Convenția de la Viena din anul 1961, ratificată de România prin Decretul nr. 566 din 8 iulie 1968 recunoaște imunitatea de jurisdicție civilă a misiunilor diplomatice, ca o componentă a imunității diplomatice de care beneficiază acestea în statul acreditar.

Singurele cazuri în care agentul diplomatic nu se bucură de imunitate sunt enumerate în art. 31 din Convenție însă obiectul acțiunii judiciare de față nu poate fi circumscris niciunuia dintre acestea. În aceste condiții, nefiind supusă jurisdicției statului român pe teritoriul căruia se află, Ambasada Emiratelor Arabe Unite nu poate sta în proces în calitate de pârâtă, în cauză fiind incidentă excepția imunității de jurisdicție, cu consecința respingerii acțiunii formulate. Cum excepția analizată este o excepție de fond, vizând chiar o condiție de exercițiu a acțiunii în întregul său; fiind în același timp peremptorie, dirimantă și absolută, deoarece normele care o reglementează au caracter imperativ, instanța nu poate păși la etapa examinării recursului pe fondul său.

2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.P. împotriva Sentinței civile nr. 26 din 23 februarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2010. Procesat de GGC - CL