ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3344/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 132 din 02 februarie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis contestația formulată de contestatorii I.G. și I.C.N., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General și a obligat pârâtul să emită o nouă dispoziție prin care să acorde măsuri reparatorii prin echivalent reclamanților pentru imobilul situat în București, strada A., compus din teren în suprafață de 220 m.p. și construcție demolată. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin notificarea nr. AA/2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001, contestatorii au solicitat restituirea prin echivalent a imobilului situat în București, strada A., compus din teren în suprafață de 220 m.p.

și construcție demolată. Prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. NN/1938, I.N. a primit în proprietate lotul 1 compus din teren în suprafață de 220 m.p. și construcția existentă pe acesta, imobil situat în București, strada A. Din istoricul fiscal rezultă că I.N. și I.I. figurează ca proprietari ai imobilului până în anul 1952, iar după decesul lui I.N. au figurat ca proprietari I.I., în calitate de soție a defunctului și I.G. și I.M., în calitate de fii ai defunctului. Din situația juridică rezultă că imobilul a fost expropriat în baza Decretului nr. EE/1983 pentru ridicarea ansamblului de locuințe „A.”, clădirea aflată pe teren fiind demolată - poziția 54.162, anexă la decret. Prin certificatele de moștenitor nr. a și nr. b/1997 contestatorii au făcut dovada calității de moștenitori ai autorilor lor I.N.

și I.I., proprietarii imobilului ce au făcut obiectul notificării, persoane îndreptățite în sensul art. 3 alin. (1) lit. a din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009. În această situație, Tribunalul a constatat că prin actele mai sus menționate contestatorii au făcut dovada atât a faptului că sunt persoane îndreptățite în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificată și republicată, cât și dreptului de proprietate asupra imobilului conform art. 23 din acest act normativ. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General iar prin decizia civilă nr. 309 din 12 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul pârâtului pentru următoarele considerente: Prin dispoziția din 28 iulie 2009 s-a respins notificarea reclamanților pentru nedovedirea dreptului de proprietate a antecesorului lor asupra imobilului solicitat.

Or, reține instanța de apel, reclamanții au făcut dovada acestui drept prin Decretul de expropriere din 11 noiembrie 1980 al Consiliului de Stat anexa 26 la acest decret, așa cum de altfel bine a reținut instanța de fond. Cum, pârâtul nu și-a motivat apelul declarat împotriva hotărârii instanței de fond, cauza a fost examinată de instanța de apel prin prisma probelor și apărărilor formulate în fond, reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea ei în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință respingerea acțiunii reclamantului.

Astfel se susține că hotărârea recurată este lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât contestatorii nu și-au dovedit nici dreptul de proprietate și nici calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii. Se mai susține că actele doveditoare privind calitatea de persoană îndreptățită și cea privind dreptul de proprietate trebuiau depuse o dată cu notificarea și nu în instanță și că reclamanții nu au depus dovezi în ce privește primirea unor despăgubiri pentru imobilul demolat. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Finalitatea reparatorie a Legii nr. 10/2001 presupune interpretarea acesteia în favoarea celor îndreptățiți și potrivit principiului constituțional al protejării și garantării dreptului de proprietate.

În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 23 din Legea nr. 10/2001, sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită revine persoanei care pretinde dreptul. Astfel noțiunea de „acte doveditoare” la care face referire art. 23 din Legea nr. 10/2001 a fost precizată prin Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în art. 23 lit. a) - h), în care sunt enumerate înscrisurile cu valoare probantă în dovedirea dreptului de proprietate de către persoana îndreptățită (acte translative de proprietate, acte care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, sau orice alte înscrisuri de care înțelege să se folosească persoana îndreptățită.

Or, din perspectiva celor expuse, calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 cât și calitatea de proprietar al antecesorului lor și dovada preluării abuzive rezultă fără posibilitate de echivoc din Decretul de expropriere din 11 decembrie 1983 și anexa 26 la acest decret. De altfel instanța de apel a reținut aceste aspecte, cercetând cauza și prin prisma dispozițiilor art. 295 C. proc. civ., în condițiile în care apelul nu a fost motivat. Astfel față de cele expuse, susținerile recurentei sunt nefondate și nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 309A din 12 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul pârât la plata sumei de 620 RON cheltuieli de judecată către intimații reclamanți I.G. și I.C.N. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2011.