ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4563/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.R.C. SRL București a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administrației și Internelor) suspendarea executării, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, a Ordinului nr. 356/2007 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, publicat în M. Of. al României nr. 829/03.12.2007 emis de Ministerul Internelor și Reformei Administrative și anularea în parte a actului administrativ menționat.

În motivarea cererii de suspendare s-a arătat că în ceea ce privește „cazul bine justificat", aparența de nelegalitate a ordinului atacat constă în inadvertențele evidente create prin dispozițiile acestuia, în raport de prevederile Legii nr. 38/2003, modificată, prin adăugarea în mod nepermis la lege sau prin încălcarea directă a normelor instituite prin aceasta. A susținut că dispozițiile ordinului devin practic imposibil de aplicat și, prin urmare, nefuncționale, aducând atingere unor drepturi subiective fundamentale recunoscute prin Constituția României, respectiv dreptul la libera inițiativă în contextul unei economii de piață bazată pe concurență, dar și principiul libertății contractuale consacrat de C. civ.

Referitor la condiția existenței unei pagube iminente, reclamanta a arătat că prin menținerea executării ordinului atacat, este expusă pe de o parte pericolului aplicării unor sancțiuni contravenționale, iar pe de altă parte, pericolului de blocare efectivă a activității sale. Prin încheierea din 18 februarie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 356/2007 emis de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că cele două condiții cumulative prevăzute de lege pentru suspendarea executării unui act administrativ respectiv cazul bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente sunt îndeplinite în speță.

În ceea ce privește existența cazului bine justificat s-a constatat că dispozițiile art. 10 alin. (1), art. 16, art. 20 lit. d), art. 21 alin. (2) lit. b) și art. 40 din Ordin instituie un regim juridic obligatoriu al autoturismelor cu care se prestează serviciul de închiriere, respectiv, deținerea autoturismelor în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing. A apreciat instanța de fond că nici unul dintre articolele din Legea nr. 38/2003 nu se referă la autoturismele cu care se prestează serviciul de închiriere, ci la cele cu care se prestează transport în regim de închiriere sau în regim de taxi, legea făcând distincție și creând un regim deosebit între serviciile de închiriere și cele de transport în regim de închiriere.

A mai reținut că dispozițiile criticate pentru nelegalitate ale Ordinului, nu realizează această distincție între tipurile de activități R.C. și, prin asimilare, instituie obligații pentru operatorii economici ce realizează serviciul de închiriere, care nu sunt prevăzute în Legea nr. 38/2003 în sarcina acestora. În ceea ce privește paguba iminentă, prima instanță a apreciat că prin menținerea executării Ordinului atacat, întreaga funcționare a societății ar putea fi grav perturbată, putând ajunge în imposibilitate de a onora obligațiile sale către bugetul de stat, către proprii angajați, dar și către clienții cu care are operațiuni comerciale în derulare.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, reținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: În mod greșit instanța de fond a admis cererea reclamantei, având în vedere că aceasta nu a argumentat cerința cazului bine justificat, prevăzut de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, nu se poate reține o nelegalitate aparentă a Ordinului atacat nr. 356/2007, având în vedere că dispozițiile privind regimul juridic obligatoriu al autoturismelor cu care se prestează serviciul de închiriere / transport în regim de închiriere, respectiv deținerea de autoturisme în proprietate sau în temeiul unui contract de închiriere sunt prevăzute de Legea nr. 38/2003 la art. 3 alin. (2), art. 4 alin. (3), art. 9 alin. (1) lit. e) pct. 2, art. 10 alin. (2), art. 11 alin. (1) lit. b) ș.a., iar dispozițiile privind regimul juridic obligatoriu al spațiului necesar parcării autoturismelor cu care se prestează serviciul de închiriere, respectiv deținerea spațiului de parcare în proprietate sau în temeiul unui contract de închiriere, se regăsesc în Legea nr. 38/2003 la art. 9 alin. (1) lit. e) pct. 7. De asemenea, instanța de fond a reținut neîntemeiat îndeplinirea celei de-a doua condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) și lit. ș) din Legea nr. 554/2004, în sensul că nu a fost dovedit un prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente: Astfel, condiția cazului bine justificat nu este îndeplinită în cauză, Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 356/2007 fiind emis în considerarea art. VII alin. (1) lit. a) din Legea nr. 265/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 38/2003, potrivit cărora Ministerul Administrației și Internelor avea obligația ca în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 265/2007, să actualizeze, potrivit modificărilor astfel aduse, Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 275/2003.

Totodată, dispozițiile atacate de reclamantă se regăsesc în diverse capitole și articole din Legea nr. 38/2003 astfel cum aceasta a fost modificată fiind, deci, aparent legale, instanța neavând atribuția și nici competența ca, în cadrul sumar al judecării unei cereri de suspendare, să analizeze în amănunt legalitatea acestor dispoziții. În mod greșit instanța de fond a procedat la analiza legalității actului administrativ reluând apărările reclamantei și prejudecând astfel fondul, soluția fiind greșită cu atât mai mult cu cât paguba iminentă nu a fost dovedită, în sensul unui prejudiciu material viitor și previzibil, pe care reclamanta să-l fi estimat. Pentru considerentele menționate Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis în baza art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc.

civ., dispunându-se modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii cererii de suspendare a actului administrativ în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor, împotriva încheierii din 18 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 356/2007 emis de pârât, formulată de reclamanta SC A.R.C. SRL ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.