ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3693/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3693/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1459/L10.2010

pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost respinsă

excepția lipsei calității procesuale, a fost admisă acțiunea formulată de

reclamantul J.P.L. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin

Primarul General, fiind obligat acesta din urmă la restituirea în natură a

imobilului situat în București, str. Labirint (fostă str. Mitropolit Ghenadie

Petrescu), actuală str. Matei Basarab, compus din teren în suprafață de 1170

m.p. și construcție formată din subsol, parter, etaj și pod mansardat, către

reclamant, în calitate de persoană îndreptățită, cu obligația acestuia de a-i

menține afectațiunea pe o perioadă de 1 (un) an de la rămânerea definitivă și

irevocabilă a prezentei hotărâri.

Pentru a hotărî

în acest sens, prima instanță a reținut că ipoteza

cauzei cu a cărei soluționare a fost

investită este aceea a neemiterii unei decizii din partea intimatului în

aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și în soluționarea notificării nr. 1860

din 20 iulie 2001 trimisă de contestator, prin care a cerut restituirea în

natură a imobilului compus din teren în suprafață de 1170 m.p. și construcția

formată din parter, etaj și două camere de serviciu, situat în București,

str. Labirint (fostă Mitropolit Ghenadie

Petrescu), actuală

str. Matei Basarab.

În soluționarea cauzei, instanța a

făcut aplicare deciziei 20 din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție și a reținut că reclamantul a dovedit cu înscrisurile administrate în

cauză că imobilul notificat a aparținut bunicului său, numitul B.S., al cărui

succesor este în calitate de descendent de gradul II, element de asemenea

demonstrat prin actele de stare civilă depuse la dosar.

Cât privește actul de preluare de

către stat a imobilului, acesta a fost indicat de contestator ca fiind Decretul

nr. 92/1950, atât Primăria Municipiului București, cât și D.I.T.L. - Sector 1

comunicând însă instanței că nu dețin date referitoare la actul normativ de

trecere în proprietatea statului a acestui bun. Pe baza mai multor indicii,

prima instanță a apreciat că se poate prezuma că Decretul nr. 92/1950

constituie actul de preluare întrucât în evidențele fiscale B.S. apare

înregistrat ca proprietar din anul 1944 până în anul 1950, existând, de

asemenea, și acte de trecere a bunului din administrarea întreprinderii Locuințe

și Localuri Raionul T. Vladimirescu în administrarea Sfatului Popular al

Raionului Tudor Vladimirescu, bunul figurând în prezent ca proprietate de stat,

potrivit evidențelor întocmite de Consiliul Popular Sector 3 București, fiind

destinat funcționării Serviciului de Stare Civilă al Primăriei Sectorului 3

București. Același imobil a mai făcut și obiectul Decretului Consiliului de

Stat nr. 112 din 26 aprilie 1989.

Expertiza administrată a stabilit că

imobilul notificat este unul și același cu cel descris în actul de proprietate

al lui B.S. din anul 1912, dar și faptul că imobilul este destinat activității

Serviciului de Stare Civilă al Primăriei Sectorului 3 curtea imobilului fiind

amenajate trotuare și spații verzi care nu afectează însă restituirea imobilului

în natură.

Față de situația juridică actuală a

bunului imobil, tribunalul a reținut că sunt incidente cauzei prevederile art. 9

și art. 6, anexa nr. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, iar nu cele ale art. 10

după cum a pretins intimatul, apreciindu-se că perioada de 1 an de zile de la

rămânerea

irevocabilă a hotărârii de

restituire este suficientă pentru respectarea

dispozițiilor legii.

Prin decizia nr. 218/ A din 1 martie

2011, Curtea de Apel București, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât

reținând următoarele:

În mod corect

prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pe pârât la

restituirea în natură a imobilului din București, str. Labirint (fostă str. Mitropolit

Ghenadie Petrescu), actuală str. Matei Basarab.

Astfel, prin înscrisurile administrate

în fața primei instanțe, reclamantul a dovedit că este descendentul de grad II

al numitului B.S., bunicul său după mamă, potrivit actelor de stare civilă

aflate la filele 26-41 și 47 - 48 dosar fond, din care rezultă că B.S. a avut

împreună cu soția sa, S.H., născută C., doi copii legitimi, M. și H. B.S. a

decedat la 11 noiembrie 1971, în timp ce M. născută B. a decedat la 12

februarie 2006, reclamantul fiind singurul său succesor, în calitate de fiu.

B.S. a cumpărat de la Ioan Paraschiv

Niculescu un loc viran situat în București, str. Labirint, cu dimensiunile și

vecinătățile arătate în actul de vânzare-cumpărare autentificat din 18

noiembrie 1913 și transcris, iar de la A.A. imobilul situat în București, str. Labirint,

compus din teren în suprafață de 960 m.p. și clădirea aflată pe teren, în baza

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 17 septembrie 1912 și

transcris din 20 septembrie 1912.

Această proprietate a lui B.S.

dobândită prin cele

două înscrisuri

menționate apare descrisă în procesul verbal de carte

funciară al

Comisiei pentru înființarea Cărților

Funciare

cu următoarea adresă și descriere: București, str. Mitropolit

Ghenadie

Petrescu, teren în suprafață de 1170 m.p. și un corp de clădire având parter -

cu 4 camere, hol, vestibul, bucătărie și

oficiu,

etaj - cu 5 camere, dependințe plus 2 camere pentru servitori,

curte cu

un garaj.

Cât privește titlurile de dobândire

ale proprietății, s-a arătat că acestea constau în cele două contracte de

vânzare-cumpărare mai sus menționate.

Așadar, cele două proprietăți

învecinate, achiziționate de

S.B. în anii

1912 și 1913, situate pe str. Labirint

apar în anul 1940 înscrise în

cartea funciară ca un singur corp de proprietate, la adresa din str. Mitropolit

Ghenadie Petrescu în legătură chiar cu această proprietate D.I.T.L. - Consiliul

Local Sector 3 furnizează relații în sensul că în evidențele sale a figurat ca

impus numitul Sigmund Birman din anul 1944 până în anul 1950, impunerea

realizându-se pentru imobilul compus din 2 holuri, 6 camere, baie, bucătărie,

oficiu, cămară, debara, cameră de servitori, pivniță, pod și garaj.

Ulterior, imobilul apare ca fiind

transferat din administrarea I.L.L. - Raionul Tudor Vladimirescu în

administrarea Sfatului Popular al Raionului Tudor Vladimirescu, conform

deciziei nr. 507/1956, fiind incontestabil că el a devenit proprietate de stat,

fără însă a se putea stabili cu exactitate titlul statului de preluare ori

existența unui asemenea titlu, aspect neimputabil nici reclamantului și nici

primei instanțe, ce a făcut toate demersurile pentru lămurirea acestui element

al cauzei, dar a cărui determinare cu exactitate nu s-a putut face, deoarece

chiar organele și instituțiile ce au aparținut statului uzurpator nu au fost în

măsură ele însele să justifice un act de trecere în proprietate a imobilului.

Pe baza probelor mai sus amintite, în

mod corect prima instanță a stabilit calitatea reclamantului de persoană

îndreptățită la restituirea în natură a imobilului din București, str. Labirint

(fost Mitropolit Ghenadie Petrescu), actuală str. Matei Basarab, curtea

apreciind la rândul său că nu există nici o neconcordanță între acest imobil și

cel descris în actele de proprietate ale autorului reclamantului, neconcordanță

sub aspectul identității, componenței ori adresei poștale a bunului.

Cât privește descrierea construcției,

pe baza acelorași

informații comparate cu

cele existente în fapt, expertul desemnat de

instanță a stabilit că

imobilul - conform descrierii din actele de proprietate și evidențele D.I.T.L.

Sector 3 - corespunde cu cel existent pe teren și se compune din subsol

(pivniță la data construirii), parter, etaj și pod mansardat

De o manieră ce corespunde în mod

evident relei credințe, intervenientul accesoriu Sectorul 3 al Municipiului București

a contestat componența și identitatea imobilului restituit, susținând că

imobilul pe care îl administrează are în plus subsol și pod mansardat, astfel

că nu ar fi identic cu cel dobândit de autorul reclamantului, intervenientul

adoptând astfel o poziție ce vine în contradicție cu propriile afirmații -

făcute în cauză prin intermediul adresei aflată la fila 42 dosar fond, prin

care confirma el însuși că la matricola imobilului din str. Mitropolit Ghenadie

Petrescu a figurat impus S.B. pentru imobilul compus din 2 holuri, 6 camere,

baie, bucătărie, oficiu, cămară, debara, cameră servitori, pivniță, pod și

garaj - dar și cu poziția procesuală a părții în favoarea căreia a intervenit,

ce nu a formulat astfel de contestări.

Același expert a mai indicat și faptul

că, în prezent, imobilul din str. Labirint, pe care l-a identificat ca fiind

cel descris în actele de proprietate ale reclamantului este în prezent afectat

desfășurării activității Serviciului de Stare Civilă al Primăriei Sectorului 3,

împrejurare confirmată prin cererea de intervenție accesorie formulată în faza

judecății de apel.

Susținerea apelantului pârât potrivit

căruia la restituirea în natură a acestui imobil s-ar opune prevederile art. 10.3

și 10.1 din H.G. nr. 250/2007, în ceea ce privește terenul, și cele ale art. 10

alin. (11) din Legea nr. 10/2001, republicată, în ceea ce privește construcția

nu au fost, de asemenea, primite.

Este adevărat că expertul desemnat de

instanță a arătat că în curtea imobilului sunt amenajate trotuare și spații verzi

destinate activității Serviciului de Stare Civilă Sector 3, însă această

împrejurare este nerelevantă de vreme ce obiectul restituirii îl constituie

atât clădirea, cât și întreaga suprafață de teren de 1170

m.p. pe care este situată aceasta, așadar inclusiv

curtea imobilului în

care sunt amenajate trotuarele și spațiile verzi în

discuție.

Aspectul ar fi prezentat relevanță în

cazul în care obiectul restituirii l-ar fi făcut doar terenul liber de

construcție, ipoteză ce se regăsește atunci când terenul preluat fostului

proprietar ar fi astăzi afectat de existența unor construcții noi și/ sau a

amenajărilor de utilitate publică a căror integritate se dorește a fi apărată

de apelant.

După cum însă, în mod corect, a arătat

și prima instanță, ipoteza prezentei cauze - în care restituirea vizează atât

construcția cât și terenul ce au aparținut fostului proprietar și a căror

integritate s-a păstrat până astăzi în întinderea și componența lor existentă

încă de la data dobândirii - exclude de la aplicare dispozițiilor art. 10 din

Legea nr. 10/2001, republicată și, pe cale de consecință, a normelor de

aplicare ale acestuia conținute în H.G. nr. 250/2007.

împrejurarea că întregul imobil vizat

prin notificare este afectat funcționării Serviciului de Stare Civilă al Primăriei

sectorului 3, așadar atât construcția, dar și terenul ce constituie curtea

clădirii, prin trotuarele și spațiile verzi amenajate, atrage incidența în

cauză a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată, text de lege

ce a fost aplicat speței de către prima instanță.

Nici argumentul privitor la cetățenia

reclamantului, care l-ar împiedica să dobândească în proprietate terenuri în

România, în raport de prevederile art. 44 din Constituție, nu a fost primit.

Reclamantul nu a negat, întrebat fiind

de instanță asupra cetățeniei sale, că este cetățean american, astfel cum

rezultă și din copia pașaportului său, chiar expirat (fila 45 dosar fond).

Potrivit art. 44 alin. (2) din

Constituția României, republicată, cetățenii străini și apatrizii pot dobândi

dreptul de proprietate asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din

aderarea României la U.E. și din alte tratate internaționale la care România

este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege

organică, precum și prin moștenire legală.

Nefiind cetățean al U.E. și nici al

Spațiului Economic European, Legea nr. 312/2005 nu aduce nimic în plus relevant

sub aspectul cercetat, în raport cu textul constituțional.

Totuși, curtea a apreciat că cetățenia

americană a intimatului reclamant nu se opune dobândirii în proprietate de

către acesta a terenului în suprafață de 1170 m.p. ce a aparținut autorilor

săi, dat fiind pe de o parte caracterul reparator al măsurii restituirii

dispusă în baza Legii nr. 10/2001, dar și originea succesorală a dreptului de

proprietate al reclamantului ce se cere a fi reparat, drept ce a aparținut

bunicului matern.

Instanța a considerat că nu trebuie

făcut abstracție de împrejurarea că Legea nr. 10/2001 și-a propus să

restabilească situațiile juridice existente anterior instaurării regimului

comunist și că în absența măsurilor abuzive de expropriere a proprietăți

particulare ce l-au caracterizat, reclamantul ar fi putut dobândi fără nici o

restricție dreptul de proprietate asupra acestui teren, sub regimul

Constituției actuale (mama sa decedând în anul 2006) pe calea moștenirii

legale, ceea ce textul constituțional permite fără nici o restricție dată de

cetățenia succesorilor.

Cu alte cuvinte, restricțiile impuse

prin textul art. 44 alin. (2) din Constituție, privitoare doar la actele

juridice între vii nu pot fi impuse reclamantului al cărui drept este unul de

origine succesorală (fiind transmis și dobândit mortis causa), doar un context

socio-istoric nefavorabil determinând ca reintrarea lui în patrimoniul

reclamantului să aibă loc prin actul reconstituirii dispus în baza Legii nr. 10/2001.

Toate aceste împrejurări ale cauzei

privitoare la originea

dreptului

reclamantului și la caracterul reparator al măsurii restituirii

dispuse

în baza Legii nr. 10/2001 se opun calificării acestui mod de redobândire a

proprietății terenului ca intrând în categoria actelor juridice inter vivos pentru

care sunt valabile restricțiile textului art. 44 alin. (2) din Constituția

României.

Cât privește conținutul cererii de

intervenție accesorie, s-a observat că ea conține critici de nelegalitate și

netemeinicie a hotărârii de primă instanță ce nu au constituit și motive de

apel ale părții în favoarea căreia s-a realizat intervenția, intervenientul

accesoriu având totuși o poziție procesuală

subordonată părții pentru

care intervine, principiu dedus din soluția

legală consacrată prin dispozițiile art. 56 Cod de procedură civilă.

Dincolo de acest aspect de ordin

procesual, curtea a arătat în partea de început a motivării sale argumentele

pentru care susținerile intervenientului nu pot fi avute în vedere, el

speculând doar în mod trunchiat anumite elemente probatorii ale dosarului

pentru a „demonstra" în opinia sa, că prima instanță nu ar fi verificat

identitatea imobilului, componența acestuia, titlurile de proprietate asupra

bunului restituit care s-ar referi, în realitate la un imobil de la o altă

adresă.

Cât privește critica de neintroducere

în proces a acestui intervenient, ca titular al dreptului de administrare al

imobilului a cărui restituire s-a dispus, prin diligenta primei instanțe,

curtea a reamintit că procesul civil rămâne unul al intereselor private,

guvernat de principiul disponibilității, în care posibilitățile legale de introducere

a părților în proces, din oficiu, de către instanță sunt limitate la câteva

cazuri de excepție. în plus, litigiul de față este unul de Legea nr. 10/2001 în

care, potrivit acesteia, părți nu pot fi decât notificatorul și unitatea

deținătoare învestită cu soluționarea notificării (în situațiile regulă).

Împotriva susmenționatei hotărâri au

declarat recurs pârâtul Municipiul București și intervenientul accesoriu

Sectorul 3 al mun. București, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au

susținut următoarele:

-

imobilul dispus a fi restituit - teren și construcție -

este afectat de amenajări de utilitate publică, atrăgând astfel incidența

prevederilor art. 10.3 și 10.1 din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea normelor

metodologice de aplicare unitară a Legea nr. 10/2001, respectiv existența unor

trotuare și spații verzi aflate în curtea imobilului litigios, care este

destinat unei amenajări de utilitate publică, constituind sediul serviciului de

stare civilă al Primăriei sectorului 3.

- au fost încălcate prevederile art. 16

din Legea nr. 10/2001 care instituie o durată de menținere a afectațiunii

bunului restituit în natură, având una din destinațiile menționate de această

normă, cuprinsă între 3 și 5 ani, iar nu de numai 1 an, cum greșit au dispus

cele două instanțe.

- fiind cetățean american, reclamantul

nu era îndreptățit, potrivit legii speciale, decât la dobândirea unui drept de

folosință specială asupra terenului, iar nu de restituirea bunului menționat în

proprietate.

Suplimentar, intervenientul accesoriu

Sectorul 3 al mun. București a susținut că bunul dispus a fi restituit în

natură este afectat unei activități publice, constituind sediul serviciului de

stare civilă al sectorului 3, și că reclamantul nu a dovedit cu certitudine

dreptul său de proprietate asupra imobilului restituit. Instanța ar fi trebuit

să verifice situația juridică a imobilului și să clarifice modul prin care

acesta a fost preluat bunul de către stat.

Referitor la calea de atac dedusă

judecății, se constată următoarele:

Cât privește

existența unor amenajări de utilitate publică pe terenul restituit

reclamantului, se constată că, legal, în aplicarea

art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, instanțele fondului au

reținut că

existența unor trotuare și spații verzi în curtea imobilului

restituit și nedestinate deci uzului comunității, cerință pretinsă de norma

menționată pentru a atrage exceptarea de la regula instituită de lege, de

restituire în natură, nu îndeplinește cerințele normei, de strictă interpretare

(exceptio est strictissimae interpretations).

Doar în ipoteza

în care acestea ar fi deservit nevoile comunității instanțele ar fi putut

refuza restituirea sa în natură și acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent prevăzute de legea specială.

Nu sunt fondate nici criticile privind

greșita aplicare a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, întrucât

potrivit acestor dispoziții, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005

„în situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa 2 lit. a) care face

parte integrantă din prezenta lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit

activităților de interes public, de învățământ, de sănătate, ori

social-culturale, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, li se

restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o

perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 din anexa nr. 2 lit.

a) sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a

dispoziției, pentru cele arătate la pct. 1 și 2 și 4 din anexa nr. 2 lit. a)”.

Prin urmare, legea instituie obligația restituirii în natură a imobilului

afectat unei activități publice, și dat fiind că bunul în litigiu are

destinația de imobil ocupat de o autoritate a administrației publice, fiind

prevăzut la pct. 3 din anexa menționată, durata menținerii afectațiunii se

plasează pe o durată de până la 3 ani, perspectivă în raport cu care stabilirea

unei durate de 1 an, se situează în cadrul acestui termen, dispozițiile

hotărârii atacate fiind, și sub acest aspect, legale, iar criticile privind

aspectele menționate se vădesc ca nefiind fondate.

Este însă fondată critica privind

restituirea terenului în proprietate, întrucât potrivit O.U.G. nr. 184/2002 la art. II

(1) din acest act normativ (text a cărui formă s-a păstrat și după aprobarea

ordonanței de urgență prin Legea nr. 48/2004 și după Legea nr. 247/2005 privind

reforma în domeniile proprietății și justiției), cetățenii străini și apatrizii

care au calitatea de persoane îndreptățite potrivit Legea nr. 10/2001 la

restituirea în natură a unor terenuri situate în intravilanul localităților,

pot opta pentru dobândirea unui drept de folosință special care conferă

titularului drepturile și obligațiile conferite de lege proprietarului, cu

excepția dreptului de dispoziție.

Prin Legea nr. 48/2004 la art. II

s-a adăugat alin. (4) potrivit cu care, în situația cetățenilor străini și

apatrizilor care au dobândit un drept de folosință special asupra unor terenuri

în condițiile alin. l, dreptul de folosință astfel dobândit se convertește la

cerere în drept de proprietate, după obținerea cetățeniei române de către

persoana respectivă.

Apelând la realizarea dreptului

subiectiv pe calea prevăzută de legea specială, reclamantului îi sunt

aplicabile dispozițiile acestui act normativ în reglementarea menționată cât

privește condițiile de restituire a imobilului - teren, motiv pentru care,

constatând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ

sub acest aspect, urmează să fie admis recursul declarat de pârât iar

hotărârile celor două instanțe să fie modificate în acest sens, potrivit

dispozitivului prezentei decizii.

Va fi respins recursul declarat de

intervenientul accesoriu cu privire la criticile comune cu cele ale părții în

folosul căreia a

intervenit, pentru

aceleași considerente celor sus enunțate, iar pentru

criticile

suplimentare celor invocate de pârâtă, ca fiind inadmisibile, întrucât acesta

nu poate invoca alte cereri sau apărări decât cele pretinse de partea în

favoarea căreia a intervenit.

De altfel, criticile privind fondul

litigiului, vizând neîndeplinirea condiției calității reclamantului de persoană

îndreptățită la restituirea imobilului în litigiu, se vădesc a nu fi fondate

întrucât, legal, în raport de probațiunea cauzei, instanțele au reținut că

aceasta a justificat calitatea de persoană îndreptățită în accepțiunea acestei

legi, actele de proprietate și lucrarea de specialitate administrate în cauză

stabilind indubitabil existența bunului în patrimoniul antecesorului

reclamantului, bun ce se află în

stăpânirea

statului ce nu poate justifica un titlu legal în ce-l privește.

Ca urmare, față de cele ce preced, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul

Municipiul București va fi admis în limitele stabilite prin prezenta decizie,

restul dispozițiilor

deciziei curții de

apel și sentinței tribunalului urmând a fi menținute,

recursul declarat

de intervenientul accesoriu urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General

împotriva deciziei nr. 218/ A din 1 martie 2011 a Curții de Apel București -

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Modifică, în parte, decizia.

Admite apelul

declarat de pârâtul Municipiul București împotriva sentinței nr. 1459 din 1

octombrie 2010 a Tribunalului București, secția civilă, pe care o schimbă, în

parte, în sensul că asupra terenului în suprafață de 1170 mp, dispus a fi

restituit în natură, se instituie, în favoarea reclamantului, un drept de

folosință special în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 184/2002.

Menține

celelalte dispoziții ale deciziei și păstrează celelalte dispoziții ale

sentinței.

Respinge

recursul declarat de intervenientul Sectorul 3 al Municipiului București

împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

23 mai 2012.