ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3693/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1459/L10.2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul J.P.L. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General, fiind obligat acesta din urmă la restituirea în natură a imobilului situat în București, str. Labirint (fostă str. Mitropolit Ghenadie Petrescu), actuală str. Matei Basarab, compus din teren în suprafață de 1170 m.p. și construcție formată din subsol, parter, etaj și pod mansardat, către reclamant, în calitate de persoană îndreptățită, cu obligația acestuia de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de 1 (un) an de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut că ipoteza cauzei cu a cărei soluționare a fost investită este aceea a neemiterii unei decizii din partea intimatului în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și în soluționarea notificării nr. 1860 din 20 iulie 2001 trimisă de contestator, prin care a cerut restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 1170 m.p. și construcția formată din parter, etaj și două camere de serviciu, situat în București, str. Labirint (fostă Mitropolit Ghenadie Petrescu), actuală str. Matei Basarab. În soluționarea cauzei, instanța a făcut aplicare deciziei 20 din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a reținut că reclamantul a dovedit cu înscrisurile administrate în cauză că imobilul notificat a aparținut bunicului său, numitul B.S., al cărui succesor este în calitate de descendent de gradul II, element de asemenea demonstrat prin actele de stare civilă depuse la dosar.

Cât privește actul de preluare de către stat a imobilului, acesta a fost indicat de contestator ca fiind Decretul nr. 92/1950, atât Primăria Municipiului București, cât și D.I.T.L. - Sector 1 comunicând însă instanței că nu dețin date referitoare la actul normativ de trecere în proprietatea statului a acestui bun. Pe baza mai multor indicii, prima instanță a apreciat că se poate prezuma că Decretul nr. 92/1950 constituie actul de preluare întrucât în evidențele fiscale B.S. apare înregistrat ca proprietar din anul 1944 până în anul 1950, existând, de asemenea, și acte de trecere a bunului din administrarea întreprinderii Locuințe și Localuri Raionul T. Vladimirescu în administrarea Sfatului Popular al Raionului Tudor Vladimirescu, bunul figurând în prezent ca proprietate de stat, potrivit evidențelor întocmite de Consiliul Popular Sector 3 București, fiind destinat funcționării Serviciului de Stare Civilă al Primăriei Sectorului 3 București.

Același imobil a mai făcut și obiectul Decretului Consiliului de Stat nr. 112 din 26 aprilie 1989. Expertiza administrată a stabilit că imobilul notificat este unul și același cu cel descris în actul de proprietate al lui B.S. din anul 1912, dar și faptul că imobilul este destinat activității Serviciului de Stare Civilă al Primăriei Sectorului 3 curtea imobilului fiind amenajate trotuare și spații verzi care nu afectează însă restituirea imobilului în natură. Față de situația juridică actuală a bunului imobil, tribunalul a reținut că sunt incidente cauzei prevederile art. 9 și art. 6, anexa nr. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, iar nu cele ale art. 10 după cum a pretins intimatul, apreciindu-se că perioada de 1 an de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de restituire este suficientă pentru respectarea dispozițiilor legii.

Prin decizia nr. 218/ A din 1 martie 2011, Curtea de Apel București, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât reținând următoarele: În mod corect prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pe pârât la restituirea în natură a imobilului din București, str. Labirint (fostă str. Mitropolit Ghenadie Petrescu), actuală str. Matei Basarab. Astfel, prin înscrisurile administrate în fața primei instanțe, reclamantul a dovedit că este descendentul de grad II al numitului B.S., bunicul său după mamă, potrivit actelor de stare civilă aflate la filele 26-41 și 47 - 48 dosar fond, din care rezultă că B.S. a avut împreună cu soția sa, S.H., născută C., doi copii legitimi, M. și H. B.S.

a decedat la 11 noiembrie 1971, în timp ce M. născută B. a decedat la 12 februarie 2006, reclamantul fiind singurul său succesor, în calitate de fiu. B.S. a cumpărat de la Ioan Paraschiv Niculescu un loc viran situat în București, str. Labirint, cu dimensiunile și vecinătățile arătate în actul de vânzare-cumpărare autentificat din 18 noiembrie 1913 și transcris, iar de la A.A. imobilul situat în București, str. Labirint, compus din teren în suprafață de 960 m.p. și clădirea aflată pe teren, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 17 septembrie 1912 și transcris din 20 septembrie 1912. Această proprietate a lui B.S. dobândită prin cele două înscrisuri menționate apare descrisă în procesul verbal de carte funciară al Comisiei pentru înființarea Cărților Funciare cu următoarea adresă și descriere: București, str. Mitropolit Ghenadie Petrescu, teren în suprafață de 1170 m.p.

și un corp de clădire având parter - cu 4 camere, hol, vestibul, bucătărie și oficiu, etaj - cu 5 camere, dependințe plus 2 camere pentru servitori, curte cu un garaj. Cât privește titlurile de dobândire ale proprietății, s-a arătat că acestea constau în cele două contracte de vânzare-cumpărare mai sus menționate. Așadar, cele două proprietăți învecinate, achiziționate de S.B. în anii 1912 și 1913, situate pe str. Labirint apar în anul 1940 înscrise în cartea funciară ca un singur corp de proprietate, la adresa din str. Mitropolit Ghenadie Petrescu în legătură chiar cu această proprietate D.I.T.L. - Consiliul Local Sector 3 furnizează relații în sensul că în evidențele sale a figurat ca impus numitul Sigmund Birman din anul 1944 până în anul 1950, impunerea realizându-se pentru imobilul compus din 2 holuri, 6 camere, baie, bucătărie, oficiu, cămară, debara, cameră de servitori, pivniță, pod și garaj.

Ulterior, imobilul apare ca fiind transferat din administrarea I.L.L. - Raionul Tudor Vladimirescu în administrarea Sfatului Popular al Raionului Tudor Vladimirescu, conform deciziei nr. 507/1956, fiind incontestabil că el a devenit proprietate de stat, fără însă a se putea stabili cu exactitate titlul statului de preluare ori existența unui asemenea titlu, aspect neimputabil nici reclamantului și nici primei instanțe, ce a făcut toate demersurile pentru lămurirea acestui element al cauzei, dar a cărui determinare cu exactitate nu s-a putut face, deoarece chiar organele și instituțiile ce au aparținut statului uzurpator nu au fost în măsură ele însele să justifice un act de trecere în proprietate a imobilului.

Pe baza probelor mai sus amintite, în mod corect prima instanță a stabilit calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului din București, str. Labirint (fost Mitropolit Ghenadie Petrescu), actuală str. Matei Basarab, curtea apreciind la rândul său că nu există nici o neconcordanță între acest imobil și cel descris în actele de proprietate ale autorului reclamantului, neconcordanță sub aspectul identității, componenței ori adresei poștale a bunului. Cât privește descrierea construcției, pe baza acelorași informații comparate cu cele existente în fapt, expertul desemnat de instanță a stabilit că imobilul - conform descrierii din actele de proprietate și evidențele D.I.T.L.

Sector 3 - corespunde cu cel existent pe teren și se compune din subsol (pivniță la data construirii), parter, etaj și pod mansardat De o manieră ce corespunde în mod evident relei credințe, intervenientul accesoriu Sectorul 3 al Municipiului București a contestat componența și identitatea imobilului restituit, susținând că imobilul pe care îl administrează are în plus subsol și pod mansardat, astfel că nu ar fi identic cu cel dobândit de autorul reclamantului, intervenientul adoptând astfel o poziție ce vine în contradicție cu propriile afirmații - făcute în cauză prin intermediul adresei aflată la fila 42 dosar fond, prin care confirma el însuși că la matricola imobilului din str. Mitropolit Ghenadie Petrescu a figurat impus S.B.

pentru imobilul compus din 2 holuri, 6 camere, baie, bucătărie, oficiu, cămară, debara, cameră servitori, pivniță, pod și garaj - dar și cu poziția procesuală a părții în favoarea căreia a intervenit, ce nu a formulat astfel de contestări. Același expert a mai indicat și faptul că, în prezent, imobilul din str. Labirint, pe care l-a identificat ca fiind cel descris în actele de proprietate ale reclamantului este în prezent afectat desfășurării activității Serviciului de Stare Civilă al Primăriei Sectorului 3, împrejurare confirmată prin cererea de intervenție accesorie formulată în faza judecății de apel. Susținerea apelantului pârât potrivit căruia la restituirea în natură a acestui imobil s-ar opune prevederile art. 10.3 și 10.1 din H.G.

nr. 250/2007, în ceea ce privește terenul, și cele ale art. 10 alin. (11) din Legea nr. 10/2001, republicată, în ceea ce privește construcția nu au fost, de asemenea, primite. Este adevărat că expertul desemnat de instanță a arătat că în curtea imobilului sunt amenajate trotuare și spații verzi destinate activității Serviciului de Stare Civilă Sector 3, însă această împrejurare este nerelevantă de vreme ce obiectul restituirii îl constituie atât clădirea, cât și întreaga suprafață de teren de 1170 m.p. pe care este situată aceasta, așadar inclusiv curtea imobilului în care sunt amenajate trotuarele și spațiile verzi în discuție.

Aspectul ar fi prezentat relevanță în cazul în care obiectul restituirii l-ar fi făcut doar terenul liber de construcție, ipoteză ce se regăsește atunci când terenul preluat fostului proprietar ar fi astăzi afectat de existența unor construcții noi și/ sau a amenajărilor de utilitate publică a căror integritate se dorește a fi apărată de apelant. După cum însă, în mod corect, a arătat și prima instanță, ipoteza prezentei cauze - în care restituirea vizează atât construcția cât și terenul ce au aparținut fostului proprietar și a căror integritate s-a păstrat până astăzi în întinderea și componența lor existentă încă de la data dobândirii - exclude de la aplicare dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată și, pe cale de consecință, a normelor de aplicare ale acestuia conținute în H.G.

nr. 250/2007. împrejurarea că întregul imobil vizat prin notificare este afectat funcționării Serviciului de Stare Civilă al Primăriei sectorului 3, așadar atât construcția, dar și terenul ce constituie curtea clădirii, prin trotuarele și spațiile verzi amenajate, atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată, text de lege ce a fost aplicat speței de către prima instanță. Nici argumentul privitor la cetățenia reclamantului, care l-ar împiedica să dobândească în proprietate terenuri în România, în raport de prevederile art. 44 din Constituție, nu a fost primit. Reclamantul nu a negat, întrebat fiind de instanță asupra cetățeniei sale, că este cetățean american, astfel cum rezultă și din copia pașaportului său, chiar expirat (fila 45 dosar fond).

Potrivit art. 44 alin. (2) din Constituția României, republicată, cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la U.E. și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală. Nefiind cetățean al U.E. și nici al Spațiului Economic European, Legea nr. 312/2005 nu aduce nimic în plus relevant sub aspectul cercetat, în raport cu textul constituțional. Totuși, curtea a apreciat că cetățenia americană a intimatului reclamant nu se opune dobândirii în proprietate de către acesta a terenului în suprafață de 1170 m.p.

ce a aparținut autorilor săi, dat fiind pe de o parte caracterul reparator al măsurii restituirii dispusă în baza Legii nr. 10/2001, dar și originea succesorală a dreptului de proprietate al reclamantului ce se cere a fi reparat, drept ce a aparținut bunicului matern. Instanța a considerat că nu trebuie făcut abstracție de împrejurarea că Legea nr. 10/2001 și-a propus să restabilească situațiile juridice existente anterior instaurării regimului comunist și că în absența măsurilor abuzive de expropriere a proprietăți particulare ce l-au caracterizat, reclamantul ar fi putut dobândi fără nici o restricție dreptul de proprietate asupra acestui teren, sub regimul Constituției actuale (mama sa decedând în anul 2006) pe calea moștenirii legale, ceea ce textul constituțional permite fără nici o restricție dată de cetățenia succesorilor.

Cu alte cuvinte, restricțiile impuse prin textul art. 44 alin. (2) din Constituție, privitoare doar la actele juridice între vii nu pot fi impuse reclamantului al cărui drept este unul de origine succesorală (fiind transmis și dobândit mortis causa), doar un context socio-istoric nefavorabil determinând ca reintrarea lui în patrimoniul reclamantului să aibă loc prin actul reconstituirii dispus în baza Legii nr. 10/2001. Toate aceste împrejurări ale cauzei privitoare la originea dreptului reclamantului și la caracterul reparator al măsurii restituirii dispuse în baza Legii nr. 10/2001 se opun calificării acestui mod de redobândire a proprietății terenului ca intrând în categoria actelor juridice inter vivos pentru care sunt valabile restricțiile textului art. 44 alin. (2) din Constituția României.

Cât privește conținutul cererii de intervenție accesorie, s-a observat că ea conține critici de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii de primă instanță ce nu au constituit și motive de apel ale părții în favoarea căreia s-a realizat intervenția, intervenientul accesoriu având totuși o poziție procesuală subordonată părții pentru care intervine, principiu dedus din soluția legală consacrată prin dispozițiile art. 56 Cod de procedură civilă. Dincolo de acest aspect de ordin procesual, curtea a arătat în partea de început a motivării sale argumentele pentru care susținerile intervenientului nu pot fi avute în vedere, el speculând doar în mod trunchiat anumite elemente probatorii ale dosarului pentru a „demonstra" în opinia sa, că prima instanță nu ar fi verificat identitatea imobilului, componența acestuia, titlurile de proprietate asupra bunului restituit care s-ar referi, în realitate la un imobil de la o altă adresă.

Cât privește critica de neintroducere în proces a acestui intervenient, ca titular al dreptului de administrare al imobilului a cărui restituire s-a dispus, prin diligenta primei instanțe, curtea a reamintit că procesul civil rămâne unul al intereselor private, guvernat de principiul disponibilității, în care posibilitățile legale de introducere a părților în proces, din oficiu, de către instanță sunt limitate la câteva cazuri de excepție. în plus, litigiul de față este unul de Legea nr. 10/2001 în care, potrivit acesteia, părți nu pot fi decât notificatorul și unitatea deținătoare învestită cu soluționarea notificării (în situațiile regulă). Împotriva susmenționatei hotărâri au declarat recurs pârâtul Municipiul București și intervenientul accesoriu Sectorul 3 al mun.

București, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au susținut următoarele: - imobilul dispus a fi restituit - teren și construcție - este afectat de amenajări de utilitate publică, atrăgând astfel incidența prevederilor art. 10.3 și 10.1 din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a Legea nr. 10/2001, respectiv existența unor trotuare și spații verzi aflate în curtea imobilului litigios, care este destinat unei amenajări de utilitate publică, constituind sediul serviciului de stare civilă al Primăriei sectorului 3. - au fost încălcate prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001 care instituie o durată de menținere a afectațiunii bunului restituit în natură, având una din destinațiile menționate de această normă, cuprinsă între 3 și 5 ani, iar nu de numai 1 an, cum greșit au dispus cele două instanțe.

- fiind cetățean american, reclamantul nu era îndreptățit, potrivit legii speciale, decât la dobândirea unui drept de folosință specială asupra terenului, iar nu de restituirea bunului menționat în proprietate. Suplimentar, intervenientul accesoriu Sectorul 3 al mun. București a susținut că bunul dispus a fi restituit în natură este afectat unei activități publice, constituind sediul serviciului de stare civilă al sectorului 3, și că reclamantul nu a dovedit cu certitudine dreptul său de proprietate asupra imobilului restituit. Instanța ar fi trebuit să verifice situația juridică a imobilului și să clarifice modul prin care acesta a fost preluat bunul de către stat.

Referitor la calea de atac dedusă judecății, se constată următoarele: Cât privește existența unor amenajări de utilitate publică pe terenul restituit reclamantului, se constată că, legal, în aplicarea art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, instanțele fondului au reținut că existența unor trotuare și spații verzi în curtea imobilului restituit și nedestinate deci uzului comunității, cerință pretinsă de norma menționată pentru a atrage exceptarea de la regula instituită de lege, de restituire în natură, nu îndeplinește cerințele normei, de strictă interpretare (exceptio est strictissimae interpretations). Doar în ipoteza în care acestea ar fi deservit nevoile comunității instanțele ar fi putut refuza restituirea sa în natură și acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent prevăzute de legea specială.

Nu sunt fondate nici criticile privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, întrucât potrivit acestor dispoziții, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 „în situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa 2 lit. a) care face parte integrantă din prezenta lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, de sănătate, ori social-culturale, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 din anexa nr. 2 lit. a) sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziției, pentru cele arătate la pct. 1 și 2 și 4 din anexa nr. 2 lit. a)”.

Prin urmare, legea instituie obligația restituirii în natură a imobilului afectat unei activități publice, și dat fiind că bunul în litigiu are destinația de imobil ocupat de o autoritate a administrației publice, fiind prevăzut la pct. 3 din anexa menționată, durata menținerii afectațiunii se plasează pe o durată de până la 3 ani, perspectivă în raport cu care stabilirea unei durate de 1 an, se situează în cadrul acestui termen, dispozițiile hotărârii atacate fiind, și sub acest aspect, legale, iar criticile privind aspectele menționate se vădesc ca nefiind fondate. Este însă fondată critica privind restituirea terenului în proprietate, întrucât potrivit O.U.G.

nr. 184/2002 la art. II (1) din acest act normativ (text a cărui formă s-a păstrat și după aprobarea ordonanței de urgență prin Legea nr. 48/2004 și după Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției), cetățenii străini și apatrizii care au calitatea de persoane îndreptățite potrivit Legea nr. 10/2001 la restituirea în natură a unor terenuri situate în intravilanul localităților, pot opta pentru dobândirea unui drept de folosință special care conferă titularului drepturile și obligațiile conferite de lege proprietarului, cu excepția dreptului de dispoziție. Prin Legea nr. 48/2004 la art. II s-a adăugat alin. (4) potrivit cu care, în situația cetățenilor străini și apatrizilor care au dobândit un drept de folosință special asupra unor terenuri în condițiile alin. l, dreptul de folosință astfel dobândit se convertește la cerere în drept de proprietate, după obținerea cetățeniei române de către persoana respectivă.

Apelând la realizarea dreptului subiectiv pe calea prevăzută de legea specială, reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiile acestui act normativ în reglementarea menționată cât privește condițiile de restituire a imobilului - teren, motiv pentru care, constatând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ sub acest aspect, urmează să fie admis recursul declarat de pârât iar hotărârile celor două instanțe să fie modificate în acest sens, potrivit dispozitivului prezentei decizii. Va fi respins recursul declarat de intervenientul accesoriu cu privire la criticile comune cu cele ale părții în folosul căreia a intervenit, pentru aceleași considerente celor sus enunțate, iar pentru criticile suplimentare celor invocate de pârâtă, ca fiind inadmisibile, întrucât acesta nu poate invoca alte cereri sau apărări decât cele pretinse de partea în favoarea căreia a intervenit.

De altfel, criticile privind fondul litigiului, vizând neîndeplinirea condiției calității reclamantului de persoană îndreptățită la restituirea imobilului în litigiu, se vădesc a nu fi fondate întrucât, legal, în raport de probațiunea cauzei, instanțele au reținut că aceasta a justificat calitatea de persoană îndreptățită în accepțiunea acestei legi, actele de proprietate și lucrarea de specialitate administrate în cauză stabilind indubitabil existența bunului în patrimoniul antecesorului reclamantului, bun ce se află în stăpânirea statului ce nu poate justifica un titlu legal în ce-l privește. Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul Municipiul București va fi admis în limitele stabilite prin prezenta decizie, restul dispozițiilor deciziei curții de apel și sentinței tribunalului urmând a fi menținute, recursul declarat de intervenientul accesoriu urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 218/ A din 1 martie 2011 a Curții de Apel București - secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Modifică, în parte, decizia. Admite apelul declarat de pârâtul Municipiul București împotriva sentinței nr. 1459 din 1 octombrie 2010 a Tribunalului București, secția civilă, pe care o schimbă, în parte, în sensul că asupra terenului în suprafață de 1170 mp, dispus a fi restituit în natură, se instituie, în favoarea reclamantului, un drept de folosință special în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 184/2002. Menține celelalte dispoziții ale deciziei și păstrează celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge recursul declarat de intervenientul Sectorul 3 al Municipiului București împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2012.