ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4563/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.R.C.

SRL București a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei

Administrative (în prezent Ministerul Administrației și Internelor) suspendarea

executării, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, a Ordinului

nr. 356/2007 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor

Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere,

publicat în M. Of. al României nr. 829/03.12.2007 emis de Ministerul Internelor

și Reformei Administrative și anularea în parte a actului administrativ menționat.

În motivarea cererii de

suspendare s-a arătat că în ceea ce privește „cazul bine justificat", aparența

de nelegalitate a ordinului atacat constă în inadvertențele evidente create prin

dispozițiile acestuia, în raport de prevederile Legii nr. 38/2003, modificată, prin

adăugarea în mod nepermis la lege sau prin încălcarea directă a normelor instituite

prin aceasta. A susținut că dispozițiile ordinului devin practic imposibil de aplicat

și, prin urmare, nefuncționale, aducând atingere unor drepturi subiective fundamentale

recunoscute prin Constituția României, respectiv dreptul la libera inițiativă în

contextul unei economii de piață bazată pe concurență, dar și principiul libertății

contractuale consacrat de C. civ.

Referitor la condiția

existenței unei pagube iminente, reclamanta a arătat că prin menținerea executării

ordinului atacat, este expusă pe de o parte pericolului aplicării unor sancțiuni

contravenționale, iar pe de altă parte, pericolului de blocare efectivă a activității

sale.

Prin încheierea din 18

februarie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 356/2007 emis

de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că cele două condiții cumulative prevăzute de lege pentru

suspendarea executării unui act administrativ respectiv cazul bine justificat și

necesitatea prevenirii unei pagube iminente sunt îndeplinite în speță.

În ceea ce privește existența

cazului bine justificat s-a constatat că dispozițiile art. 10 alin. (1), art. 16,

art. 20 lit. d), art. 21 alin. (2) lit. b) și art. 40 din Ordin instituie un regim

juridic obligatoriu al autoturismelor cu care se prestează serviciul de închiriere,

respectiv, deținerea autoturismelor în proprietate sau în temeiul unui contract

de leasing. A apreciat instanța de fond că nici unul dintre articolele din Legea

nr. 38/2003 nu se referă la autoturismele cu care se prestează serviciul de închiriere,

ci la cele cu care se prestează transport în regim de închiriere sau în regim de

taxi, legea făcând distincție și creând un regim deosebit între serviciile de închiriere

și cele de transport în regim de închiriere.

A mai reținut că dispozițiile

criticate pentru nelegalitate ale Ordinului, nu realizează această distincție între

tipurile de activități R.C. și, prin asimilare, instituie obligații pentru operatorii

economici ce realizează serviciul de închiriere, care nu sunt prevăzute în Legea

nr. 38/2003 în sarcina acestora.

În ceea ce privește paguba

iminentă, prima instanță a apreciat că prin menținerea executării Ordinului atacat,

întreaga funcționare a societății ar putea fi grav perturbată, putând ajunge în

imposibilitate de a onora obligațiile sale către bugetul de stat, către proprii

angajați, dar și către clienții cu care are operațiuni comerciale în derulare.

Împotriva acestei încheieri

a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor,

reținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

În mod greșit instanța

de fond a admis cererea reclamantei, având în vedere că aceasta nu a argumentat

cerința cazului bine justificat, prevăzut de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, nu se poate reține

o nelegalitate aparentă a Ordinului atacat nr. 356/2007, având în vedere că dispozițiile

privind regimul juridic obligatoriu al autoturismelor cu care se prestează serviciul

de închiriere / transport în regim de închiriere, respectiv deținerea de autoturisme

în proprietate sau în temeiul unui contract de închiriere sunt prevăzute de Legea

nr. 38/2003 la art. 3 alin. (2), art. 4 alin. (3), art. 9 alin. (1) lit. e)

pct. 2, art. 10 alin. (2), art. 11 alin. (1) lit. b) ș.a., iar dispozițiile privind

regimul juridic obligatoriu al spațiului necesar parcării autoturismelor cu care

se prestează serviciul de închiriere, respectiv deținerea spațiului de parcare în

proprietate sau în temeiul unui contract de închiriere, se regăsesc în Legea

nr. 38/2003 la art. 9 alin. (1) lit. e) pct. 7.

De asemenea, instanța

de fond a reținut neîntemeiat îndeplinirea celei de-a doua condiții prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă, astfel cum este definită

de art. 2 alin. (1) și lit. ș) din Legea nr. 554/2004, în sensul că nu a fost dovedit

un prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă

gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.,  Înalta Curte constată că

recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Astfel, condiția cazului

bine justificat nu este îndeplinită în cauză, Ordinul Ministrului Administrației

și Internelor nr. 356/2007 fiind emis în considerarea art. VII alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 265/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 38/2003, potrivit

cărora Ministerul Administrației și Internelor avea obligația ca în termen de 3

luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 265/2007, să actualizeze, potrivit modificărilor

astfel aduse, Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 275/2003.

Totodată, dispozițiile

atacate de reclamantă se regăsesc în diverse capitole și articole din Legea nr.

38/2003 astfel cum aceasta a fost modificată fiind, deci, aparent legale, instanța

neavând atribuția și nici competența ca, în cadrul sumar al judecării unei cereri

de suspendare, să analizeze în amănunt legalitatea acestor dispoziții.

În mod greșit instanța

de fond a procedat la analiza legalității actului administrativ reluând apărările

reclamantei și prejudecând astfel fondul, soluția fiind greșită cu atât mai mult

cu cât paguba iminentă nu a fost dovedită, în sensul unui prejudiciu material viitor

și previzibil, pe care reclamanta să-l fi estimat.

Pentru considerentele

menționate Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis în

baza art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., dispunându-se modificarea hotărârii

instanței de fond, în sensul respingerii cererii de suspendare a actului administrativ

în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Administrației și Internelor, împotriva încheierii din 18 februarie

2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 356/2007

emis de pârât, formulată de reclamanta SC A.R.C. SRL ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 27 octombrie 2010.